Colindam, colindam

Sanie cu zurgalai

De Craciun voi fi acasa

Film cu drag,pentru zapada si sarbatori

Desi in inima ramane o toamna neimplinita, iata un film dragut in simplitatea si puritatea lui lirico-romantica. Cu minunatii , inegalabilii Bing Crosby si Fred Astaire(considerat cel  mai bun dansator al sec. XX). Ce sa mai spun si despre superba melodie "White Christmas" care e dupa mine poate cea mai frumoasa melodie de ascultat de sarbatori si pe care o pun mai jos.De vazut, de simtit si de visat...

Culoarea inimii Episodul 6 :Culoarea inimii

A doua zi dimineata, Alex se trezi, cu un sentiment de asteptare fericita. Inima ii batea, inexplicabil, ca si cum ceva minunat urma sa se intample. Alaturi de ea, Coralia dormea inca. Se vede ca avea nevoie sa-si reface puterile, sa uite intamplarile trecute care-I chinuisera inima si trupul.
-Mami, mami, n-a venit nimeni?
-Ba da, iubita mea…a venit Mosul….ia uita-te putin sub brad. Mi se pare ca i-a adus ceva chiar si Coraliei! Mie oricum, mi-a adus-o pe ea, dragul de Mos…
Alex se duse sub bradut si gasi doua cutii mari, pe care le duse Coraliei, trezind-o. Doua papusi le zambeau vesel si colorat.Insa Alex o abandona repede pe a ei si fugi la mama.
-Nimic, nimic altceva, mami, n-a mai venit nimeni?
-Pai draga mea…tortul nostru de Craciun….
-NU, mami…nu tortul…altcineva…
Mama o lua in brate si tocmai cand se pregatea sa o consoleze, auzi soneria.Se mira:
-Colindatori?! Asa devreme?
Alex alerga intr-un suflet, cu o bucurie imensa, la usa. Simtea ca pluteste, ca se sufoca de emotie. Simtea ca lumea urma sa se prabuseasca si sa invie iar.
-Tati!!!!! Tati, ai venit!! Te-a trimis Mosul, dragutul de el!!!A primit scrisoarea! Te-a trimis de la Pol!!
Intr-adevar, in usa statea nimeni altul decat …tatal lui Alex…si al Coraliei, bineinteles.
- Da, draga mea, chiar eu, zise si o lua in brate. Am ajuns…sper ca nu prea tarziu, adauga el spre sotia sa, care-l privea muta, nevenindu-I sa-si creada ochilor.
Parintii se imbratisara, mama fetelor aproape lesina putin de emotie. Ce mai, era intr-adevar Craciunul in familia lui Alex.
Fetita isi lua surioara de mana si se grabira sa-l asculte pe tatal lor, care povesti cate pareri de rau avusese si cum ar fi vrut sa se intoarca, si cat de dor ii fusese de ele. Si cum intr-o seara, la televizor, daduse intamplator peste o emisiune pentru copii, si se gandise la iubita lui Alex…si cum deodata, si-a auzit numele, si si-a dat seama ca era vorba de o scrisoare primita de la Mos Craciun, din partea fetitei lui….cum il podidise plansul, cand si-a dat seama in momentul acela cat de mult il iubea fetita lui, si cat de multi l voia acasa….Cum se hotarase instant ca acolo ii este locul, acasa, la fetele lui…

Urma apoi prezentarea Coraliei…de data aceasta fu randul mamei sa planga spunandu-I cum o gasise Alex, pe jumatate inghetata si moarta de foame…cum era mana Domnului, fiindca de ani de zile se chinuia politia s-o gaseasca,…si Domnul le-o adusese acasa, tot in Ajunul Craciunului, in care o pierdusera….Si ziua continua la fel, printre lacrimi, imbratisari si povesti….si era tare cald, tare tare cald in familia lui Alex…atmosfera de sarbatoare abia incepea, si avea sa continuie pentru foarte multi ani, si cine stie…poate ca sarbatoarea nu avea sa se sfarseasca niciodata.

