Sunt cetăţean al unei foste ţări...

total de acord.... Sunt cetăţean al unei foste ţări... de Lucian Avramescu Într-o ţară moartă, cu un popor care nu mai există, totul este perfect realizabil. Trăiesc, din ce în ce mai apăsător, gândul  că  buletinul naşterii mele este  fals. M-am  născut într-o ţară care nu mai e. România am zis? Care România? La 21 de ani de la fătarea, prin sângeroasă cezariană, a democraţiei, ţara mea a reuşit, economic şi moral, performanţa de a muri. M-am uitat la un interviu  televizat, pe Antena 3, cu istoricul Giurescu.  Dinu C. Giurescu, des­cendent al unei familii cu trei ge­neraţii de academici ai istoriei naţionale,  vorbea  despre falsa împărţire a ţării în ţinuturi secuieşti şi tătăreşti şi vietnameze şi intergalactice. Despre porcăria pe care o cloceşte regimul mafiot Băsescu de a repomăda dicta­tul hitlerist de la Viena, preţ plătit pentru a-şi menţine curvele în capul mesei cu bunătăţi. Giurescu vorbeşte, din păcate, unui popor surd. Chiar surdomut. Unui popor care deja nu mai e. Cui te adresezi, domnule savant al istoriei naţionale? Nu vezi că suntem morţi? Câteva milioane de oameni, zice-se vii, singurii bănuiţi de a fi vii, au plecat unde-au văzut cu ochii. Şi-au uitat aici casele, mormintele, amintirile. Unii şi-au uitat chiar şi copiii minori. Mamele şi-au uitat copiii în leagăne, leagăne mişcate de scheletice mâini de bu­nici, morţi şi ei de nu se ştie când, rămaşi într-o inerţie a datoriei. E cea mai amplă şi înspăimântătoare părăsire de ţară care s-a petrecut vreodată. Mafia de azi, cea mai parşivă probabil din  univers, nu dă doar Ardealul. Mafia de azi, prin capul ei diabolic şi chel (Băsescu), nu dă doar câteva judeţe ardeleneşti, aceleaşi în­tâmplător luate de Hitler, ci dă Ro­mânia. Nu observaţi că România nu mai e? Trimisul special al preşedintelui ţării la Bruxelles, pe numele lui întreg Laszlo Tökes, a uitat cum se cheamă ţara pe care o reprezintă. Drept pentru care i-a zis Ţinutul Secuiesc. Întrucât cea mai mare aglomerare de maghiari e în Bu­cureşti, presupun că Ţinutul Secuiesc se întinde şi peste fosta capitală a fostei Românii, până la Dunăre şi la Mare. Observaţi vreo zvâcnire de orgoliu naţional? Să fim serioşi. Vreun patriot nimerit prin accident în vârfurile puterii? Aş! Înţeleg că regimului Băsescu îi lipsesc iarăşi nişte miliarde de euro şi aleargă să-i împrumute. Vrea să câştige şi următoarele alegeri. Într-o ţară moartă, cu un popor care nu mai există, totul este perfect realizabil. Cineva mi-a reproşat ieri că nu-i recunosc lui Băsescu măcar meritul de a fi realizat reforma administrativă. Da, i-l recunosc. Chiar şi me­ri­tul de a fi reformat sănătatea. Cele 300 de spitale desfiinţate sunt doar partea cuantificabilă a reformei băsiste din sănătate. Îi recunosc şi meritul concentrării învăţământului la oraş. Să închizi 3.000 de şcoli pentru care au asudat înaintaşii, spre învăţarea alfabetului în îndepărtate cătune, e într-adevăr o reformă istorică. Prin reforma Băsescu, n-ar mai fi fost şcoală în Ipoteştii lui Eminescu, în Humuleştii lui Creangă, în Hobiţa lui Brâncuşi. Da, îi recunosc "re­alesului" toate meritele reformiste. Poate că România merita omorâtă şi nimeni până la Băsescu n-a observat această trebuinţă istorică. Ei bine, el a reuşit. Iar dacă muribunda mai mişcă un pic, în curând îi va face de petrecanie.  Contaţi pe el!

ani de liceu

Bucuresteni azi -episodul 1

  Sunt moldoveanca. M-am nascut la Tecuci, care de altfel e un oras ce mi-a daruit o copilarie si o adolescenta minunata.
Acolo unii oameni se tem de Bucuresti. Pentru ei, este un oras-haos, innebunitor, poluat, obositor, cu atatea tentatii, cu destrabalare, exagerat de scump, cu oameni rai, reci, unde nimeni nu te ajuta, o jungla in care te pierzi de tine insuti, etc etc.

