miercuri, 30 martie 2011

Despre frica



"in iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire" (I Ioan 4, 18).


ce poate fi mai graitor? iubirea desavarsita alunga frica. deci, cand ne este frica, trebuie sa ne intrebam cat de mult iubim.

Soare, ploaie si curcubeu


Azi am trait ceva atat de simplu si de minunat, incat m-am hotarat sa-l impartasesc cu voi.
A fost foarte mult soare, pana pe dupa-amiaza, cand jumatate de cer s-a acoperit cu nori si a inceput sa ploua, in timp ce in cealalta jumatate era senin si soare!
Pe urma, a aparut curcubeul,  deasupra unei naturi zgribulita si fericita de un pic de ploaie. Extrem de simplu, insa de neredat in cuvinte.Minunat, asa cum numai pe acest pamant poate fi.
Pur si simplu totul canta, copacii infloresc, parca mi-ar placea sa ma dau de-a dura prin iarba , prin frunze, flori , cantec de pasarele, sa alunec pe partea cealalta de curcubeu.
Va doresc sa va bucurati si sa va dati de-a dura prin curcubeul vietii !:) sa va impregnati de atata culoare incat sa va creasca sufletul pana la stele.
Cu drag mult de voi,
Juliet

marți, 29 martie 2011

Pentru Prometeu



Maine o sa mi-o dedic ca sa-ti citesc blogul. Promit.

De unde oare ai atata putere de a visa?? Sa fie cei 16 ani ai tai???
Cu mult drag si recunostinta, te iubesc.Pe furis.
Julieta

Cugetare despre shopping


Dragul meu,


Vorbeam cu Ryanna despre un pic de shopping "primavaratic"...
Am regasit aceste minunate cuvinte ale lui Iisus, care sa ne aminteasca de dreapta masura, si sa ne consoleze daca portofelul nostru nu e destul de gras cat sa ne permita sa ne cumparam tot ce ne-am dori:



"Nu va ingrijiti pentru sufletul vostru ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este sufletul mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decat ele? Si cine dintre voi, ingrijindu-se poate sa adauge staturii sale un cot? Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti? Luati seama la crinii campului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.
Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua. Nu va ingrijiti de ziua de maine, caci ziua de maine se va ingriji de ale sale." (Matei 6, 25-34)
www.crestinortodox.ro


Sa iei si tu aminte!
Julietta

Astazi fiecare are un interes


Orice facem, facem pentru bani.Sau pentru ceva anume. De multe ori. Prieteniile, activitatile, iesirile, chiar si actiunile caritabile, chiar si un simplu blog. De multe ori, facem totul din interes. Aici in Occident daca dai o cana cu apa cuiva iti aduce si el o cana cu apa in schimb...totul e considerat ca trebuie sa se plateasca, ideea de a face ceva gratuit si din inima pentru cineva e aproape de neconceput. Exista o rautate si o frica de ceilalti incredibila. Aproape nimeni nu iti e prieten adevarat. Viata e aproape groaznica, in felul asta, si dezumanizanta. Sa stai mereu cu panica.

Toate acestea, la noi inca nu se vad...eu una cel putin nu le-am perceput atat de mult. Doamne ajuta, sa nu ne contamineze prea mult!Noi suntem inca minunati, sper ca asta ne va salva, sper ca Dumenzeu ne vede si la momentul potrivit ne va ajuta. Poate ca deja ne ajuta.

smerenia- o virtute esentiala


Vad azi in jur oameni care se aprind din nimic. Care nu au rabdare pentru nimic, cred ca totul li se cuvine si fac taraboi din orice. Si calca imediat in picioare pe oricine le-ar fi contra.
Nu au rabdare, nu au smerenie.
Mi s-a intamplat si mie. Cu o persoana apropiata, pe care n-o vedeam de multi ani. Am gasit-o schimbata,    plina de nervi si jigniri in fiecare moment. O intelegeam, dar...nefiind obisnuita sa indur un tratament asa de dur, ma revoltam si eu mereu. De cateva ori am vrut sa plec. Dar cumva am rezistat, mi-am zis sa mai am rabdare. 3 luni a durat chinul...si apoi minunea s-a produs, in sensul ca persoana respectiva  a incetat sa mai fie atat de recalcitranta. Acum ne intelegem aproape normal, si de fiecare data cand ii vin nervii, stiu  ca e posibil sa aiba dreptatea ei, si daca o las in pace, se calmeaza singura.
De fapt, niciodata nu e bine sa raspunzi raului cu rau. E mereu bine sa-i rezisti, sa-i raspunzi cu bine daca se poate. Dintr-un foc mic nu e bine sa faci unul mai mare. Ma gandesc la toate conflictele, care cu putina intelegere si rabdare s-ar putea aplana.
In fond, am descoperit ca smerenia ma face mai puternica, mai rabdatoare, am descoperit ca smerindu-ma, eu devin cea puternica si cel care e pornit asupra mea  devine cel slab! mare virtute smerenia!!!

Trezireaaaaaaaaaaaa e primavara!!!