Iar Alex, cu ochii afara, la fulgii care acopereau incet lumea, auzi parca un clinchet vesel de clopotei , stiu de la cine era, si ii trimise in gand o calda multumire pentru ca ii intregise familia de Craciun. Si inima ei era imensa si usoara, si jucausa, ca fulgii de afara…si stiu, intelese instant, ca inima era rosie, fiindca asta e culoarea lui Mos Craciun. Ca inima e de fapt facuta din aceeasi materie cu Mos Craciun…si cine stie, poate ca la nasterea fiecaruia din noi, chiar Mosul e cel care vine in taina si ne daruieste o inimioara, rosie ca a lui, sa ne amintim din cand in cand ca el exista, si sa-l pastram acolo viu si cald mereu….

Si-am incalecat pe-o sa....

Culoarea inimii Episodul 5: Mos Craciun (chiar) exista

Ajunsera acasa la Alex.
-Mami, mami, uite pe cine am gasit pe strada!O cheama Coralia.Am gasit-o pe drum spre biserica. O atacasera o multime de copii rai, si erau s-o ingroape in zapada, cica sa o faca omul lor de zapada….sper sa nu le aduca Mosul nimic, ba dimpotriva, sa raceasca toti sa stea la pat sa nu simta deloc Craciunul!
Mama se sperie vazand mogaldeata inghetata.
-Alex, hai repede, scoate-I hainele, eu ma duc sad au drumul la apa. Trebuie neaparat sa faca baie, apoi ii facem o frectie, ii dam pastile…trebuie sa o salvam, sa nu raceasca!
Zis si facut. Intr-o jumatate de ora, Coralia era spalata, frectionata, imbracata gros, mancata si indopata cu pastile.
Ii dadura sa manance si se mirara de cat de multe putea inghiti. Se vedea ca nu mai mancase cine stie de cand.
Incercara sa o intrebe cate ceva despre ea, despre familia ei daca avea, insa fetita parea amutita. Nu mai era inghetata dar tot mai tremura usor, si nu vorbea deloc, doar se uita la ele cu ochi mari si speriati ca o caprioara.
-Hai, s-o punem sa se culce, dupa aceea poate isi mai revine.
-Ok mami.
Mama o lua pe Coralia de manuta si o duse in patul cel mare, unde dormea ea cu Alex. In timp ce o culca, o privea atent. I se parea foarte cunoscuta. Avea ochii mari, asemanatori cu…si par buclat de culoarea abanosului, exact ca si….nu-I veni sa creada. Inima incepu sa-I bata nebuneste. Nu se putea! Alerga intr-un suflet la sertarasul cu poze, acolo unde…cu maini tremurande deschise albumul cu fetita ei…cu fetitele ei…scoase poza, la care nu se mai uitase de ani…intr-adevar, asemanarea era izbitoare. Alerga in bucatarie si incepu sa se roage. Lacrimi ii siroiau pe obraji. Coralia! Coralia! Doamne, le si chema la fel! Cum de nu se gandise imediat? CORALIA!

O chema repede pe Alex si ii spuse tot.
- Alex? Alex! O mai tii minte pe…Coralia? Stii ca ti-am povestit de ea?
- Da, mami, vrei sa spui..surioara mea pierduta? In seara de Craciun?
- -Da…..mai tii minte ce ti-am povestit?
- -Ca ai iesit cu ea, dupa paine…ca era un frig si un intuneric…si nu mai gaseati niciun magazine deschis fiindca era Ajunul…si apoi,…. Niste barbati v-au atacat, tu te-ai aparat, dar dupa cateva clipe nu ia mai stiut unde e Coralia, fiindca disparuse, o luasera oamenii aceia..
- -Doamne Dumnezeule Alex, tu…nu vezi….tie nu ti se pare….uita-te la poza!
Alex privi chipul senin si buclat.Asemanarea era intr-adevar izbitoare.
-mami! Dar e …e Coralia noastra, adica…mami, crezi ca e posibil?
Mama ei tremura si plangea. O imbratisa strans.
-Da , iubirea mea draga si scumpa, da, se poate sa fie chiar ea…Dumnezeu mi-a adus-o inapoi….tot asa, in Ajunul Craciunului. Dumnezeu m-a ascultat..mi-a ascultat ruga….mi-a adus-o inapoi….ea trebuie sa fie…ai zis ca cersea in curtea bisericii? Doamne, mititica….sarmana de ea….copilul meu drag, copila mea….lumina mea….Alex, cand se trezeste o intrebam…tot…poate stie , poate ne spune…poate…oare vorbeste?

Trecura doua ore. Cand se trezi, Coralia parea un pic mai intremata. Luase putina culoare in obraji.
Mama lui Alex o imbratisa. Nu incetase din plans.
-Draga mea, comoara mea…ia spune, de unde vii tu, a cui esti tu? Hai, vorbeste putin cu mama ta, haide, spune, de unde vii, ai parinti, ai casa?
-Dda…ingaima Coralia. Vin de la marginea orasului. Stam acolo mai multi….femei, barbate, copii…tigani….eu cersesc aproape zilnic prin oras….
-Doamne Dumnezeule! Exclama mama, ingrozita. Cersesti! Cersesti! Iubirea mea, ajunsa cersetoare prin Bucuresti! Batjocura tuturor! Doamne, mare esti, si adanc ne-ai pedepsit pacatele!
-Da…cersesc de mica…stiu ca am avut o mami…care era buna,asa ca dumneata, dar intr-o seara am pierdut-o…de atunci n-a mai venit mos Craciun la mine…
Mama o strangea tot mai tare si se ineca de plans.Tremura si nu putea decat sa ingaime: lumina mea, comoara mea, mi te-a adus inapoi dumnezeu, s-a indurate de noi…a plecat sotul meu, si te-ai intors tu…iubirea mea, scumpa mea, ai venit tu, sa ne alini sufletul si isnguratatea…doamne, cat ai suferit, copilita mea…
Alex ingenunchease si ea langa ele, si le imbratisa.
-Vezi Coralia, am zis eu ca esti surioara mea! Imi pareai tare cunoscuta! Ce bine ca i-am promis lui Mos Craciun sa fac fapte bune…as ate-am adus acasa, si te-a cunoscut mama! Acum vom fi o familie mare si fericita, mai ales cand o sa vina si tati…
-Nu, iubita mea, ma tem ca tati nu mai vine….mama ei o imbratisa si plansera impreuna, intre fericire si tristete, pana seara. Seara de Craciun.

