marți, 31 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 30)


La un moment-dat, le rasari in cale o barca. Mihai se apuca imediat sa o traga la mal.
-Ce zici, draga mea? Ciudat semn, nu-I asa?
-O fi lasat-o vreun marinar…poate se duce sa pescuiasca in zori. Dar la ce te referi, ce semn?
-Un semn pentru noi…o barca, o plutire, un drum, un inceput…un inceput de drum..
-Ah, isi ascunse ea zambetul in par. Cred ca ai prea multa imaginatie…artistica.
-Hmmm..posibil, insa daca alti baieti te duc sa dansezi si mai stiu eu ce( nu, nu vreau s-o fac pe gelosul si sa te intreb in amanunt ce ati tot  facut atata timp tu si dragalasul de Mircea in dupa-amiaza asta desi tare mi-ar placea),ce-ar fi ca eu  sa te duc intr-o plimbare nocturna cu barca? Presupun ca este oricum mai romantic si mai original….o tachina, cu eterna sclipire de umor in ochii ca abanosul lichid.
-Pai…este, zambi si ea. Insa oare e buna barca, sau o fi sparta? Stii, eu nu inot..si mi-e groaza de apa..,mai ales noaptea. Si..si, oare n-or fi pe aici…rechini???
 Rasul lui puternic o facu sa tresara si sperie probabil toti pestii dimprejur, rechini sau nu.
-Cu atat mai onorat voi fi sa va salvez de la inec, adorabila domnisoara, zise el prompt. Fiti fara grija, cu mine sunteti mai mult decat in siguranta, sunt un marinar incercat si un inotator priceput. Cat despre rechini…ma indoiesc ca s-a vazut vreunul vreodata prin partile astea, insa in caz ca ar indrazni sa ne tulbure linistea, m-as oferi cu mare bucurie drept momeala ,si m-as lupta cu ei cu sange rece daca asta ma va face sa intru in gratiile printesei lunii si a..marii.Asadar, va incumetati sa sfidati valurile in aceeasi barca cu un biet suspinator si aspirant la…inima dumneavoastra?
Ii intinse o mana, pe care ea o apuca nu insa fara sovaiala, intrebandu-se cum putea sa fie cineva atat de relaxat intr-o barca fragile, noaptea, pe o mare imprevizibila si periculoasa, si …cu o pacoste ca ea de salvat in cazul (foarte probabil) in care avea sa cada in apa. Se lasa in barca osciland, cu dorinta brusca de a se intoarce la hotelul unde erau cazati…insa gustul aventurii si fascinatia pe care o exercita Mihai fura mai tari. Pana la urma ar fi mers probabil oriunde cu el, isi spuse cu uimire.Nu intelegea nici ea de ce.Cu siguranta nimeni nu mai avusese inainte un asemenea efect asupra ei, si se intreba daca era datorita celebritatii lui sau daca era si altceva.El vaslea acum, si la lumina lunii parea un chip de zeu sapat in marmura antica, nascut din spuma marii spre implinirea misiunii sale de a ferici si binecuvanta fiintele muritoare de pe mal. Selena se lasase usor pe coate, si respira feeria si magia noptii. Apa clipocea in jur, vrajita si parca imblanzita si ea de zeul cel frumos si palid, cu ochi eminescieni, care o mangaia lenes cu vaslele. Mihai era tacut. Uneori o privea, si aproape nu mai era nevoie de cuvinte. Luna, marea, stelele umpleau totul imprejur si in ei insisi.
-Ti-e frig, o intreba la un moment-dat.

luni, 30 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 29)


