Bucuresti, orasul inimii mele.
Cu teatrul, mallurile, Casa Poporului, Herastrau, ceainarii si pub-uri, cofetarii si metrouri, cu Piata Unirii si Piata Romana...un colt de cer si de pamant. Un colt unde am fost fericita fara sa am habar.
Ca numai acolo e fericirea, ca numai acolo e acasa, ca acolo locuiesc inauntrul inimii mele. Acolo sunt eu. Acolo ma pot ruga lui Dumnezeu. Acolo ma pot bucura de tot, acolo oamenii sunt inca buni, frumosi, simpli, fericiti.Senini. Acolo oamenii se bucura de viata fara sa se destrabaleze, fara sa cada in extreme si in excese bolnave si alienante. Acolo te poti plimba pe o strada, in lumina soarelui sau in bataia vantului, si viata sa ti se para frumoasa si sa te bucuri ca traiesti, doar pentru acest simplu motiv, ca te poti plimba pe strada, fara frici, poti fi tu insuti pe strada, cu straiele tale, cu sufletul tau.
Da, am infruntat singuratate. Tristete, disperare, suferinta, raceala.Ratacire, lenevire. Insa cred ca toate astea m-au construit, m-au facut mai puternica. M-au facut omul care sunt acum, mi-au insotit si incadrat lenta trecere dintre adolescenta si maturitate. Astfel incat acum, pot spune ca mai autentica si mai acasa ma simt in Bucuresti, desi nu sunt nascuta acolo si nu am trait decat vreo 8 ani....
Bucuresti, iarta-ma pentru cat de mult te-am detestat la inceput, pentru lipsa mea de intelegere pentru trotuarele, blocurile , metroul si cainii tai vagabonzi....acum stiu ca numai tu esti pentru mine, Acasa. Si sufletul meu nu se va impaca pana nu ne vom regasi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu