luni, 28 februarie 2011

Ce inseamna "normal"?


NORMAL înseamnă să te îmbraci în haine pe care le-ai cumpărat pentru lucru, să conduci prin aglomeratie într-o masină pe care încă o plătesti, astfel încât să ajungi la un serviciu de care ai nevoie pentru a plăti hainele, masina si casa pe care o lasi goală toată ziua ca să-ti permiti să trăiesti în ea.
(Ellen Goodman)



sâmbătă, 26 februarie 2011

Marius Manole


Saint Valentine’s Day, o opinie




Laurențiu Dumitru
Se spune că Împăratul roman Claudius al II-lea nu reușea să-și adune oaste necesară pentru campaniile sale militare pentru că bărbații refuzau să se înroleze ca voluntari. Oare din ce motiv junii nu voiau să slujească Romei alegând cariera militară? Claudius se dumirește repede: bărbații… romani nu voiau să își părăsească prietenele/soțiile. Din cauza acestui fapt, împăratul a interzis logodnele și nunțile în Roma.
Un preot creștin, pe nume Valentin, a intuit imediat că tinerii au primit o ispită greu de purtat; o fi văzut cu siguranță că interzicându-li-se căsătoria, unii tineri, deznădăjduind, au căzut pradă desfrâului, traiului în concubinaj. Cei ce nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească, zice Apostolul Pavel, dar cum să te căsătorești, dacă este interzis?
Valentin preotul neputând răbda păgubirea sufletească a tinerilor, a început să cunune în secret perechile de tineri ce apelau la el. Și-o fi zis cu siguranță: „mai bine îmi pierd eu viața aceasta trecătoare, decât să-și piardă acești tineri sufletele”. Când împăratul Claudius a aflat că preotul Valentin a nesocotit hotărârea sa, l-a întemnițat pe părinte, care a și murit ca martir, în închisoare, în anul 270 d.Hr., la data de 14 februarie.
După cum observăm, Sfântul Valentin a accentuat valoarea Tainei Cununiei fiind în același cuget cu Sfântul Pavel care le spunea odinioară corintenilor: „Fugiți de desfrânare! Orice păcat pe care-l va săvârși omul este în afară de trup. Cine însă se dedă desfrânării păcătuiește în însuși trupul său (I Corinteni 6, 18).
Având în vedere cele de mai sus, îngăduiți-mi să vă întreb și să mă întreb: Ce legătură are Sfântul Valentin cu păgânul Cupidon, fiul bezmetic al zeiței dragostei Venus, cu căsătoriile de o zi (mai bine zis de-o noapte), cu chefurile monstruoase de prin stațiunile turistice și cu concursurile cu premii constând în pachete de prezervative? Răspundeți-vă sincer, în adâncul de taină al inimii!
(preluare din OrthoGraffiti nr. 4 / febr. 2009, reluat la rubrica Restituiri OG în nr. 18 / febr. 2011 / www.orthograffiti.ro )

Atat de multe raspunsuri: viata de veci





Suprema apropiere a lui Dumnezeu de oameni, deci suprema revelare a lui Dumnezeu in Iisus Hristos, ca si suprema slava a omenitatii lui Iisus Hristos si a tuturor dreptilor se arata in starea la care suntem ridicati noi prin judecata. Aceasta o asteapta si ingerii cu frica si cu cutremur.

Dar slava aceasta se va revela tot mai mult in vecii vecilor. Sfantul Maxim Marturisitorul zice: "Fericit este deci cel ce L-a prefacut in sine, prin intelepciune, pe Dumnezeu, om. Caci dupa ce a implinit infaptuirea acestei taine, primeste prefa­cerea sa in Dumnezeu prin har, iar acest lucru nu va inceta de a se savarsi pururea. Pentru ca Cel ce lucreaza aceasta in cei vrednici, fiind nehotarnicit dupa fiinta, are nehotarnicita si puterea care lucreaza aceasta, ba intrece chiar orice nehotarnicire".

Sfantul Grigorie de Nyssa a numit intinderea necontenita a sufletelor de la unirea cu Dumnezeu, la mai multa unire, epectaza. "Exista o realitate necreata si creatoare a existentelor, care e pururea ceea ce este; aceasta, fiind pururea egala cu ea insasi, este superioara oricarei augmentari si oricarei diminuari si nu poate primi nici un surplus de bine. Dar deosebit de ea exista realitatea adusa la existenta prin creatie, care e pururea intoarsa spre cauza prima si e conservata in bine prin par­ticiparea la acea cauza prima, care o cuprinde in asa fel, ca ea se creeaza pururea, crescand prin augmentarea in bine, astfel ca nu se mai vede in ea nici limita, si o augmentare a ei in bine nu va fi circumscrisa printr-un sfarsit, ci binele actual, chiar daca pare a fi cel mai mare si desavarsit posibil, nu e niciodata decat inceputul unui bine superior si mai mare. Astfel se verifica cuvantul apostolului ca prin intinderea spre ceea ce este inainte, lucrurile ce pareau inainte desavarsite se uita. Dar realitatea mereu mai mare si care se arata ca un bine superior, atrage la sine afectiunea celor ce participa si-i opreste sa priveasca spre trecut, inlaturand amintirea bunurilor inferioare, prin gustarea bunurilor mai eminente".

Bunul de care se impartaseste actual largeste fiinta omului, facand-o capabila de participarea la bunuri si mai mari si trezindu-i o noua sete. Aceasta vine pe de o parte din faptul ca omul ca spirit nu poate fi nici el limitat, cum nu poate fi Dumnezeu. "Dar diferenta esentiala este ca Dumnezeu este infinit in act, pe cand sufletul este infinit in devenire". Pe de alta parte, epectaza se explica din faptul ca Dumnezeu dupa fiinta este inaccesibil, ramane mereu transcendent, stimuland mereu intinderea dupa el. Oricat inainteaza creatura spre El, ea nu-L poate cuprinde niciodata dupa fiinta, pentru ca nu poate deveni niciodata infinita in act.

Dar e o mare deosebire intre elanul de aici spre plinatatea dumnezeiasca si elanul din viata viitoare. Aici elanul e impiedicat, e stramtorat de necesitatile trupesti, de neputinta mintii de a cunoaste direct realitatile ceresti. "Ziua a opta" va reda toata libertatea acestui elan, si chiar aceasta libertate deplina va fi o experiere descoperita a lui Dumnezeu cel atotliber si izvor al libertatii. "Ea va aboli toate determinarile si limitarile temporare si va impiedica energia vitala sa se disperseze si sa se cheltuiasca in nastere si moarte, pentru ca e viata eterna, etern prezenta, luminata de viata eterna". Noi suntem inca robi, pentru ca mai pacatuim, sau pentru ca nu ne-am eliberat inca de urmarile pacatului. Noi trebuie sa suportam cele ale primului Adam, inainte de a ajunge sa primim deplin libertatea Celui de al doilea, care "ca Cel fara de pacat, e liber" si de aceea nu a fost supus nici mortii, ci a primit-o pentru noi de buna voie, deschizand si pentru noi calea spre libertate si spre deplina impreuna-impartasire de El. Libertatea deplina la care vom ajunge va fi deschiderea nestramtorata a subiectului nostru spre infinit. Si in aceasta deschidere nestramtorata spre infinit, care se opune experientei raului, se reveleaza insasi natura libertatii.

Libertatea dupa sfarsitul timpului este revenirea la libertatea chipului dum­nezeiesc in om, care, neingustat de urmarile pacatului, se va realiza definitiv atunci. "Ea se caracterizeaza prin absenta sexualitatii, prin imortalitate, prin incorupti­bilitate, prin libertate spirituala, prin libertatea cugetului, in sfarsit prin libertatea intelegerii". Urmarile pacatului "au creat diviziunea si antagonismul intre suflet si corp, intre trecut si viitor, intre simturi si minte". Elanul libertatii, elanul spiritului spre cresterea fara sfarsit, care e una cu erosul divin neinfrant de pacat, isi rega­seste vointa in viata viitoare prin contactul cu infinitul.