Hmmm...as avea si eu ceva de spus despre Bucuresti, in care am stat vreo 8 ani.(ce ciudat, au inceput sa nu ma mire folosirea unor unitati destul de mari de timp care masoara chiar propria-mi viata).

Cand pleci de acasa cu asemenea prejudecati, insuflate fara voia ta de cei din jur, Bucurestiul apare ca un monstru, in toata mizeria si griul lui exterior, poluarea, aglomeratia, zgomotul, metroul, etc etc.
Mi-a luat nu mai stiu cati ani-4 sau 5, ca sa ma obisnuiesc cumva, si tot nu am simtit ca sunt acasa.Poate  doar atunci cand iti cumperi o casa cat de mica ajungi sa simti ca apartii acolo, si incepi sa-ti construiesti o viata pe bune, o identitate de bucurestean. Cel putin asta a fost cazul meu. Pana nu am avut locul meu, am urat orasul nesigur si atat de miscator ca apele unui rau involburat, in care a trebuit sa ma tot mut, sa-mi tot schimb activitati, prieteni, cercuri, cartiere....in care am calatorit in metrou si am scris  e-mailuri cat pentru toata viata mea.

Si apoi, nu stiu de unde si cum, a venit,...dragostea. Pentru acest oras. Dincolo de mizerie, aglomeratie si caini vagabonzi, au aparut serile culturale. Descoperirea marii felii de suflet si de emotie care este teatrul, cu lumea lui, cu actorii si prietenii lui si viata lor incredibila. Pub-urile,  mall-urile cu farmecul lor, cinema-ul. Ceainariile, librariile gen Carturesti. Si altele, altele.
Dar mai ales...oamenii. Bucurestenii, despre care as vrea sa scriu, despre care nu ma pot opri sa nu scriu, fiindca mi-au daruit atat. Carora nu ma pot opri sa nu le multumesc, fiindca ei m-au facut omul care sunt, de la ei am invatat sa fiu si sa gandesc si sa traiesc frumos.

Nu exista oameni mai frumosi ca romanii

Cred ca titlul spune tot....ce as mai putea scrie? Doar sa repet, la nesfarsit, cat sunt de frumosi, cat imi sunt de dragi romanii nostri. Am mai calatorit prin lume, dar nu am gasit nicaieri asa oameni, asa curati simpli frumosi cu sufletul luminat. Eu chiar cred ca suntem un popor minunat, oamenii "de rand", oamenii de fiecare zi. Sunt indragostita iremediabil de ei, abia astept sa ma intorc in Bucuresti si sa nu mai plec niciodata si sa ma dedic cumva bucuriei romanilor mei dragi. Sper din toata puterea sa nu ne invinga, cei ce vor sa ne urateasca si sa ne distruga. Sper tare mult sa ramanem frumosi, sa ne pastram fiinta si identitatea noastra asa cum e ea. Chiar daca poate nu prea mai stim istorie si geografie si cum se scrie corect romaneste, chiar daca nu ne mai aducem aminte cine au fost oamenii nostri mari, scriitorii nostri mari, cugetatorii nostri mari....Stiu ca e dureros, dar cam asa e. Si totusi, sper sa ne pastram sufletul, singurul care ni s-a transmis intact si frumos de la strabunii nostri dragi.

Identitatea noastra

Ce legatura avem cu noi?


Eu cred ca Iubirea ne aduce aproape de noi...cand e cineva care ne-o spune si ne-o arata, atunci suntem firesti, intr-o relatie cu noi insine.Intr-o relatie de iubire. Suntem firesti, nu ne mai punem intrebarea, nu ne mai gandim, si totul e frumos, si totul curge. Si totul e ca pe o insula unde suntem noi, iubirea, stelele si marea...

Pana la urma, poate ca nu avem nicio identitate, decat una de iubire.Ce poate fi mai simplu si mai adevarat, mai intim omenesc decat iubirea? Cand renunti la orice incrancenare, atunci ea vine ca prin farmec, totul devine simplu si firesc, iar viata curge.