luni, 9 aprilie 2012

Pentru Ryanna mea

Fa o plecaciune, aplauzele se vor termina curand...se trage cortina.
Cred ca nu ar trebui sa ramana doar tristete la urma, dupa ce am trait viata asta. Si totusi, asa e adesea. Tristete sfasietoare. Gol. Absenta acelui ceva care sa ne implineasca sufletul. Sa zicem ca avem norocul sa fim sanatosi si cat de cat ok intr-ale existentei(desi sunt rare cazurile), si tot suntem  teribil de tristi si de obositi si avem in fiecare zi de constat:viata nu prea are sens, fiindca nu prea ne ofera ceea ce avem nevoie in strafundul inimii. Si ne-am straduit in toate modurile, am facut tot ce am putut, am incercat toate caile care pareau ca ne duc spre ..acel ceva...spre miez...spre dragoste...spre bine, spre lumina...

Desi sunt probabil mai tanara decat tine draga mea, simt ca te inteleg pur si simplu foarte bine. De cand ma stiu am avut acuta senzatie a golului existentei...mereu am stiut ca e mai mult de descoperit,..si mereu am incercat , am vrut sa ma retrag  undeva si sa descopar acest ceva...acest miez, acest sens, acest mai mult, mai frumos, mai deplin, mai desavarsit, mai pur. Numeste-l cum vrei, chemarea aceasta cred ca o avem toti(sau sper).
Asa ca da, te aprob, faci bine ca te incumeti sa cauti, ca te retragi spre  a te regasi. Asa simt si eu. Nu esti singura. Eu una stiu ca nu mi-ar placea sa fiu singura in cautarea mea...de aceea voiam doar sa-ti spun ca daca vreodata ai nevoie de ceva, de cineva...chiar si virtual...sunt pe aici. Atat.

Te imbratisez din tot sufletul si nu am cuvinte sa iti multumesc pentru tot ceea ce mi-ai daruit, adesea, cand aveam mare nevoie...ai fost o alinare si un balsam si un dar dumnezeiesc.
Iti multumesc si indraznesc  sa te numesc prietena si draga.
Ai grija de tine, iubeste-te, iubeste.Bucura-te ca inca totusi mai exista soare, copii care rad, natura, cer, inca o urma de dragoste pe acest pamant care oricum trece.Nu dispera, caci toate trec, numai ce strangem in suflet ramane si luam cu noi.

duminică, 8 aprilie 2012

Fantezii marine

Tot pamantul e o biserica. Si marea e o biserica, o biserica albastra. Dumnezeu e in noi si dincoace de noi, e in valurile uriase ce se sparg de spuma alba, e in pescarusii din nisip, in aerul cald-sarat, in vant, in copaci, in iarba si in stanci. E in toate si dincolo de toate, prezent si nevazut, zambitor si binevoitor ca soarele.

Visez la un tarm cu valuri gigantice, stanci ude si adieri de palmieri, cu arome macar imaginare de bananieri, cocotieri, portoali, fructul pasiunii...visez la aventuri cu pirati si cautari de comori in pesteri misterioase. Visez ca viata mea sta pe loc, ca voi avea mereu 28 de ani. Nu trece , nu se roade, nu se uzeaza. Visez ca gandul meu e pur si nestingher si mai ales neancorat in realitati imediate si fugare...visez ca pe viata mea nu raman alte urme decat ale unui val de mare.Pe viata si pe sufletul meu nu vreau alte urme decat decat ale scoicilor si ale degetelor de copil.

Visez ca nu ma mai doare atat neputinta de a te iubi si gandul ca vei fi mereu departe.

Nu mai pot, marea aceasta unde te-am iubit, unde am visat, unde am sperat ca vom ramane amandoi, marea aceastape fundalul careia ne-am contopit visele disperate nebune de dragoste...Ma imbolnaveste, marea asta unde am sperat ca as putea sa fiu a ta. Ma imbolnaveste viata asta in care pur si simplu nu-mi gasesc niciun loc, in care parca sunt mereu un musafir in camera de asteptare. Asteptand parca mereu sa ma cheme si pe mine cineva, sa-mi vina randul......sa ma asculte, sa ma cunoasca cineva cu adevarat...sa-i pese cuiva cu adevarat. probabil tragedia mea e a tuturor, si asa cum eu nu pot fi altora de folos, tot la fel altii nu-mi pot fi de folos.
Si de aia vreau sa ma retrag din viata, ca sa nu ma mai amagesc atat de fiecare data, ca "de data asta he's the one, ca vom ramane amandoi"...pentru ca apoi ceva sa inceapa sa scartaie si sa-mi dau seama ca nu, nici de data asta nu e sa fie....Si daca toata viata imi va fi un astfel de sir de esecuri, atunci mai bine...mai bine...mai bine nu, mai bine nu.
Viata e o pacaleala, imi spune batranica mea. Si daca in fond are dreptate? Si atunci, de unde nevoia atat de adanca de a o..iubi?