...ca sa te trezesti, trebuie sa ramai undeva absolut singur, fara o para. Sa nu ai ce manca de azi pe maine.
Sa nu ai un adapost, nimic.
Atunci iti pui toate puterile, toate capacitatile la contributie,  nu te mai intrebi daca esti sau nu un invingator, daca ai putea sau nu sa te realizezi: in acel moment devii invingator pur si simplu, fiindca altfel nu se poate. Fiindca e vorba sa invingi sau sa mori.
Asa vreau si eu. Vreau sa ajung in situatia limita de a  trebui sa mor o ri sa inving, impotriva a tot si a tuturor. Numai atunci as sti cu siguranta cat valorez, din ce aluat sunt plamadita, ce pot si ce se poate face in lumea asta, cat de departe se poate ajunge.Lume care pana la urma nu stiu daca merita atata efort si sacrificiu.
Dar ma gandesc ca datorita unor oameni care au trecut prin niste situatii limita,  omenirea e sau incearca sau a incercat sa fie un loc mai ok. Pana la urma, limitele, obstacolele sunt foarte bune- te calesc, te fac mai puternic. Te fac invincibil si te fac sa realizezi ce vrei cu adevarat.
Asa, ca ...haideti, cu mare cu mic, sa ne trezim un pic, sa privim in jur, sa vedem ce putem face si cum putem sa invingem, sa ne facem viata frumoasa! There is always a start and a new way!

luni, 28 martie 2011


Cuptorul smereniei



Totuşi ne-am putea întreba: de ce îngăduie Dumnezeu aşa palme peste faţa dreptului? Răspundem că nu este altă cale de sfinţire şi că, înaintea lui Dumnezeu nici cerul nu este destul de curat (Iov, 15, 15); iar sfinţire fără smerenie nu este. Pe noi însă, cei păcătoşi şi grei la pricepere, Dumnezeu nu are cum ne aduce aminte de păcatele noastre, ştiute sau neştiute, ca să ni le cunoaştem şi să ni le mărturisim – de vreme ce nu luăm aminte la predica Bisericii  - decât luând, cu atât mai vârtos, prăjina ocărilor. Dacă ne-am cunoaşte cât suntem de păcătoşi, ne-ar fi mult mai uşoară ispăşirea vinovăţiilor. Dar când nu ne cunoaştem vinovăţiile, ne înşelăm după părerea noastră cu dreptatea pe care n-o avem, şi necunoscându-ne nu răbdăm cele ce vin peste noi, cu rânduiala lui Dumnezeu. Drept aceea, când auzi pe cineva făcându-te tobă de ocări şi blesteme, nu te pripi cu mintea şi nu sări cu gura, răspunzându-i ce nu trebuie. Nu-l mai întreba pe el: de ce mă ocărăşti, ci întreabă-te pe tine oare de ce mă ocărăşte omul acesta? În orice caz, răspunde ca David: pentru păcatele mele Domnul i-a poruncit să mă ocărască şi să mă blesteme; dar nădăjduiesc, pentru năpăstuirea ocării, mila lui Dumnezeu.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

arunca-ti inima-n stele



cred cu tarie ca la un moment-dat, trebuie sa pleci.sa-ti urmezi calea. sa urmezi ce inima-ti spune.
vei gasi suferinta, durere, frica, esec, teama de esec, singuratate, frig. dar la capatul a toate astea vei gasi ....ceea ce cauti.
desprinderea, ruperea sunt necesare. ca sa afli cine esti si ce poti si ce ai nevoie, trebuie sa pleci singur in cautare.trebuie sa invingi toate furtunile. nu-ti fie teama: vei gasi prieteni, vei gasi adapost.

arunca-ti omule, inima-n stele...si urmeaz-o.

sâmbătă, 26 martie 2011

Killed everything


so I killed everything in me...see where it takes me.
so I left my life drain...down the time river.
aveam un talent? o inclinare? washed away. mai pur, mai pur, sa ma golesc de mine,  sa ma regasesc mai mult, mai mult.toate foile, toate petalele.
just to see how it feels like. just to see how would I react. what would I learn.
I am living my own character. it's so much fun. you should try it.

Numai cand scriu pentru mine  sunt .
Numai inima mea isi cunoaste numele.Piatra, frunza, vant.

Cred ca omul este real numai atunci cand se opreste si se cauta. Existenta are , atunci, sens.

Sfarsitul


Indraznesc sa NU cred ca va veni asa de curand sfarsitul lumii.Cum se vehiculeaza din toate partile.
Se urmareste sa se bage spaima in noi...mereu au fost razboaie, si vor mai fi.
Insa lumea e atat de frumoasa....e dureros de frumoasa.  Totul imi pare ca respira armonie, intelepciune (mai putin noi) Zilnic ma uit la cer si mare si ma rog: tine, Doamne, lumea noastra, atat de frumoasa...mai tine-o, Doamne, in causul tau , ai grija de ea, nu ne-o lua, Doamne, atat de repede.Mai da-ne Doamne timp sa o respiram, sa ne indreptam greselile, sa o intelegem asa cum ar trebui...
Mie totul imi spune sa stau linistita,  sa ma bucur. Sa ma las in voia totului.Totul trebuie sa fie spre bucuria noastra. Totul ne este  dar. Cand e ploaie  pe frunze, zapada pe case ori soare pe cer pe mare...ce poate fi mai simplu si mai maret si mai minunat. De ce noi oamenii ne complicam atata? nimic nu e complicat si totul curge in armonia sa.

