Ganduri dintr-o zi la mare
"Azi mi-am lasat tot sufletul sa se umple cu mare. Nimic altceva: sufletul meu a fost albastru. Si i-am zambit, si mi-a zambit.Astazi soarele m-a iubit, vara m-a iubit,sarea pietrele barcile m-au iubit.Le-am zambit zambit cu tot zambetul din mine.
Azi am vazut la orizont o barca cu panze albe, alb pe azur.
Visez ca sunt o fiinta abia venita de pe o planeta indepartata. Si nu stiu numele ierbii, si nu stiu numele marii. Dar le dau drumul in mine, imi desfac bratele si le las sa curga, in desaga cu amintiri.
Degeaba e atata lipsa de lumina in mine: barca cea cu panze albe pluteste pe orizont, si niciodata niciodata nu traim in zadar".
Ma uitam azi, cat e de frumoasa marea. O frumusete de nedescris, o frumusete careia cuvintele ii pot sluji drept rama, insa nu pot reda tabloul.
Si m-am gandit: aren't we missing something? E atat de multa, umila, incredibila, sfanta, minunata, suava frumusete in jurul nostru. Si noi nu stim sa ne gandim toata ziua la altceva decat la bani, afaceri, probleme, shopping, copii, curatenie (ce gresie noua sa-mi mai pun, ce divan nou sa mai cumpar) cuceriri, bani, bani, si iar bani...E ciudat ca locuitorii de la mare sunt bogati. M-as fi asteptat sa fie cu totii saraci, fiindca mi-as inchipui ca toata ziua nu mai fac altceva: iubesc marea, si asta le-ar fi de ajuns. Insa aici, toti sunt bogati: pentru ei, marea e o afacere, o sursa de castig.
Dupa ce am alergat(si eu) toata ziua ca nebuna pentru un pumn de hartii (bani), seara in autobuz, m-am uitat pe geam, si am revazut-o...Uneori o privesc ca si cum as vedea-o pentru prima oara, ma izbeste pur si simplu vederea ei, e mereu acolo ca si cum ar sti toate tainele universului si mi-ar spune: in van te agiti atat, uita-te la mine: sunt lenesa, stau la locul meu, ma bucur de existenta si sunt, pur si simplu, si nimic nu vreau si nimic nu-mi trebuie. Si in pofida faptului ca nu ma agit, ca nu alerg toata ziua in cautare de noroc si de averi, in pofida faptului ca nu-mi doresc altceva decat am si decat sunt, mi-s mult mai fericita...atat de fericita, incat am invins chiar si moartea, ramanand pe veci in eternitate si-n penita celor ce cu adevarat ma iubesc.
Parca mi-as dori sa am timp o vesnicie, sa ma asez pe o stanca pe mal, sa citesc si sa scriu despre tine, mare, sa te laud, sa te cant si sa te cuprind toata in mine.Parca bulgarul meu de sare e acela ca nu am timp sa te pot iubi si intelege asa cum meriti, mare.Mare de sare, de albastru si de margean, dintr-o lume care de mult parca nu mai este...
Cu dragoste,
Julieta
"Azi mi-am lasat tot sufletul sa se umple cu mare. Nimic altceva: sufletul meu a fost albastru. Si i-am zambit, si mi-a zambit.Astazi soarele m-a iubit, vara m-a iubit,sarea pietrele barcile m-au iubit.Le-am zambit zambit cu tot zambetul din mine.
Azi am vazut la orizont o barca cu panze albe, alb pe azur.
Visez ca sunt o fiinta abia venita de pe o planeta indepartata. Si nu stiu numele ierbii, si nu stiu numele marii. Dar le dau drumul in mine, imi desfac bratele si le las sa curga, in desaga cu amintiri.
Degeaba e atata lipsa de lumina in mine: barca cea cu panze albe pluteste pe orizont, si niciodata niciodata nu traim in zadar".
Ma uitam azi, cat e de frumoasa marea. O frumusete de nedescris, o frumusete careia cuvintele ii pot sluji drept rama, insa nu pot reda tabloul.
Si m-am gandit: aren't we missing something? E atat de multa, umila, incredibila, sfanta, minunata, suava frumusete in jurul nostru. Si noi nu stim sa ne gandim toata ziua la altceva decat la bani, afaceri, probleme, shopping, copii, curatenie (ce gresie noua sa-mi mai pun, ce divan nou sa mai cumpar) cuceriri, bani, bani, si iar bani...E ciudat ca locuitorii de la mare sunt bogati. M-as fi asteptat sa fie cu totii saraci, fiindca mi-as inchipui ca toata ziua nu mai fac altceva: iubesc marea, si asta le-ar fi de ajuns. Insa aici, toti sunt bogati: pentru ei, marea e o afacere, o sursa de castig.
Dupa ce am alergat(si eu) toata ziua ca nebuna pentru un pumn de hartii (bani), seara in autobuz, m-am uitat pe geam, si am revazut-o...Uneori o privesc ca si cum as vedea-o pentru prima oara, ma izbeste pur si simplu vederea ei, e mereu acolo ca si cum ar sti toate tainele universului si mi-ar spune: in van te agiti atat, uita-te la mine: sunt lenesa, stau la locul meu, ma bucur de existenta si sunt, pur si simplu, si nimic nu vreau si nimic nu-mi trebuie. Si in pofida faptului ca nu ma agit, ca nu alerg toata ziua in cautare de noroc si de averi, in pofida faptului ca nu-mi doresc altceva decat am si decat sunt, mi-s mult mai fericita...atat de fericita, incat am invins chiar si moartea, ramanand pe veci in eternitate si-n penita celor ce cu adevarat ma iubesc.
Parca mi-as dori sa am timp o vesnicie, sa ma asez pe o stanca pe mal, sa citesc si sa scriu despre tine, mare, sa te laud, sa te cant si sa te cuprind toata in mine.Parca bulgarul meu de sare e acela ca nu am timp sa te pot iubi si intelege asa cum meriti, mare.Mare de sare, de albastru si de margean, dintr-o lume care de mult parca nu mai este...
Cu dragoste,
Julieta
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu