miercuri, 22 mai 2013

Cea mai frumoasa declaratie



“Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.”



“Totul ne desparte pe tine şi pe mine distanţa, oamenii,viaţa şi poate şi destinul.Ţi-aduci aminte?Ca să-l cunoască pe Cezar, Cleopatra însoţită de un singur credincios a trecut marea cu barca înfruntând-o, s-a lăsat înfăşurată într-un sac ordinar şi dusă pe umeri până în palatul lui Cezar fără ca nimeni să-şi închipuie că într-un ţol purtat pe umeri regina Egiptului vine să-l vadă pe Cezar.
Iată ce-ţi aduce scrisoarea mea.Nu mă tem nici de zâmbetul tău.Deci nu mă tem de nimic.Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odăii tale:depărtarea. Sunt cea mai mică fată a lumii între rândunelele ei fiindcă mă înfăşor în întregul ei necunoscut. Privirea ta nu mă va găsi nicăieri.Amintirea ta nu are unde să mă afle.Glasul tău nu poate să mă strige şi nu ştie unde. Sunt între cele patru zări răspântia lor.
Cu zece ani în urmă ţi-aş fi spus “cu-cu”.Dar sufletul meu şi-a pierdut glasul copilăriei.”

Ionel Teodoreanu, Lorelei