Asa ca, strangand din inima, ma rog: mai tine,Doamne, lumea asta buna frumoasa si draga...si am incredere ca asa va fi.

Special pentru Iuliana

Iti doresc ca linistea , soarele si frumusetea sa coboare in viata ta, noua primavara sa-ti umple fiinta.Dumnezeu sa te aiba in grija!!


Cel mai mult si mai mult



Pana la urma, poate ca nu am nimic de spus. Ma prostesc, ma joc de-a sinceritatea si de-a exprimarea.Ma joc de-a artistul pe sarma.

Cel mai mult si mai mult in viata asta mi-ar placea sa stau intr-o ceainarie calda cu prieteni frumosi si dragi, band o ciocolata si asistand la un spectacol, la o lectura, sau pur si simplu discutand, razand. Asta ma face fericita, mai mult nu-mi trebuie.
Odata ce trec anii, se domolesc, se distileaza si dorintele, si iluziile, si lacomiile. Lucurile cu adevarat importante sunt simple si putine.

Nepretentiile...libertatea de a nu cere nimic si de a nu ti se cere nimic. Minunata stare de a fi pur si simplu tu, de a avea pe cineva care sa fie pur si simplu el. Sa va bucurati impreuna ca puteti fi, pur si simplu, voi. Cred cu tarie ca nu ar trebui sa ne ia o viata intreaga sa descoperim asta....pentru noi insine si pentru cei din jur. Oare nu e aici intelepciunea cea mai frumoasa, unica?

Cel mai mult si mai mult as vrea o mana calda nepretentioasa intr-o iarna friguroasa de Bucuresti. It just makes all the sense in the world.

Ani de liceu


Esti mic.
Inima iti este undeva sus una cu cerul. Dar tu - mic. Intre ziduri.
Ai vrea sa iesi afara, sa-ti urmezi inima. Insa la fiecare pas trebuie sa faci chestii mici si inutile. Trebuie sa desenezi patratele,   sa le colorezi frumos.
Undeva, langa tine, in afara ta, in preajma ta,  sta sufletul tau. Si te asteapta.Toata viata, sufletul tau rabdator, asteapta.

vineri, 25 martie 2011

Miscarea valurilor



Mi se spune ca sunt atat de schimbatoare.
Stau si ma gandesc: asa e si viata. Totul se transforma. Mereu aceeasi, mereu altfel.
Ce sens ar mai fi, daca nu ar exista schimbarea?

joi, 24 martie 2011

Primul rid



Did  I ever knew what hapyness is?



Jurnal de primavara


As vrea sa ma mut de aici. E un loc asa ciudat.
Stiu ca voi pleca:  chestiune de timp.
Stau intre frumusete si nefericire, zilnic macinata, si incep sa ma cunosc.


Varianta mea de raspuns

Cineva se intreba, intr-una din zile, obosita si sfarsita: Eu oare pentru ce mai continui, pentru ce mai duc inainte jugul asta? Eu de ce mai exist?

I live to express myself. 

Carnetul cu fluturi





Uneori stai si te uiti la viata ta. Unde ai fost, incotro te indrepti. Unde vei fi in 50  de ani.
Am sentimentul ca trebuie programata foarte bine, viata. Altfel se scurge ca nisipul printre degete, si risti sa ramai cu mana intinsa ca a regelui Lear.


Oare cate vieti, cate vieti trebuie traite, ca sa potolesti nevoia nestinsa si nedeslusita de...viata?

Iti trebuie o viata numai ca sa te trezesti...sa te gandesti, sa intelegi. Apoi, o alta ca sa prinzi curaj. O alta pentru primii pasi, pentru greseli. O alta, ca sa ajungi sa fii fericit, sa nu mai ai frici. Si tot asa... vieti dupa vieti.Ca fluturii aurii din floare-n floare.

Uneori mai obosesti. Uneori vrei sa te uiti pur si simplu la cer. Si fara sa prinzi de veste, te fura zborul. Si daca ai curiozitatea sa privesti in urma, observi un carnet dezordonat in care pe fiecare fila ai strans la presat cate un fluture.

Unde se ascunde Lorelei




Poate in tacerea cu care se asterne zapada peste case. Poate printre filele cartilor de povesti. Insa cel mai mult, cred ca este faurita din substanta visurilor noastre.

Mi-e asa de dor de ea. N-am cunoscut-o niciodata, insa am stiut ca eram sortite si ca urma sa ramanem impreuna pentru totdeauna.

Innamoramento


Ce simt pentru tine
e ca atunci cand, cu ploaia pe gene,
ai vrea sa vezi marea pentru ultima oara.

