Bucuresteni azi 2

 Bucurestenii. Un aspect extrem de important, pe care oricat as scrie, nu-l pot neglija.  Nevoia si cautarea iubirii. Si naivitatea.
Bucurestenii (majoritatea) sunt in cuplu. Rareori sunt singuri. La noi inca exista relatii solide, la noi tinerii  inca se iubesc frumos. Ceea ce e minunat. Chiar daca relatiile dureaza ani de zile si se sfarsesc intr-o casatorie, daca totul merge bine...(in Occident casatoria nu mai e la moda).

Nu stiu daca e ceva demn de consemnat, dar la noi oamenii detesta  sa fie singuri (dpdv sentimental).
Eu m-am obisnuit singura...imi place sa am prieteni.Sa privesc viata cu un ochi jumate umoristic jumate amarui,  cu o oarecare resemnare. Poate de aici mirarea mea, cand vad oamenii atat de preocupati sa aiba un tovaras. Singur e chiar asa de rau?
(poate e ciudata aceasta postare, pentru o Julieta...:.)

Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.

Bucuresteni azi -episodul 1

  Sunt moldoveanca. M-am nascut la Tecuci, care de altfel e un oras ce mi-a daruit o copilarie si o adolescenta minunata.
Acolo unii oameni se tem de Bucuresti. Pentru ei, este un oras-haos, innebunitor, poluat, obositor, cu atatea tentatii, cu destrabalare, exagerat de scump, cu oameni rai, reci, unde nimeni nu te ajuta, o jungla in care te pierzi de tine insuti, etc etc.

Hmmm...as avea si eu ceva de spus despre Bucuresti, in care am stat vreo 8 ani.(ce ciudat, au inceput sa nu ma mire folosirea unor unitati destul de mari de timp care masoara chiar propria-mi viata).

Cand pleci de acasa cu asemenea prejudecati, insuflate fara voia ta de cei din jur, Bucurestiul apare ca un monstru, in toata mizeria si griul lui exterior, poluarea, aglomeratia, zgomotul, metroul, etc etc.
Mi-a luat nu mai stiu cati ani-4 sau 5, ca sa ma obisnuiesc cumva, si tot nu am simtit ca sunt acasa.Poate  doar atunci cand iti cumperi o casa cat de mica ajungi sa simti ca apartii acolo, si incepi sa-ti construiesti o viata pe bune, o identitate de bucurestean. Cel putin asta a fost cazul meu. Pana nu am avut locul meu, am urat orasul nesigur si atat de miscator ca apele unui rau involburat, in care a trebuit sa ma tot mut, sa-mi tot schimb activitati, prieteni, cercuri, cartiere....in care am calatorit in metrou si am scris  e-mailuri cat pentru toata viata mea.

Si apoi, nu stiu de unde si cum, a venit,...dragostea. Pentru acest oras. Dincolo de mizerie, aglomeratie si caini vagabonzi, au aparut serile culturale. Descoperirea marii felii de suflet si de emotie care este teatrul, cu lumea lui, cu actorii si prietenii lui si viata lor incredibila. Pub-urile,  mall-urile cu farmecul lor, cinema-ul. Ceainariile, librariile gen Carturesti. Si altele, altele.
Dar mai ales...oamenii. Bucurestenii, despre care as vrea sa scriu, despre care nu ma pot opri sa nu scriu, fiindca mi-au daruit atat. Carora nu ma pot opri sa nu le multumesc, fiindca ei m-au facut omul care sunt, de la ei am invatat sa fiu si sa gandesc si sa traiesc frumos.

Nu exista oameni mai frumosi ca romanii

Cred ca titlul spune tot....ce as mai putea scrie? Doar sa repet, la nesfarsit, cat sunt de frumosi, cat imi sunt de dragi romanii nostri. Am mai calatorit prin lume, dar nu am gasit nicaieri asa oameni, asa curati simpli frumosi cu sufletul luminat. Eu chiar cred ca suntem un popor minunat, oamenii "de rand", oamenii de fiecare zi. Sunt indragostita iremediabil de ei, abia astept sa ma intorc in Bucuresti si sa nu mai plec niciodata si sa ma dedic cumva bucuriei romanilor mei dragi. Sper din toata puterea sa nu ne invinga, cei ce vor sa ne urateasca si sa ne distruga. Sper tare mult sa ramanem frumosi, sa ne pastram fiinta si identitatea noastra asa cum e ea. Chiar daca poate nu prea mai stim istorie si geografie si cum se scrie corect romaneste, chiar daca nu ne mai aducem aminte cine au fost oamenii nostri mari, scriitorii nostri mari, cugetatorii nostri mari....Stiu ca e dureros, dar cam asa e. Si totusi, sper sa ne pastram sufletul, singurul care ni s-a transmis intact si frumos de la strabunii nostri dragi.