-Iar esti ganditoare…ca si luna, al carei nume prea frumos il porti. Ce parinti originali si inspirati. O privea cu o caldura pe care nu i-o mai simtise inainte, si care o intimida.
-Da, rase ea cu sfiala. De fapt, e vorba de un personaj dintr-un desen animat pe care-l tot vedea mama, in timp ce ma avea pe mine. Era vorba despre o printesa a lunii si aventurile ei. Cred ca am pastrat pe undeva tot felul de benzi desenate, poze si te miri ce, din vremea cand era la moda acest filmulet…m-am gandit ca mi-ar placea vreodata sa le arat copiilor mei. Insa rosi brusc, gandindu-se…cum  ar fi fost sa aiba acei copii chiar cu el.Spera ca nu-I ghicise gandul.
-Si asa, s-a nascut Selena…o fata cu un nume si un chip si niste ochi unici. La ce te gandeai mai devreme, cand ma priveai asa de pierduta?
-Ah…rosi ea. De fapt…la tine, zambi ea, si isi apasa palmele in mangaiere, pe obrajii lui aspri. Stiai ca…in fine, voiam sa zic ca… imi pari,…esti… foarte…esti, ai trasaturi frumoase, interesante. El ii atinse palmele cu buzele, si ea continua: Esti frumos, esti atragator. Nu ma refer ca actor, ci ca om. Se opri cateva clipe, apoi adauga: ma bucur ca am avut sansa de a te intalni, Mihai Bohalteanu. Nu stiu unde vor duce toate astea, insa ma bucur mult ca te cunosc. Este o sansa si…se opri putin, incercand sa-si stapaneasca emotia…si o onoare pentru mine.
  El redeveni serios si sincer  miscat de o asemenea declarative spontana.
-Onoarea este de partea mea, frumoasa domnisoara.  Din ce in ce mai mult imi dau seama ca esti o persoana…speciala. La inceput atragi mult prin frumusete. Apoi- prin felul tau de a fi; pentru ca apoi sa descopere omul ca nu esti chiar atat de….spinoasa cum vrei sa pari. Nu, nu sari, uneori intepi cu o mie de ace, insa…ma bucur ca ma lasi sa patrund si in alte dimensiuni ale tale. Cred ca esti o fata care merita sa fie descoperita. Ai imprumutat intr-adevar ceva din vraja si misterul surorii tale, luna. Esti fascinanta ca si ea…ii privi parul intunecat ce capatase nuante ireale in reflexele noptii, si ochii scanteietori  plini de ape de margean. Da, cred ca ai fi fost o minunata printesa a lunii…si poate asta vei fi pentru mine, de azi inainte, sopti el . Ea isi inclina fruntea, intimidata, si el i-o sprijini de piept. Insa am impresia ca sunt aproape singurul…continua. Aproape singurul care te intrezareste asa cum esti….si tu la randul tau te ascunzi, nu-I asa, zise el cu tristete, si tu iti pui masti…pana la urma, se pare ca  toti le avem pe ale noastre.
- Sa ne fereasca de privirile indiscrete ale celor ce ne-ar putea face rau…sopti ea.
-Da. Insa cateodata trebuie sa se gaseasca cineva care sa arunce o privire pe sub masca,…si sa ne vada asa cum suntem. Si sa ne iubeasca un pic. Selen, ii zise, si o cuprinse pe dupa umeri. Mie-mi plac atat mastile tale, care sunt adorabile, cat si fiinta aceasta atat de fragila pe care o descopar pe dupa sau printre ele…uneori nu-ti dai seama si mai lasi in jos cate un colt de masca…si atunci esti tu, si nu-ti dai seama ce surprinzatoare esti. Mi-ar placea sa nu o mai faci pe dura sau pe neinteleasa ori pe frivola….mi-ar placea sa fii tu pur si simplu, in simplitatea fiintei tale. Mi-ar placea s-o intrezaresc mai des pe printesa lunii…
Ea vru sa ingaime ceva, insa el ii cauta iar buzele si ramasera astfel mult timp imbratisati in bataia vantului, a noptii si a marii. Luna le mangaia albeata chipurilor si a inimilor. Erau doi si se simteau doi, intr-o infinitate de stele si de univers  plin,  adanc, familiar. Univers care se rotea parca in ritmul bataii inimii lor.

duminică, 29 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 28)


