sâmbătă, 27 iulie 2013

Dar sa ne-amintim si despre mare...

"Să nu răscolim, cu mâini ce profanează, pământul unde am îngropat vreo amintire."

Hortensia Papadat-Bengescu în nuvela Marea

E vorba tot de Lorelei...

"Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi ca sa ajung pana la tine,as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate,dandu-ti ultima ei picatura.
"De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi ca sa ajung pana la tine,cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele,aducandu-ti-o sa-i inchzi ochii.
Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea-si mi-am tras pasii inapoi ca la iesirea cu icoana din biserica.
Cant ragusit pe subt ferestele casei tale,cum canta copii italieni pe strazile oraselor noastre,in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteraneeni.
Cant cu inima intinsa subt cer,ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum.Ascultati voi toti bucuria si durerea mea."



luni, 8 iulie 2013

Fragment din noul roman pe care tocmai l-am inceput...

N-as fi crezut niciodata ca fericirea si linistea se afla exact acolo unde spune toata lumea....adica in cautarea  iubirii. Mereu am crezut ca dragostea este ceva maret, covarsitor si urias, ca apare in viata ta ca un uragan si devasteaza totul, fara putinta de intoarcere, si ca atunci cand ai cunoscut-o, nu vei mai fi niciodata persoana care ai fost. Nu mi-am inchipuit ca dragostea poate fi ceva simplu si firesc ca lumina soarelui, care se strecoara  incetul cu incetul in viata ta, si te face sa vezi lumea in culori dulci, potolite  si firesti. Insa da, daca incerci sa renunti la ea, dragostea te lasa fara aerul existentei si da, nu poti sa mai fii acela care ai fost candva. E adevarat ceea ce au scris poetii lumii, pot sa confirm.
Nu, nu se poate trai in afara dragostei.
E ca si cum ai fi orb, in fata culorilor incredibile ale apusului.
E ca si cum ai avea  inainte un ospat imbelsugat, insa tu alegi sa mananci paine cu apa.

M.

duminică, 7 iulie 2013

Purtam niste masti

Ne prefacem prea mult ca suntem fericiti, ca ne distram, ca suntem ocupati ca avem joburi extrem de solicitante sau probleme vitale de rezolvat, ne prefacem ca suntem  materialisti si ca alergam dupa averi,  cand de  fapt suntem  incredibil de singuri si avem o unica nevoie disperata, bolnava, sfasietoare: sa ne iubeasca  si pe noi cineva.  Suntem actori mai buni sau  mai prosti pe scena proprii noastre vieti, si ne chinuim din rasputeri sa jucam toate comediile si dramele posibile, cand  singurul rol care ni s-ar potrivi in mod natural  ar fi: iubirea.