miercuri, 28 decembrie 2011

Mi-a placut ce a spus Alexandra Stan: Romania ar trebui sa aiba curajul sa viseze mai mult. Daca ar visa mai mult, ar avea mai multe sanse si ar ajunge mult mai departe.

Bravo Alexandra, si pentru succesul tau, cat si pentru profunzimea de care dai dovada.Imi pare ca nu esti o figura oarecare in showbiz, si ma astept ca in viitor sa ai tot mai mult succes si mai ales sunt sigura ca nu vei uita niciodata de unde ai plecat si ca Romania este casa ta!



Atata dor de iarna....iarna mi-a venit mereu cu tot ceea ce e mai frumos, mai pur si mai ascuns in sufletul meu.
Cand mi-e dor de iarna, mi-e dor de mine.
Si prea des, mult prea des mi-e dor de iarna..


miercuri, 7 decembrie 2011

Legea Iubirii


" 1. De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. 2. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. 3. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. 4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. 5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. 6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. 7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. 8. Dragostea nu cade niciodată."     ( I Corinteni, 13,1-7) " Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos." (Galateni, 6,2)

Film cu drag,pentru zapada si sarbatori

Desi in inima ramane o toamna neimplinita, iata un film dragut in simplitatea si puritatea lui lirico-romantica. Cu minunatii , inegalabilii Bing Crosby si Fred Astaire(considerat cel  mai bun dansator al sec. XX). Ce sa mai spun si despre superba melodie "White Christmas" care e dupa mine poate cea mai frumoasa melodie de ascultat de sarbatori si pe care o pun mai jos.De vazut, de simtit si de visat...


Desăvârşire


Intrăm în Creştinism de mici, tare de mici, prin botez. Atunci ni se inoculează creştinismul. Atunci suntem născuţi a doua oară din apă şi din Duh - Botezul; atunci suntem miruiţi pe frunte, pe ochi, pe obraz, pe gură, pe gât, pe umeri, pe mâini, pe glezne, cu a doua Taină creştină - Sf. Mir; atunci primim şi a treia taină - în ordinea în care ni se dau - Sf. Împărtăşanie cu Domnul Hristos.Şi trec anii, pruncul se face copil, tânăr, student, asistent... Şi vin împrejurări neprevăzute, spontane, care trezesc străfunduri, sau fac apel la străfunduri, cu care încă nu făcusem cunoştinţăAceste împrejurări pot declanşa adevărate crize ale raţiunii sau ale conştiinţei. Nerezolvate la timp în lumina unei raţiuni supreme a existenţei, pot duce la dezechilibru, la sinucidere, la nebunie, sau la o blazare care nu mai deosebeşte binele de rău, ceea ce tot un dezastru sufletesc este.
Atenţie! Suntem invitaţi de o nevăzută orânduire a lucrurilor, să facem apel, să aducem în sfera luminoasă a cunoştinţei şi resorturile latente ale fiinţei noastrecare, actualizate, depăşesc prin frumuseţe şi putere tot ce agonisisem până aci, şi, prin frumuseţea şi puterea lor intrinsecă, să ne redea liniştea şi echilibrul, pe care raţiunea noastră omenească - oricât ar fi de antrenată cu ştiinţa sau filosofia - nu le-ar putea restabili. În realitate împrejurările, oricât de curioase ar fi - şi poate cu atât mai mult - nu sunt decât excitanţii dinafară, care declanşează mecanismul nostru metafizic: creşterea noastră spirituală - devenim, practic şi real, conştienţi şi de cealaltă dimensiune a existenţei, al cărei umil suport biologic putem fi şi noi, cei în cauză. Avem o naştere şi o creştere biologică; e vârsta noastră inconştientă, iraţională, aproape iresponsabilă. Aci instinctelepăzesc ordinea şi viaţa în mod reflex - nu deliberat. Deliberarea, cu tot regretul, apare în urma forţelor oarbe ale naturii, care ele ne iau în primire, din primul ceas al vieţii. De aci şi multa neputinţă a raţiunii de a rândui ea o chivernisire mai bună a vieţii.

De aci şi rara dar nobila întrebare, pe care şi-o pun unii tineri în pragul vieţii: cu ce interpretare, cu ce destinaţie să o trăiesc? Ce am de făcut cu mine? Deci, dacă avem norocul ca însăşi raţiunea noastră să ne trezească spre resorturile metafizice ale spiritului nostru, aceasta se petrece printr-un act de smerenie a raţiunii, când îşi recunoaşte cinstit marginile, vicleniile şi incapacitatea sa de-a ne da prin ea sau prin noi înşine, pacea şi echilibrul în faţa forţelor răului şi a magiei haosului. Răul, nebunia şi haosul nu sunt literatură: sunt realităţi, care, uneori, izbesc frontal şi caută să înghită relativul tău echilibru. Vezi clar, uneori cu luciditate unică în viată, că dintr-asta numai Dumnezeu te poate scăpa. Iar pe Dumnezeu îl ai sădit, inoculat, latent, în structura ta spirituală. Tu eşti altoit cu un Om-Dumnezeu, absolut superior condiţiei tale pământeşti. Prin aceasta şi tu eşti un fiu al lui Dumnezeu, dar nu ştiai acest lucru, nu veniseşi în nicio împrejurare care să-ţi depăşească puterile naturale, iar Cineva din tine să facă totuşi împrejurarea necazului inofensivă. E clar că numai Dumnezeu e mai presus, adică e mai tare, decât orice rău, nebunie sau haos. Iar această putere, prin El, ne-a dat-o şi nouă. Ne-a dat, adică, puterea să fim fii ai lui Dumnezeu. Dacă cineva e conştient şi trăieşte această evidenţă interioară şi pe celălalt plan al existenţei, unuia ca acela nici un rău nu i se mai poate întâmpla. Nici omorâţi nu pot fi, pentru că într-înşii prezenţa divină e o forţă care face deşartă orice zvârcolire a răului asupra lor. Aceasta o dovedesc marii tirani ai istoriei romanilor, care voiau să înăbuşe spectacular existenţa creştinismului, imaginând vreme de 300 de ani, cele mai cumplite morţi pentru creştini. Creştinii însă nu mureau spectacular, ci numai simplu, smerit: de sabie. Ba mai mult, faptul supravieţuirii în inimaginabile munci şi revenirea miraculoasă la sănătate, trezea în muncitorii păgâni o uimire care-i făcea să se mărturisească şi ei de partea lui Hristos, botezându-se pe loc, în propriul lor sânge: botezul muceniciei, care şi el conferă sfinţenia definitivă. În definitiv aceasta şi este finalitatea omului: creşterea sa în dimensiunile spirituale (conferite de jertfa înţeleasă - deci acceptată -), ale bărbatului desăvârşit Iisus Hristos. Deci desăvârşirea este finalitatea noastră - cu poruncă - dacă este cine să priceapă şi să se angajeze.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Rugă către Părintele Arsenie

Mă lasă, Părinte, acuma, să pun
Genunchii mei reci lângă-al tău Sfânt mormânt!
Duc patimi în trup, ispite în gând;
Îngăduie-mi, Sfinte, durerea s-o spun!

Dă-mi lacrimi să-mi plâng păcatele grele
Căci tare-am mâhnit pe Tatăl Ceresc
Cu vorbe, cu fapte, cu patimi ce cresc
În sufletu-mi trist şi plin cu durere.

Mă iartă, Părinte, căci mult am greşit!
Mi-e inima grea ca o stâncă de munte
Şi cum pot eu, Sfinte, s-o fac să asculte
Cuvântul Iubirii de tine rostit?

Spăla-voi altarul credinţei din suflet
De patimi, de griji, de nevoi, de-ntristări,
Sa piara degraba-ndoieli, intrebari
Si-n loc sa astern rugaciuni ca-ntr-un cantec.

O rugă fierbinte spre cer să se-nalţe,
Părinte, Tu poart-o spre Tatăl Ceresc;
Căci fără de-al tău ajutor îngeresc
Mi-e teamă ca fumul jertfelnic se-ntoarce.