-Draga, frumoasa, dulce….iarta-ma, te tin aici, te chinuiesc, in frig…Uite, pune-ti asta, ii zise- si ii intinse   chiar jacheta ei de lana.
-Cum??dar…de unde o ai?! se mira ea.
-Ai uitat-o langa foc…cand ai plecat atat de repede si de indignata incat nici nu ne-ai mai salutat, zambi el.
-Aaa…pai si tu..de ce…nu trebuia sa te deran…adica vrei sa spui ca ai venit dupa mine pana aici ca sa-mi dai jacheta???
-Te-am vazut ca nu ai intrat in hotel, si m-am gandit ca e un bun pretext sa ma iau dupa tine, mai ales ca nu e foarte sigura partea asta de plaja noaptea, si cum din cate am putut sa constat, ai tendinta sa mai faci uneori cate o boacana…de genul sa vii noaptea acasa la barbati pe care nu-I cunosti foarte bine…(ea isi feri repede privirea )...Inima mea nobila m-a indemnat sa ma asigur ca esti bine si ca nu iti va fi frig…la propriu si la figurat, sopti el, si o saruta din nou. De data aceasta Selena isi lasa gura explorata in voie si intoarse capul ascultatoare in functie de miscarile buzelor lui.Mici furnicaturi ii intepau pielea si in acelasi timp simti ca se relaxeaza.Pana la urma, nu era chiar asa de rau- nu fusese niciodata sarutata atat de …expert. Se simtea in siguranta cu el, desi undeva un coltisor de pudoare ii spunea ca nu prea era bine sa se abandoneze astfel. Ins era un sentiment nou , frumos,liber , pe care nu-l mai traise cu alti baieti inainte.Faptul ca el , dupa tot  ce-I spusese, dupa cat il jignise, plecase in cautarea ei ca sa se asigure ca e in siguranta, o impresiona si ii misca inima. Ce copil sunt, isi spuse, recunoscand in sinea ei ca era un adevarat noroc sa se afle in bratele unui barbat ca el. Nu, nu ale actorului, ale celebritatii…ci pur si simplu, in bratele unui astfel de om.Se sarutara dulce si tandru. Pentru prima data, Selenei nu ii era nici sila, nu simtea nici disconfort, se lasa sarutata vrand intr-un fel sa se faca iertata pentru faptul ca fusese nedreapta cu el. Daca ar fi sarutat-o asa toata noaptea nu i-ar fi parut rau, si ar fi stat de bunavoie sub stele, sub luna, in murmurul marii, sub buzele lui calde, blande si cercetatoare.
Pe urma mersera tinandu-se de mana pe plaja. Marea le mangaia picioarele, briza le racorea chipurile si le impanzea inimile. La un moment-dat, o luna superba li se arata deasupra valurilor. In departare se auzea foarte incet o muzica dulce, lenta, si Mihai o intreba deodata:
-Dansati, domnisoara?
Selena rase si se lasa inlantuita intr-un fel de inaintare in pasi de dans pe nisipul ud amestecat cu scoici  care uneori le zgariau talpile. Se simtea usoara ca o aripa si I se parea ca viseaza. Macar in seara aceea, avea sa se lase in voia lui, avea sa se lase dusa unde va vrea ; inca o intimida, ins ail simtea totusi bun, si cu atatea lucruri de descoperit. Parca il descoperea si parca il privea pentru prima oara, intr-o lumina noua.Parea senin, parea ca se simte bine, liber. Nu-l mai vazuse astfel. In sfarsit lasase la o parte masca aceea dura de om exigent si precis. De ce oare nu era mereu asa, el insusi , lipsit de griji? de ce oare nu putea timpul sa se opreasca, intr-un suras si intr-un dans pe nisip la lumina lunii? Nu era important unde mergeau, unde o ducea, asemenea lui Fat-Frumos din poveste. Prezenta lui o facea sa-I bata inima. Si sa se simta vie. Simplu. Frumos. Necomplicat. Oare asa trebuie sa fie totul?se intreba Selena, visatoare, admirandu-I trasaturile in lumina lunii. Asa ar putea fi oare viata?

sâmbătă, 28 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 27)


Fara sa vrea, si-l aminti pe Visator, si se gandi ca si el era parca, un om al marii. Nu si-l putea inchipui decat stand pe malul marii si privind in zare, luand in pumni apa sarata cu nisip si ducand-o spre buze…Cat de frumos ar fi fost daca l-ar fi intalnit chiar atunci, chiar acolo, pe plaja, pasind agale; cat de frumos si de simplu ar fi fost, sa mearga spre destinul ei. Mereu se intreba, care erau planurile celuilalt Visator, care vegheaza de sus…
O cuprinse o liniste adanca, in fata marii.Trase adanc in piept aerul sarat. Ce era de fapt viata ei? De ce oare si-o consuma in atatea situatii complicate? La ea la job- barfe, prietenii, dusmanii; forfota orasului, emotiile cursului de teatru, Mihai, Mircea si nehotararea de a alege intre ei doi, caci o fascina fiecare in felul lui…ztrecutul , copilaria, ambitiile ei de a fi mereu prima la scoala; emotiile absurde in stomac atunci cand trebuia sa se intalneasca prima oara cu un baiat, si dezamagirile de dupa. Ce erau toate astea, in fata marii? Marea era atotstiutoare. Regina de apa si de nisip, marea putea sa vindece totul. Fara sa vrea, ii rasari in minte chipul lui Mihai. Ce ganditoare esti, lunatica mea, i-ar fi soptit el ironic in acel moment…
…insa nu cumva soapta fusese aievea?
Se intoarse brusc- nu visase: in spatele ei, la doi pasi statea chiar…el!!!!!!
 Il privi cu ochi mari, socata:
-C..ce…ce cauti aici??!!!Ma urmaresti???

