sâmbătă, 30 aprilie 2011

Teatru cu fluturi (episodul 6)


  Intr-o alta ordine de idei, lectiile lui Mihai devenisera practice. Initial, le tinuse o mica prelegere despre teatru si arta actorului; era foarte inteligent, trebuia sa recunoasca, avea o gandire foarte complexa, era foarte documentat. Facea toti banii sa-l asculti. Pana la urma era si cam atragator...  nu degeaba fetele erau innebunite dupa el, ceea ce ei ii provoca un fel de dezgust. Cum sa te injosesti in halul asta, incat sa-I ceri un autograf, si pe langa semnatura sa-l rogi sa-si treaca nr de tel(asa facusera mai toate cursantele)??Fetele din ziua de azi chiar nu mai au nici atata dram de demnitate? Sa ti-l ceara el daca e interesat!!(ca eu oricum nu I l-as da).
Intr-o zi, cand ii veni ei randul sa povesteasca ceva, avu surpriza ca el o striga:
-Acum e randul tau, fata cu nume de luna! Si ii zambi.
Pe moment, Selena nu stiu cum sa interpreteze: era un compliment, sau o fina ironie la adresa numelui ei? Chipul lui sincer nu parea a ascunde vreun fir de altceva, insa mai puteai sa stii?doar era actor. Si inca unul bun.
Plina de emotii, se aseza pe scaunul din mijlocul camerei. Vreo 15 perechi de ochi- inclusiv ai domnului vedeta- o priveau . Ce sa le povesteasca? Ceva haios, mai bine. Insa ce?Doamne, o sa se faca de ras complet, si mai ales in fata lui…
Pana la urma reusi sa ingaime o poveste despre o intamplare de-a ei mai veche dintr-o calatorie…ceva extrem de penibil si banal, total lipsit de spirit, ceea ce facu pe toata lumea aproape sa caste (m-as pricepe la povesti de noapte buna), si pe Mihai sa-I spuna cu un zambet prefacut:
-Bravo, draga noastra cu nume si chip de luna…Sa mai continui sa calatoresti…calatoriile sunt foarte frumoase si folositoare..ma rog, sper sa nu fie toate ca acea pe care ne-ai povestit-o, dar oricum….merita !Si toata lumea rase. Doamne, nu mai voia sa mai spuna nimic niciodata in fata unui public…ce-I trebuise oare curs de actorie???ce uriasa prostie din partea ei, sa vina sa se faca de ras in fata unor necunoscuti, care  nu-I stiau sufletul si o judecau dupa niste stupide aparente….
Chip de luna?????Ce voise sa spuna?Adica??? Si faza cu calatoriile??Doar nu era vina ei ca I se indicase aeroportul gresit, si trebuise sa strabata Milano ca sa –l gaseasca pe cel care trebuie…nu era vina ei ca patise ceva atat de penibil, ma rog ar fi putut fi mai atenta, dar in fine…ce-I venise oare sa povesteasca tocmai asta, nu putuse sa inventeze ceva, vreun iubit, vreo aventura…
Tot bombanind in sinea ei la adresa domnului Vedeta, se hotari sa incerce sa nu-l bage prea mult in seama, si daca o va mai enerva mult, avea sa renunte la cursurile lui, atata paguba. Doar nu avea sa se faca actrita de teatru. Incepea chiar sa-I piara cheful de a se face actrita de orice fel. Cu asemenea profesori, increzuti, aroganti, critici….Noroc ca mai existau si oameni precum Mircea.Cine stie, poate pana la urma avea sa se faca prezentatoare de stiri.

ani de liceu



vineri, 29 aprilie 2011

Frumosii de azi




Sunt simbolul generatiei noastre,  si-mi sunt dragi. Sper sa se iubeasca, si sa ramana.
we want love, but when we receive it, we run away. what kind of silly thing is that?
As vrea sa reinvat viata de la inceput.
barbatul a fost menit sa ofere bucurie femeii sale. iar ea, sa o primeasca si eventual sa i-o ofere inapoi, ca o oglinda. oare e adevar? oare si de asta am fost creati? oare (si) astfel ne explicam?

Teatru cu fluturi (episodul 5)






Aproape trecu si luna aprilie. Deja copacii infrunzisera, primavara mirosea a vara si afara era din ce in ce mai cald. Deja parcul isi trimitea chemarile, rolele o priveau ademenitor dintr-un colt, iar Selena nu mai avea niciun chef nici de birou, nici de Andreea si de privirile ei urate cu care o sageta adesea, si chiar nici de…cursul de televiziune. Care acum devenise curs de teatru. Nu mai avea chef de stat in incaperi intunecoase- avea chef de soare, de verde, de fluturi, de alergat prin parc si …sa alerge  vreun baiat dupa ea. Insa adesea simtea o melancolie grea, un dor de ceva anume….in curand implinea 26 de ani, si inca nu-si gasise sufletul pereche…Iar acest dor se accentua mereu primavara, cand perechile incepeau sa iasa la lumina, in parc, la film, peste tot…Si ea inca nu-si gasise jumatatea.Ce-I drept, nici nu prea si-o cauta. Intotdeauna avusese sentimentul ca cineva acolo sus o iubeste si ii va trimite omul potrivit la momentul potrivit, asa ca nu-si facea griji si nu dispera, asemeni unor amice de-ale ei, care nu mai pridideau sa iasa cu tot felul de tipi neciopliti care le faceau sa sufere…Nu, Selena stia in adancul sufletului ca omul potrivit pentru ea exista, oriunde s-ar afla, si ca il va gasi pana la urma, atunci cand cel mai putin se astepta.
Intre timp, incerca sa se bucure de viata…Si de cursul ei de teatru. Deja la serviciu devenise o mica vedeta:
-Si vei juca in filme? In telenovele? O intreba Lari.
-Mmm..pai..nu se stie inca…urmeaza sa-I aleaga pe cei mai talentati…cursul insa dureaza 6 luni, asa ca inca e devreme sa spun…
-E adevarat ca va tin lectii Mircea Marin  si Mihai Bohalteanu? Doamne….vreau si eu sa ma inscriu…
Intr-adevar, Selena reusise sa atraga cateva colege sa se inscrie intr-o grupa viitoare, astfel incat dobandise o reducere de 25%. Insa toate astea pentru ea erau nimicuri, impreuna cu barfele care circulau prin firma pe seama ei.
La curs,  era din ce in ce mai emotionata, caci avea impresia ca Mircea o place. Stia prea bine ca e insurat si deci nu se putea apropia de el, insa de fiecare data cand o privea sau ii vorbea, simtea nu stiu ce fluturi ca-I zboara prin stomac….si tot sangele I se urca in obraji, iar Mircea probabil se prindea, si culmea: parea ca-I raspunde. Desi ea incerca sa-si ascunda jena si emotiile, el parea ca I le intelege, ca o intelege si o aproba! Ba chiar ca ii raspunde la surasuri si priviri, de parca se intelegeau din ochi si stiau deja ce simte fiecare pentru celalalt! Doamneee- incerca ea sa-si spuna – chiar ca nu mai poti avea incredere in barbatii de azi…toti o apa si un pamant, om insurat, cu copil….insa Mircea era atat de dulce si parea atat de copil pierdut care are nevoie de mama, incat nu putea sa-l judece cu adevarat, tot isi dorea ca la un moment dat sa se apropie de el si sa-I vorbeasca. Pur si simplu, nu gasise momentul, nu erau niciodata singuri.

mit

am iubit copacii mai mult decat oamenii; copacii sunt fratii mei, avem acelasi suflet.
eu-ca si ei-uneori am radacini, seva, frunze, flori. eu ca si ei uneori sunt prietena cu vantul. cu ploaia.cu pamantul.

mi-as dori sa nu mor-cand imi va fi sorocul.,sa ma inchid intr-un trunchi de copac.

joi, 28 aprilie 2011

...dar hai sa nu ne intristam atat.
vine ploaia! deja am pregatit blogului umbrela!

cu seceta de inima

Unii oameni, cei mai apropiati, spre exemplu: mama. Iti pot provoca cele mai mari rani. Acesti oameni spun: esti copilul meu, am dreptul sa fac ce vreau cu tine, sa te tratez cum vreau, sa dau cu tine de pamant. Eu te-am facut, eu te omor.Esti sclavul meu.
Asa sa fie oare? sa nu fi inteles eu ce inseamna relatia parinte-copil?

