Iubesc momentele serii, asfintitul rosu deasupra strazilor si a marii.Soarele parca-mi spune: ma duc sa ma culc, acum poti sa te odihnesti si tu. Parca-mi zambeste mai mult soarele in asfintit. Si parca -mi aminteste de ceva de demult...ceva ce s-a asezat cuminte sub un strat gros de pamant, in cimitirul satului de altadata.
Iubesc acest moment de pace si de bilant, cand stai pe terasa cu familia, sau citesti un roman, sau pur si simplu te gandesti la ziua care a trecut si la cea care va veni.
Visez la o casa cu gradina, undeva in Bucuresti, pe zidurile careia sa se catere vita de vie si gandurile mele...Visez la un colt unde aceste randuri sa se astearna linistit ca valurile marii. Ferite de nebunia furtunii si de sfarsitul care va veni.
frumoasă reverie!:)...într-o lume în care nimeni nu mai ştie ce vrea,într-o lume grăbită,stresul acumulat în zi,momentul serii vine ca o binecuvântare ptr noi iar gândurile desigur pornesc "la plimbare"ducându-ne pe meleagurile dorinţelor noastre...da,ai dreptate,casele din Bucureşti au ceva aparte în ele...şi eu de câte ori aveam ocazia să merg în capitală,priveam minute în şir astfel de locuinţe,întrebându-mă mereu,oare care este povestea ei..a casei,a oamenilor ce au locuit-o sau o locuiesc:)...
RăspundețiȘtergereevident ceea ce visezi tu,şi răspund aici la ceea ce spuneai în postările anterioare,nu este de nerealizat...după câte am dedus eşti încă f.tânără..şi e bine să nu laşi timpul să treacă pe lângă tine...caută orice mijloc să ieşi din rutina zilei..dacă acum nu faci ceva pt.visul tău,mai târziu nu încape în"mai bine mai târziu decât niciodată" ci în"mai târziu,de multe ori înseamnă,prea târziu"..viaţa e scurtă,iar pt.femei ca pentru balerine,foarte scurtă...
îţi doresc mult noroc în tot ce faci,şi să ajungi să atingi "vârful muntelui"..
te îmbrăţişez cu drag!:)...
Draga, draga Ryanna...e prea frumos tot ceea ce-mi scrii mereu.
RăspundețiȘtergereIntr-adevar, am 27 de ani, daca ma pot considera "inca tanara".Si da, incerc sa fac ceva pentru visurile mele....ma straduiesc, sunt constienta ca trebuie sa fac ceva acum cat mai am putere si chef, dupa 30-40 de ani va veni momentul sa ma asez seara pe terasa casei mele, sa fac bilanturi, sa scriu carti, sa beau o ciocolata calda cu prieteni...
Multumesc din suflet pentru incurajari si pentru prietenie!te imbratisez cu drag si multumesc pentru blogul tau care e o sursa de inspiratie!