Dear Prometeu,

De unde oare aceasta constanta nevoie (a mea) de schimbare? Si mai ales, de ascundere- dezvaluire- ascundere? Parca as juca de-a v-ati ascunselea cu mine...ati vazut-o pe Ju...?e, nu e...

Ma revelez si totodata ma ascund...cuvintele-mi sunt masca si chip...iar chipul, mi-e si masca si chip totodata.
Asta poate din cauza obsesiei mele pt teatru...

Cand sunt goala de cuvinte, ma imbrac in imagini...Si uneori mi se pare ca hainele noastre inflorate inzorzonate ascund o goliciune de cuvinte.

Am realizat ca oriunde ma duc, ma ascund...mereu ma ascund...nu stiu de ce, este ceva in mine care nu trebuie aflat? o taina buna sau o taina rea? Taciune ori stea?

... e si o nevoie, asa de acuta, ca sa ma revelez...dar, in functie de cum ii simt pe cei de langa mine, ma arat pe bucati. Ca si cum cei de langa mine ar fi doar cioburi, nu oglinde intregi....se reflecta in fiecare un anumit chip, sunt, pentru fiecare,o alta imagine. si sunt inconjurata de cioburi???

Mai degraba spune: sunt bucatile dintr-o oglinda, imi infing cate una prin cate un suflet...raman atarnata pe acolo, o bucata de vreme, mai mult sau mai putin, apoi ma spala vremea si vantul si ma transform in cioburi de pamant.

 cat as vrea sa nu existe decat copaci pe lume.