Am uitat toate ferestrele deschise.
Si fara sa stiu cum te-am gasit intr-o zi inauntrul meu. Asa cum intra primavara intr-o casa veche de  tara.
Si acum nu mai pot inchide ferestrele.

O sa ma inalt precum Dumnezeu pe mare.
Ultima bucata de stea, de veghe peste
Casa ta.

Mi alzero come Dio camminando sul mare
Saro l'ultimo pezzo di stella che vegliera
 la tua felicita. 

marți, 22 martie 2011










O prietena mi-a spus ca: totul se schimba in afara de nevoia noastra de copilarie.Asta cautai.Copilaria.
Si am gasit inimi inghetate si pline de praf.



sursa: http://prometeuxd.blogspot.com


Heinrich Heine – Lorelei




Ma intreb ce-ar putea sa insemne
Mahnirea din sufletul meu.
E-o veche poveste, pesemne,
Ce-mi staruie-n minte mereu.

E clipa cand se insereaza,
Iar Rinul curge domol.
Mai arde o ultima raza
Pe crestetul muntelui gol.

Mai mandra-ntre mandre fecioare,
Cu parul de aur, sta sus.
Cosita si-o piaptana-n zare
De aur scaldata-n apus.

Se piaptana-n raza-aurie
Cu-un piepten de aur, cantand.
Vrajita-i acea melodie,
Descantecul ei de ne-nfrant.

Vaslasul asculta din luntre
Si-un dor il incearca nespus.
Cum poate el stanca s-o-nfrunte
Cand ochii lui cata in sus?

La urma se pierde-n valtoare,
Furat de mirajul balai,
De vina a fost mi se pare,
Cu cantecul ei, Lorelei.

Te-ai gandit vreodata cu adevarat la Lorelei?







Pe malul Rinului, aproape de orasul Baharah, se afla o stanca inalta, renumita din timpuri stravechi datorita unui ecou uimitor de clar, care duce departe pe apa glasul si fiecare cuvant rostit este repetat de cateva ori.
Aceasta stanca se numeste stanca lui Lorelei.

Legenda spune ca, in timpuri stravechi, aproape de aceasta stanca intr-un sat pe malul raului, traia un pescar sarac care avea o fiica, Lorelei cea cu par de aur.
Lorelei s-a indragostit de un nobil cavaler tanar si a fugit cu el din casa tatalui. Cavalerul a dus-o in castelul sau, dar fericirea preafrumoasei a fost scurta. A trecut timpul si cavalerul si-a pierdut iubirea pentru ea. Lorelei s-a intors in satul natal si a trait asa cum traise si inainte, dar inima ei era zdrobita.
Frumusetea lui Lorelei a atras multi tineri merituosi, care o iubeau sincer si cu devotament si doreau sa le fie sotie, dar ea nu i-a crezut si nu a vrut sa iubeasca pe nimeni.

Oamenii au inceput sa o invinovateasca de cruzime, iar unii au spus ca atrage barbatii prin vraji, pentru a se razbuna pe ei pentru ca fusese amagita de cavaler.
Aceste vorbe au ajuns pana la urechea episcopului. El a chemat-o pe Lorelei si a certat-o cu asprime. Frumoasa nefericita a izbucnit in plans si a spus ca unica ei dorinta este sa isi traiasca viata la manastire, in liniste si singuratate. Episcopul a incuviintat hotararea ei si i-a dat oameni care sa o insoteasca pana la cea mai apropiata manastire.

Drumul pana acolo mergea pe malul Rinului. Lorelei s-a urcat pe o stanca inalta, pentru a privi pentru ultima data castelul cavalerului, unde ea fusese fericita atata timp..
Dar, in acest timp, fostul ei iubit trecea cu barca pe rau, apropiindu-se de periculosul vartej, de la piciorul stancii. Vazandu-l, Lorelei a intins mainile catre el si l-a strigat pe nume. Cavalerul a privit in sus, uitand de vasle, si barca a fost prinsa de vartej, s-a rasucit si a fost trasa in adancuri.
Lorelei, cu un strigat, s-a aruncat de pe stanca in apa raului dupa iubitul ei si s-a inecat.

Dar de atunci, seara apare deasupra raului Rin umbra ei imateriala. Ca si cum ar fi vie, Lorelei sta pe varful stancii, isi piaptana cu un pieptene de aur parul ei de aur si canta atat de trist si delicat, incat oricine trece atunci pe rau ascultand, uita de tot si piere in vartejul de la piciorul stancii lui Lorelei.

Mult timp aceasta legenda a circulat doar in regiunea raului Rin, popularitatea sa europeana fiind obtinuta in secolul XIX, dupa ce H. Heine a scris una dintre celebrele sale poezii, "Lorelei".

Cranberries- piece of heaven


Soare




A iesit soarele, de cateva zile.
A umplut strazile cu atat de multa lumina, incat totul parea ca se sfasie, incet-incet. Tot ce e pamant, parea ca se destrama, ca se trage inapoi, in fata Luminii.

miercuri, 16 martie 2011

Vreau un nou drum



Simt ca am luat-o pe undeva si poate n-a fost bine.

As vrea sa fiu un pustnic in pustiu, sa nu-mi stie inima decat Dumnezeu. Singurul prieten pe care as vrea sa-L pot cuceri este El.Singura paine pe care sa o mananc as vrea sa fie a Sa. Singurul coltisor pe care sa-mi pun capul as vrea sa stiu ca imi e daruit de El.

Am sa fac precum Lorelei: sa ma incing cu braul curcubeului, si sa ma duc.


luni, 14 martie 2011

Noul hobby



De cateva zile sunt captivata de noua mea descoperire. Blogurile…e ca si cum as trage cu ochiul in sufletele altora. E urat? E frumos? Mie-mi pare tare frumos….Ma absoarbe ore intregi acest nou “hobby”…
Daca e sa fiu serioasa, blogurile imi par o amprenta psihologica a unui popor. A poporului roman, spre exemplu. Citind bloguri de-ale noastre descopar cum sunt oamenii, sau cum si-ar dori sa fie.Un fenomen psiho-social, da. Inca o data, descopar:oamenii nostri sunt asa de talentati, da. Isi doresc transcendenta.Vor sa fie mai mult, macar intr-un coltisor de internet unde poate nu-I stie nimeni, macar in proprii ochi, vor sa aiba o oglinda care sa-I arate mai inalti si mai frumosi si mai interesanti.Vor sa aiba undeva un locsor unde sa fie frumos si cald si sa miroasa a prieteni.Si a rai.

Oameni sinceri, profunzi, desprinsi parca din filele unei carti ce nu exista, oameni a caror tara nu pare sa fie Romania de astazi..oameni care isi revendica o tara a sufletului. Oameni atat de sinceri si de frumosi cum nu credeam, sau credeam dar nu puteam pipai ca exista.
Imi place, in fond imi place tare ca oamenii au bloguri…Imi place ca oamenii au nevoie de frumusete si de dragoste. Mult, multa. Si-mi dau seama ca le seman un pic, si ca … va iubesc.
Imi place sa-mi imaginez ca fac si eu parte un pic din tara aceasta vrajita a blogurilor.

duminică, 13 martie 2011

Crimson Goddess




As fi vrut sa fiu ea.M-am confundat atat de mult , incat sufletul meu si-a imaginat o haina din flori de cires.Inima  a crezut ca e facuta din lemn de cires.Si buzele mele…
As fi vrut sa am parul negru incolacit in jurul vantului, ocrotitor.
As fi vrut, mai mult decat oricine, sa o intruchipez. Am simtit in strafundurile mele adierea ei parfumata si iluzia trecerii ei prin viata . Am simtit cum o parte din mine se desprinde si o urmeaza, si o accepta, si o incorporeaza. Partea cetoasa a chipului i-am imprumutat, si carnea de aer, cand ma rasucesc, in trecere…Si aceaa dara de fiinta pe care o lasa in urma....Alunecarea moale si impresia ca …a fost? n-a fost?Acel in-mine ascuns si atat de ..aer…

 sfasietor si negrait de mult as fi vrut, sa fiu ea….sa sunt.



miercuri, 9 martie 2011

Romanta drumului




Sur ton beau tapis de poussiere rose,
De poussiere grise, de poussiere blonde,
O ! route, rois ou pauvres, fows ou fiances,
Cueilleurs de baisers ou cueilleurs de roses,
Sur ton beau tapis de poussiere blonde,
Tout le monde, tout le monde, tout le monde,
Y a passe.'
KLINGSOS

Seara


Iubesc momentele serii, asfintitul rosu deasupra strazilor si a marii.Soarele parca-mi spune: ma duc sa ma culc, acum poti sa te odihnesti si tu. Parca-mi zambeste mai mult soarele in asfintit. Si parca -mi aminteste de ceva de demult...ceva ce s-a asezat cuminte sub un strat gros de pamant, in cimitirul satului de altadata.
Iubesc acest moment de pace si de bilant, cand stai pe terasa cu familia, sau citesti un roman, sau pur si simplu te gandesti la ziua care a trecut si la cea care va veni.
Visez la o casa cu gradina, undeva in Bucuresti, pe zidurile careia sa se catere vita de vie si gandurile mele...Visez la un colt unde aceste randuri sa se astearna linistit ca valurile marii. Ferite de nebunia furtunii si de sfarsitul care va veni.

Bucuresteni azi 3


myhouseonweb.eu


Mi-e dor de bucuresteni. Fiindca nu am intalnit nicaieri oameni mai frumosi. Mai buni , mai fara griji. Intr-adevar, stiu ca poate suna ciudat ceea ce spun sau poate e o parere foarte subiectiva, insa bucurestenii imi par cu adevarat ca stiu sa traiasca, spre deosebire de alte popoare pe care le-am intalnit, unde consumismul e pe primul loc. Daca fac o groaza de shopping si au o groaza de chestii adunate in mormane , oamenii considera ca traiesc bine si ca sunt fericiti.
La noi, sper inca sa nu fie chiar asa, desi tendinta e aceeasi, insa numai din afara. In naivitatea noastra minunata, consumismul se transforma adesea in ceva mai frumos, gen ocazie de a-ti revedea un vechi prieten (la mall) sau pana la urma, din lipsa de bani, consumismul ramane doar la faza de a te duce la mall sa admiri vitrinele si eventual sa-ti cumperi doar un briz-briz de 10 lei.

