luni, 26 martie 2012


„Pe calea vieţii nu vei întâlni niciodată raţiunea ei de-a fi" - că nu se explică prin sine. „Raţiunea suficientă" o are într-ALTCINEVA.

 Sursa: P.S. Daniil StoenescuIeromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.

"Cel mai bun prieten este... prietenul care te iubeste "nu numai cu vorba , ci si cu fapta si adevarul"...

Cea mai buna sotie este... sotia care te iubeste si la bine si la rau, o viata intreaga si dincolo de moarte...

Cel mai bun duhovnic este...duhovnicul care te iubeste si caruia ii pasa de turma...

Cel mai bun dumnezeu este ... Dumnezeul care te iubeste aratandu-ti mereu Calea...

Deci, cel mai bun din orice categorie ...este cel care te iubeste, nu cel care-ti place tie si pe care ti l-ai dori, ci acela care-ti spune adevarul si caruia ii pasa de viata ta, care are rabdare cu tine si care te odihneste, care te ingrijeste, te mangaie si te incurajeaza si care este intotdeauna alaturi de tine cand ai nevoie de el..."

Pr. Alin-Cristian Preotu
http://www.crestinortodox.ro 

Jurnalul Annei Frank

 
Ii multumesc Andei pentru aceasta carte...In care am descoperit destinul unui om chinuit si al unui copil minunat, si mai ales-destinul tuturor acelor oameni nevinovati-evreii. Nu-mi mai pare atat de aspra temnita , stiind ca multi oameni pe lumea asta au trebuit uneori sa treaca printr-o inchisoare inainte de a ajunge la lumina.

duminică, 25 martie 2012



Ştii tu oare , fiule ?

De ce se închid norii cand campiile sant insetate de ploaie, şi se deschid atunci cand campiile nu vor ploaie? Din pricina răutăţii oamenilor, firea s’a turburat şi şi-a lepădat randuiala.

Ştii tu oare, fiule, de ce ţarinile rodesc slab primăvara, iar vara dau recoltă proastă? Pentru că şi fiicele oamenilor işi urăsc rodul pantecelor lor şi il ucid in plină creştere. 

Ştii tu oare, fiule, de ce izvoarele seacă şi roadele pămantului nu mai au gustul de odinioară? Din pricina păcatelor oamenilor, prin care a intrat neputinţa in toată firea. 

Ştii tu oare, fiule, de ce neamul biruitor rabdă infrangeri din pricina neinţelegerii din lăuntru şi din pricina vrajbei, şi mănancă painea amărită de lacrimi şi uraciune? Deoarece i-a biruit pe vărsătorii de sange din jurul său, dar nu i-a biruit pe cei din lăuntru. 

Ştii tu oare, fiule, de ce maica nu işi poate indestula fiii? Pentru că, alăptandu-i, nu le cantă cantecul dragostei, ci cantecul urii faţă de vecini.

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii s’au uraţit şi au pierdut frumuseţea străbunilor? Din pricină că au lepădat chipul lui Dumnezeu, care din lăuntru, din suflet, dăruieşte frumuseţe feţei, şi au pus pomezi pămanteşti.

Ştii tu oare, fiule, de ce s’au inmulţit bolile şi infricoşatele molime? Pentru că oamenii au inceput să creadă că sănătatea este furată de la natură şi nu dăruită de Dumnezeu. Iar ceea ce e răpit cu sila,cu indoită silă trebuie apărat. 

Ştii tu oare, fiule, de ce oamenii se luptă pentru pămant şi nu se ruşinează de asemănarea lor cu cartiţele? Pentru că pămantul le creşte prin inimă, iar ochii văd doar ceea ce creşte in inimă. Şi pentru că, fiul meu, păcatul prea mult îi slăbeşte in lupta pentru ceruri. 

