Teatru cu fluturi (partea 1) - roman fantezie

Viata de birou era destul de plictisitoare; mereu aceleasi lucruri de facut, mereu aceleasi iesiri, aceleasi prietenii.Plimbari prin parc vara, role si vata cu zahar, cinema, teatru si concerte iarna. O viata amoroasa terna si ea. Visul Selenei fusese mereu sa joace in filme, asa ca , dand din intamplare peste un curs de teatru si televiziune pe internet, se hotari imediat, mai ales ca nu costa extreme de mult, si se anunta a fi cu cateva personalitati din lumea show-bizului. Macar o sa mai intalnesc lume noua, isi spuse Selena, si se duse sa se inscrie printre primii. Din pacate, observa ca erau mai mult cursante, nu prea multi baieti. Asta e….macar mai invat ceva nou si cine stie, poate ma vede vreun regizor, isi spuse ea, insa fara prea mari iluzii.

La birou, colega si prietena ei Lari o asculta cu scepticism:

-Si ce ai sa faci tu acolo?...

-Pai…habar n-am…o sa se filmeze, o sa spun replici, o sa intalnesc actori, regizori,….poate va fi interesant. Macar vad si eu cum e in spatele camerei, ii vad pe ei cum sunt de fapt….

-Poate te indragostesti de vreun actor... iti pune vreo pila si ajungi sa joci in telenovele.

-Eei, asta nu prea cred, stii doar ca nu am incredere in ei. Azi cu una, maine cu alta, vezi ca toti divorteaza, se insoara si reinsoara, nu-mi trebuie asa ceva…O sa fiu mai mult o observatoare, si o sa ma mai amuz putin, cel putin sper….Sa mai uit fata Andreei. Zambira amandoua, complice. Sefa nu era pentru ele persoana pe care s-o agreeze cel mai mult pe lume….

Desi vorbea orice cu actualul ei prieten- Stefan- se hotari sa nu-I spuna deocamdata despre noul ei curs. Uneori putea fi gelos, si extrem de plictisitor…ar fi fost capabil sa se duca dupa ea la curs, sa o verifice, si numai de asa ceva n-ar fi avut chef…

 Peste cateva saptamani de emotii si nerabdare, in care ba se visa o noua Elizabeth Taylor revolutionand lumea cinema-ului (hollywoodian), ba o noua Natalia Oreiro a telenovelelor, sosi si seara in care trebuia sa se duca la primul curs. Deja se vedea: ii spusesera ca ii vor filma, in cea mai mare parte a timpului. Se si vedea pe un platou, jucand o scena de dragoste, pe jumatate dezbracata….si daca vreun regizor imi va cere vreun compromis? Se intreba daca ar fi cedat. Hmmm…depinde de regizor, chicoti ea in gand. Cine stie…pe ce valuri ma poate purta aceasta noua indeletnicire….oricum, visul ei era Hollywood-ul. Uitandu-se in oglinda, i se parea chiar ca seaman putin cu Nicole Kidman..o varianta ceva mai bruneta, cu ochi verzi , ochelari si cu cateva (bune)kilograme in plus. In pofida acestor –in opinia ei- amanunte nu prea atragatoare, se gaseau destui baieti si barbati care o considerau destul de draguta. Deh, asta e, inca nu sunt vedeta, da si cand oi fi..chicotea in sinea ei. La cei 25 de ani, inca mai putea sa viseze, inca mai putea sa spere ca va face ceva mai inaltator si mai bun cu viata ei. Nu-I spusese lui Lari, insa isi lua visul destul de in serios. Daca nici la 25 de ani nu te  mai iei in serios, atunci cand, la 50? Oricum, parerea ei era ca te poti apuca de orice, la orice varsta, trebuie doar sa ai curaj, si  determinare…si mai ales, sa simti ca ceea ce faci e chiar important si chiar merita.

Prima sesiune de curs nu fu cine stie ce: erau o grupa de vreo 10 fete si vreo 3 baieti…; se prezentara putin, apoi cel ce detinea scoala respectiva le vorbi putin despre curs, despre orar…din pacate, erau si cursuri la care ea nu putea ajunge, si murea de ciuda, fiindca erau in timpul zilei. Isi imagina deja fata Andreei daca i-ar fi zis: stii, eu de 3 ori pe saptamana trebuie sa plec la 3…cum i-ar fi explicat, ca face un curs de actorie? Oare Andreea avusese vreodata si alt vis, decat acela de a sta toata ziua cu ochelarii pe nas,  cu nasul in calculator, trebuind sa scrie mailuri incontinuu, fara aproape sa faca nimic altceva?? Oare asta era viata??oare si pe ea  o va astepta astfel de viata,  de pe la 30 de ani in sus?....ei bine, acum avea sansa de  a evita ca acest lucru sa se intample.

-continuarea in postul viitor-:)