Azi-seceta , tare. S-au uscat toti copacii care incepusera sa imboboceasca. Da Doamne, o ploaie.

Teatru cu fluturi (episodul 4)


 Pana la urma, cursul asta se dovedeste a fi chiar simpatic, isi spunea Selena. In fiecare zi, mai apare cate ceva. Regreta numai ca nu putea sa asiste de fiecare data, programul de la birou rapindu-I aproape toata ziua, iar sefa ei punandu-I tot timpul tot felul de sarcini in carca, pe care era obligata sa le desfasoare cat mai bine…De ce oare nu-si gasise pe cineva  cu bani, astfel incat sa nu fie obligata sa se intretina singura? Pe de alta parte, multumea in gand pentru independenta ei: era cat de cat ok sa fii robotel 9 ore la birou, insa dupa aceea sa fii liber sa faci ce te taie capul…Selena locuia singura intr-un mic apartament cumparat jumatate cu banii mamei, jumatate cu banii ei…si asta o facea aproape fericita. Faptul de a avea un camin o scutea de chirii, umilinte , frici, nesiguranta si insomniile din timpul facultatii, cand era nevoita sa imparta o camera minuscula si baia de pe coridor, intr-un camin de studenti….Macar acum putea sa-si aiba mica ei viata si un dram de libertate, pe care il folosea cum putea: mici si amuzante sesiuni de shopping …dese iesiri in parc (era o mare iubitoare de natura, de vara si de verde ), si mai ales- de 3-4 ori pe saptamana- mall, restaurant si cinema…Pentru cine nu a trait o astfel de viata, poate parea ceva destul de superficial, insa Selena indurase destule in adolescenta: groaznicul divort al parintilor, suferinta cauzata de indiferenta tatalui care plecase pur si simplu intr-o zi fara ca apoi sa mai dea macar un telefon, plecarea mamei in strainatate , mutarea in capitala si socul de a se simti singura si abandonata printre straini….O capitala ce I se  paruse oribila, imensa, aglomerata, obositoare, in care nu se regasea si nu-si putea gasi linistea si somnul.Cu prea putina speranta,  adesea cu nopti de plans si disperare , cu  foarte putin chef de viata, Selena reusise totusi sa termine facultatea,  sa lucreze intre timp, apoi sa-si gaseasca un serviciu stabil si sa incerce cat de cat sa se puna pe picioare. Iar acum, ca avea ocazia unei vieti cu experiente noi si placute, acum ca putea sa se si bucure de viata, acum ca descoperea ca pe lume nu exista numai suferinta, ci si bucurie, avea de gand sa se bucure din plin si sa nu mai sufere niciodata.  Isi promisese sa se bucure de tinerete si de fiecare moment, fara a cadea in alte extreme, fara sa devina o tanara superficiala si in cautare de placeri, cum vedea multe in jur. Bagajului de spiritualitate dobandit in copilarie voia sa-I adauge un strop de optimism, si de viata traita in plin…
Nici nu banuia ea ca acest curs de televiziune si de teatru avea sa adauge o dimensiune si o intorsatura noua existentei sale… Deocamdata, era destul de distractiv.
Dupa cum spuneam, isi facuse aparitia un nou “profesor”, de data aceasta un actor de teatru : se numea Mihai Bohalteanu, avea vreo 30 de ani si era “vedeta” teatrului bucurestean. Inalt, brunet, serios, aducea cu Johnny Depp, se spunea ca era foarte talentat, si publicul bucurestean se dadea in vant dupa piesele lui, mai ales cel feminin. Avea intr-adevar un magnetism al sau,  si cand statea intr-o camera, era imposibil sa nu-l privesti sau sa nu fii constient de prezenta lui. Stia sa umple orice gol cu o replica, un gest, avea o voce profunda, guturala, izvorata parca din adancurile inimii. Deja, in momentul aparitiei sale in camera, cursantele se transformasera din vrabiute ciripitoare in gasculite ascultatoare …daca Mihai se inclina spre dreapta, isi inclinau si ele capul spre dreapta; iar daca Mihai privea la stanga, priveau si ele intr-acolo….in fine, cred ca ati prins ideea. Selena insa nu vazuse nicio piesa de-a lui (nu se ducea prea des la teatru), il stia dupa nume si dupa faima insa nu-I prea placea aerul lui usor arogant si foarte exigent…Era si foarte agitat, nu statea locului, impunea cu forta prezentei si a glasului, sublinia fiecare silaba si cerea atentie si parca supunere totala…ceea ce pe ea nu putea decat sa o impinga spre revolta (nu suporta sefii, nici sa I se dea ordine). Mai ales ca, la primul curs, cand trebuira sa-si spuna impresiile unii despre ceilalti, ei Mihai ii spuse ca pare rea. (aha, deci antipatia e reciproca). In replica, daca tot erau la capitolul sinceritate, Selena ii spuse ca pare increzut, arogant si autoritar, si avu satisfactia sa-l vada tresarind si incruntandu-se (ce soc pentru el, asadar, nu toate fetele iti cad la picioare, domnule cuceritor, nu-I asa? ) in timp ce toate celelalte colege o priveau de parca era nebuna. Ei, si? Las’ sa vada ca nu sunt una din gasculitele plicticoase cu care e obisnuit, ca mai exista si fete adevarate in zilele noastre, care nu-ti cad la picioare imediat daca le spui “a”, oricat ai fi tu de mare- branza mare actor. Si ca daca dumneata esti vedeta iar eu o fata obisnuita, asta nu inseamna ca poti sa-ti permiti sa ma faci rea fara sa ma cunosti. Las’ ca-l aranjez eu, se gandea Selena, si mintea ei deja incepea sa fabrice tot felul de situatii in care sa-l puna in incurcatura pe d-l Vedeta….Mai ales ca avea sa aiba nenumarate cursuri cu el…ori ne razboim la cutite, ori ne imprietenim, se gandi ea, nu cu foarte mare chef.

miercuri, 27 aprilie 2011

astazi am primit...

zi frumoasa, linistita. minunata, minuni. soare.pasari.

si deodata, inima mea a primit un trandafir.....in socul mut al clipei, nimic nu mi s-a parut a fi mai frumos pe lume...totul a fost imens, si  exact atat cat trebuie.
si daca as putea exprima lumea, poate un trandafir mi-ar fi de ajuns...




Teatru cu fluturi (episodul 3)


Venea primavara, iar aerul ei cald si proaspat parea sa anunte o mie de intamplari noi si neprevazute…Selena lasa mereu usa terasei deschisa, astfel incat sa se imbete cu parfumul salcamilor infloriti peste micul rau din fata cladirii de birouri… Foarte adesea, ca sa faca o pauza de calculator, se lasa furata de privelistea de afara, si de multe ori, printre ramurile incarcate de flori si miresme, zarea chipul lui Mircea…
  Intr-adevar, il mai vazuse de doua ori, la curs. Ziua se marea si astfel il putea observa mai bine: cu cat il vedea, cu atat il placea mai mult. Ii placea mai ales aerul lui copilaros si plin de modestie.Plus ca avea ceva care o atragea si fizic: nu era prea inalt sau de o frumusete exemplara, insa era bine facut si uneori chiar ii lasa gura apa..(pacatoasa, chiar in postul Pastelui!!) Parea simplu si corect, isi facea meseria cu multa finete si inteligenta, insa tot timpul  ii observa uneori pe chip acel aer de tristete interioara, un fel de resemnare amestecata cu  dezolare si chiar disperare muta…Ar fi vrut sa-l aline, sa-l intrebe ce e cu el, si hotari sa faca asta cat mai curand, pentru ca in pofida intimidarii ei, atitudinea lui prietenoasa iti permitea sa discuti cu el, sa te apropii fara sa simti ca il deranjezi sau comiti un sacrilegiu. Se apropiau Pastile, si Emilian ii anunta ca le pregatise o surpriza: o excursie. Inca nu voia sa le spuna ce si cum, insa voia sa stie cati ar fi fost dispusi sa mearga. Printre inscrisi se afla si Mircea, asa ca Selena se grabi sa-si confirme participarea. Se gandea ca poate asa va gasi prilejul sa se apopie mai mult de el…