Eliberarea aceasta are, dupa Sfantul Grigorie de Nyssa, trei aspecte:
a) Primul aspect al eliberarii e inlaturarea divizarii intre trup si suflet. Sufletul purificat strabate un trup devenit usor si liber, nesupus trebuintelor si afectelor. Aceasta intimitate a sufletului cu trupul transfigureaza in compusul uman dorinta, tensiunea si energia. Prin nepatimirea desavarsita, omul devine egal cu ingerii. "Nepatimirea nu consta aci, ca la Platon si Plotin, dintr-o renuntare la corp, ci intr-o sublimare a pasiunilor unui corp care-si gaseste semnificatia sa originara de instru­ment si transparent al spiritului". "Cuvantul nu poate sa vrea ca viata dreptilor sa fie sfasiata de un dualism. Ci cand zidul raului va fi doborat, sufletul si trupul se vor uni intr-o armonie superioara. Daca Dumnezeirea este simpla, fara compozitie si forma, omul de asemenea trebuie, prin aceasta impacare in sine, sa se intoarca la bine, sa redevina simplu si curat, pentru ca sa devina cu adevarat unul. Astfel, interi­orul ascuns devine acelasi cu exteriorul vazut, si exteriorul vazut, cu interiorul ascuns". Transparenta aceasta fizica va coincide insa cu o puritate morala si cu sin­ceritatea deplina fata de semeni. In aceasta transparenta se va cunoaste omul pe sine asa cum este si se va arata altora asa cum este. Iluzionarea si ipocrizia vor disparea.

b) "Al doilea aspect al acestei eliberari este unificarea trecutului si viitorului, adica a amintirii si sperantei. Constiinta temporala era mereu sfasiata prin dorinta, pe de o parte, si prin regret, remuscari, pe de alta parte". Acolo, constiinta elibe­rata de aceasta continua nesatisfacere "lasa in urma dorinta... pentru ca poseda tot ce spera; ocupata astfel deplin in bucuria de binele obtinut, ea exclude amintirea din mintea ei". "Datorita puritatii dobandite, sufletul intra in raport strans cu Dumnezeu, cu mediul sau propriu. El nu mai are trebuinta de miscarea dorintei... Cel ce locuieste in intuneric incearca nostalgia luminii. Dar, pentru cel ce intra in lumina, bucuria urmeaza dorintei". "Devenit asemenea lui Dumnezeu... Care nu cunoaste dorinta pentru ca nici un bine nu-I lipseste, sufletul... paraseste miscarea si chiar dorinta, care n-are loc decat cand lucrul dorit nu e prezent". Aceasta dorinta pamanteasca se transforma "in miscarea si lucrarea iubirii, conformandu-se obiectului etern prins si gasit". "Aceasta unificare a dinamismului eu-ului intr-un etern prezent, in care fuzioneaza si se identifica tre­cutul si prezentul, amintirea si speranta, este eterna prezenta in Dumnezeu, Care poseda ceea ce voieste si voieste ceea ce poseda".

c) Prin aceasta dubla unificare, sufletul atinge unitatea profunda a simturilor si a intelegerii. Cunostinta si iubirea devin una. A-L simti si a-L cunoaste pe Dumnezeu vor fi unul si acelasi lucru.

Unificarea intregului dinamism uman in iubirea necontenit sporita ne reveleaza aspectul cel mai profund al spiritului ca libertate. Caci libertatea e posibilitatea infinita a spiritului curat, mereu reinnoit, de a depasi necontenit finitudinea sa. Libertatea este urcusul continuu spre Dumnezeu, originea infinita si neconditionata a spiritului uman. Libertatea este pe de o parte modul de realizare al naturii noas­tre, pe de alta, este in esenta ei experienta a infinitului. Aceasta pentru ca natura umana este in acelasi timp finita si infinita. Este finitul deschis infinitului. Este finita cand sta nemiscata in sine, si este infinita in miscarea ei spre Dumnezeu, prin liber­tate. "Natura ingerilor si a sufletelor, zice Sfantul Grigorie de Nyssa, nu cunoaste limita si nimic nu o impiedica sa progreseze la infinit". Urmeaza de aici ca natu­ra nu e ceva terminat, ci, datorita libertatii, ceva in curs de a se face, o capacitate dinamica nesfarsita. "Creatura nu e in bine decat prin participare; ea nu a inceput numai odata sa existe, ci in fiecare moment se observa cum incepe, din cauza cresterii ei perpetue". Natura umana si asemanarea ei cu Dumnezeu sunt de aceea una, caci amandoua inseamna elanul spre infinit. Prin elanul sadit in ea natu­ra umana e facuta pentru infinit. "Virtutea are un singur hotar: lipsa de hotar. Cum ar ajunge deci cineva la marginea cautata, cand nu afla o margine?". Chiar faptul ca natura umana e facuta sa participe la Dumnezeu, si Dumnezeu nu are sfarsit, arata ca ea, prin dorinta, sau in cresterea ei, nu are un sfarsit. "De aceea, Binele fiind infinit in natura lui, participarea la el va fi si ea, in mod necesar, infinita in miscarea ei, deci capabila sa se largeasca la infinit". Deci pe drept cuvant natura umana trebuie definita ca tensiune infinita.

"A voi sa tinda mereu spre o desavarsire mai mare, e desavarsirea insasi a firii umane". Ea are in acelasi timp experienta infinitului si a finitului, adica in fiecare clipa exista o distanta infinita intre capacitatea noastra de infinit si existenta noastra realizata. Mereu avem constiinta ambelor acestor lucruri. Caci distanta parcursa de noi, oricat ar fi de mare, ramane minima in raport cu infinitul. Natura umana calatoreste vesnic pe distanta dintre finit si infinit, dar e lansata prin dorinta si printr-un fel de experienta inaintea finitudinii sale in launtrul infinitului, fara sa cuprinda insasi esenta lui. Ceea ce ea a obtinut nu e niciodata totul, dar e inceputul totului, "mereu inceputul infinitului".

"Conditia acestor experiente ale infinitului e recunoasterea deosebirii necon­fundate intre natura divina, infinita in act, si natura umana, infinita in potenta", dar in acelasi timp trairea unei neseparari, a unei participari a naturii umane la cea divina, a unei uniri neamestecate. Daca esenta omului e sa fie infinitul in devenire, fuziunea sa cu infinitul ar distruge aceasta esenta, care nu e plenitudinea in sine, sau infinitul in act, ci participarea la plenitudinea divina ca deosebita de ea.

In calitatea lui de creatura a lui Dumnezeu, omul e deosebit de Creator, dar si unit cu El, intrucat e chipul creat al modelului necreat si intrucat, ca sa poata creste liber in Dumnezeu, a fost facut schimbabil, pe cand Dumnezeu e neschimbabil.

Natura umana trebuie sa se realizeze deci prin miscarea sa libera, urmandu-si directia autentica. Miscarea aceasta libera spre sursa ei, cautata ca scop, ii da semni­ficatia adevarata. In aceasta miscare creatura isi invinge mereu finitudinea, adica limita atinsa.

Dar daca sufletul nu obtine niciodata plenitudinea, ci e mereu in mers spre ea, nu cumva aceasta face cu neputinta fericirea? Daca eu-ul nu parvine niciodata sa se experieze ca realizat, ci e mereu in curs de realizare, nu produce aceasta o disperare?

Sfantul Grigorie de Nyssa afirma, dimpotriva, ca tocmai acest urcus neincetat, care e o creatie continua, alunga monotonia si disperarea. Acest urcus neincetat intretine o fericire continua, care se opune "saturarii" origeniste, care a facut sufletele sa iasa plictisite din starea de fericire de la inceput si care ar putea sa le faca sa repete mereu aceasta iesire dupa ce au ajuns din nou in ea.

Sfantul Maxim Marturisitorul aduce precizari noi in intemeierea faptului ca miscarea in viata viitoare nu va implica nici o plictiseala. El spune ca in acea viata nu va mai fi nici un "interval" (diastaza) intre faptura si Creator. Daca ea se misca totusi la nesfarsit in Dumnezeu, aceasta miscare e o "miscare stabila". Ea e in acelasi timp o gustare a plenitudinii dumnezeiesti, dar experienta acestei plenitudini, fiind o experienta a infinitatii, intretine mereu o vointa de si mai deplina cuprindere a lui Dumnezeu. "Eternitatea, departe de a fi uniformitate statica, este in chip minunat mereu reinnoita in experienta spiritului, un inceput absolut". "Cel ce urca nu se opreste niciodata, mergand din inceputuri in inceputuri, prin incepu­turi care nu au sfarsit". Dar fiecare inceput are dintr-un anumit punct de vedere in sine totul.

Viata viitoare va fi o duminica fara sfarsit, sau paradisul regasit si eshatologia inaugurata, clipa aurorii cu al ei minunat "deodata" si lumina fara asfintit a zilei a opta in care Dumnezeu va fi totul in toate.

Aceasta arata ca sfarsitul sau viata de veci nu este o simpla revenire la inceput, o revenire la un punct de unde poate reincepe ciclul temporal, ci o inaintare in acelasi infinit. El nu inseamna o inaintare intr-un timp linear nesfarsit, caci sta la sfarsitul timpului, ci intr-o infinitate gustata mereu, dar care nu satura niciodata. Daca viata viitoare e o miscare, ea nu e o "miscare transformatoare" a fiintelor, zice Sfantul Maxim Marturisitorul, ci o miscare stabila sau o stabilitate mobila, o miscare care le mentine vesnic in ceea ce sunt si in Cel ce este, intarindu-le si crescandu-le totodata. Caci e o miscare nemijlocita in jurul primei lor cauze nemiscate, de care impartasindu-se tot mai mult nu se pot corupe. "Deci pana ce firea se afla in lume in chip temporal, e supusa miscarii transformatoare, din pricina stabilitatii marginite a lumii si a coruperii prin alterare in cursul timpului. Dar ajunsa in Dumnezeu, va avea, datorita monadei naturale a Celui in care a ajuns, o stabilitate pururea in miscare si o identica miscare stabila, savarsita etern in jurul aceluiasi Unu si Singurul. E ceea ce numeste Scriptura salasluirea statornica si nemijlocita a celor cre­ate, in jurul primei lor cauze". Ea se misca vesnic fara alterare, se misca stabil in jurul lui Dumnezeu, netrecand de la El la altceva, pentru ca El nu are un hotar. Nemarginirea Dumnezeirii, sau a vietii ei, care se face viata a celui ajuns in Dumnezeu, asigura stabilitatea eterna a aceluia, tocmai intrucat se poate misca si se misca etern in jurul Lui, sau in El, bucurandu-se fara saturare de iubirea Lui nemarginita. Identitatea infinita a lui Dumnezeu, in jurul Caruia se misca si de Care se impartaseste nemijlocit faptura, inlatura timpul. Caci "timpul e o miscare circum­scrisa" de o granita, la care faptura isi afla sfarsitul, intr-o lume care e si ea un spatiu, sau un continut marginit.