Culoarea inimii Episodul 4: Omul de zapada

Cand Alex se intoarse in curtea bisericii, fetita cea ciudata disparuse.
Pacat..isi spuse ea. Ii adusese o multime de prajituri, si cozonac cald abia scos de mama din cuptor.
Ce sa faca? Se intoarse spre casa, gandindu-se cu parere de rau la tot efortul depus si la fetita cu ochii cerului…se intreba pe unde s-o fi aciuat acum ca incepea sa se intunece…daca avea o casa calda si o familie acum ca se apropia ajunul Craciunului. Cand deodata pe drum, vazu vreo 6-7 copii cam de seama ei, jucandu-se si tipand.
Erau foarte agitati in jurul a ceva ce parea o mogaldeata pe jumatate ingropata in zapada. Se apropie si putu sa le auda vocile:
- Gata, acum te vom ingropa!
- O sa fii omul nostru de zapada!
- O sa te zidim de vie in zapada, pe urma vom dansa in jurul tau si apoi Mos Craciun va veni la noi, si ii vom putea povesti fiecare ce ne dorim sa ne aduca… Iar pe tine te va lua la Polul Nord, si te va transforma in munte de zapada..
- Sau o sa te transforme intr-o vrajitoare mica si urata si o sa te inchida in cea mai urata inchisoare de la Pol…
Alex se apropie speriata si se uita mai bine la mogaldeata care se zbatea in zapada…I se paru cunoscuta si isi dadu seama imediat ca era vorba de fetita intalnita in curtea bisericii. Era ingrozita si se zbatea sub mainile rele ale copiilor, si mai ales sub amenintarile lor.
-Stati!
La auzul vocii ei, copiii se oprira surprinsi.
-Tu cine mai esti?
-Eu sunt…eu sunt….sora ei! Da!
-Haha, ce minciuna, cum adica sora ei? Am gasit-o aici singura cersind!
-Ba nu-I adevarat, ne jucam amandoua, de-a …printesa si cersetoarea, si de asta ea e imbracata asa saracacios…acum lasati-o in pace, lasati-o sa plece! Hai Coralia, vino cu mine! Daca nu-I dati drumul imediat, il chem pe tati imediat, si va arata el om de zapada…railor si uratilor, sa va fie rusine sa ingropati in zapada un copil ca si voi! Acum uitati-va ce degerata e, poate sa moara din cauza voastra!
Uluita, Coralia se uita la ea cu ochii ei ca cerul si nu putea sa-si creada ochilor. Se lasa moale in mainile lui Alex care o trase dupa ea, eliberand-o de gloata copiilor uluiti si redusi la tacere.
- Hai Coralia, vino cu mine, sa fugim de prostii astia. CE zici, vii pana la noi, sa te incalzesti? Esti plina de zapada, cred ca ai si in urechi!
Coralia amutise, nu putea sa ingaime nimic, tremura din tot corpul si dintii ii clantaneau de frig. Era pe jumatate degerata.
Alex o trase dupa ea, ii lua mainile, incercand sa le incalzeasca.
-Ce rautati! Sa –si bata joc de un copil mic si neajutorat…Vino Coralia, sa ne grabim, altfel poti sa racesti rau, si nu-l vei mai putea primi pe Mos Craciun cum se cuvine! Mergem la mine, sa faci o baie fierbinte sis a-ti imprumut cateva haine .Mosul trebuie sa te gaseasca intr-o stare convenabila!

Culoarea inimii Episodul 3: Intalnirea

Pe drum spre casa, Alex medita la ceea ce spunea toata lumea: ca sa iti aduca Mosul ce iti doresti, trebuie sa fii foarte cuminte, sa faci fapte bune. Sa fii un model pentru toti copiii. Ea era destul de cuminte, o ajuta mereu pe mama, isi facea toate lectiile si lua numai note mari, invatase imediat sa scrie si sa citeasca…Dar poate ca toate astea nu erau de ajuns. Poate era nevoie de ceva special, cu totul deosebit, ceva ce alti copii nu fac, incat sa o vada Mosul si sa o rasplateasca….
In timp ce-si framanta astfel mintea, se apropia de biserica. Incepuse sa ninga cu fulgi mari si rari, parca ingerasii isi scuturau aripile peste cer. Era foarte liniste. Alex voia sa intre putin sa se gandeasca. Intrand pe poarta bisericii, auzi deodata parca ireal, un glascior:
- Mi-e foame.
Crezu ca nu a auzit bine. Se opri.
-Mi-e foame. Ai ceva sa mananc? Ceva mic…
In stanga ei, statea o fetita. Imbracata tare saracacios si nu prea gros. Cam de aceeasi inaltime, cu ochi mari, de culoarea cerului. Acei ochi o oprira. Parca-I aminteau de cineva. Parca-I trezeau o amintire. Erau tare frumosi si familiari, veneau parca de undeva din visele ei.
- Nu stiu daca mi-a mai ramas ceva….scotoci prin gentuta de la scoala, si gasi desertul pe care nu avusese timp sa-l manance, fiindca se dusese la posta.
- Poftim. Doar atat am.
- Saru’mana. Fetita lua prajitura si o inghiti intr-o clipita.
- Mama, dar tie chiar ti-e foameeeeeeeee
- Pai da.
- Nu ai o mami sa-ti faca mancare si prajituri? A mea e super!
- Pai nu prea.
- Cum vine asta, se mira Alex. Apropo, cum te cheama?
- Coralia.
- Coralia? Ce frumos. Parca ar fi nume de ren al Mosului.
- Ce ren?? Ren????
- Nu stii ce-I ala un ren? Care trage la sania lui Mos Craciun!
- Aa, pai nu exista Mos Craciun. Iar reni, nu stiu ce e aia. Nu mai ai nimic de mancare?
- Cum, nu stii ce e aia? Si , desigur ca exista Mosul…doar ca e mai complicat….o sa-ti explic. Si nu, nu mai am, imi pare rau. Fetita aceea ce parea atat de matura si flamanda o speria. Ar fi vrut sa plece, sa fuga, dar isi aminti ca trebuia sa faca multe fapte bune. Asa ca ii spuse:
- Uite, acum nu mai am, dar ma duc sa mai aduc. Mai am acasa multe, iar mama face si placinta cu dovleac din aceea buna care se topeste pe limba. Fata palida a Coraliei spunea cat de foame ii era si cum ar fi inghitit-o pe ea cu totul, asa ca Alex o lua la goana, strigandu-i:
- Sa nu pleci, ca ma intorc cam intr-o ora!! Inima ii batea de emotia ca va face o fapta foarte buna hranind un copil flamand, si in acelasi timp, ii va povesti totul despre Mos Craciun si unde locuieste el, si cum vine la copiii foarte cuminti. Cine stie, poate pana la urma o va ajuta, astfel incat Mosul sa vina si la ea. Poate o va convinge sa-I scrie si ea Mosului…