Era tot timpul  cu gandul la Mircea si cu fluturi in stomac, cand in scena isi facu aparitia un nou “profesor”. De data aceasta, in ceea ce privea teatrul. In urma cererilor cursantelor, care (se vede ca si Selena) visau mai mult la cinema si telenovele, decat la jurnalism si prezentari de stiri,  Emilian se hotarase sa angajeze un actor sa tina cateva cursuri, astfel incat totul sa fie cat mai diversificat si sa ofere ocazia cat mai multor experimentari…

marți, 26 aprilie 2011

spleen (mov)



parca mi-as cere iertare de trecerea mea atat de brusca , atat de violenta si de insipida.parca mi-as cere iertare   de faptul ca trebuie sa deranjez atat. stau cu mainile in poala. cat frig, ah cat frig, eu insami sunt bucata de gheata care-ti invadeaza calea. pietrele drumului tau le prefac in frig aspru, colturos.
ce sa fac....ma sacrific si las in mine bucata de gheata..ii dau drumul sa -mi inghete fiecare coltisor.   mi-e teama, si atunci ma ghemuiesc intr-un coltisor din acest mine, si astept acolo...si tac. te las sa mergi, sa marsaluiesti o , cu bocancii tai cu talpile de gheata, sa ti le infingi in caldaram si-n trotuare...sa -ti lasi urmele slinoase prin case...in timp ce eu ghemuita in colt, aud cantecul si admir zmeul de la fereastra....care nu e inaltat pentru mine, dar ce mai conteaza, ma agat de el imaginar, si-mi spun ca totul va fi bine.
ce sa fac? intr-un colt de mine, astept fereastra, astept cantecul intrezarit printre zabrele. in casa mea inghetata, nu intra nimeni, nici umezeala nici vant nici voci. numai cantecul...
pana vine vara, cat de insipida pare viata. pentru cine nu are in el arta de a trai,  e asa un fel de inima uriasa tarata prea din greu de un suflet bolnav si beteag.  oameni, povesti, intamplari...prea prea mult vid si prea multa suferinta. da da, m-ati auzit? prea prea de tot vida, viata asta, pentru cine are inima beteaga si sufletul subred. ah, viata draga...de ce nu stii sa-mi fii prietena? ce sa fac, sa te trag de partea mea? ah, viata, cat timp va trebui sa mai stau atarnata de gat si de inima, cu bucata de gheata infipta intre plamani si cu mainile reci, in poala.


Teatru cu fluturi partea a 2-a


Din pacate, primul curs nu fu cine stie ce, si nici al doilea, si nici al treilea. Tot entuziasmul ei se cam dezumfla: da, ii filmara cand se prezentara, apoi ii pusera sa citeasca niste stiri de jurnal, in fata camerei, sa prezinte un inceput de emisiune imaginara…Seful scolii- Emilian – le vorbi mai mult despre jurnalism, stiri si alte cele…Invitara o prezentatoare de stiri sa le vorbeasca despre jurnalul de stiri etc…ceea ce ar fi putut fi interesant, daca Selena si-ar fi dorit sa se faca prezentatoare de stiri sau ziarista…insa din pacate acesta chiar nu era visul ei. Probabil am inteles eu gresit, isi spuse, insa la inceput chiar mi-au zis despre regizori si actorie si filmat scene de film si telenovela…oricat as fi visat cu ochii deschisi, mi s-a parut totusi ca asta a fost ceva real…
 Se gandea deja sa renunte sau sa se duca mai rar, oricum nu-I prea placea mediul si nici cladirea veche si intunecoasa unde se tinea cursul.Aproape ca se gandea: inca o teapa. Inca o speranta dusa pe apa sambetei, In acest Bucuresti unde nu se intampla nimic serios, unde domneste numai plictiseala si lucrurile facute in dorul lelii.
…Pana in ziua in care l-a cunoscut pe Mircea, unul din cei mai in voga actori si prezentatori. Care de altfel, ei nici nu-I placea, la televizor, I se parea exagerat de copilaros si cu un rol nu prea bine jucat. Selenei ii placeau barbatii mai seriosi.Era insa cel mai bine cotat prezentator, emisiunea sa –printre cele sau cea mai urmarita.Asa ca, isi spunea ea, probabil o fi fost ceva de capul lui. La curs avu posibilitatea sa se convinga, el fiind unul din cei cu care urma sa aiba mai multe intalniri.
Fu impresionata de la inceput de personalitatea lui- era mult mai placut decat pe ecranul televizorului, avea simtul umorului intr-un mod copilaresc dar simpatic, era foarte inteligent, degaja un anumit farmec si siguranta de sine de care niciodata nu fusese constienta. Ce chestie, isi zise, cat de mult te schimba televizorul. Pacat ca el nu isi etaleaza aceasta latura si pentru publicul larg, probabil prinde mai mult la public sa o faca pe prostul.
Tot  timpul cat gabi vorbi, ea il asculta distrata, atenta mai mult la el decat la ceea ce spunea. Brusc, se intreba daca o fi insurat, dar incerca sa isi alunge aceste ganduri. Din cate auzise ea, era si insurat, avea si copil…asa ca…alta fusese mai rapida inaintea ei. Ca de obicei, baietii buni sunt luati.
La sfarsitul cursului, trebui fiecare sa faca un mic plan despre o emisiune si apoi sa-l prezinte . Al ei fu despre o emisiune in care diverse celebritati ar intalni oameni obisnuiti, in diverse locuri din tara, si ar vedea daca s-ar putea indragosti. De fapt, ideea era daca o celebritate ar putea sa  aiba o relatie armonioasa cu o non-celebritate. In timp ce vorbea, Selena il fixa pe Mircea, rosind, astfel incat la final, el o aplauda si spuse ca I se parea foarte buna ideea ei, si ca poate ar trebui sa se gandeasca serios la un asemenea proiect de emisiune. Ar fi putut avea succes la public.
Rosie toata , incantata, emotionata, cu capul printre nori si inima batandu-I ca o bomba in piept, Selena ii multumi si ii zambi intr-un mod mai mult decat graitor…in mintea ei, isi spunea: mi-ar placea ca primul episod al unei asemenea emisiuni sa fie chiar despre mine si tine….Insa Mircea nu avea cum sa-I ghiceasca gandurile.
Pe parcursul cursului, avu impresia insa ca el se tot uita la ea…oare I se parea? Iar la plecare, nu putu sa nu observe cu mirare aerul  lui trist . In fata tuturor parea vessel  si sigur pe sine, insa la plecare parea un om atat de trist…Selena nu se putu opri sa nu se intrebe ce-o fi fost cu el….doar era bogat si celebru, avea o familie, toata lumea il adora, ce putea sa-I lipseasca? Ar fi vrut foarte mult, intr-un moment de impulsivitate, sa-I ceara nr de telefon, insa nu s-ar fi cuvenit…Om insurat, Selena, ai innebunit?? Oricum, avea sa-l mai intalneasca, pe parcursul cursului…care in sfarsit, incepea sa devina interesant.
Ajunsa acasa seara, dadu buzna la internet, sa afle cat mai multe despre el: cu mare deziluzie (desi stia deja), vazu ca era casatorit cu fiica unei cantarete, fotomodel pe deasupra, cu care avea un baietel, si  era si mare familist: niciun scandal , nicio tradare, isi iubea familia, un sot si un tata exemplar…Cred si eu, isi zise ea. Un asemenea barbat…cred si eu ca s-a gasit alta mai desteapta si mai frumoasa, inaintea mea…Oricum nu s-ar uita el la o micuta  ca mine.