Dar existenta mai presus de timp a fapturii nu e ca vesnicia Celui ce e mereu acelasi. Ea e miscare in jurul Celui vesnic si nu e nemiscata ca Acela; "stabilitatea" ei se datoreste "miscarii" in jurul Lui. Faptura nu are prin sine vesnicia, ci numai ca o participare la Cel vesnic. De aceea, vesnicia patrunde in temporalitatea ei, sau sta­bilitatea in miscarea ei, pe masura ce ea inainteaza in Dumnezeu. Dar deplina exis­tenta mai presus de timp a ei vine la sfarsitul existentei ei in timp si niciodata nu ajunge la fel cu existenta infinit mai presus de timp a lui Dumnezeu. In vesnicia ei se pastreaza rezultatul timpului si ea se misca mai departe spre vesnicia lui Dumnezeu, care nu vine din timp si nu se misca spre altceva.

Aceasta se vede nu numai in simbolizarea acelei existente prin Duminica ce sta la sfarsitul ciclul temporal al saptamanii, sau al timpului, dar si la inceputul lui, ci si in simbolizarea ei prin Cincizecime, ca inceput al vietii vesnice in Duhul Sfant, redat deplin fapturii si ca sfarsitul deplin al timpului sau al saptamanii de saptamani, de cand a inceput viata cea noua a creaturii prin invierea Domnului; sau, ca sfarsitul lui cinci inzecit sau al intregii vieti orientate prin cele cinci simturi spre lumea vazuta. "Caci El este si Cincizecimea, ca inceput si sfarsit al lucrurilor si ca Ratiune, in care se cuprind toate prin fire. Caci daca Cincizecimea cade dupa perioada unei saptamani de saptamani, ea este o zecime incincita. Dar aceasta inseamna ca natu­ra celor create, care dupa ratiunea sa e incincita din pricina simturilor, dupa straba­terea naturala a timpului si a veacurilor se va salaslui in Dumnezeu, Cel unul dupa fire, nemaiavand nici o margine, caci in Dumnezeu nu este nici un interval". "Taina Cincizecimii este deci unirea nemijlocita a celor providentiati cu Providenta, adica unirea cu Cuvantul prin lucrare Providentei, unire in care nu se mai arata nici timp, nici devenire".

Dar ajunsa din miscarea temporala in vesnicia unirii cu Dumnezeu cel fara hotar, faptura va continua totusi sa se miste in El, dar intr-o miscare stabila, care nu o transforma, ci o indumnezeieste la nesfarsit.

Sfantul Maxim Marturisitorul a aparat in chip magistral, in opera sa "Ambigua", valoarea miscarii temporale a creatiei spre Dumnezeu in timp, impotriva lui Origen, care socotea miscarea ca o cadere a sufletelor din "pliroma" initiala, in timp ce Sfantul Maxim o socotea sadita de Dumnezeu in creatura si ca manifestare a doru­lui acesteia spre El si a atractiei exercitate de El asupra ei. Dar tot Sfantul Maxim a afirmat in aceeasi scriere ca miscarea stabila a creaturii in Dumnezeu in viata viitoare, nu e un efort al ei, ci un dar inepuizabil al lui Dumnezeu, ca indumnezeire fara sfarsit a ei din partea lui Dumnezeu. Iar amandoua aceste miscari Sfantul Maxim le-a inteles ca o crestere a iubirii intre Dumnezeu si om, ca si intre oamenii insisi in Dumnezeu. In viata pamanteasca iubirea este o expresie a unui efort al omului care dezvolta o potenta sadita de Dumnezeu in el, in viata viitoare ea este experienta unui har al lui Dumnezeu mai presus de puterile omului. E odihna omului in bucuria iubirii nemarginite a lui Dumnezeu fata de el. Iubirea trebuie sa ajunga odata la o stare in care sufletul se odihneste in ea; dar odihna aceasta nu e monotona, ci mereu noua, mereu surprinzatoare, desi mereu aceeasi. Pentru ca Cel iubitor e nesfarsit in darurile Sale. Si omul e ajutat sa creasca in bucuria de aceste daruri mereu noi, mereu sporite, dar ale aceleiasi iubiri, ale Aceluiasi Iubitor. Numai o persoana suprema poate da aceasta bucurie mereu noua si care e totodata odihna si aceeasi odihna. Natura, sau te plictiseste prin monotonia ei, sau iti cere un continuu efort de a o organiza. Iti cere un efort care de la o vreme te oboseste. Si ea nu daruieste de la sine, ci trebuie mereu cucerita. Daca n-ar veni odihna de la persoana, si in ultima analiza de la Persoana suprema, omul ramane mereu neimplinit in setea lui de iubire, manifestata in daruirea benevola a Aceluia. Daca iubirea aceasta ar fi finita, omul nici nu s-ar odihni statornic, nici s-ar misca statornic in ea, ci sau ar cobori din ea plictisit, sau ar trece mai departe, sau ar amorti in descurajarea imposibilitatii de a gasi undeva iubirea deplina. Iubirea care odihneste vesnic trebuie sa fie infinita, apofatica, ca sa ne putem misca si odihni vesnic in ea.

Ziua a opta nesfarsita, zi a luminii neapuse, simbolizata prin duminica, semnifica tocmai aceasta stabilitate sau odihna vesnica in iubirea infinita a lui Dumnezeu. "Ziua a opta si prima este prezenta (parusia) atotluminoasa a lui Dumnezeu, venita dupa oprirea celor ce se misca; a lui Dumnezeu, Care Se salasluieste, dupa dreptate, intreg in fiinta intreaga a celor ce s-au folosit bine prin vointa de ratiunea existentei, si Care singur le daruieste vesnica existenta buna prin participarea la Sine, intrucat El singur este in mod propriu si exista pururea si e bun".

Dar miscarea se va putea opri nu numai in vesnica odihna fericita in iubirea infinita a lui Dumnezeu, ci si intr-o stare contrara ce nu va putea fi nici ea depasita. Pe cei rai miscarea ii va face sa se opreasca intr-o "vesnica existenta nefericita" care va fi pecetluita prin Judecata din urma. Daca "vesnica existenta fericita" vine din prezenta lui Dumnezeu cel ce este cu adevarat, "vesnica existenta nefericita" vine din absenta Celui ce este, deci inseamna o inspaimantatoare imputinare de existenta. La Judecata din urma se va arata ca e posibila si o astfel de existenta. Acest minus suprem va fi demascat ca raul extrem in toata goliciunea lui, negandu-i-se la Judecata orice aparenta de bine, orice iluzie de consistenta, inlaturandu-se orice echivoc obiectiv si subiectiv despre o existenta satisfacatoare a lui. Raul va aparea atunci ca totala desfigurare a existentei in cei stapaniti de el, in totala lui lipsa de lumina si in tot vidul lui de continut. Dar aceasta va constitui pentru subiectele extreme ale raului suprema suferinta, desigur o suferinta care constituie in acelasi timp elementul lor, nefiind capabile de o alta stare. Va fi si aceasta o reve­latie culminanta. Golul raului se va arata in deplinatatea lui. Dar aceasta va insemna o definitiva infrangere a lui, dupa ce a fost lasat sa epuizeze toate mastile binelui pentru eventuala lui biruinta. Raul se demasca atunci cand a ajuns la dis­perare, cand vede ca nu mai are nici un rost sa se disimuleze, stiind ca nu mai are pe cine sa castige prin inselaciune. Starea lui demascata e in acelasi timp una de cumplita rautate si de totala nenorocire provocata de o intoarcere a intregii zidiri de la cei dominati de el, cauzata de refuzul total al lor de a mai avea vreo legatura cu ceea ce exista consistent. Caci zidirea insasi e refuzata de aceasta suprema rautate, ca si Dumnezeu. Viata celor din iad nu va fi luminata de zambetul fetei lui Dum­nezeu, caci ei sunt incapabili sa priveasca la ea. Un intuneric deplin al singuratatii si al necunoasterii si nerecunoasterii aspectului spiritual si fundamental al celor ce exista se va asterne peste ei si o totala lipsa de incredere in bine si de nadejde de a li se mai schimba soarta, prin sensibilitatea fata de bine, va domni peste ei. Au intrat si ei intr-o neputinta de a se mai schimba.