Mă-ndrumă, Părinte, pe calea cea dreaptă!
Căci viaţa mea-i scurtă şi Tatăl va vrea
Ca-n ziua dreptăţii să-i pot şi eu da
Măcar lacrima de pe-obraz ne-ntinată. (Lucian Popescu)

CELE MAI FRUMOASE MELODII DIN FILME The way we were- Barbra Streisand


miercuri, 9 noiembrie 2011

"Nu va grabiti moartea prin ratacirile vietii voastre si nu va atrageti pieirea prin fapta mainilor voastre. Caci Dumnezeu n-a facut moartea si nu se bucura de pieirea celor vii."

luni, 7 noiembrie 2011

Din nou, smerenia



„Să zicem că, după părerea ta, ai avea o viaţă bună după voia lui Dumnezeu, soţ şi copii cumsecade şi, totuşi, aşa din senin, la o întâmplare oarecare, un vecin sau propriul tău copil sau soţ, să-ţi ardă obrazul zvârlindu-ţi vorbe grele: prăpădită, ucigaşă, hoaţă. Iar tu, neştiindute de vină cu nici una din acestea şi nepricepând ce se lucrează la mijloc, se poate întâmpla să sari, ca muşcată de şarpe, cu şi mai grele vorbe, apărându-te şi îndreptându-te, iar pe cel ce te cearcă, apăsându-l şi ucigându-l cu mânia. Nu e bine, nu te grăbi, ci socoteşte cum trebuie: poate că nu ţi-ai mărturisit, asupra ta, vreo greşeală cu propriul tău soţ, înainte de vreme, iar soţul tău îţi aduce aminte acum, într-un şuvoi de mânie, fără să ştie că păcatul odată tot răbufneşte, oricâtă uitare s-ar fi aşternut peste el. Poate că şi copilul îşi strigă în ocara sa vreun păcat al părinţilor, de care trebuia cruţat, fie cu fapta, fie cu gândul. Poate că, pentru vreun gând rău asupra vieţii sale, el la vreme îţi aduce aminte, sub formă de necuviinţă, greşeala ce era s-o faci asupră-i. Uitaseşi să ţi le mărturiseşti, să te dezlegi de vina lor, şi iată, ţi se aduc aminte. Căci prin cei apropiaţi primim arsurile cele mai curăţitoare, - ştiut fiind că nu este nedreptate la Dumnezeu. Iar pe de altă parte, poate că puţine zile mai avem şi, din îngăduirea lui Dumnezeu, se răstesc la noi viclenii, cei ce ne-au îndemnat la păcate, şi, prin vreo gură slabă, ne strigă vinovăţiile uitate pe care mărturisirea şi lacrimile noastre nu le-au şters.
Drept aceea, cu lumina cunoştinţei fiind, în necazuri bucuraţi-vă (Tesaloniceni 5, 16). Căci celui lămurit în căile lui Dumnezeu tot ce i se întâmplă spre mai multă lumină i se face, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Grija noastră să fie: de-a nu strica ce tocmeşte Dumnezeu.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

marți, 1 noiembrie 2011

Dragoste

Maica Teodosia (Zorica Laţcu)



Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine
Am cules argintul nopţilor de mai,
Am legat în cântec zumzet de albine,
Glas de alăută, dulce viers de nai.
Am aprins în suflet tinere văpăi,
Străluciri de aur, flăcări de rubine,
Am cătat în noapte luminate căi
Către Tine, Doamne, numai către Tine.

Am cetit din file vechi, cu slovă ştearsă,
Stih de preaslăvire, Sfânt Numele Tău,
Am ţesut în pânză Jertfa Ta nearsă,
Ce-a zdrobit tăria veşnicului rău,
Am cântat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapă, ca să Ţi se-nchine,
Am cusut din raze râuri de scântei
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.

Ţi-am trimis spre ceruri tainică solie,
Dragoste curată, dor nepătimaş,
Să-mi găteşti de nuntă, haină argintie
Şi-n sclipiri de soare să-mi găteşti sălaş.
Dragoste curată, dorul din solii,
Cu miros de smirnă-n rugă să se-mbine,
Ca să urce fumu-n valuri viorii
Către Tine, Doamne, numai către Tine.

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine
Vreau să-mi frângă, albe, oasele sub roţi,
Vreau să-mi curgă, rumen, sângele din vine,
Trupul meu cel fraged să mi-l rupă toţi.
Învelită-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Să păşesc pe calea grelelor tăceri
Către Tine, Doamne, numai către Tine.