luni, 25 aprilie 2011

Teatru cu fluturi (partea 1) - roman fantezie


Viata de birou era destul de plictisitoare; mereu aceleasi lucruri de facut, mereu aceleasi iesiri, aceleasi prietenii.Plimbari prin parc vara, role si vata cu zahar, cinema, teatru si concerte iarna. O viata amoroasa terna si ea. Visul Selenei fusese mereu sa joace in filme, asa ca , dand din intamplare peste un curs de teatru si televiziune pe internet, se hotari imediat, mai ales ca nu costa extreme de mult, si se anunta a fi cu cateva personalitati din lumea show-bizului. Macar o sa mai intalnesc lume noua, isi spuse Selena, si se duse sa se inscrie printre primii. Din pacate, observa ca erau mai mult cursante, nu prea multi baieti. Asta e….macar mai invat ceva nou si cine stie, poate ma vede vreun regizor, isi spuse ea, insa fara prea mari iluzii.
La birou, colega si prietena ei Lari o asculta cu scepticism:
-Si ce ai sa faci tu acolo?...
-Pai…habar n-am…o sa se filmeze, o sa spun replici, o sa intalnesc actori, regizori,….poate va fi interesant. Macar vad si eu cum e in spatele camerei, ii vad pe ei cum sunt de fapt….
-Poate te indragostesti de vreun actor... iti pune vreo pila si ajungi sa joci in telenovele.
-Eei, asta nu prea cred, stii doar ca nu am incredere in ei. Azi cu una, maine cu alta, vezi ca toti divorteaza, se insoara si reinsoara, nu-mi trebuie asa ceva…O sa fiu mai mult o observatoare, si o sa ma mai amuz putin, cel putin sper….Sa mai uit fata Andreei. Zambira amandoua, complice. Sefa nu era pentru ele persoana pe care s-o agreeze cel mai mult pe lume….
Desi vorbea orice cu actualul ei prieten- Stefan- se hotari sa nu-I spuna deocamdata despre noul ei curs. Uneori putea fi gelos, si extrem de plictisitor…ar fi fost capabil sa se duca dupa ea la curs, sa o verifice, si numai de asa ceva n-ar fi avut chef…

 Peste cateva saptamani de emotii si nerabdare, in care ba se visa o noua Elizabeth Taylor revolutionand lumea cinema-ului (hollywoodian), ba o noua Natalia Oreiro a telenovelelor, sosi si seara in care trebuia sa se duca la primul curs. Deja se vedea: ii spusesera ca ii vor filma, in cea mai mare parte a timpului. Se si vedea pe un platou, jucand o scena de dragoste, pe jumatate dezbracata….si daca vreun regizor imi va cere vreun compromis? Se intreba daca ar fi cedat. Hmmm…depinde de regizor, chicoti ea in gand. Cine stie…pe ce valuri ma poate purta aceasta noua indeletnicire….oricum, visul ei era Hollywood-ul. Uitandu-se in oglinda, i se parea chiar ca seaman putin cu Nicole Kidman..o varianta ceva mai bruneta, cu ochi verzi , ochelari si cu cateva (bune)kilograme in plus. In pofida acestor –in opinia ei- amanunte nu prea atragatoare, se gaseau destui baieti si barbati care o considerau destul de draguta. Deh, asta e, inca nu sunt vedeta, da si cand oi fi..chicotea in sinea ei. La cei 25 de ani, inca mai putea sa viseze, inca mai putea sa spere ca va face ceva mai inaltator si mai bun cu viata ei. Nu-I spusese lui Lari, insa isi lua visul destul de in serios. Daca nici la 25 de ani nu te  mai iei in serios, atunci cand, la 50? Oricum, parerea ei era ca te poti apuca de orice, la orice varsta, trebuie doar sa ai curaj, si  determinare…si mai ales, sa simti ca ceea ce faci e chiar important si chiar merita.
Prima sesiune de curs nu fu cine stie ce: erau o grupa de vreo 10 fete si vreo 3 baieti…; se prezentara putin, apoi cel ce detinea scoala respectiva le vorbi putin despre curs, despre orar…din pacate, erau si cursuri la care ea nu putea ajunge, si murea de ciuda, fiindca erau in timpul zilei. Isi imagina deja fata Andreei daca i-ar fi zis: stii, eu de 3 ori pe saptamana trebuie sa plec la 3…cum i-ar fi explicat, ca face un curs de actorie? Oare Andreea avusese vreodata si alt vis, decat acela de a sta toata ziua cu ochelarii pe nas,  cu nasul in calculator, trebuind sa scrie mailuri incontinuu, fara aproape sa faca nimic altceva?? Oare asta era viata??oare si pe ea  o va astepta astfel de viata,  de pe la 30 de ani in sus?....ei bine, acum avea sansa de  a evita ca acest lucru sa se intample.
-continuarea in postul viitor-:) 


vineri, 22 aprilie 2011

...si am mai facut un legamant cu mine azi: va veni in curand o vreme din viata mea, incat n-o sa mai fac nimic altceva decat sa iubesc. iubirea-mi va fi haina, casa, hrana si asternut. e atata sete de iubire, incat nici daca as iubi si m-as iubi 24/24, tot nu cred ca m-as satura....

da, curanda va fi ziua aceea, cand nu voi mai face nimic, decat sa iubesc..
dar nu mai pot, nu mai pot sa mai astept, si parca in loc sa fie primavara, e vesnic toamna, si imbracata sunt cu frunze.
sa-mi insir lacrimile pana la stele, ori sa mai astept...?
J.


Marea...

Ganduri dintr-o zi la mare

"Azi mi-am lasat tot sufletul sa se umple cu mare. Nimic altceva: sufletul meu a fost albastru. Si i-am zambit, si mi-a zambit.Astazi soarele m-a iubit, vara m-a iubit,sarea  pietrele barcile m-au iubit.Le-am zambit zambit cu tot zambetul din mine.
Azi am vazut la orizont o barca cu panze albe, alb pe azur.
 Visez ca sunt o fiinta abia venita de pe o planeta indepartata. Si nu stiu numele ierbii, si nu stiu numele marii. Dar le dau drumul in mine, imi desfac bratele si le las sa curga, in desaga cu amintiri.
  Degeaba e atata lipsa de lumina in mine: barca cea cu panze albe pluteste pe orizont, si niciodata niciodata nu traim in zadar".


Ma uitam azi, cat e de frumoasa marea. O frumusete de nedescris, o frumusete careia cuvintele ii pot sluji drept rama, insa nu pot reda tabloul.
Si m-am gandit: aren't we missing something?  E atat de multa, umila, incredibila, sfanta, minunata, suava frumusete in jurul nostru. Si noi nu stim sa ne gandim toata ziua la altceva decat la bani, afaceri, probleme, shopping, copii, curatenie (ce gresie noua sa-mi mai pun, ce divan nou sa mai cumpar) cuceriri, bani, bani, si iar bani...E ciudat ca locuitorii de la mare sunt bogati. M-as fi asteptat sa fie cu totii saraci, fiindca mi-as inchipui ca toata ziua nu mai fac altceva: iubesc marea, si asta le-ar fi de ajuns. Insa aici, toti sunt bogati: pentru ei, marea e o afacere, o sursa de castig.
Dupa ce am alergat(si eu)  toata ziua ca nebuna pentru un pumn de hartii (bani), seara in autobuz, m-am uitat pe geam, si am revazut-o...Uneori o privesc ca si cum as vedea-o pentru prima oara, ma izbeste pur si simplu vederea ei, e mereu acolo ca si cum ar sti toate tainele universului si mi-ar spune: in van te agiti atat, uita-te la mine: sunt lenesa, stau la locul meu, ma bucur de existenta si sunt, pur si simplu, si nimic nu vreau si nimic nu-mi trebuie. Si in pofida faptului ca nu ma agit, ca nu alerg toata ziua in cautare de noroc si de averi, in pofida faptului ca nu-mi doresc altceva decat  am si decat sunt, mi-s mult mai fericita...atat de fericita, incat am invins chiar si moartea, ramanand pe veci in eternitate si-n penita celor ce cu adevarat ma iubesc.
Parca mi-as dori sa am timp o vesnicie, sa ma asez pe o stanca pe mal, sa citesc si sa scriu despre tine, mare, sa te laud, sa te cant si sa te cuprind toata in mine.Parca bulgarul meu de sare e acela ca nu am timp sa te pot iubi si intelege asa cum meriti, mare.Mare de sare, de albastru si de margean, dintr-o lume care de mult parca nu mai este...
Cu dragoste,
Julieta



joi, 21 aprilie 2011

Texte minunate de la copii!