Taina chinurilor vesnice echivaleaza cu taina imbolnavirii iremediabile, mai bine zis a mortii vesnice a celor ce ajung in ele. E taina invartosarii extreme a fapturii in trasaturile raului, in urma practicarii lui.

Dumnezeu si semenii nu mai sunt traiti ca uitandu-se la ei si vorbind cu ei, pentru ca ei nu mai pot sa se uite la aceia si in aceia, si nu se mai pot afla in dia­log cu aceia. Non-vointa continua de comunicare a devenit neputinta totala si defini­tiva de comunicare, ramanand in acelasi timp non-vointa. Starea aceasta e in acelasi timp o pedeapsa si o stare voita.

Chiar daca afla "in timp" vreo anumita satisfactie in aceasta inchidere, in secret, eu-ul sufera in aceasta exclusiva autoafirmare. Ea devine chinuitoare la maximum cand se prelungeste la nesfarsit. Chiar in timp, daca ar fi totala si s-ar prelungi prea mult, ea ar echivala cu moartea. In ea omul ar pierde graiul; el nu s-ar mai putea exprima pe sine, n-ar mai afla in aceasta situatie de inchidere totala in sine cuvan­tul care sa-l mantuiasca. "Aici se arata sensul mai adanc al afirmatiei ca eu-ul exista obiectiv numai in Cuvant". "Ratiunea este, ca organ al primirii cuvantului, ochiul spiritual al omului... si precum surzenia urechii este semnul inchiderii fiziologice, asa "irationalitatea" nebuniei este expresia inchiderii spirituale. Dar aceasta este inchiderea eu-ului in fata lui tu...".

Legatura intre ratiune si cuvant o cunoastem de mult de la filozofii greci si de la Parintii rasariteni, la care logos inseamna deodata si ratiune si cuvant. Ca si la Sfintii Parinti, la Ebner, legatura intre ratiune si cuvant este atotcuprinzatoare: cuvan­tul este expresia ratiunii si prin rostul lui de intretinere a comuniunii este expresia relatiei eu-ului cu tu. Dar prin aceasta s-a pus in relief un nou inteles al ratiunii, corespunzator acestui aspect al cuvantului: ratiunea e nu numai organul cautator de sensuri, ci si cautator de comuniune, care, de altfel, cuprinde in el insusi sensul adevarat al existentei. Ratiunea corespunde,in amandoua sensurile, cuvantului; ea e cuvantul intreg. Si desigur ca intre aceste doua sensuri e o stransa legatura. Creatura rationala cauta intelesuri pentru a le comunica; in comunicare isi afla exis­tenta ei supremul inteles. intelesurile talmacesc comuniunea, si comuniunea se face in ambianta intelesurilor. Ziua a opta va fi ziua luminii neinserate, pentru ca va fi ziua luminii intelesurilor nesfarsite intretinute de comuniunea nesfarsita; iadul, dim­potriva, va fi locul intunericului vesnic al lipsei de orice inteles, pentru ca e al lip­sei de orice comuniune.

Omul este facut dupa chipul Cuvantului dumnezeiesc, al Ratiunii divine, atat in intelesul de fiinta rationala, cat si in intelesul de fiinta cuvantatoare. Caci acestea nu exista una fara alta. Omul vorbeste totdeauna raspunzand; el vorbeste pentru ca tre­buie sa raspunda altuia, pentru ca intelege ce-i spune altul si pentru ca poate sa-i dea un raspuns inteles aceluia. Si el faptuieste, adeverind cuvintele sale de raspuns. Prin aceasta devine om si el si-i ajuta si pe ceilalti sa se desavarseasca in aceasta calitate, sensibilizandu-se pe sine si sensibilizand pe ceilalti. El vorbeste si faptuieste, pentru ca trebuie sa dea corp trebuintei de a raspunde. Oamenii se afla prin fiinta lor pusi in necesitatea de a raspunde pentru a se actualiza ca oameni si a face si pe ceilalti sa se actualizeze ca oameni. Copilul invata sa vorbeasca si sa savarseasca faptele asteptate, pentru ca trebuie sa raspunda mamei. Dar si ea il invata sa vorbeasca si sa savarseasca faptele cuvenite dintr-o raspundere fata de forul suprem care-i vorbeste, Dumnezeu. Oamenii au fost creati cu necesitatea de a raspunde, si prin aceasta raspund Cuvantului dumnezeiesc. Ei rationeaza pentru ca trebuie sa actualizeze umanitatea lor in cuvinte si in fapte, raspunzand cu un sens, raspunzand drept; pentru ca Ratiunea dumnezeiasca si Cuvantul dumnezeiesc i-a facut rationali si cuvantatori, i-a pus in legatura indisolubila a vorbirii si a faptuirii rationale in comuniune.

Prin pacat omul a cazut deodata din rationalitatea adevarata si din exercitiul cuvantarii iubitoare a comunitatii depline cu semenul sau, pentru ca s-a slabit in el legatura cu Ratiunea, cu Cuvantul dumnezeiesc, raspunderea ascutita fata de Acela. Cine nu mai traieste deplin responsabilitatea fata de Dumnezeu, nu o mai traieste nici fata de semenul sau; si invers. In ratiunea lui au intrat trasaturi de perversitate, cuvantul a devenit adeseori mincinos, mijloc de aparenta comuniune, nu de comu­niune adevarata. Ratiunea a cautat sensuri in placeri egoiste, nu in comuniune: a devenit egoista, exprimandu-se in cuvinte nesincere, in fapte contrare altora, care nu mai cautau si nu mai realizau comuniunea reala, pentru ca omul isi ascundea prin ele planurile egoiste ce nu mai putea fi de folos altora ci urmareau raul lor.

Cuvantul dumnezeiesc care sadeste in noi trebuinta cuvantului ca raspuns la apelul Lui, Ratiunea suprema care ne-a inzestrat cu ratiune pentru a putea vorbi cu inteles, pentru a restabili in om cuvantul si ratiunea, S-a facut El insusi om care raspunde lui Dumnezeu si oamenilor cu inteles la toate apelurile lor, spre a fi de model fratilor Sai intru umanitate, ca sa se ajute si ei unii pe altii prin cuvintele si faptele lor cu inteles si sa se dezvolte ca oameni deplini si adevarati. Dar Cuvantul si Ratiunea fiind persoana e si izvorator de fapte, deci face pe om izvor de fapte drepte, prin care se dezvolta pe sine cum se cuvine si sensibilizeaza umanitatea din altii, prin iubirea ce le-o arata. Caci aceasta e persoana: izvor de fapte si de cuvinte iubitoare pentru altii. Numai asa devine om adevarat subiectul lor cat si cel carora li se adreseaza. Fiul lui Dumnezeu facandu-Se om, S-a facut si izvor direct de fapte iubitoare si de cuvinte transmutatoare de cunostinta la nivelul nostru, dovedindu-Se El insusi omul adevarat si sensibilizand in veci umanitatea celorlalti.

Caderea din cuvantul drept, revelator al unei realitati adevarate, si din fapta iubitoare si, cu aceasta, din legatura cu Hristos, Cuvantul dumnezeiesc si omenesc iubitor si cu Subiectul faptei desavarsitoare de om, -este in iad totala. Iar aceasta inseamna ca in iad e totala caderea din lumina sensurilor si a comuniunii, ca si din chipul omului autentic, cel dupa modelul lui Dumnezeu. E o cadere din legatura cu Cuvantul care-l obliga la raspunsuri cu cuvantul si cu fapta. Si din Ratiunea care-i tine in fata ratiunii sensurile realitatii adevarate. E o departare totala de la fata Cuvantului si a Ratiunii. Iar aceasta totala cadere din sensuri si din comuniune echivaleaza cu nebunia, cu refuzul realitatii pe care o inlocuieste sau o stramba cu produsele halucinatiei sale, iar aceasta e un izvor de chin nemarginit. Pentru ca simultan cei ce patesc aceasta sunt intr-o temere continua de o realitate strambata halucinant. De cate ori nu vedem pe unii, pe care o susceptibilitate bolnavicioasa, intretinuta de un orgoliu nemasurat, ii face sa se chinuiasca in fata noastra de temeri si de banuieli imaginate, neacceptandu-ne in nici o atitudine fata de ei, nici de ingaduinta, nici de intelegere, nici de indiferenta, nici de atentie, nici de vorbire, nici de tacere, redusi la o neputinta chinuitoare si reducandu-ne si pe noi la neputinta de a-i ajuta, in aceasta necontenita roadere a lor de catre ei insisi. Non-comuniunea si non-rationalitatea lor nu-i o desfiintare a comuniunii si a ratiunii prin mutenie si intuneric, ci o pervertire a lor: ratiunea le serveste de chin, nonsensul vietii lor sta in dezorganizarea haotica a sensurilor, auzirea cuvintelor altora e un motiv de tot felul de banuieli, non-comuniunea sta in comunicarea fara efect a aces­tei nevindecabile lipse de sens si in agatarea de cuvintele altora si de existenta lor pentru a se chinui si mai mult, stramband tot ce li se comunica, reducand la efecte rele toate legaturile lor cu ceilalti.