     La noi, e frumos si sa stai acasa sa mananci cartofi prajiti si sa te uiti la un film...sau sa te plimbi prin parc , sa iesi la terasa cu prietenii, la film, la patinoar, etc... In fine....poate ca bucurestenii  insisi nu-si dau seama, insa viata lor e mult mai frumoasa si mai relaxata decat a altora, care nu stiu decat sa comenteze despre gaina vecinului si sa-si numere banii stransi la saltea.
Oricum ar fi, lumea merge spre mai rau..poate  e ceva intentionat de anumite grupari de interese.Poate ca Apocalipsa se va implini. Pana atunci insa, de ce sa ne tot gandim intruna la bani, si sa nu ne bucuram de viata si de tineretea cea minunata care trece atat de repede? Mai bine sa mancam paine cu muraturi si sa ne ingrijim de suflet, sa-i dam hrana cea mai de pret: iubirea, frumusetea, prietenia.

luni, 7 martie 2011

S-a trait la timpul potrivit (din seria "sa vorbim despre orase")


Timp de 8 ani am trait singura intr-un oras mare. M-am descurcat cum am putut. Am stat pe unde am putut. Am incercat sa vad viata traind-o. Am incercat sa ma uit la ea cu lupa, cu ochiul marit. Eram curioasa: cum e viata? Era minunata. Cand esti inauntrul ei, viata e grea si plina si frumoasa.

Acum, am plecat din viata in neviata. Si ma uit inapoi. Ma uit ca am incercat sa fiu buna cu toata lumea. Imi amintesc eforturile pe care le faceam uneori sa am rabdare, sa fiu intelegatoare, sa nu ma enervez, sa empatizez, sa ma bucur de clipa prezenta, sa sa sa....Imi amintesc goana de fiecare zi.Da, in caz ca nu stiati, un oras mare ofera o multime de ocazii, sa te duci si colo si dincolo, sa faci si aia, si ailalta, sa ajungi, sa fii, sa vezi, sa participi....e continua alergare. Daca vrei sa fii in inima orasului, trebuie sa alergi.

Ma uit in urma: 8 ani intensi, de alergare.Ca si cum as fi presimtit ca aveau sa se sfarseasca intr-o zi. Ca si cum as fi vrut sa gust din toate fructele oprite, din toate ispitele, din tot ceea  ce nu cunoscuse copilaria mea provinciala. 8 ani de chin sa-mi fac prieteni. Sa ies din mine insami. 8 ani in care am fost de cele mai multe ori altcineva decat cine sunt. In care m-am inghesuit in metrou si RATB, am alergat prin magazine si malluri si sali de cinema si fast-food-uri. 8 ani de plecat  dimineata si intors la miezul noptii. 8 ani. Azi, cand am iesit din acest iures fericit, nu am ramas cu nimic decat cu niste amintiri.Nimic mai mult. Azi vad ca nu m-a iubit nimeni prea mult, si cine stie , poate a fost bine asa. Vad ca am alergat de dragul alergatului, ca am cheltuit banii si timpul de dragul de a consuma in sine. Nu pentru ceva mai maret. Poate au fost 8 ani de pur egoism si de aceea nu a ramas nimic. Poate am vrut sa vad cum e sa te bucuri pur si simplu fara sa te gandesti prea mult.Sau poate am vrut sa invat ceva. Poate am vrut sa vad cum e sa fii, pur si simplu… Ca un experiment al egoismului. Ca o incercare de a fi si altfel decat cum sunt de fapt.  Iar cand nu am mai putut, am taiat.

Am incercat sa iubesc , am facut sacrificii pentru cei din jur care inainte mi s-ar fi parut inimaginabile. 8 ani de sperante si incredere in oameni.De teama, ascunsa.


Si totusi…Poate ca darul adevarat e acela care nu asteapta nimic in schimb, si dupa 8 ani poate spune senin: nu a ramas nimic pentru ca nu avea ce sa ramana, pentru ca totul s-a trait la timpul potrivit.

Naiv portret de actor



"chipul cu 1000 de masti"....

Nu stiu de ce mi-a ramas in minte. Si am hotarat sa scriu despre el. Ce bine ca n-o sa citeasca nimeni, astfel o sa-mi clarific gandul.

A fost singurul actor pe care l-am intalnit. Am stat cred doua ore la aceeasi masa, impreuna cu altii. Pe atunci stiam ca e actor, ca e un nume destul de important, insa nu prea fusesem la teatru, asa ca eram straina de magia pe care o exercita acolo pe scena.De transformarea pe care o suferea.