"Unii oameni nu putrezesc dupa ce mor fara sa fie imbalsamati, pentru ca trupurile lor au fost bagate in pamant cu cerul in ei" - Sabina Dallu, 12 ani

"In religia noastra oamenii care au murit se ingroapa in pamant pentru ca asa este bine, sa punem la loc ceva de unde l-am luat." - Felix Roncea, 12 ani

"Picatura este bombata, mai ales lacrima si sudoarea, pentru ca ele sunt pline de sentimente." - Ana Maria Pop, 14 ani

"Inima bate, bate pana se stinge, ca inima e ca lumanarea si daca tu crezi in Dumnezeu, El ti-o aprinde din nou in cer." - Claudia Draghia, 9 ani

"Ca sa ne iubim semenii trebuie sa ne antrenam la nevorbit vorbe urate." - Arcadie Martin, 8 ani

"La usa inimii cuiva nu trebuie nici sa ciocanesti, nici sa
navalesti, nici sa te rogi, ci trebuie doar sa canti." - Florentina
Stoian, 11 ani

"Cand il ai pe Dumnezeu in suflet, toti oamenii din jurul nostru ne sunt rude." - Catalina Opaina, 14 ani

"Umorul este vitamina de luat la viata grea. " - Raluca Barbulescu, 14 ani

"Se spune despre artisti ca umbla cu capul in nori, ca artistul
vrea mereu sa-l vada pe Dumnezeu." - Irina Moscu, 12 ani

"Omul este o adevarata fabrica de dorinte pentru ca se naste cu dorinta de viata si moare cu dorinta de a fi vesnic." -Matei Filimon, 14 ani

"In bisericile ortodoxe, sfintii sunt slabi, alungiti la fata si la
corp, pentru ca asa arata cei care sunt buni la suflet, ca lor le-a ramas in corp doar sufletul, au ajuns numai piele si suflet."-  Tudor Matache, 12 ani

"E bine ca atunci cand esti elev sa inveti poezii, pentru ca asa cum depun oamenii bani in banca, pentru mai tarziu, trebuie sa aduni poezii in scoala, ca sa ai poezie cand te faci mare." - Ana Matei, 12 ani

"Nu-si traiesc viata, spun unii despre calugari, deoarece li se
pare gresit cum calugarii prea si-au lipit viata de suflet si nu si-au lipit-o de trup, cum fac alti oameni" - Paul Paun, 12 ani

"Numai cel ce aude cu sufletul se poate incanta de concertul dat de greier si de izvor. " - Nicoleta Stefan, 14 ani

"Muzica te curata de urat, dar numai daca o folosesti ca sapunul, adica toata viata, nu asa, din cand in cand." - Irina Raducanu

"Diferenta dintre mama, tata si Dumnezeu e ca mama si tata pot crea oameni, dar nu plante si animale si e imposibil ca ei sa faca o mare." - Roxana Chis, 10 ani

"Sfintii invata la o scoala din cer, ca ei locuiesc pe pamant dar ingerii le aduc din cer lectii in fiecare zi, sa le faca acasa" - Leon Alexandru Gutu, 8 ani

"Dumnezeu ii iubeste pe cei necredinciosi, dar ii iubeste cu
suferinta"  - Ion Martin, 10 ani

"Albinele de aia ne dau noua toata ceara lor, ca au vazut ce facem noi cu ea, ca facem lumanari pentru Dumnezeu, si atunci albinele nu o mai pastreaza pentru ele." - Pavel Martin, 8 ani

"Daca ar aparea aici, acum, Domnul nostru Iisus Hristos l-as
intreba daca ma poate duce la Mama Lui, ca eu vreau sa o intreb pe Maica Domnului cum este sa ai un copil-Dumnezeu. " - Alina Andreea Zane, 8 ani

"Icoanele sunt portretele de familie ale lui Dumnezeu" - Ana Maria Badea, 12 ani


Sa pasteti fericiti!!!

miercuri, 20 aprilie 2011

Primavara e prin preajma, ne face cu ochiul...

..parca e un miros de nu stiu ce in aer, in noi...asa, de flori, iarba, primavara, oua vopsite, mieluti, cozonac...si multe minuni, primavara ne trece ca o adiere pe la tample.

s-o respiram cum se cuvine, sa ne-o facem prietena, asa poate se intoarce si la anul, mai incarcata cu minuni!!

De pe acum: Pasteti cat mai fericiti, dragilor, pasteti bucurii si frumuseti!


marți, 19 aprilie 2011

Dear Prometeu,

De unde oare aceasta constanta nevoie (a mea) de schimbare? Si mai ales, de ascundere- dezvaluire- ascundere? Parca as juca de-a v-ati ascunselea cu mine...ati vazut-o pe Ju...?e, nu e...

Ma revelez si totodata ma ascund...cuvintele-mi sunt masca si chip...iar chipul, mi-e si masca si chip totodata.
Asta poate din cauza obsesiei mele pt teatru...

Cand sunt goala de cuvinte, ma imbrac in imagini...Si uneori mi se pare ca hainele noastre inflorate inzorzonate ascund o goliciune de cuvinte.

Am realizat ca oriunde ma duc, ma ascund...mereu ma ascund...nu stiu de ce, este ceva in mine care nu trebuie aflat? o taina buna sau o taina rea? Taciune ori stea?

... e si o nevoie, asa de acuta, ca sa ma revelez...dar, in functie de cum ii simt pe cei de langa mine, ma arat pe bucati. Ca si cum cei de langa mine ar fi doar cioburi, nu oglinde intregi....se reflecta in fiecare un anumit chip, sunt, pentru fiecare,o alta imagine. si sunt inconjurata de cioburi???

Mai degraba spune: sunt bucatile dintr-o oglinda, imi infing cate una prin cate un suflet...raman atarnata pe acolo, o bucata de vreme, mai mult sau mai putin, apoi ma spala vremea si vantul si ma transform in cioburi de pamant.

 cat as vrea sa nu existe decat copaci pe lume.




astept delfinii!

azi mi-a spus cineva ca e timpul delfinilor; vor veni, adusi de un curent anume. isi aduc si puii.familii numeroase.
doamne, ce minune...ce dor mi-e de ei.
parca ma vad, in fiecare dimineata pe faleza, de-acum incolo...scrutand orizontul, cu inima in pumni...
dragilor, dragilor, veniti sa aduceti bulgarii vostri de speranta peste inima mea- delfin ce se chinuie inca sa se nasca..

si da, gluma la o parte, daca inima mea ar fi, mi-ar fi placut sa fi fost delfin prin marile universului.

Juliet

cat de greu e sa gasesti un prieten adevarat,....

Prieteniile platonice ma seaca, o parafrazez pe Prometeu.

...Ce poate fi mai simplu decat sa fiti pur si simplu, sinceri unul cu celalalt, sa have fun impreuna, sa va spuneti de toate, sa va impartasiti gandurile sentimentele si sa va ajutati la nevoie? ei bine, se pare ca toate astea sunt ingrozitor de greu de gasit, iar inima umana e asa, uneori parca, o mare prefacuta....nu-mi place sa am prieteni carora daca azi le convine, ok, daca maine nu atunci se fac ca ploua....Pentru mine cand am zis prieten, inseamna ca tin si dureaza forever daca se poate, dar asta e, oi fi eu ciudata si demodata.In general, se intampla ca daca nu ai o afinitate sufleteasca reala cu cineva, relatia se pierde....
Dar asta e, what can there be more to say? It's just how it is...Traim timpuri ciudate...

Mi-a ramas imprimat dictonul "hold a true friend with both hands"....
Si mi-ar placea, cumva, sa plec la "vanatoare de prieteni adevarati", poate ar trebui cumva instituita o campanie publica:)


luni, 18 aprilie 2011

Nevoia de schimbare

In sfarsit...te-am regasit. Ce dor mi-a fost.... Abia asteptam sa-mi regasesc coltisorul de mine... Cred ca nu mai pot fara tine, Juliet...:)

Azi m-am gandit la ceva: ca in fond, sunt fericita ca am facut schimbarea asta, ca traiesc in alt aer, alt decor, alta limba , alt suflet..ca mi-am schimbat obiceiurile, programul, alimentatia....
Cred ca inca sunt tanara, si setea asta de nou si de schimbare imi probeaza tineretea....de ce sa ma blazez intr-o rutina la 20 si ceva de ani??? de ce sa nu gust vieti noi? de ce sa nu ma arunc in balonul cu visuri, si sa  strabat muntii, campiile si apele dorului meu de necunoscut, de fabulos? De ce sa nu-mi alungesc aripile spre explorarea a cat mai multe orizonturi?  Azi sunt multumita ca am facut asa. Tot in balon ma gasesc...suspendata deasupra unei mari si a unor orase....inca nu am coborat pe pamant, inca nu am reusit sa vorbesc pe limba si pe sufletul oamenilor astora...dar mai e timp, azi mi-am prelungit biletul de sedere pentru inca un an....