Dar cazurile si situatiile acestea cunoscute pe pamant sunt numai o parte din non-comuniunea si non-rationalitatea iadului. In aceste cazuri numai unul e nebun si poate nu cu totul. Ceilalti sunt sanatosi, dar neputinciosi de a-1 ajuta, milosi si dor­nici macar in parte de a-i comunica o putere. In iad insa toti sunt intr-o nebunie lucida totala, adica deplin orbi si surzi fata de ceilalti, sau cu o privire si cu o auzire perversa, comunicandu-si neputinta de comunicare, stramband orice comunicare intr-o comunicare lipsita de putinta reala a comunicarii, plangand si scrasnind din dinti cu disperare, fiecare langa zidurile surde, plangatoare si scrasnind din dinti si ele, pe care le constituie fapturile celorlalti; plangand si scrasnind din dinti pentru neputinta comunicarii si pentru rautatea ce si-o comunica totusi prin aceasta, rautate pe care fiecare o simte in ceilalti fata de el, marita halucinant. Caci vad in toti fata satanei. Chinul in care se afla este din aceasta cauza un "vierme neadormit".

Dimpotriva, cei din rai sunt readunati in Cuvantul, prin Care si dupa chipul Caruia au fost facuti, devenind la maximum asemenea Lui (Ef.1, 10). Precum Acela e Ratiunea tuturor ratiunilor, sau Sensul in care se vad luminate sensurile tuturor, dar in acelasi timp Unul, din unitatea Treimii ca Dumnezeire a carei viata e iubirea fara sfarsit, asa cei ridicati in El poarta in forma cea mai luminoasa pecetea Lui, nesaturandu-se de contemplarea sensurilor fara sfarsit in El si de comuniunea iubitoare, caci participa prin El la iubirea Sfintei Treimi.

Intr-un fel oarecare nici in iad nu mai e timp, pentru ca nu se mai experiaza in el nimic nou, pentru ca unde nu e dialog si nu mai e speranta, nu mai e istorie. Dar eternitatea de acolo e un chin nesfarsit, e eternitatea tragicului fara iesire, prapastia fara fund a disperarii, eternitatea intunericului, a haosului de nesfarsite impletiri absurde de nonsensuri, eternitatea pierderii si inlantuirii in aceasta stare disperata a unui labirint fara iesire si fara noutate. Cu o plasticitate de mare continut spiritual a descris cele doua stari ale vesniciei Sfantul Chiril din Alexandria:

"Dreptii dantuiesc, pacatosii sunt legati. Dreptii canta, pacatosii se tanguiesc... Dreptii au cantarea, pacatosii, prapastia. Dreptii in sanurile lui Avraam, pacatosii in torentele de foc ale lui Veliar. Dreptii in odihna, pacatosii in osanda. Dreptii se racoresc, pacatosii ard. Dreptii se veselesc, pacatosii se usuca de intristare... Pe drepti ii va desfata vederea lui Dumnezeu, pe pacatosi ii va intrista vederea focu­lui. Dreptii in camara de nunta, pacatosii in haosul infinit. Dreptii in lumini, pacatosii in intunecimea furtunii. Dreptii cu ingerii, pacatosii cu demonii... Dreptii in mijlocul luminii, pacatosii in mijlocul intunericului. Dreptii mangaiati de Mangaietorul, pacatosii chinuiti de demoni. Dreptii in fata tronului Stapanului, pacatosii in fata intunericului chinuitor. Dreptii vad pururea fata lui Hristos, pacatosii stau pururea in fata diavolului... Dreptii sunt initiati de ingeri, pacatosii de demoni... Dreptii in cer, pacatosii in abis".

Parintele Dumitru Staniloae


Dorul de Romeo


Poate sunt boring . Uneori simt nevoia sa scriu despre lucrurile pe care mi le doresc si nu le traiesc.Din vina nimanui.
Simt nevoia de eleganta. De simplu si de frumos.  Simt nevoia unei prietenii frumoase, de o eleganta fireasca.Nevoia de acel ceva curtenitor si cald, pe care un baiat il poate simti pentru o fata.Nu frici, rautati, gelozii, critici si alte micimi. Nu pasiune fulger si nimicitoare.  Ceva care sa-mi dea linistea si  siguranta de a ma simti iubita frumos. Poate mi-e dor de un Romeo.
Si nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc: primim ceea ce dam...
Mi-e dor de toti oamenii pe care i-am cunoscut.

26 ce devin 27



In curand voi avea 27 de ani. 26 era inca inscris pe panza de aur a copilariei, a dreptului de a mai fi imatur si de a visa ca vei ajunge “cineva”.Dreptul  de a mai fi inca nesigur cu privire la viata si de a considera ca mai este inca mult inainte.
27 se inscrie pe panta coborarii. La 27 de ani, incepi sa te gandesti la varsta de 90, la ce bucurii si ce tristeti vei lasa atunci in urma.Incepi sate gandesti la un plan: ce pensie o sa am, unde o sa locuiesc, ce prieteni or sa-mi ramana alaturi, cati membri ai familiei, etc. 27 incepe sa coboare spre  constiinta ca tineretea s-a dus, ca tot ce ai putut trai a ramas in urma, ca iti ramane doar sa faci copii , sa inveti sa fii gospodina si sa “te linistesti”.
Si totusi....

Pentru aniversarea mea
In anul 1984 s-au împlinit o mie nouă sute de ani de la prima atestare documentară a unui om ţinând în mână o carte. Nu un papirus, nu o tăbliţă cerată, nu un pergament, ci o carte cu file legate într-un cotor. Era în luna decembrie a anului 84, iar omul care ţinea în mână un codex (cuprinzând, se pare, texte de Homer sau Virgiliu) se afla la Roma, lângă templul Florei, şi se numea Marţial. De unde rezultă că omenirea a ratat cu seninătate una dintre cele mai extraordinare aniversări ale sale, aceea a apariţiei primului om cu o carte în mână... (A Blandiana)

NEVOIA ŞI SPAIMA DE SINGURĂTATE- Ana Blandiana, "Calitatea de martor"




Dacă omul ar vrea doar să nu mai fie singur, totul ar fi încă destul de uşor. Aşa cum din atâtea inegale lupte a ieşit cu încăpăţânare victorios, exasperat de singurătate, el ar fi fost în stare s-o înfrângă. Dar nimic din ce e omenesc nu e simplu. Totul e contradictoriu şi înlănţuit, fructul poartă în sine sămânţa şi viermele. În miezul tragediei de a fi singur trăieşte ascunsă însăşi nevoia de singurătate. Dacă totul s-ar crea vreodată din nou, nu aş implora o lume mai bună, ci doar una mai simplă.
Smuls de curenţi de sens contrar, absorbit de goluri opuse, omul a suferit întotdeauna nu de neputinţă, ci de nehotărâre. Pedeapsa divină a fost nu izgonirea din rai, ci, mai înainte încă, acordarea liberului arbitru între atât de contrare şi reduse posibilităţi. În înţeleptele fresce Adam este reprezentat indecis sub pomul binelui şi al răului.
Animalele au fost favorizate, au legi biologice mai ferme. Unele trăiesc în turme, altele retrase în vizuini. Lupul nu-şi doreşte o scorbură tainică, ursul nu visează să se adune în haite. Fiecare îşi urmează fără revolte condiţia bine stabilizată. Alături de această echilibrată maturitate suntem noi, învingătorii naturii, noi, echilibrul instabil, mereu adolescenţi, mereu şovăitori, victime, în acelaşi timp, spaimei şi nevoii de singurătate.
În Povestiri din Casa Morţilor, Dostoievski consideră cea mai îngrozitoare latură a condamnării faptul că un ocnaş - zece, cincisprezece, douăzeci şi cinci de ani - nu va putea fi nici o clipă singur. Sfinţii şi înţelepţii se retrăgeau în pustie pentru a putea vorbi cu Dumnezeu sau cu ei înşişi. Fiecare simţim nevoia unui ungher în care să nu mai fie nevoie să explicăm nimic, unde gândurile să nu mai aibă nevoie de sunete şi sentimentele de gesturi. Numai singur poţi gândi cu adevărat, şi au existat în istoria omenirii epoci laşe în care oamenii erau ţinuţi cât mai mult posibil laolaltă pentru a nu rămâne singuri şi a nu gândi.
Şi totuşi, cu toate acestea şi paralel cu toate acestea, nimic nu e mai puternic în noi decât spaima de singurătate. Câte metode nu am inventat pentru a lupta împotriva ei! Dragostea chiar, această singurătate în doi, nu e decât o ingenioasă subminare a singurătăţii de dinlăuntru singurătăţii. Şi dorinţa de a avea copii, şi iubirea pentru părinţi, şi prietenia, toate nu sunt decât măsuri de precauţie. Nunţile sunt peceţi ale iubirii, dar niciodată nu ştim dacă ne vom iubi toată viaţa, şi totuşi preferăm singurătăţii ameninţarea unei duşmănoase convieţuiri.
Dar - acest perpetuu dar! - singurătatea nu e învinsă. Şi nu e învinsă pentru că niciodată nu luptăm cu toate forţele împotriva ei, din totdeauna există în noi un teritoriu liber al singurătăţii care nu se oferă altora, în care suntem în cea mai mare măsură noi înşine. Din această ipocrizie a nedăruirii totale, de care suntem în acelaşi timp vinovaţi şi mândri, din această concomitenţă dintre nevoia şi spaima de a fi singuri se naşte cea mai umană dintre drame. Şi această dramă o purtăm nehotărâţi şi dezorientaţi sub cerul luminat de planete moarte şi farfurii zburătoare.

Contrazicere si poate autoinselare


Ce fericire ca pot trai totul cu bucurie. Cand eram mica, credeam ca nu se cuvine sa traiesti decat intr-un anume fel. Doar ca intelectual. Doar citind. Credeam ca nu se poate trai si observa si invata viata decat din carti. Credeam ca doar vietile altora pot fi inaltatoare si aducatoare de sens si de fericire. Ca suprema intelepciune este in carti. Mai tarziu  ceva m-a convins sa incerc sa traiesc viata exterioara. Sa incerc sa ma apropii de oameni. Ceea ce am si incercat sa fac, nu fara  truda , exersand o mare rabdare. Si a meritat, merita. Am descoperit ca , dincolo de carti si filme, viata reala este  mai autentica. Am descoperit ca pot trai destul de bine  frumos si fara sa citesc, numai din mediocritatea internetului si a filmelor(adesea comedii romantice de secol xxi). Am descoperit ca pot si sunt fericita numai prin faptul de a avea prieteni si a merge la mall. Este o fericire linistita si destul de lipsita de stralucire si de profunzime…dragostea se poate naste insa si in mod simplu. In lipsa ambitiilor si a dorintelor de a fi cineva. Am descoperit ca nu e nevoie de zbuciumul de a –ti jertfi viata pentru o creatie care sa-ti supravietuiasca dupa moarte si sa-ti faureasca un nume. Ca actul egoist de a te bucura pur si simplu de viata, fara framantari si regrete, fara incercarea perpetua de a descoperi mai adancul existentei, poate aduce fericire si liniste.Paradoxal- aceasta liniste fragila ma predispune la insasi implinirea visului meu de (incercare de) scriitor.Cand eram agitata ca vreau sa devin scriitor, nu puteam sa scriu. 
 De fapt, orice fel de existenta, mai saraca sau mai bogata, poate fi aducatoare de fericire si de impliniri. Este poate vorba si de o predispozitie la adaptare, pe care ma pot considera fericita ca o posed. Ma bucur ca ma adaptez la tot si toate, si ca acolo unde sunt, fie in taramul cartilor, in Bucurestiul aglomerat sau in strainatate, pot gasi un echilibru  care-mi aduce multumire. 
Viata e frumoasa si in afara cartilor, poate fi lipsita de griji chiar in absenta banilor sau a unor conditii minime. E suficient sa fim impacati cu noi, sa ne dorim sa fim impacati. Si impacarea vine. Cand eram mica , credeam ca viata nu are sens daca nu o jertfesc pentru ceilalti, si cea mai nobila jertfire imi parea meseria de scriitor. Azi insa am devenit mai egoista, nu stiu din ce cauza, poate deoarece am adulmecat apropierea  simpla a  fericirii. Pentru asta, nu pot sa nu le fiu inmiit recunoscatoare prietenilor care mi-au fost alaturi si care m-au invatat ce frumoasa e viata.

vineri, 25 februarie 2011

Ce personaj mi-ar fi placut sa fiu


Actorii vorbesc despre personajele pe care le-ar fi placut sa le interpreteze. Eu as fi vrut sa FIU cateva figuri literare. Putine. Si nu sunt sigura ca in fond nu si-au lasat amprenta asupra mea, ca nu se regasesc prin unghere din mine.

Scarlett O'Hara. Pentru ca era frumoasa, cu ochii verzi, si puternica. Pentru ca in momentele critice a stiut sa se salveze ba chiar sa triumfe.Pentru ca a cunoscut dragostea tarziu...pentru ca era complexa si in acelasi timp naiva. Pentru ca am citit probabil romanul ei de cateva zeci de ori....

Lorelei. De fapt, Luli. Mi-ar fi placut mai mult sa fiu Luli, decat Lorelei. Lorelei as fi vrut sa fiu in secret.

Doamna T. Nu stiu de ce, in acele momente, m-am regasit in ea cel mai mult. Nu sunt deloc ca ea, si totusi...poate daca as fi trait intr-o lume frumoasa, buna, luminoasa, mi-ar fi placut infinit sa fiu o Doamna T. Macar putin, macar in unele aspecte. Pentru ca era frumoasa si foarte culta.Pentru ca avea o sensibilitate iesita din comun. Pentru ca a stiut sa iubeasca si poate, sa moara. Pentru ca mi-a ramas in inima.Pentru ca mi-a lasat melancolia de a fi ca ea, de a respira ca ea. De fiecare data cansd intalnesc o femeie remarcabila, imi aminteste si in secret o compar cu Doamna T.

...poate protagonista din nuvela "Marea" de Hortensia Papadat-Bengescu.

Madonna.(neliterar) Pentru ca o admir, e independenta si...reala. Pentru ca a invins tot: de la cativa dolari singura in New York, a construit un imperiu si un mit. Pentru ca e vesnic actuala. Pentru ca e o nebuna careia nu-i pasa de nimic, pe care pare sa n-o sperie nimic. Pentru ca s-a distrat atat, si a trait cred tot ce se poate trai intr-o viata. Pentru ca a explorat multe laturi ale artisticului. Pentru ca e plina de mister, in pofida  faptului ca toti ii stiu numele.

Secretul ce se opune lumii


Inca tin minte cum, mica fiind, aveam marea dilema : cum sa impac lumea inconjuratoare cu lumea cartilor?Cea din urma imi parea de o absoluta necesitate in viata mea. Si constituia secretul care se interpunea intre mine si lume. In jurul meu, nimeni nu citea, cel putin nu mai mult decat strictul necesar. Poate nici eu nu citeam prea mult. Insa eram  constienta ca ceea ce citeam, avea asupra mea o inraurire deosebita in comparatie cu alti oameni. Imi era frica si ma intrebam daca e normal sa fie asa.  Sa imi para unele carti mai reale, mai umane decat lumea de afara a existentei mele.

Dintotdeauna am visat sa am suficient timp pentru carti. Timp si acea liniste sufleteasca necesara intelegerii si cufundarii in lumea cititului. Sa fac toate lucrurile, sa ma achit de toate responsabilitatile din viata de zi cu zi, ca sa pot sa citesc linistita.  Sa am prieteni si eventual o familie pe care sa ii multumesc. Dar o anumita parte a zilei sa o dedic unei carti. Si azi visez la acest echilibru lumea exterioara- lumea cartilor (care e de fapt lumea mea interioara). Si constat cu spaima si surpriza ca in fond, lumea mea interioara nu mai e cine stie ce, de cand nu prea mai citesc. Incerc si azi sa imi acord timp sa citesc, incerc si azi echilibrul eu-carti-lume. Visez inca la o camera a cartilor - unde sa imi depozitez comorile  de hartie acumulate. Ma tem ca voi munci toata viata pentru o astfel de camera, si cand in sfarsit voi dobandi-o, voi muri iar copiii mei o vor transforma in camera calculatorului.Cine stie, in felul in care merge lumea asta, cartile (cele frumoase, adevarate) vor disparea si vor face loc unor chestii inutile gen e-books, iPod-uri, notebook-uri etc, facute din "carton roz", asa cum imi place sa le numesc. Carton roz pentru ca seamana cu frivolul,  da senzatia de bine pe moment, insa la prima ploaie serioasa se inmoaie si se deterioreaza. O fericire bazata pe exterior, pe ambalaj si "look", de parca n-am fi depasit faza de copii mici fascinati de ecrane si butonase colorate si cantatoare. Se pare ca nu.

joi, 24 februarie 2011

Magia cartilor si internetul

Astazi nu mai pot sta fara. Pe internet tin acest jurnal.Pe internet vorbesc cu prietenii si cu tara mea. Pe internet cheltuiesc timpul asta asa de greu si dens si vascos. Azi nu ma pot lipsi.
Insa din (mare) fericire, nu a fost intotdeauna asa.Am avut o perioada, a copilariei, cand habar n-aveam si nu-mi pasa ca exista internet pe lume.Atunci nu-mi pasa decat de existenta cartilor.Si tare bine faceam. Singura deschidere spre lume erau televizorul si biblioteca. Pentru mine misterul si fascinatia cartilor raman indestructibile, dincolo si mai presus decat tot ce poate oferi internetul. El arata, reveleaza, si in felul acesta-banalizeaza. Cartile ascund. Internetul aduce la mine o lume indepartata. Cartile ma duc pe mine intr-o lume indepartata si miraculoasa. Internetul se  reveleaza, se vinde, vrea sa acapareze si sa atraga.Cartile se ascund, modeste, in rafturi, isi trag copertile peste pleoape si asteapta cuminti sa fie descoperite.Ele nu atrag aproape niciodata. De obicei alegi o carte numai atunci cand chiar nu ai alta alegere si alt mod de a cheltui timpul.