Culoarea inimii Episodul 2: Cu gandul la Mos Craciun

A doua zi, Alex se grabi mai devreme spre scoala. Abia isi manca fursecurile si o zbughi, fara sa-I dea prea multe explicatii mamei. La piept, pe sub haina, ascundea scrisoarea cea pretioasa.
In pauza cea mare, se duse intr-un suflet la posta. Cumpara timbre si puse scrisoarea in cutia postala, cu inima stransa. Apoi incepu sa sara in sus de bucurie :peste cateva zile, Mosul urma sa o primeasca si poate, daca ea va fi foarte cuminte, ii va aduce exact ceea ce isi doreste!!!!
La scoala, nu prea se putu concentra, si pentru prima data la ora de desen dadu gres, incat invatatoarea se mira:
-Ce-I cu tine, copile? Cum se face , azi parca esti cu capul in nori! La ce te gandesti?
Alex zambi.Desi parea aspra, doamna era prietena ei, pentru ca invata bine, scria deja de mana si desena mai frumos decat toti ceilalti copii.
- Nu stiu, doamna, ma gandesc…la Mos Craciun..
- Ei, asta e. Pai si ce, crezi ca o sa-ti aduca multe cadouri?
- Da….nu stiu daca multe…
- Bine, bine, hai sa vedem cum il desenam noi pe Mosul….Doamna o saruta pe capsor si o stranse la piept, gandindu-se la mama fetitei si la cat de bogat avea sa fie Mos Craciun pentru ea anul acela, cand ramasesera doar ele doua.
Ziua trecu si Alex isi simtea inima fericita.Se gandea la ce spusesera mama si doamna invatatoare: rosu-culoarea inimii…Inima ei parca era facuta din aur topit, mai vie si mai agitata ca niciodata, ii batea sa-I sparga pieptul, mai ales cand se gandea la scrisoare si la Mosul..