Insa stii ce? am mancat o inghetata al naibii de buna,  am intrat in niste case fantastic de frumoase, si in curand, cine stie.....Bat la usa unor inimi.



marți, 12 aprilie 2011

Viata ca o colivie

Avem in casa un canar micut, intr-o colivie.Azi a fost asa de frumos, incat am iesit cu totii afara, iar pe el l-am lasat singur langa fereastra, sa stea la soare.

Atata lumina era, atata viata afara, si el saracutul, a ramas acolo, singur. De unde pana atunci ciripea vesel, acum nici glas nu mai avea, parca mutise, parca voia sa isi tina inauntru tristetea.

Si atunci, in lumina dupa-amiezii, m-am gandit , oricat ar fi de cliseu, ca si noi suntem niste pasari asezate intr-o colivie langa o fereastra. Pur si simplu, asa e.
Juliet

 

luni, 11 aprilie 2011

draga bogutule, trebuie sa recunosc: sunt nitel indragostita.
ce, cine, cum?....poate o sa afli. intre timp, sunt atatea minuni pe lume...numai timpul, il urasc, urasc.
julieta din mine ar vrea iara sa-si ia zborul...
te iubeeeeeeeeeeeeeeeeeesc!!!!!!!!
Ju.


duminică, 10 aprilie 2011

Intelepciunea face  copacii sa infloreasca primavara.
Dragostea ii face sa  infloreasca iarna.


Ce pot face oare, intelepciunea si dragostea impreuna?



ufffff  ce mult imi lipsesti, iubita mea Ju.
muncesc atat de mult, si-mi pare ca toate au un sens.si-apoi imi amintesc de tine, si sensul dispare.si -mi pare ca totul e doar  o himera, in asteptarea ta...tu, umbra-mi, alter-ego, oglinda.

da, e frumos si inaltator cand , in loc sa se lamenteze, oamenii se unesc si construiesc ceva...dar pentru asta trebuie mare vointa, mare puritate, mare sacrificiu si daruire...si pana la urma iese. iese minunat, atunci cand ne sacrificam pana la capat.

undeva am citit ca, dupa ce i-a alungat din Rai, Dumnezeu le-a lasat totusi oamenilor un strop din puterea si harul pe care le aveau inainte de cadere...ca sa le mai aminteasca macar un pic de chipul pe care il aveau inainte. cand ma uit la  oameni, si vad cate fac, cat de mult sunt, nu pot sa nu ma intreb, cu rasuflarea taiata....

invia-va mai oare vreodata, chipul lui Dumnezeu  in mine? fi-va mai fata mea demna de stralucirea Lui? ma voi duce oare, catre El, cu inima senina ca da, am facut ceea ce soapta dinauntru mi-a dictat si da, am invatat pana la capat lectiile, si da, am daruit pana la ultimul firicel nisipul si scanteile inimii mele si am facut foc cu ele si da, am primit , am invatat sa primesc totul, fara sa judec.... fi-va oare vreodata, inima mea, demna de a ma purta prin haosuri si labirinturi, la izvorul luminii?

pana atunci, pana la stea, sa-mi iau in spinare pasul meu de furnica. dar ma tem, dar mi-e rece, dar mi-e ploaie, dar mi-e pamant....

-Nu, Ju, tine-ti pasul tau. Tine-ti inima si lacrima.  Tine-ti langa tine ploaia si pamantul, ca nu se stie prin ce atmosfere si printre ce ghetari...ai citit doar: nu cauta sa-ti scurtezi crucea, fiindca la un moment-dat cand vei da peste prapastie, o sa ti-o faci pod sa treci dincolo. tine-ti crucea, Ju.





Alo centrala



Pe cand eram copil, tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier. Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el. Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era "Alo Centrala" si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie. Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta..
   Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
   Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
  Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche. "Alo, Centrala!", am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu. Un clic sau doua, apoi o voce joasa si
 clara mi-a ajuns la ureche: "Centrala.".
 "Mi-am ranit degetul..." - m-am smiorcait eu in telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca aveam o audienta.
  "Mamica ta nu este acasa?"- urma intrebarea.
  "Nu este nimeni acasa in afara de mine..."- am bolborosit.
   "Iti curge sange?" - m-a intrebat vocea..
   "Nu," - i-am raspuns. "M-am lovit cu ciocanul si acuma ma doare tare rau..."
   "Poti sa deschizi racitorul?" - m-a-ntrebat ea.
    I-am spus ca pot.
 "Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel," -spuse vocea.
   Dupa aceea am inceput sa chem "Alo Centrala" pentru orice.
    I-am cerut ajutor pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia. .. M-a ajutat si la matematica.. .
 Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.
   A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
   Am chemat "Alo Centrala" si i-am spus vestea asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i
 linisteasca. Am intrebat-o, "De ce se intampla ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?"
  Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, "Wayne, tine minte intotdeauna, ca mai sant si alte lumi in care se poate canta." 
   Alta data la telefon, "Alo, Centrala!"
  "Centrala." - mi-a raspuns vocea cunoscuta.
  "Cum se scrie cuvantul fix?" - am intrebat-o.
    Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona Pacificului de Nord-Vest. Pe cand aveam noua ani, ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea... "Alo Centrala" ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul modern, stralucitor, din locuinta noua. 
 Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni. .. Adesea, in momente de incertitudine
 si neputinta mi-am reamintit acea seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela. Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic baietel ca mine.
   Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data
 asta pentru a-mi continua studiile colegiale. Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15 minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme. Apoi, fara
 sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am spus:"Alo Centrala!"
   Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de bine. "Centrala."
   Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: "Poti sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?"
   O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns,
  "Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana acum."
    Am ras, "Deci tu esti, intr-adevar, " - i-am spus.
   "Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat pentru
 mine la vremea aceea."
   "Iar eu ma-ntreb," - zise ea, "daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptam cu bucurie chemarile tale, zi de zi..."
   I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.
   "Cu placere," - mi-a spus ea. "Intreaba de Sally." 
   M-am intors la Seattle peste trei luni. O alta voce mi-a raspuns la "Informatii" .
   Am intrebat de  Sally.
   "Santeti un prieten?" - m-a intrebat.
   "Da, un foarte vechi prieten...Wayne. ..."
 "Imi pare rau sa-ti spun asta," - mi-a spus ea.
   "Sally a lucrat doar o jumatate de norma in ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma."
   Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus, "Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?" 
  "Da."  i-am raspuns.
  "Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta... L-a
 scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc."
   Mesajul ei era, "Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer."
   I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce se referea Sally.
   Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.
  A cui viata ai atins-o astazi?

vineri, 8 aprilie 2011

Dumnezeu nu vă dă oamenii pe care îi vreţi; El vă dă oamenii de care aveţi NEVOIE... ca să vă ajute, să vă rănească, să vă părăsească, să vă iubească şi să vă transforme în persoana care aţi fost destinaţi să fiţi. 

draga blogule, nu e nimic. nu am nimic. uneori mi-e dor de lumea mea, atat.
stiu ca te-am creat  ca sa-mi fii tovaras  pe drumul asta un pic lung in care trebuie sa fiu singura.
toata ziua ma gandesc la tine, abia astept sa ma refugiez in coltisorul asta, sa ma joc cu imaginile, cu sunetele si...cuvintele.
draga blogule, mi-a trasnit prin minte sa te fac blog de povesti. simt ca mi-ar placea sa scriu niste povestioare...pe care sa le citesc apoi copiilor, la niste ore de ciocolata calda, cand afara e frig si ninge...
stii ca deja m-am apucat? am o groaza de idei, nu prea am insa timp, si trebuie sa ma organizez bine.
blogule, blogutule...bogule.
mi-esti drag, stii?  te kiss-kiss, impreuna cu toti cei ce mai pasesc pe aici.
sper sa-i poarte pasii numai printre minuni. o sa vezi:)

yours, Ju


PS: imi vine sa  te strang in brate si sa fug cu tine-n lume:) sa te inchid intr-un sipet si sa te deschid noaptea pe furis,  la lumina stelelor.

joi, 7 aprilie 2011

Printesa norilor

Intr-o zi, am intalnit in gradina, un bob lucitor de fasole.
Curioasa, m-am aplecat sa vad ce e, si dintr-odata a inceput sa creasca. Si sa creasca.Si nu s-a mai oprit. Tulpina uriasa s-a inaltat, pana la cer, pana dincolo de cer. Si m-am urcat. Stiam ca era unica mea sansa.


