S-a trait la timpul potrivit (din seria "sa vorbim despre orase")

Timp de 8 ani am trait singura intr-un oras mare. M-am descurcat cum am putut. Am stat pe unde am putut. Am incercat sa vad viata traind-o. Am incercat sa ma uit la ea cu lupa, cu ochiul marit. Eram curioasa: cum e viata? Era minunata. Cand esti inauntrul ei, viata e grea si plina si frumoasa.

Acum, am plecat din viata in neviata. Si ma uit inapoi. Ma uit ca am incercat sa fiu buna cu toata lumea. Imi amintesc eforturile pe care le faceam uneori sa am rabdare, sa fiu intelegatoare, sa nu ma enervez, sa empatizez, sa ma bucur de clipa prezenta, sa sa sa....Imi amintesc goana de fiecare zi.Da, in caz ca nu stiati, un oras mare ofera o multime de ocazii, sa te duci si colo si dincolo, sa faci si aia, si ailalta, sa ajungi, sa fii, sa vezi, sa participi....e continua alergare. Daca vrei sa fii in inima orasului, trebuie sa alergi.

Ma uit in urma: 8 ani intensi, de alergare.Ca si cum as fi presimtit ca aveau sa se sfarseasca intr-o zi. Ca si cum as fi vrut sa gust din toate fructele oprite, din toate ispitele, din tot ceea  ce nu cunoscuse copilaria mea provinciala. 8 ani de chin sa-mi fac prieteni. Sa ies din mine insami. 8 ani in care am fost de cele mai multe ori altcineva decat cine sunt. In care m-am inghesuit in metrou si RATB, am alergat prin magazine si malluri si sali de cinema si fast-food-uri. 8 ani de plecat  dimineata si intors la miezul noptii. 8 ani. Azi, cand am iesit din acest iures fericit, nu am ramas cu nimic decat cu niste amintiri.Nimic mai mult. Azi vad ca nu m-a iubit nimeni prea mult, si cine stie , poate a fost bine asa. Vad ca am alergat de dragul alergatului, ca am cheltuit banii si timpul de dragul de a consuma in sine. Nu pentru ceva mai maret. Poate au fost 8 ani de pur egoism si de aceea nu a ramas nimic. Poate am vrut sa vad cum e sa te bucuri pur si simplu fara sa te gandesti prea mult.Sau poate am vrut sa invat ceva. Poate am vrut sa vad cum e sa fii, pur si simplu… Ca un experiment al egoismului. Ca o incercare de a fi si altfel decat cum sunt de fapt.  Iar cand nu am mai putut, am taiat.

Am incercat sa iubesc , am facut sacrificii pentru cei din jur care inainte mi s-ar fi parut inimaginabile. 8 ani de sperante si incredere in oameni.De teama, ascunsa.

Si totusi…Poate ca darul adevarat e acela care nu asteapta nimic in schimb, si dupa 8 ani poate spune senin: nu a ramas nimic pentru ca nu avea ce sa ramana, pentru ca totul s-a trait la timpul potrivit.