Culoarea inimii- Poveste de Craciun Episodul 1- O scrisoare catre Mosul

Episodul 1- O scrisoare catre Mosul

-Mami, ce culoare are inima noastra?
-Of, Alex, ce intrebari mai pui. Stii bine ca e rosie, fiindca e plina de sange, tot sangele din noi se pompeaza spre inima.Nu va invata nimic la scoala?
Alexandra privea ganditoare la fulgii mari cazand lin , aproape acoperind fereastra si reflectandu-se in ochii ei mari. Nu putea sa-si imagineze cum sa fie inima ei rosie.Nu avea sens. Ea nu era fetita cu par negru, cu ochi ca apa, cu piele ca neaua de afara?
- Pai, doamna invatatoare nu mi-a raspuns la intrebare.M-a privit lung si mi-a spus ca deocamdata nu am cum sa inteleg, dar cand voi fi mare lucrurile vor fi altfel. Mi-a zis ca acum trebuie sa ma joc si sa incerc sa ma imprietenesc cu cat mai multi copii de seama mea. Si sa desenez cat pot eu de frumos, sa citesc povesti…
- Foarte bine, asa si trebuie, spuse mama absenta, ocupata cu pregatirea cinei. Haide, nu te mai gandi atat si ajuta-ma sa pun masa.
- Mami, tata nu vine nici azi sa manance cu noi?
Mama ei tresari, se intrerupse cateva clipe, apoi isi relua treburile fortat.
-Stii bine ca are treburi, de cate ori sa-ti spun?
-De cate saptamani n-a mai venit? Parca as vrea sa vina…
-Draguta mea, hai sa nu ne mai gandim.Ti-am zis ca e plecat tare departe, si s-ar putea pana la sfarsitul anului sa nu il vedem.
-Dar nu e drept, mami….de ce nu mi-a spus nimic? De ce a plecat asa, si mie nu mi-a spus, si de ce nu ne telefoneaza?
-Fiindca e foarte ocupat si fiindca e foarte scump sa telefoneze de la Paris….asta ti-am zis de multe ori, de ce ma intrebi mereu?? hai, te rog, ajuta-ma sa pun masa, si fii cuminte.
-Bine, mami….

Mai tarziu, inainte de culcare, Alex privea tot pe fereastra, imaginandu-si ca vede chipul tatalui ei conturat de fulgii de nea.
II lua din sertar poza, privi iar pe geam, si incepu sa-I deseneze chipul pe sticla…mai intai ovalul mare, parul buclat, apoi ochii, sprancenele, nasul, gura, mustatile….ce mustati mari, avea…ca ale lui Mos Craciun…si glasul cum si-l amintea parca tot al Mosului era…si statura, si tot.Ce mult ar fi vrut sa-I vada pe amandoi, si ce dor ii era…Vazuse la televizor o emisiune despre Mosul. Si acolo se spunea si unde locuieste si cum arata palatal lui, si totul, cum era, si activitatile zilnice ale Mosului. Multi copii spuneau ca nu exista. Nici Alex nu credea ca exista in realitatea pamanteasca. Dar ceva in inima ei ii spunea ca el e undeva dincolo de pamant, ca se uita de acolo la toti copiii, si ca o data pe an, in noaptea de Craciun, coboara ca prin farmec cu sania lui trasa de reni si intr-o singura noapte face inconjurul globului, lasand la fiecare copil ce I se cuvine, in functie de cat fusese de cuminte.
- Da, nu exista Mos Craciun…oricum, ce ar avea de facut, un an intreg? E si firesc ca nu vine si ca nu-l vede nimeni. Un an intreg nici macar nu ninge. Si apoi, el are nevoie sa pregateasca toate jucariile in secret, in liniste. Cum ar fi, daca toata lumea l-ar deranja incontinuu si i-ar lua interviuri, l-ar invita la emisiuni, etc? N-ar mai avea timp pentru nimic, bietul de el.
Ei bine, eu cred. Cred in tine, Mosule, si mai cred ca daca iti scriu, o sa-mi raspunzi.
Infrigurata, Alex se repezi la sertar si scoase o hartiuta pe care isi notase precis adresa Mosului, asa cum o auzise la televizor. Doamna de acolo spusese clar: Mosul va raspunde tuturor copiilor care vor scrie. Televiziunea se va ocupa sa Ii trimita lui personal toate scrisorile. Lua apoi o coala mare de hartie, asa cum vazuse la mama cand ii scrie celei mai bune prietene. Si incepu scrisoarea catre Mosul. Abia ce ispravi, ca o lua somnul. Ceea ce visa nu mai stim, pentru ca visele copiilor sunt protejate de ingeri si duse intr-o lume unde nu au acces muritorii de rand….