Am ajuns la nori...erau pufosi , haiosi si moi..m-am jucat cu ei o perioada, am mers prin ei fara frica. totul in jur era prea interesant si maret si nou...Pana cand la un moment-dat, am dat peste un castel, multicolor. Un castel si el se pare, facut din..nori!


Am batut la poarta, - nimeni. Am intrat. Nu stiu nici eu de unde atata curaj pe mine.


Cand - in sala cea mare, se pare, am dat peste un....el. Era asa frumos....avea ochii albastri ai cerului si buze ca soarele in asfintit.Si par luminos tot ca soarele.
- Ce bine ca ai venit....te astept de asa mult timp. Ti-am urmarit, de sus, fiecare pas, de cand te-ai nascut. Mi-ai placut asa de mult...erai asa dragalasa, insa te jucai mereu pe pamant. Prea rar iti indreptai privirea si catre cer...asa ca, m-am hotarat sa-ti arunc un bob de aici de sus, stiam ca daca e lucitor iti va atrage atentia, si ca o sa te catari pana la mine...Mereu mi-a placut ca esti asa curajoasa si ai o inima puternica.  Am asteptat sa ai varsta potrivita pentru a-ti arata destinul.
-.....destinul???
M-a luat de mana cu blandete.
-Destinul tau.
Am iesit afara din castel, si m-a purtat prin lumea cea de sus.
-Eu, eu am un destin anume???
-Da, si o sa-l implinesti. Destinul tau e sa fii Printesa Norilor. Trebuie sa inveti totul despre ei, si apoi....apoi va trebui sa inveti sa ii raspandesti pe cer, peste fiecare loc, asa cum este scris in cartea Tainelor Cerului.  Fiecare colt de nor isi are legile si rostul lui....tu trebuie sa le inveti pe toate.Insa o vei face, curand...
-Si va trebui chiar eu sa fac toate astea? Nu ma ajuta nimeni?
-Ba da- eu voi fi vesnic aici langa tine, te voi invata si sprijini. Eu sunt Printul Norilor..
-Ah...atunci...iti voi fi mireasa. Am rosit.
- Da..tu esti sortita sa-mi fii mireasa.Si mi-a luat mana, cu blandete, in timp ce o caldura minunata imi crestea in trup si in suflet, un foc care ma facea usoara, din ce in ce mai usoara...



piatra de mine

sunt o pietricica,
un bot de huma,
un bot cu ochi.

o bucata de pamant
din care uneori creste iarba, ghiocei,
alteori izbucnesc vulcani,
alteori vise.

sunt pamant.

umple-mi inima, spune-mi cuvinte de dor,
nu ma lasa sub piatra,
sub talpa
sa mor.

Vrajitorul cu vise

in padurea cu zumzete si minuni
 pe o piatra m-am asezat.
n-am stiut, o, n-am stiut
ca in ea erau inchise  toate visele
si ca eu fara sa vreau, le-am descatusat.
ceva, ceva in inima mea, in genele mele, in sangele meu
ceva a pocnit, si- am sarit in aer ca un curcubeu,
impreuna cu toate visele.
pe toate le-am strans in inima si-n stomac (habar n-aveam ca sunt asa de mari)
si uneori, pe inserat,
la ceasul potrivit, in sufletul potrivit,
le dau drumul. sa zboare.


poate ca am sa iubesc doar o data, doar o singura data. o sa-mi deschid petalele sufletului, o sa iau tot  inauntru. o sa dau voie tuturor frunzelor si  lacaselor sa se desfaca, sa se lase in plutire pe lacul adanc si negru.
si-apoi am sa ma duc.
pe marile inserarii. cat mai departe.

miercuri, 6 aprilie 2011

din cate observ, trupul cel adevarat al unei fete se deseneaza  prin scrisul ei. sunt sigura ca liniile sufletului le urmeaza pe cele ale trupului.....aceasta amprenta imi pare cu atat mai evidenta in scriitura feminina. cand o citesc, imi pare ca o si vad, si imi place sa-mi imaginez cum i-o fi parfumul, apropierea, unduirea pasilor, culoarea parului, gesturile, privirile.
sunt aproape sigura ca nu poti cunoaste un om, pana nu citesti ceea ce scrie.
Juliette

Draga lume,

uneori  esti frumoasa si rece. alteori, asa  frumoasa si calda.
azi e soare afara, si totusi pacat- turturi in interior. sunt 20 de grade insa am senzatia ca traiesc aproape de Polul Nord.
numai goana dupa bani. atat. si oboseala, si surasuri fortate.

de ce oare, atunci cand ai bani multi, te straduiesti sa faci si mai multi, in loc sa te bucuri de cei pe care-i ai, si sa acorzi mai mult timp sufletului, celor dragi?

pana la urma goanei dupa bani trebuie sa i se puna un sfarsit. atunci probabil va reveni Dumnezeu, intaiul pasind pe ape. sper ca macar atunci va pasi pe apele sufletelor noastre, si le va face de culoarea luminii.

In asteptare,
Julieta
ma uitam azi iar la poza ta sa vad daca ochii tai au cumva culoarea sufletului meu.  dar nu. sau poate doar putin....in ochii tai vad doar durerea, singuratatea. dar eu nu sunt numai atat.
iarta-ma. si ramai cu bine, pitit acolo in colt de suflet, sper sa-ti fie cald si moale.


marți, 5 aprilie 2011

ce poveste sa-ti spun azi, blogule?

povestea lui Prometeu...ma iubeste, o iubesc. am crezut ca vin aici ca sa ma descopar pe mine, in schimb uite, o descopar pe ea...ma scufund in bratele ei de foc si de aer...si invat. zilnic invat ceva . ieri:fiori mici si tremurat de inima. azi: sa  fiu libera si linistita.
de undeva, simt ca ma are in paza...penele ei moi imi ating nevazut obrazul inimii, si e cald si moale. (imi vine mereu sa zic: Prometeu!...Lorelei???) din ce in ce mai acuta senzatia ca da, ea este Lorelei, ca am descoperit-o. cat de intamplator si de ciudat! si de ce oare? si ce trebuie sa fac, acum? insa da, sunt aproape sigura ca Prometeu e de fapt sipetul cu Lorelei. Zi de zi, mai descopar cate un diamant mic. In ce locuri rare se ascund sufletele...

  poate o sa fac un blog cu povesti. ce zici?? mai intai insa trebuie sa dorm mult, si sa  visez.

J.






Povestea soricelului



Un şoricel privi din crăpătura sa din perete şi îi văzu pe ţăran şi pe nevasta acestuia deschizând un pachet.
- Ce mâncare să fi adus oare? se întrebă şoricelul... Cu groază îşi dădu repede seama că era o capcană.
Şoricelul se strecură cu mare grijă în curtea animalelor şi dădu alarma:
- E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Găina cotcodăci şi se înfoie, ridică apoi capul şi îi spuse:
- Domnule Şoarece, vad bine că acest lucru te afectează, dar pentru mine el nu are nici o relevanţă.


- Nu pot permite ca acest lucru să mă afecteze.
Şoricelul se întoarse atunci înspre porc şi îi spuse:
- E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Porcului îi fu milă de el, dar răspunse:
- Îmi pare foarte, foarte rău, Domnule Şoarece, dar tot ce pot să fac este să mă rog. Te asigur că te vei găsi în rugăciunile mele.



Şoricelul merse atunci la vacă şi îi spuse:

- E o capcană în casă, e o capcană în casă!
Vaca îi spuse:
- Vai! Domnule Şoarece, îmi pare foarte rău pentru tine, dar chiar nu este o urgenţă pentru mine.