Tin minte doar ca il priveam si vedeam un om normal. Cautam sa vad daca are ceva deosebit, insa nu: vorbeste , gesticuleaza, rade ca toti oamenii. Se comporta la fel. Nu se da in spectacol, nu se deosebeste prin nimic.Atunci de ce oare eram atat de curioasa sa il observ? Cred totusi ca avea "ceva". Un mister. Aparent nu se vede, insa mi s-a parut singur. Cumva izolat. cumva ascuns. M-am intrebat:oare joaca un rol? oare si in viata joaca roluri?oare si acum cu noi, joaca rolul omului normal? oare vrea sa fie , sa para si el normal? oare regreta ca e altfel, sau ca e considerat altfel? oare se plictiseste cu noi, sau din contra se simte in largul sau si se gandeste la supa pe care o va manca acasa mai tarziu?

Fiinta actorului imi pare una din cele mai fascinante, poate fiindca inchide in sine misterul tuturor personajelor jucate, pentru ca intruchipeaza mii de chipuri. Si pentru ambiguul sau: nu stii niciodata cata profunzime , complexitate sau cat banal se ascunde acolo.

In fond, actori putem fi toti.(?)

Cruzimea urateniei (sau de a nu fi prea frumosi)



Acesta e un motiv clasic. Care ma umple de compasiune pentru baietii si fetele care nu sunt considerati chiar atragatori....pentru ca nu-si pot gasi pe cineva. Pentru ca sunt parasiti adesea si sufera. Poate sufera mai mult decat frumosii.
Nu sunt vinovata de asemenea stare de fapt si nu stiu ce sa fac.
Poate doar sa spun, cu obiectivitate: frumusetea vine din interior e chiar o zicere adevarata!; si: conteaza in fond atitudinea si modul cum te deschizi (sau inchizi) fata de viata. Atat. Conteaza cum vii tu din interior spre lume, nu cum te vad ceilalti din exterior. Mai bine placeti-va pe voi insiva asa cum sunteti si restul se va vedea.

Bucuresteni azi 2



 Bucurestenii. Un aspect extrem de important, pe care oricat as scrie, nu-l pot neglija.  Nevoia si cautarea iubirii. Si naivitatea.
Bucurestenii (majoritatea) sunt in cuplu. Rareori sunt singuri. La noi inca exista relatii solide, la noi tinerii  inca se iubesc frumos. Ceea ce e minunat. Chiar daca relatiile dureaza ani de zile si se sfarsesc intr-o casatorie, daca totul merge bine...(in Occident casatoria nu mai e la moda).

Nu stiu daca e ceva demn de consemnat, dar la noi oamenii detesta  sa fie singuri (dpdv sentimental).
Eu m-am obisnuit singura...imi place sa am prieteni.Sa privesc viata cu un ochi jumate umoristic jumate amarui,  cu o oarecare resemnare. Poate de aici mirarea mea, cand vad oamenii atat de preocupati sa aiba un tovaras. Singur e chiar asa de rau?
(poate e ciudata aceasta postare, pentru o Julieta...:.)



Image du Blog joliscoeurs.centerblog.net
Source : joliscoeurs.centerblog.net sur centerblog.

La Multi Ani de 8 Martie!


joi, 3 martie 2011

Bucuresteni azi -episodul 1



  Sunt moldoveanca. M-am nascut la Tecuci, care de altfel e un oras ce mi-a daruit o copilarie si o adolescenta minunata.
Acolo unii oameni se tem de Bucuresti. Pentru ei, este un oras-haos, innebunitor, poluat, obositor, cu atatea tentatii, cu destrabalare, exagerat de scump, cu oameni rai, reci, unde nimeni nu te ajuta, o jungla in care te pierzi de tine insuti, etc etc.

Hmmm...as avea si eu ceva de spus despre Bucuresti, in care am stat vreo 8 ani.(ce ciudat, au inceput sa nu ma mire folosirea unor unitati destul de mari de timp care masoara chiar propria-mi viata).

Cand pleci de acasa cu asemenea prejudecati, insuflate fara voia ta de cei din jur, Bucurestiul apare ca un monstru, in toata mizeria si griul lui exterior, poluarea, aglomeratia, zgomotul, metroul, etc etc.
Mi-a luat nu mai stiu cati ani-4 sau 5, ca sa ma obisnuiesc cumva, si tot nu am simtit ca sunt acasa.Poate  doar atunci cand iti cumperi o casa cat de mica ajungi sa simti ca apartii acolo, si incepi sa-ti construiesti o viata pe bune, o identitate de bucurestean. Cel putin asta a fost cazul meu. Pana nu am avut locul meu, am urat orasul nesigur si atat de miscator ca apele unui rau involburat, in care a trebuit sa ma tot mut, sa-mi tot schimb activitati, prieteni, cercuri, cartiere....in care am calatorit in metrou si am scris  e-mailuri cat pentru toata viata mea.