Nu plange, fiule, in curand Domnul va veni şi va indrepta toate.

luni, 12 martie 2012

Ieri am invatat putin sa iubesc...a fost tare frumos.
Iar azi, inainte sa se incheie ziua si sa ma duc in lumea viselor, as vrea parca sa mai spun o data, intregului univers, TE IUBESC, TE IUBESC, TE IUBESC, TE IUBESC!!!! Si ma bucur ca traiesc, si iti multumesc, si as mai vrea sa mai traiesc inca vreo mie de vieti ca sa iubesc, ca sa iubesc in deplinatatea matura si frumoasa a acestui sentiment a acestei stari de bine si de firesc a fiintei..

Firesc nu e ce se intampla astazi si ce vedem la TV. Firesc este sa iubiti, asa ca gasiti o fiinta, oricine, careia sa ii puteti spune din inima TE IUBESC. Acesta sa fie cadoul nostru catre viata si trecerea noastra prin aceasta zbuciumata existenta.
pentru astazi, ce sa spun...doar ca sunt din nou dezamagita.
intr-adevar, poate ca nu esti persoana pentru mine...deci...ce-ar trebui sa fac?
sa merg inainte cautand sprijinul Lui. l-am simtit ieri, tare de tot, ca pe cel mai bun si mai complex prieten din univers. eram in masina si mi-am dat seama ca noi habar nu avem cum este El, cat e de bun si de relaxant, si cat de mult bine vrea pentru noi. si cata iubire vrea sa ne daruiasca.
  si am mai invatat un lucru despre mine: nu prea am nevoie de securitate materiala...ci emotionala, afectiva. nu pot functiona singura, sunt ca o planta neudata tinuta in frig. am nevoie permanent de cineva care ma iubeste alaturi sau macar de cineva care stiu ca nu ma paraseste. o fi banal, dar...ieri parca am inteles pe deplin.

dragostea nu e doar o pagina din carti...chiar poate fi traita, in modul cel mai natural , firesc si solar posibil.

uneori simt ca as vrea sa mor, ca ma oboseste prea mult zbuciumul inutil al acestei vieti. dar ma rugasem sa nu mor inca, fara a fi iubit. fara a fi cunoscut frumusetea si tandretea iubirii. ieri am cunoscut-o (poate), si as vrea sa traiesc  o mie de vieti, ca sa o experimentez iar si iar.
cu adevarat, suntem nascuti din iubire. noi oamenii-ne nastem din iubire, din actul procreatiei care este oricum dragoste, atractie, ceva tot e intre cele doua persoane, o cat de mica apropiere...ceva care cat de cat incearca sa semene a iubire, tinde sa infloreasca spre iubire. si multi dintre noi o sufocam cu cele mai diverse griji si frici pentru ziua de maine...ce mancam cu ce ne imbracam cu ce ne platim facturile etc etc etc...si uitam de dragoste, o banalizam ca parca noi avem nevoie de iubire nu, avem nevoie de mancare, de haine , de distractie...si apoi ne trezim ca sotia ne insala, copilul se drogheaza ori pur si simplu se indeparteaza de noi etc...ne trezim ca din viata noastra dispare sensul, fiindca habar nu am avut ca de fapt sensul pe care trebuie sa-l urmarim in viata este IUBIREA, in toate formele ei si catre absolut toata lumea, pe cat putem trebuie sa ne silim sa facem totul absolut totul in numele ei si in scopul de a o gasi. este o floare tare rara...dar singura care merita, care ramane, care invinge totul si care trece peste tot. orice altceva am urmari in viata, nu ne satisface nu ne multumeste nu ne e de ajuns. singura care potoleste nelinistile si fricile e iubirea.

insa din pacate noi oamenii pur si simplu nu stim aceste lucruri...nu suntem educati, nu ni se spun aceste lucruri. nu suntem facuti constienti de imensa insemnatate a iubirii...de cum ne poate schimba fundamental viata faptul de a alege sa daruim o imbratisare si o vorba buna, in loc sa alegem sa imprastiem in jur  nervi si tipete si rautate si frustrare. e vorba doar de o alegere, uneori cu imense sacrificii si suferinte, dar e ALEGEREA fundamentala.

