Aproape trecu si luna aprilie. Deja copacii infrunzisera, primavara mirosea a vara si afara era din ce in ce mai cald. Deja parcul isi trimitea chemarile, rolele o priveau ademenitor dintr-un colt, iar Selena nu mai avea niciun chef nici de birou, nici de Andreea si de privirile ei urate cu care o sageta adesea, si chiar nici de…cursul de televiziune. Care acum devenise curs de teatru. Nu mai avea chef de stat in incaperi intunecoase- avea chef de soare, de verde, de fluturi, de alergat prin parc si …sa alerge vreun baiat dupa ea. Insa adesea simtea o melancolie grea, un dor de ceva anume….in curand implinea 26 de ani, si inca nu-si gasise sufletul pereche…Iar acest dor se accentua mereu primavara, cand perechile incepeau sa iasa la lumina, in parc, la film, peste tot…Si ea inca nu-si gasise jumatatea.Ce-I drept, nici nu prea si-o cauta. Intotdeauna avusese sentimentul ca cineva acolo sus o iubeste si ii va trimite omul potrivit la momentul potrivit, asa ca nu-si facea griji si nu dispera, asemeni unor amice de-ale ei, care nu mai pridideau sa iasa cu tot felul de tipi neciopliti care le faceau sa sufere…Nu, Selena stia in adancul sufletului ca omul potrivit pentru ea exista, oriunde s-ar afla, si ca il va gasi pana la urma, atunci cand cel mai putin se astepta.
Intre timp, incerca sa se bucure de viata…Si de cursul ei de teatru. Deja la serviciu devenise o mica vedeta:
-Si vei juca in filme? In telenovele? O intreba Lari.
-Mmm..pai..nu se stie inca…urmeaza sa-I aleaga pe cei mai talentati…cursul insa dureaza 6 luni, asa ca inca e devreme sa spun…
-E adevarat ca va tin lectii Mircea Marin si Mihai Bohalteanu? Doamne….vreau si eu sa ma inscriu…
Intr-adevar, Selena reusise sa atraga cateva colege sa se inscrie intr-o grupa viitoare, astfel incat dobandise o reducere de 25%. Insa toate astea pentru ea erau nimicuri, impreuna cu barfele care circulau prin firma pe seama ei.
La curs, era din ce in ce mai emotionata, caci avea impresia ca Mircea o place. Stia prea bine ca e insurat si deci nu se putea apropia de el, insa de fiecare data cand o privea sau ii vorbea, simtea nu stiu ce fluturi ca-I zboara prin stomac….si tot sangele I se urca in obraji, iar Mircea probabil se prindea, si culmea: parea ca-I raspunde. Desi ea incerca sa-si ascunda jena si emotiile, el parea ca I le intelege, ca o intelege si o aproba! Ba chiar ca ii raspunde la surasuri si priviri, de parca se intelegeau din ochi si stiau deja ce simte fiecare pentru celalalt! Doamneee- incerca ea sa-si spuna – chiar ca nu mai poti avea incredere in barbatii de azi…toti o apa si un pamant, om insurat, cu copil….insa Mircea era atat de dulce si parea atat de copil pierdut care are nevoie de mama, incat nu putea sa-l judece cu adevarat, tot isi dorea ca la un moment dat sa se apropie de el si sa-I vorbeasca. Pur si simplu, nu gasise momentul, nu erau niciodata singuri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu