As fi vrut sa fiu ea.M-am confundat atat de mult , incat sufletul meu si-a imaginat o haina din flori de cires.Inima a crezut ca e facuta din lemn de cires.Si buzele mele…
As fi vrut sa am parul negru incolacit in jurul vantului, ocrotitor.
As fi vrut, mai mult decat oricine, sa o intruchipez. Am simtit in strafundurile mele adierea ei parfumata si iluzia trecerii ei prin viata . Am simtit cum o parte din mine se desprinde si o urmeaza, si o accepta, si o incorporeaza. Partea cetoasa a chipului i-am imprumutat, si carnea de aer, cand ma rasucesc, in trecere…Si aceaa dara de fiinta pe care o lasa in urma....Alunecarea moale si impresia ca …a fost? n-a fost?Acel in-mine ascuns si atat de ..aer…
sfasietor si negrait de mult as fi vrut, sa fiu ea….sa sunt.
pe mulţi dintre noi,ne epatează câte un personaj de roman,sau o zeiţă ca în articolul de faţă şi ne dorim să semănăm cu acesta-a....până la urmă chiar dacă nu se poate întotul,rămân anumite trăsături pe care ni le însuşim,şi ne comportăm în viaţă ca atare..ca fizic însă,se poate rezolva în parte,având în vedere tehnologia existentă în zilele noastre..dar la final contează să fim doar noi înşine:)....
RăspundețiȘtergeresuperb scris articolul..aparte..felicitări!:)...
multumesc mult, Ryanna...uneori da, mi-ar fi placut sa fiu altfel, o fiinta de aer...sa seman mai mult cu cate un personaj... e mult de spus....
RăspundețiȘtergere