duminică, 11 martie 2012

Blogul lui Prometeu

Poate ca risc sa fiu plictisitoare....ori poate ca nu am dreptul sa fac ceea ce fac...sa ma ierte Prometeu, daca ii fac reclama nedorita...Insa ii iubesc blogul atat de mult, cu toata inima si cu toata fiinta. Uneori ma regasesc in postarile ei pana la sange, pana la lacrimi neplanse.Smulge din mine tot ceea ce sunt incapabila a exprima...Fiindca  nu pot recunoaste nici macar fata de mine insami in cele mai ascunse unghere.

Te iubesc, Prometeu...te iubesc fiindca existi si fiindca am putut avea adanca bucurie si smerenie de a nimeri peste blogul tau. Si da, ai dreptate, ai ATAT de multa dreptate, Fat-Frumos CHIAR ESTE plecat...

http://prometeuxd.blogspot.com/    "Umbra camerelor", de N. Davidescu


joi, 8 martie 2012

Ciorna

M-am gandit ca, deoarece nu am gasit inca pe nimeni caruia sa-i impartasesc toate gandurile si tainele, o sa incerc sa vorbesc cu un prieten imaginar. Poate fi si Dumnezeu, da...sau..pur si simplu prietenul acela, pe care am visat mereu sa il am.

Asa ca,...multumesc fiindca esti aici si ma asculti, aproape ori de cate ori am nevoie. Sunt din nou foarte obosita, si uneori ma minunez singura cat pot sa fiu de trista. Stii, intamplarile zilei te apasa si dor atunci cand nu ai seara un umar peste care sa lasi lacrimile sa curga pe furis...

Iti spuneam si altadata, cat sunt de singura. Cat dor imi e sa vorbesc cu adevarat cu cineva. Am avut iluzia ca am gasit pe cineva cu care sa pot vorbi, insa nu e posibil, si apoi cred ca m-am inselat...I-am scris si nu mi-a mai raspuns.Si mi-e teama, e asa periculos sa-ti deschizi macar si o frantura de inima cuiva pe care nu il cunosti bine...Nu stii niciodata cand iti intoarce spatele si te lasa cu ochii in ploaie(nu in soare), si nu mai auzi niciodata de el...iar tu intre timp ai lasat jos foarte multe paveze in fata lui, l-ai lasat sa se apropie periculos de tare de cine esti cu adevarat, de fiinta aceea interioara deznadajduita si firava, care cauta cu disperare un suflet cald, sincer...prietenos.Ai fost sincer cu el, si deodata te trezesti ca te dispretuieste, iti intoarce spatele.Nu esti indeajuns de bun pentru el, nu atingi acele standarde care fac din tine cineva la aceeasi inaltime ca el, caruia sa ii poata acorda incredere si credit...Esti mai prost, mai mic, nu te ridici la asteptari si mai rau:nici macar nu incerci. Esti ca un pisic in ploaie care abia asteapta o mana calda...insa nu asta au oamenii nevoie.Mereu uit.Sau hai, ca sa nu ma victimizez: poate pur si simplu eu sunt cea care nu da suficient. Cu toata sinceritatea.Noi oamenii vrem mereu sa dam, dar si sa primim.Nu putem da decat in masura in care stim ca primim. Daca am putea doar sa dam, numai sa dam, mereu....Daca am putea invata asta...sa nu mai asteptam nimic de la nimeni, sa ne multumim cu coaja de viata pe care o putem duce inainte.

Mai bine-mi iau un caine.Sau un motan. Dar nici macar asta nu se poate, nu aici.

MI-e teama ca voi inainta in viata fara sa mai am niciun prieten adevarat. Ah, si ce bine era, ce in siguranta ma aflam. Ce sentiment minunat, cand simti ca cineva te intelege cu adevarat. Ca va intelegeti recirpoc, si atunci nu va mai judecati, fiindca intelegeti fiecare motivatiile celuilalt.

Draga prietene imaginar, sunt tare obosita in seara asta, din nou; abia astept sa te regasesc maine, as avea tare multe nimicuri aventuroase sa-ti povestesc...mai mult aventuri interioare caci in afara ce vrei sa se intample, probabil sunt facuta mai mult pentru viata interioara.

Ma tot gandesc zielele astea sa scriu o carte...vechea mea obsesie De fiecare data cand ma straduiesc sa elaborez un roman, ma impotmolesc la un moment-dat in firul actiunii.Pe undeva mi se pare ca daca inventez un personaj, nu il pot duce la capat fara un dram de falsitate si mediocritate.Probabil nu pot scrie decat despre mine...Si atunci, m-am gandit sa fac un fel de jurnal.Tot am vazut ca sunt la moda. Si  imi pare forma cea mai libera de a se exprima fara teama de a nu fi autentic. Macar mi-as putea nota gandurile  si trairile...poate le-as intelege mai bine,sau poate pur si simplu nu mi s-ar mai parea atat de vane, imparatsindu-le, cu aspiratia de a le transforma in literatura.Nu stiu pe cine ar putea interesa, dar...pana la urma un om de vorba cu sine trebuie sa intereseze intr-o oarecare masura, fiindca in el se pot regasi toti... natura umana este inclinata spre autoobservare si auto-cercetare...ce mai conteaza notorietatea?ce mai conteaza ca nu sunt cineva in lumea de afara?as putea incerca sa fiu cineva aici in lumea mea, si sa ma spovedesc ca sa ma inteleg....S-ar tputea numi "Jurnalul Julietei" sau tot ceva in genul asta, un titlu intrigant si comercial....Care sa atraga un public de mai multe varste...Etc etc.

Draga prietene imaginar, cine stie poate odata o sa te intalnesc si  o sa-ti dau sa citesti tot ceea ce voi scrie aici.Sau ...poate ca nu va fi nevoie fiindca vei sti totul, deja.

Pic de somn....inca un fenomen pe care nu il inteleg la mine avand in vedere ca azi-noapte am dormit 10 ore.Pe maine.

miercuri, 7 martie 2012

Dar ce crunta singuratate ne e dat sa traim...as face orice sa scap din ea.Sa-mi gasesc acea jumatate, sau pe acel cineva care sa ma scape de ea, pentru totdeauna...as face orice, as trai oricum, oriunde, numai Doamne sa nu ma mai simt atat de neputicios si infiorator de singura, de parca nu exista nicaieri in lume si in niciun suflet un coltisor si pentru mine.De parca un sange ciudat de o culoare necunoscuta curge in mine.
Acum incerc sa -mi ridic de pe jos bucatile de suflet, si sa merg mai departe.


Astazi mi-a mai venit inima la loc. Ce buna e departarea, brrr caci altfel probabil nu i-as fi rezistat....celui care mi-a facut inima sa creasca in piept  , ciudata, si sa semene eroului din "Mecanica inimii"...un ceas absurd pe care vrei sa ti-l smulgi din piept si nu poti.

Nu te voi cauta, dragul meu.

Nu pot sa nu ma intreb...de ce nu mai exista parca pe lumea asta sinceritate. Cand las sa intre pe cineva in inima mea, o fac cu sinceritate. De ce nu primesc la fel si din partea celuilalt? Ok, daca sunt sincera sunt naiva, insa de ce sa ne dispretuim naivitatea? Mi-as dori atat de mult prieteni sinceri si fara rautate. Ok, puteti sa radeti de mine, dar...fiti sinceri si daca imi spuneti ca tineti la mine, sa fie adevarat!

marți, 6 martie 2012

Mda, probabil m-am cam indragostit

 ..exact ce-mi lipsea acum.

