Ganduri spre orizont marin

Daca existi, si stiu ca existi, te rog, TE ROG din toata inima , da-mi inapoi casa, copilaria si pe Lorelei...

 

Ah mare, da-mi tu toata alinarea ta, caldura ta, inima ta, am nevoie de poezia ta minunata si vesnica, mare, mare a mea, esti numai a mea, te ascund in san si suflu sa-mi tii de cald.

Mare, oare cati mai sunt pe pamant, oameni ca mine care au nevoie de-o alinare si nu e nimeni, nimeni?

Si uite-asa, atunci e ca acum cand viata pur si simplu trece pe langa tine si orice giumbuslucuri  faci nu poti s-o opresti, fiindca n-ai invatat inca sa intinzi umil mana de copil ca sa cersesti un pic de dragoste.

Si stai ca-n cantec, la margine de drum, la margine de mare. Marea iarna, marea toamna, marea-n suflet, mereu si vesnic: e mare. Marea-anotimpul dinauntru.

Deznadejde

...si parca-mi vine sa scormonesc pe plajele lumii, unde e aurul, unde margeanul, unde unde atata frumos sa nu mai incapa in pupilele mele marite?
si parca m-as azvarli in valuri sa fiu una cu mareea
ah nisipul, azurul, auriul, sufletul, scoicile, misterele , pietrele, sarea, culorile marii, ah mare, nepieritoare eterna sublima regina a tuturor poetilor
mare, de fapt tu esti poeta cea mai mare care a existat vreodata
mare, vreau sa fac si eu parte din tine

Hai vino draga Toamna, te astept din tot sufletul!!! Si tot fredonez..."pe strada toamnei e primavara..."




Cat de adanca e viata, fiindca in adancimea ei e trista, fiindca in adancime, de cealalta parte unde dispare stralucirea unde dispar paietele si fardurile si ramane profunzimea, vascozitatea, greul- doare.Fiindca intelepciunea e durere. Fiindca a trai si a intelege lucrurile doare. 

Mi-as dori sa calatoresc. Mult. Ca si cum fiecarui loc din acest univers i-ar corespunde o particica din mine. Ca si cum, vazand locuri multe, ma descopar pe mine. Locuri romantice, rasarituri si apusuri  de margean, Grecia, Grecia.. evadarea de albastru al unui suflet  galben si auriu unde e mai mereu septembrie.

White sea

Azi marea era alba.
Prin lentilele mele mioape, n-am mai distins linia ce o desparte  de cer. Si pentru o clipa, am crezut ca sunt fericita.

In sufletul meu e vara si eu visez la iarna. Atata alb...

De pe linia orizontului se inalta ca o rugaciune lina o Nocturna de Chopin. Si pe linia orizontului pluteste , mai alba decat mirarea, o corabie de vise.

Azi marea si cerul au fost  sufletul meu in primavara vietii.

Si-am indraznit o clipa, sa le numesc intr-un singur cantec: Lorelei...

Poem imaginar in aerul cu castani infloriti

_{Spune-mi ca m-ai iubit.}

_{Spune-mi ca in sufletul} meu coborandu-te, ai gasit tot ce-ai asteptat si inca mult mai mult.

Spune-mi ca ai gasit totul. Ca ai sperat, ai suferit, ai ras si   te-ai temut. Ca ai plans si ai ingenuncheat, si ai inteles.

Spune-mi ca in sufletul meu ai coborat ca intr-o corabie pe fundul marii. Acea mare despre care nu se vorbeste niciodata.

Spune-mi ca n-a fost doar fantezie, doar vis neintrupat  si inchis cu dop intr-o sticla cu povesti marine.

Daca trupul meu ar fi o sticla cu ravas aruncata in valuri, as sparge-o de stanci si m-as opri sa citesc  sa visez infinitele povesti pe care inauntru le-ai scris despre mine, pe hartia mucegaita si sarata. 
Toate acele lucruri despre care  nu se vorbeste niciodata.