Internetul e si un mijloc de lucru si de comunicare si de atatea lucruri.Insa e atat de   banal .De multe ori mi se pare ca e pierdere de vreme cu prostii. Misterul cartilor insa, am convingerea ca se reveleaza numai si numai unor putini alesi. O carte iti poate schimba viziunea si poate viata. Un personaj.Tin minte de cate nenumarate ori cartile au reusit sa-mi umple niste goluri , sa-mi daruiasca o asemenea imensa bogatie, sa suplineasca toata  dragostea de care eram insetata aproape fara sa stiu.Tin minte cat de des ma gandeam, intre paginile cartilor, cu durere si regret si mirare, la oamenii care puteau trai in pace, nestiutori ca pe lume exista asemenea comori. La oamenii care considerau cartile o pierdere de vreme. In acest punct, viata parea aproape insuportabila si fara sens, in afara cartilor. Abia asteptam sa scap de ariditatea existentei , ca sa ma scufund plina de nesat , in lumea cartilor.

Sunt fericita si norocoasa pentru ca am crescut fara calculator si internet.Astfel am descoperit ca in orice moment greu din viata mea, o carte frumoasa si buna imi va fi un prieten de nadejde.

PS: am gasit undeva exact ceea ce simt, despre internet si calculator: este doar un canal.un instrument. de transmitere a tot ce vrem...dar sa nu-l consideram si sa nu-l tratam ca un scop in sine!! fiindca atunci  isi pierde sensul.. 

Despre casatorie



"V-ati nascut împreuna, si împreuna veti fi mereu.
Veti fi împreuna când albele aripi ale mortii va vor spulbera zilele.
Ah, veti fi împreuna chiar în memoria tacuta a lui Dumnezeu.
Dar sa lasati spatii în împreunarea voastra.
Si lasati vânturile raiului sa danseze printre voi. [Image]        
Iubiti-va unul pe altul, dar nu incatusati iubirea:
Mai bine lasati o mare miscatoare între tarmurile sufletelor voastre.
Umpleti-va unul altuia cupele dar nu beti din aceeasi cupa.
Dati-va unul altuia din pâinea voastra dar nu mâncati din aceeasi felie.
Cântati si dansati împreuna si fiti bucurosi, dar fiecare din voi sa fie singur,
Ca strunele lautei care stau singure, desi vibreaza cu aceeasi muzica.

Daruiti-va inima unul altuia, dar nu spre pastrare,
Caci numai mâna Vietii va poate încapea inimile.
Si stati împreuna, dar nu prea aproape unul de altul.
Caci stâlpii templului stau unul de altul departati,
Iar stejarul si chiparosul nu cresc unul în umbra celuilalt."

Cand iubesti- Osho





   " Nu ai nici un drept sa pretinzi nimic de la nimeni. Daca nu te iubeste nimeni, fii recunoscator, dar nu cere nimic   pentru ca celalalt nu are nici o obligatie sa te iubeasca. Atunci cand cineva iubeste, este un miracol. Fii impresionat de miracol." [Image]
"Iar atunci cand iubesti pe cineva, nu incepe sa ai pretentii; altfel, de la bun inceput vei inchide portile. Nu te astepta la nimic. Daca ti se iveste ceva in cale, fii recunoscator. Daca nu se iveste nimic, nu este nevoie sa se iveasca. Nu poti sa te astepti la ceva." [Image]
   "In loc sa te gandesti cum sa faci sa primesti dragoste, incepe sa o dai. Nu exista nici un alt mijloc. Oamenii sunt mai preocupati cum sa apuce si sa ia. Pe toti ii intereseaza sa primeasca si se pare ca nimanui nu-i face vreo placere sa dea." [Image]

"Dragostea nu este o afacere, asa ca inceteaza sa ai o atitudine de am de afaceri.Copacii infloresc, nu este o afacere; stelele sclipesc, nu este o afacere, si nu trebuie sa platesti nimic nimanui pentru asta si nimeni nu cere nimic de la tine. Vine o pasare, se asaza la usa ta, canta un cantec si nu-ti cere nici un certificat si nici un semn de apreciere. A cantat cantecul si apoi pleaca fericita in alta parte, fara sa lase vreo urma." [Image]

    "Asa creste dragostea. Da si nu astepta sa vezi cat de mult poti sa iei. Da, ea vine, inmiita, dar vine natural. Vine dupa propria vointa, nu este nevoie sa o chemi. Cand o chemi, nu vine niciodata. Cand o chemi, o ucizi. Prin urmare, da. Incepe sa dai."

Ziua pacalelilor

Locul intai a fost adjudecat, fara drept de apel, de o emisiune a BBC din 1957 despre recolta de spaghetti din acel an a taranilor elvetieni.
Gratie iernii blande si a eliminarii gandacului de spaghetti, a spus prezentatorul, agricultorii elvetieni se lauda cu o recolta exceptionala, ce-i drept nu chiar pe masura celor din Italia, carora"multi telespectatori le-au admirat probabil plantatiile de spaghetti". In sprijinul acestor afirmatii au fost prezentate imagini cu fermierii culegand macaroanele din copaci. Sute de cetateni au sunat la postul respectiv intreband cum pot sa cultive spaghetti. In disperare de cauza, realizatorii le-au spus sa planteze o mladita intr-o cutie de conserve si sa astepte.
Pe locul doi  s-a clasat farsa celor de la revista "Sports Illustrated"care, in 1985, relata despre un jucator de baseball, proaspat achizitionat de New York Mets. Articolul afirma ca respectivul poate arunca mingea cu o viteza de 200 de kilometri la ora, gratie unei tehnici invatate intr-o manastire tibetana.
locul 3 In 1962, in Suedia exista un singur canal de televiziune, care emitea in alb-negru. In jurnalul de stiri din 1 aprilie a aparut un expert al postului care i-a anuntat pe telespectatori ca, gratie unei noi tehnologii, vor putea viziona emisiunile color tragand un ciorap de nylon peste ecran. [Image]

Locul 4 Urmatorul loc ii revine retelei americane de fast-food Taco Bell care,in 1996, a anuntat ca a achizitionat Liberty Bell din Philadelphia, clopotul simbol istoric al independentei, care va fi rebotezat Taco Liberty Bell.  Lumea a fost atat de scandalizata incat chestiunea s-a discutat si la conferinta de presa de la Casa Alba. Locul 5 In 1977, cotidianul britanic "The Guardian" si-a bagat in ceata cititorii, publicand un supliment pe sapte pagini dedicat aniversarii a 10 ani de independenta a inexistentei republici San Serriffe din Oceanul Pacific. loclul 6  In 1998, lumea stiintifica a fost bulversata de informatia, aparuta intr-o revista serioasa, cum ca statul Alabama a votat rotunjirea numarului Pi de la 3,14 la 3.     locul 7  Celebrul lant de restaurante Burger King a cumparat in 1998 o pagina intreaga de publicitate in "USA Today" in care relata despre noul produs - burgerul pentru stangaci, in care condimentele au fost rotite la 180de grade.   locul 8
"Discover Magazine" a anuntat in 1995 ca respectatul biolog Aprile Pazzo ("Nebun de aprilie" - in italiana) a descoperit in Antarctica un animal care vaneaza pinguini forand copci in gheata gratie unor placi termice de pe cap.
locul 9 In 1976 un astronom britanic a anuntat la radio ca, din pricina unui aliniament nemaiântâlnit al planetelor, la ora 9.47 atractia gravitationala va fi scazuta, si oricine va putea experimenta o senzatiede plutire daca sare in sus in acel moment. Inutil de spus ca sute de  oameni au sunat sa relateze ca s-au simtit incredibil. LOCUL 10 In 1996, a fost randul agentiei Itar-Tass sa bulverseze lumea, anuntand ca o fabrica X va produce grenade de mana incrustate cu diamante, pentru ca victimele sa o sfarseasca intre pietre pretioase, nu intr-o balta desange.    In 1999, ziarul Phoenix New Times dadea un anunt umanitar pentru saraci, cerandu-le donatorilor cate un dolar pentru a-i inarma pe cei fara adapost.
In 1956,editia de luni a ziarului Irish Times a avut o vanzare record. De ce? Pe prima pagina era scris mare : La pagina 3 gasiti numele si adresele tuturor barbatilor inselati [Image]
  

Despre ratati

 Dragilor, imi permit un sfat:   in momentul in care aveti senzatia ca persoana sau persoanele cu care veniti in contact sunt pur si simplu niste ...cum am zis in titlu, nu va mai obositi sa pastrati legatura,  e doar o mare pierdere de vreme. Stiu ca va este mila, va ganditi ca poate vi se pare, ca merita o a doua, a zecea, a o suta sansa, ca poate reusiti sa ii intlegeti, sa ii consolati si sa ii iubiti. Stiu ca iubirea trebuie sa fie neconditionata, si chiar daca persistati in a compatimi si a vrea sa ajutati aceste persoane...pana la urma pur si simplu nu merita. Veti suferi voi si ii veti face pe ei sa sufere. Va veti afunda in tot felul de complexe si sentimente de vinovatie, va veti gandi ca voi sunteti cei care nu stiu sa se comporte cu acesti oameni defavorizati, nefericiti, veti incerca sa fiti salvatorii lor, umarul pe care sa se sprijine, etc. Si in final nu veti ajunge la niciun rezultat.
  Nu trebuie sa va fortati sa va placa cienva. Daca nu se mai poate, plecati. Nu va inchideti in colivie.
  Plecati spre oameni si orizonturi noi. Nu sunteti raspunzatori pentru viata si ratarea nimanui. Fiecare se construieste pe sine si propriul drum asa cum simte de cuviinta, in functie de ceea ce este in interior.
  Daca ii puteti ajuta cu ceva, ajutati-i. Dar nu-i lasati sa se agate de voi si sa va imbolnaveasca viata.