Sa stau la miezul noptii cu mintea in pioneze, sa-mi arda inima in mine, sa imi verific contul de facebook si casuta de e-mail de 100 de ori pe zi, sa ma gandesc la el de vreo 15000 de ori pe ora.... Bluffff

Normal, e vorba de o pasiune imposibila, in clasicul meu stil...cum altfel? Nu ma dezmint ! Si constat cu surprindere ca sunt aceeasi  dintotdeauna: alergatoare cu limba scoasa dupa luna patrata....Probabil inca mai cred ca luna e un balon colorat cu gust de acadea pe care, daca te chinui putin,il prinzi in brate, il legi cu sfoara si-l tragi dupa tine prin oras, ca sa se uite la tine lumea mirata , asa cum spune  cantecul...

Uffff  De 1000 de ori UFFFFFFFF

Ce fac acum sa-mi sting inima. Ce fac????Si "obiectul pasiunii mele"...S-o fi prins pana acum , dar...ce sa-i faci....Suntem in lanturi.Degeaba  suntem liberi, caci nu suntem.

UFFFF si cat poate sa-mi lipseasca...Mereu uit ca sunt oameni mai adevarati decat altii, cu care surprinzator si incredibil poti avea un RAPORT cu majuscule, poti fi tu insati pur si simplu in modul cel mai adevarat si autentic. NU mi se mai intamplase de mult, da de fapt asta e indragostirea mea...l-am vazut ca intr-o oglinda,  dorindu-mi cu disperare sa-mi semene , parca avea franturi si cioburi si felii din mine.Si normal, ca m-am speriat. Tare . Si i-am zis o groaza de prostii...Iar el, aproape cu siguranta, a vazut drept prin mine ca printr-o sticla usor colorata  plina cu un fluid  extrem de transparent.
Dar in fond nu ma pot gandi decat la cata pasiune a starnit in mine.Mi-e inima tare fierbinte si tare sus fata de locul ei normal.
Uitasem ca acesta era de fapt blogul Julietei, si ca starea care i se cuvine este fireste, cea de indragostita.
Se cere scriere, multa.

Dezamblanzirea

De la Stefania.



"Daca relatia cu propria ta persoana nu functioneaza cum trebuie, nu te astepta ca lucrurile sa stea diferit in orice alta relatie cu o persoana draga."-  kudika.ro

luni, 5 martie 2012

Goana dupa cumparaturi...

..la New York. De Sophie Kinsella. Spumoasa.Uluitoare. Captivanta.(parca as fi unul din ziarele alea ce promoveaza cei mai in voga scriitori americani).
Da, stiu, o sa spuneti ca am innebunit, ca Julieta nu mai e Julieta, a trecut de la starile  de reverie usor depresiva la romane roz clasate daca nu ma insel in seria B....
Dar cam asta s-a intamplat, pur si simplu fiindca m-am aflat intre doua avioane, obosita moarta si deprimata ca habar nu am incotro o sa o apuce viata mea, ca habar n-am si ma sperie sa ma gandesc unde o sa ma vad peste 3 -5-10 ani...Asa ca Becky protagonista imi arata ca exista si o parte fun a vietii, netrebuind sa iei totul chiar asa de in serios. Viata merge oricum inainte, ca ii captez eu sensul sau nu.
Mereu mi-am dorit sa nu traiesc degeaba, sa realizez ceva, sa ajung o persoana foarte importanta si referinta pentru vietile altora.Inca mai simt nevoia asta dureroasa.
Si Cartuliile astea ma fac sa ma intreb:dar daca viata trebuie traita si pur si simplu, enjoyed?Intr-un mod liber si frumos si plin de bucuria nevinovata ca faci exact ceea ce-ti place si ceea ce simte sufletelul tau, hmm tentaaaant.....