Şi aşa se întoarse şoricelul în casă, cu capul plecat şi cât se poate de amărât, pentru a înfrunta de unul singur capcana pusă de ţăran.
În chiar noaptea aceea în casă se auzi un zgomot... Cum ar fi zgomotul produs de o capcana în care s-a prins un şoricel.
Nevasta ţăranului se repezi să vadă ce s-a prins. Pe întuneric, ea nu îşi dădu seama că în capcană îşi prinsese coada un şarpe veninos.
 Şarpele o muşcă pe nevasta ţăranului. Ţăranul o duse cât putu de repede la spital,
şi când o aduse acasă, ea mai avea încă febră.
Oricine ştie că cel mai bun tratament împotriva febrei este supa proaspătă de pui, aşa că ţăranul luă un cuţit şi se duse în curtea păsărilor, ca să facă rost de principalul ingredient pentru supă.
Dar nevasta lui nu se însănătoşi, aşa că prietenele şi vecinele ei veniră să o îngrijească şi stăteau cu ea mai toată ziua. Pentru a le da de mâncare, ţăranul fu nevoit să taie porcul.
Nevasta ţăranului nu se mai însănătoşi, şi muri la scurt timp.
La înmormântare veni multă lume, iar ţăranul trebui să taie şi vaca pentru a-i hrăni pe toţi.

Şoricelul se uita din crăpătura lui din perete, cuprins de tristeţe.

Aşa că data viitoare când auzi că cineva se confruntă cu o problemă şi tu ai impresia că acest lucru nu te priveşte, adu-ţi aminte: Când unul dintre noi este ameninţat, cu toţii suntem expuşi unui risc.
Suntem cu toţii implicaţi în această călătorie numită viaţă. Trebuie să avem grijă unii de alţii şi să facem un efort în plus pentru a ne încuraja unii pe alţii.

ADU-ŢI AMINTE...
Unul dintre cele mai bune lucruri din lumea asta de care te poţi ţine strâns este un prieten.


luni, 4 aprilie 2011

selmasongs


singura

de unde oare atata frica de singuratate?
sunt o norocoasa si o binecuvantata ca mi s-a dat sansa de a fi singura. astfel macar pot invata sa iubesc totul si toate fara prejudecati, fara sa ma tem, fara influente.

de ce oare mereu trebuie sa iubim sau sa uram in ton cu toata lumea?





rusine

Am obosit.
Mi-e rusine de blogul asta inutil care nu spune nimic nimanui, in care tot incerc sa ma oglindesc, ca intr-o oglinda sparta si in culori tipatoare. Blogul asta prost, in care incerc sa fiu coerenta, si mai mult ma incatusez si ma falsific. In care iau 1000 de chipuri si de stari, si mi-e frica sa fiu eu. Blogul asta corect, coerent, rational, ordonat...blogul asta care inca nu are chipul inimii mele. Blogul asta unde incercand sa ma regasesc, fug de mine si ma ascund dupa umbra unui personaj.Blogul asta pe care il recitesc, il retusez, care-mi alimenteaza lenea si mandria. Blogul asta care-mi gadila orgoliul si nu-mi aduce (sau doar putin) puritate.Si nu ma spala.Blogul asta unde as vrea sa capat aripi, si musc cu dintii de tarana. Tarana, tarana, blogul asta de pamant violet. Blogul asta, pe care-l voi sterge intr-o zi, atunci cand voi fi scurs in el tot pamantul din mine.Blogul asta, pe care trebuia sa-l inchid intr-un sertar.
Mi-e rusine de tine, Prometeu, ca tu spui lucrurilor atat de bine pe nume...mi-e rusine ca incerc sa -mi regasesc eul si incerc, si incerc...
Mi-e rusine ca poate cineva o sa citeasca randurile astea, si as vrea sa le acopar cu un val.

Juliet alias Me

luna patrata



Secretul vietii- Papa Wojtyła



Papa Wojtyła i-a aparut pe patul de spital unui catolic bolnav de cancer. Printre multe altele, i-a spus si care e secretul vietii: sa traim simplu.
Ce poate fi mai frumos, mai graitor? Si mai intelept?
Asta am invatat azi.


Semnat, Julieta

duminică, 3 aprilie 2011

..dar sa stii ca te-am iubit



Chiar daca azi plec.
Nu-mi purta pica. Nu avea remuscari.
Accepta asa cum a fost. A fost iubire.
Bucura-te ca a fost, caci ar fi putut sa nu fie. Bucura-te, si fii recunoscator.
Iubirea e o atat de mare minune, chiar si numai daca a fost.

Imaginar, Julieta

Intalnire o data in viata



Nu stiu daca ti s-a intamplat, sau daca se intampla tuturor.
Sa intalnesti un om, o singura data in viata. In modul cel mai intamplator posibil. Si sa simti o conexiune cu totul speciala. Nu e vorba de dragoste...sau e vorba de mai  mult, de ceva dincolo si poate mai desavarsit decat dragostea. Intalnesti un om, cu care simti ca si cum deja v-ati fi iubit,....deja ati fi depasit dimensiunea erotismului, pasiunii, iluziilor...e ca si cum, desi nici nu va cunoasteti fiindca abia v-ati intalnit, ati ajuns la o treapta a unei intelegeri superioare, si numai privindu-va, stiti si impartasiti  lucruri din alta sfera.
Sa simti ca acel om te-ar putea invata totul ...ca alaturi de el ai intelege viata intr-un mod cu totul si  cu totul...diferit. Si poate viata ta ar fi fost altfel.
Sa simti ca el este tot ceea ce esti tu mai profund, si daca  l-ai fi cunoscut te-ai fi revelat tie insati, ca un boboc ce asteapta sa devina floare...
E ciudat, un astfel de sentiment. O astfel de intalnire. Ca sa vezi, viata nu e doar chin, monotonie, mecanica, banalitati...
Pacat numai ca astfel de intalniri, fiind atat de ...profunde, te lasa cu o spaima in suflet, si iti vine sa fugi...si le ratezi; ori se prea poate ca persoana respectiva sa fie prea sus , in cercuri prea inalte pentru a putea comunica...si atunci, ramai  doar cu visul, cu dorinta, cu golul mut, in suflet.
Dar sunt sigura ca si el a simtit la fel.
Si de atunci, inconstient, imi port pasii prin aceeasi tara, doar-doar il voi mai intalni...

Semnat: Fata -care -cauta- mai- mult -decat -dragoste

Pentru tine, mare


Draga Mare de acolo,


Azi stau la mare. Dar nu e aceeasi mare.Nu e marea noastra. Nu esti tu.
Prima data cand am vazut marea aveam, cred, 16 ani. A fost o intalnire atat de emotionanta, a fost ca un fel de regasire. Si tin minte ca atunci am scris in jurnal: imensitatea marii seamana izbitor cu ceea ce este  sufletul meu...daca ar fi sa redau imaginea din interiorul meu, as alege-o pe aceea a marii in rasarit de soare, atunci cand am vazut-o pentru prima data, cu autobuzul, la Constanta. A fost o fantastica recunoastere.

Marea de aici e frumoasa intr-un fel ordonat:  precisa, curata, aranjata , simpla, frumoasa intr-un mod estetic, iti ofera totul privirii, ca un tablou. Marea Neagra in schimb...misterioasa si involburata si ascunsa, pare o taina vie ce te atrage si te captiveaza ca o vraja de care poate nici nu-ti dai seama pe moment...cred ca farmecul ei sta mai putin in estetica, cat in ceea ce promite, in ceea ce mai degraba ascunde.

Nu stiu daca o sa ma intorc, sper. Si sper sa o regasesc la fel ca la 16 ani: cu mirosul inconfundabil de sare, cu pescarusi, cu rasarit rosu de soare, cu visurile mele si cu acel iz de roman vechi, pe care nu l-am mai intalnit niciunde.
De atunci, am mai vazut vreo cateva mari...trebuie sa recunosc ca nu am intalnit niciunde acel iz minunat, fin, acel sentiment ca realul vazut, trait se impleteste cu fantasticul, cu inefabilul dintr-un roman citit... Stiu ca e paragina, mizerie, saracie, caini..si cate si mai cate. Dar pentru mine Constanta si marea ei raman unice...
Viata la mare dintr-un roman se asemana doar cu viata la Constanta, si eu acolo as fi vrut sa ma nasc si sa mor.Asa simt eu. Si mai simt ca mi-ar placea sa dedic un roman intreg marii...vreodata....ca il merita. Intregul ei mister, adanc, nepatruns, merita.

Semnat, vesnica indragostita (de mare)

PS: cu dedicatie pentru Ryanna, care nu stiu de ce, imi da impresia unui suflet marin.