Bigthink.com - Who You Find Attractive Is Based on How Hot You Are


Dan Ariely -Professor of Behavioral Economics, Duke University   "People who are very attractive care more about attractiveness in a mate, while unattractive people want a partner who is kind and has a good sense of humour".

   Se pare ca atragatorii tind sa se caute intre ei...cine se aseamana, se aduna! Un fel de lege a naturii.
   In acest caz, de ce nu se intampla la fel si cu cei...neatragatori (uratii)?Cei neatragatori ar trebui sa fie atrasi de fete neatragatoare (adica uratii sa traga la urate si invers), sa le lase pe fetele atragatoare in pace,  ca sa le gaseasca mai usor baietii  atragatori!

  Anyways, I guess there are many strange things in nature...

Lucruri de facut intr-o viata



 Aproape zilnic (saptamanal cu siguranta) am tendinta sa imi fac o lista cu cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le fac in zilele respective. Ce trebuie sa cumpar, cati bani trebuie sa cheltuiesc. Simt nevoia sa ma incadrez, mai mult sau mai putin, intr-un fel de schema, intr-un program, in ceva organizat.
    De cateva zile, ma gandesc....daca nu ar trebui sa fac ceva similar si cu viata mea. Vad cum trec anii  si sunt inca multe lucruri pe care le-am inceput, dar de care nu am reusit cu adevarat sa ma tin....sunt lucruri care din fericire nu ma mai bantuie astazi, dar sunt si multe la care mai am de lucru.... Asa ca m-am gandit ca fiecaruia dintre noi i-ar fi folositor sa-si faca o lista, cu lucrurile pe care trebuie sa le realizeze, eventual cu deadline-uri.
   Iata ce cred ca e important  in viata:
   - sa poti trai cu tine insuti; daca se poate, sa te descoperi pe tine insuti;
   - sa descoperi si sa intelegi care este sensul acestei vieti si pentru ce ai fost chemat pe pamant, care iti este misiunea;
   - sa nu iti mai fie teama de nimic;
   - sa iti construiesti o familie; asta este poate lucrul cel mai important;

   -sa construiesti o casa
   - sa ai cativa prieteni de nadejde;

   - sa realizezi toate visele ascunse si nebunesti; (poate nu chiar cele mai nebunesti);
   - sa iti formezi o cultura si in general, sa citesti cat mai mult din tot ceea ce te atrage;
   - sa ajuti pe cei din jur cat mai mult posibil, sa inveti sa (te) daruiesti;

   - (least but not last) sa Il descoperi pe Dumnezeu. Si sa nu va mai despartiti niciodata.
etc.....

  Hope this was useful to you too!  :)

Relatia voastra se duce pe apa sambetei?.....


Ca o buna Julieta, ma gandesc la toate...Vreau doar sa le dau un tip, putinilor mei cititori (in caz ca  exista:)) 
   Daca simtiti ca relatia voastra nu mai merge (si aici se pot include orice fel de relatii, love, friends, boss, parents....), si voi chiar vreti sa mearga, atunci ramane doar un lucru de facut: puneti-va de acord cu persoana respectiva si stabiliti o strategie comuna. Eu asa am facut: am convenit ca pt o saptamana sa ne tratam frumos, sa nu aducem in discutie anumite subiecte (am memorat fiecare lista celuilalt), sa incercam sa nu ne jignim sau criticam unul pe celalt, sau in fine, orice ar putea sa ne strice armonia din comunicare. Si de fiecare data cand unul observa ceva ce nu-i place la  celalalt, sa ii spuna deschis.
  O saptamana am aplicat "armistitiul" si...guess what, a mers. Destul de bine.  Pur si simplu a fost ca un post de la rautati- nu tu invinuiri, critici, in fine tot  ceea ce poate otravi si bloca o comunicare.
  Aici, fiecare isi poate personaliza cum vrea reteta. Atentie insa, parerea mea: nu va straduiti prea mult, nu va fortati, si nu mintiti. Nu va falsificati comportamentul, incercati sa fiti cat mai simpli si naturali. Good luck!

Best method EVER to lose weight


Pasul 1: Renunti la job. Astfel, nu vei mai avea bani de dat pe mancare, te vei multumi cu mere, popcorn- din Herastrau, nu de la mall-si eugenii.   
 Pasul 2: NU cumperi mancare si nu gatesti absolut NIMIC  pentru a 2-a zi…aminteste-ti porunca biblica: sa nu-ti faci provizii!!  Dumnezeu e extrem de intelept, pentru ca oricum vei manca azi ceea ce ai pus in frigider pentru maine, deci  vei manca intr-o zi cat pentru doua!  
 Pasul 3: in primele trei sferturi de zi, NU pleci de acasa, sub niciun motiv, si mai ales, NU iti iei portofelul cu tine! Ai voie, sa zicem, dupa ora 6, la o portie de cartofi si una-doua portocale. NU dulciuri!   
Pasul 4 : te cantaresti ori de cate ori iti aduci aminte(100 ori pe zi); astfel, iti vei putea aprecia progresele si vei constata care e ritmul favorabil si metoda de impartire a alimentelor ca sa slabesti. Cred cu tarie ca fiecare putem sa ne descoperim propria metoda personalizata, respectand si nevoile organismului nostru.
 Pasul 5 si cel mai important(care putea tine loc de pasul 1):  iti vinzi casa ori daca stai cu chirie, te muti. Intr-o zona unde nu exista la mai putin de 4 statii departare: -supermarket -cofetarie (atentie, aici e factorul cel mai riscant) -brutarie -gogoserie pizzerie -fast-food -shaormerie -terasa unde se vand mici …etc…
   Asadar, Succes!!    A, era sa uit: in caz ca iti amintesti si ai chef, poti face si ceva miscare….de exemplu, alergand  intre cele 4 statii distanta de casa ta,(cea mai buna metoda e sa pierzi tramvaiul sau troleul, ca sa te mai si enervezi-consumi mai multe calorii), cu sacosa de cumparaturi plina cu multe fructe si legume!! ...Poti chiar sa mai uiti sa cumperi cate ceva- motiv in plus sa te enervezi si sa strabati din nou de doua ori dus-intors cele 4 statii…

Poveste

Un om l-a întrebat pe Dumnezeu cum e în Iad şi cum e în Rai. Dumnezeu atunci i-a arătat 2 uşi identice şi l-a invitat pe om să le deschidă pe rând. Omul a deschis prima uşa. Dincolo de ea a văzut o masă mare, pe care în mijlocul ei, stătea un ciaun imens plin cu mâncare iar de jur în prejurul ei erau mii de oameni care aveau legate de mâini linguri cu cozi de 3 metri lungime. Oamenii erau trişti, slabi şi jegăriţi. Încercau zadarnic să se hrănească pe sine dar, din cauza cozilor prea lungi ale lingurilor nu reuşeau să ajungă cu propria lingura, la propria gură. Omul atunci a deschis şi pe cea de-a doua uşă…şi nu mică i-a fost mirarea când a văzut o masă asemenea celei de dinainte cu un ceaun la fel de plin, cu tot atâţia oameni de jur în prejurul ei, care şi ei aveau legate de mâini tot acelaşi fel de linguri cu aceleaşi cozi lungi de 3 metri, numai că de data asta, oamenii erau voioşi, împliniţi la trup şi rumeni în obraji. Ei însă nu încercau să se hrănească fiecare pe sine ci datorită lungimii cozilor lingurilor lor, ei se hrăneau unul pe altul. Omul a închis uşa şi s-a uitat la Dumnezeu. Dragă Omule, în Iad ajung oamenii care toată viaţa au încercat să se hrănească pe sine…pe când în Rai…ajung aceia care au înţeles că hrănind pe alţii, se hrănesc şi pe ei. Şi da, omule, Iadul şi Raiul îţi stau la îndemână şi cât eşti pe Pământ. Totul stă în alegerile tale…să trăieşti în Iad…sau să trăieşti în Rai!