Si apoi, nu stiu de unde si cum, a venit,...dragostea. Pentru acest oras. Dincolo de mizerie, aglomeratie si caini vagabonzi, au aparut serile culturale. Descoperirea marii felii de suflet si de emotie care este teatrul, cu lumea lui, cu actorii si prietenii lui si viata lor incredibila. Pub-urile,  mall-urile cu farmecul lor, cinema-ul. Ceainariile, librariile gen Carturesti. Si altele, altele.
Dar mai ales...oamenii. Bucurestenii, despre care as vrea sa scriu, despre care nu ma pot opri sa nu scriu, fiindca mi-au daruit atat. Carora nu ma pot opri sa nu le multumesc, fiindca ei m-au facut omul care sunt, de la ei am invatat sa fiu si sa gandesc si sa traiesc frumos.


Viata aceasta vs. viata viitoare




Uneori am o tentatie enorma....ca numai viata asta conteaza, ca dincolo nu e nimic, si ca trebuie sa traiesc aici, acum, sa duc toate luptele posibile si sa calc peste tot numai sa-mi fie bine aici. Imi doresc cu atata disperare sa nu-mi mai fie frig sau foame sau oboseala sau sa suport rautati si umilinte...sa fiu asemeni unei zeite, invincibila si intangibila...sa pot doar sa ma bucur, sa ma bucur, sa fiu in sfarsit, linistita. Sa am bani ca sa ma pot bucura de tot.Sa nu am nicio remuscare, nicio teama, stiind ca la un moment dat se termina tot, si nu va mai fi nimic. Sa traiesc clipe de nebunie, de abandon, sa-mi permit sa fiu rea, sa fiu cruda, sa fiu oricum, fara autocenzura, fara ca undeva mintea sa-mi spuna ca nu fac lucrul care trebuie...
Sa traiesc fara autocenzura, ce libertate. Ce relaxant ar fi. Sa stiu ca nu mai trebuie sa-mi controlez fiecare gest, fapta, cuvant sau gand. In  continuul efort si in perpetua lupta de a fi buna, de a face ceea ce trebuie. Sa ma lupt pentru bunurile din viata aceasta fara sa  ma gandesc la alta viata, la nimic.

Insa dupa cateva clipe de scris frenetic, imi dau seama ca ...daca nu ar exista o viata viitoare cu mult mai bogata sau cel putin...o viata viitoare, atunci....totul ar fi lipsit de sens. Daca  nu ar exista ceva dupa moarte, totul ar fi prea ingrozitor si prea zadarnic. Si daca nu as mai vorbi cu Dumnezeu, nu as mai avea un prieten minunat, singurul care e cu mine in fiecare clipa si care ma ajuta neconditionat, imi ofera toate raspunsurile si tot ceea ce am nevoie. Stiu ca la El trebuie sa ajungem,....ca poate dupa moarte El ne ofera tot ceea ce avem nevoie. Cred in bogatia generozitatii si in preaplinul iubirii Sale, pe care a dorit sa ni-l ofere creandu-ne. Nu stiu daca numai pe noi..presupun ca nu si ca mai sunt foarte multe fiinte in univers asemeni noua. Cred in bogatia uiversului, a sensurilor vietii , si chiar in mai multe vieti. Si mai cred in faptul ca iubirea trebuie sa fie forta general-umana din care suntem toti facuti.

Iar daca dupa moarte nu va mai fi nimic...mai bine sa imi asum acest risc.Viata oricum trece.

miercuri, 2 martie 2011

Sa vorbim despre orase

Bucuresti, orasul inimii mele.

Cu teatrul, mallurile, Casa Poporului, Herastrau, ceainarii si pub-uri, cofetarii si metrouri, cu Piata Unirii si Piata Romana...un colt de cer si de pamant. Un colt unde am fost fericita fara sa am habar.
Ca numai acolo e fericirea, ca numai acolo e acasa, ca acolo locuiesc inauntrul inimii mele. Acolo sunt eu. Acolo ma pot ruga lui Dumnezeu. Acolo ma pot bucura de tot, acolo oamenii sunt inca buni, frumosi, simpli, fericiti.Senini. Acolo oamenii se bucura de viata fara sa se destrabaleze, fara sa cada in extreme si in excese bolnave si alienante. Acolo te poti plimba pe o strada, in lumina soarelui sau in bataia vantului, si viata sa ti se para frumoasa si sa te bucuri ca  traiesti, doar pentru acest simplu motiv, ca te poti plimba pe strada, fara frici, poti fi tu insuti pe strada, cu straiele tale, cu sufletul tau.
Da, am infruntat singuratate. Tristete, disperare, suferinta, raceala.Ratacire, lenevire. Insa cred ca toate astea m-au construit, m-au facut mai puternica. M-au facut omul care sunt acum, mi-au insotit si incadrat lenta trecere dintre adolescenta si maturitate. Astfel incat acum, pot spune ca mai autentica si mai acasa ma simt in Bucuresti, desi nu sunt nascuta acolo si nu am trait decat vreo 8 ani....

Bucuresti, iarta-ma pentru cat de mult te-am detestat la inceput, pentru lipsa mea de intelegere pentru trotuarele, blocurile , metroul si cainii tai vagabonzi....acum stiu ca numai tu esti pentru mine, Acasa. Si sufletul meu nu se va impaca pana nu ne vom regasi.