Cel mai mult la cartuliile acestea imi place faptul ca parca si ele singure se minuneaza de cat de incredibil poate fi subiectul si "aventurile" pe care le descriu cu o verva gratioasa si plina de nuante pastelate. Parca autoarea s-ar lua la joaca cu cititorii:pe asta o credeti, dar pe asta?hai sa va torn una si mai si!!
Iar tu ramai acolo fermecat, cu zambetul in coltul gurii, intrebandu-te:oare ce-o sa mai scorneasca nebuna asta de Kinsella?
 


sâmbătă, 3 martie 2012

Roman chic

M-as duce si eu la un psiholog, sa-mi explice what's wrong with me.
Daca ati citit vreodata carti de Sophie Kinsella sau Federica Bosco (am aflat de curand ca se numesc romane "chic"), ma veti recunoaste foarte usor: parca au fost scrise si inspirate pentru si din persoana mea! Personajul principal, o tanara nu chiar foarte tanara, zapacita, romantica, aiurita, care are parte de tot felul de aventuri si incurcaturi....THAT IS JUST ME!

Si mai ales, punctul principal:care-si cauta Printul de Azur. Sau Printul Albastru. (pe cal alb parca e demodat).

Ingredientele principale:
- o doza buna de zapaceala;
- una si mai buna de umor;
-that touch of fashion
-mai trebuia sa mai spun? pasiunea pt shopping(nu obsesie, doar pasiune)
-gustul pentru replica
-imaginatie si ..aventuri incredibile, spumoase, incat la un mom-dat cititorul e tentat sa exclame cu voce tare pe un ton aproape iritat de incredibilul situatiei din carte:come on!! sau :give me a break!!- desi va urmari pana la final aventura
-ceva nuante (totusi)din Simone de Beauvoir si Mircea Cartarescu

Cred ca ar mai fi cate ceva...cand imi voi aminti, le voi adauga.

Sunt atat de tentata de a-mi trai viata ca un film, incat uneori uit de asta si ma confund cu totul cu filmul din imaginatia mea...si -very strange- niciodata pt mine viata nu e ca un film; ci mult mai boring.
Asa ca, in lipsa putintei de a face un film, poate o sa fac o carte..
Ce se va numi...something like "17"  sau "Secretele Julietei" (cum mi-ar fi placut sa fie titlul acestui blog).
Cu accente de snobism umoristic stil "champagne & caviar" si pagini de profunzime si sinceritate absoluta cu mine insami in primul rand... Si mai ales  cu povestire de experiente care pot schimba o viata, care pot ajuta si incuraja pe toata lumea sa mearga mai departe, sa nu ia viata extrem de in serios si sa incerce sa se bucure cat mai mult de frumusetile pe care ea le poate oferi.
Maximum 250 de pagini...
Uff hard work!

Miauci

Am descoperit pupicii de miau:sunt acei pupici, care se dau de catre un pisic mic si pufos si miorlaicios catre toti cei care il iubesc si il mangaie pe blanita si il fac sa toarca si il iau la ei acasa si ii dau laptic....

Asa ca impart si eu la toata lumea, mici si mari, o groaza de MIAUCI!!!

16

Cineva m-a facut sa zambesc si parca un martisor a inflorit azi in mine

Rosu, alb si pur si verde,
Mare sete de un verde
Cum de mult nu a mai fost...


Am intalnit pe cineva care m-a facut sa-mi fie dor de varsta lui 16...
Si m-am gandit ca probabil la 16 am ramas si voi ramane, ca 16 e numarul meu..norocos...numarul de identificare al personalitatii mele...

Ce bine-i mai frate, sa te tot simti mica, sa tot cauti protejare, in afara sa pari om mare cu responsabilitati dar inauntru tot 16 sa fii!

De ce vor oamenii cu tot dinadinsul sa creasca?

Eu mi-as scrie si un roman intitulat :16!


joi, 1 martie 2012

Happy

Sunt happy, fiindca....lucrurile incep sa se aseze, si oriunde as fi Cineva acolo sus imi arata calea....

Nimic, nimic nu e mai important decat Dumnezeu.

Mi-as dori ca toti oamenii din lume sa constientizeze asta...cat de happy te poate face El. Si cat de liber.