-Buna...deloc. Simteam nevoia de putina singuratate…iar marea e un prieten excelent ca sa meditez la ce mi s-a mai intamplat azi, si la ce adevaruri usturatoare mi s-au mai semnalat in aceasta seara de catre unele tinere…sincer interesate de viitorul meu amoros…adauga el, cu obisnuita ironie si cu zambetul nelipsit in coltul gurii.
Selena nu stia daca sa se incrunte sau sa rada la cuvintele lui sarcastice. Simti insa nevoia sa se explice.
-Mihai, te rog din suflet, iarta-ma, sunt cam…gura sparta uneori…nu ar fi trebuit niciodata sa-ti spun ceea ce ti-am spus, mai ales in fata tuturor.Stiu ca nu am nicio scuza si ca asemenea lucruri nu se  arunca oamenilor in fata, intr-o seara de relax si de voie-buna.Doar ca..doar ca eu…stii, eu cred ca eram putin cam..
-Geloasa? Fu randul ei sa ramana cu gura cascata. Mda, asa as zice, nitel obosita, nitel pusa in incurcatura de avansurile bunului meu amic, si…cam prea geloasa, pe mica domnisoara blonda si foarte draguta, incheie el scrutand-o in intuneric. Vazand ca nu ii raspunde, continua: Da, ma mai pricep si eu putin la psihologia feminina...defectele meseriei, zambi. Sa ma ierti, dar daca eu sunt un…sa vedem…un fricos in ceeea ce priveste chestiunile inimii, si ma folosesc de imaginea mea celebra ca de un paravan…ei bine, sincer sa fiu, nici tu nu esti mai presus, draga mea. Chiar daca nu esti celebra, iti este la fel de frica sa te implici intr-o relatie adevarata…si atunci cand intalnesti pe cineva care te face sa ti se inmoaie genunchii si sa-ti bata inima asa cum s-a intamplat in seara aceea la mine acasa, o rupi la fuga cu o mie la ora….si unde te refugiezi?Exact in bratele celui mai bun prieten al meu, in asa fel incat eu sa te detest si sa incerc sa mi te scot din minte, sa-mi spun ca nu meriti, ca esti la fel ca celelalte..
Cuvintele lui, desi spuse pe un ton calm, erau greu de indurat si parca ... oarecum adevarate. Selena vru sa-l intrerupa:
-Ce tot vorbesti? Ai innebunit de-a binelea? Mircea si cu mine suntem buni prieteni, avem o multime de afinitati, ne-am placut inca de la inceput…de unde sa am eu habar ca sunteti voi prieteni buni? Ce, sunt ghicitoare in stele, sa stiu cine iti este sau nu-ti e prieten dumitale? Chiar asa de celebru te crezi?Si sincer, nu as avea de ce sa vreau sa fiu detestata de dumneata- mergi prea departe cu “finetea” psihologica,  iti imaginezi prea multe sit e crezi…cam prea important, iarta-ma ca o spun.
-Ok,Ok, am inteles, nu te mai impacienta, lunatica mea. Deci, sa admitem ca esti complet inocenta si ca o pasarica ai picat in latul bunului meu amic…un mare cuceritor, de altfel.
-Ah, te rog, nu-ti permit. Mircea e chiar un baiat bun, se vede de la o posta. Nu inteleg ce ai impotriva lui, halal prieten ii esti, sa spui astfel de lucruri despre el.
-Mda, se poate sa ai dreptate, admise el, si inainta spre ea. Insa ce pot sa fac, cand ma gasesc intr-o seara la mare, cu briza fosnindu-mi prin par, cu milioane de stele sclipindu-mi deasupra fruntii si cu aceasta minunata copila in fata mea, de care ma simt atat de inexorabil atras, si care ma face sa innebunesc de gelozie, si de cheful nebun de a o prinde si de a o…
-Te rog!! striga ea, nu-ti mai bate joc... nu avu insa timp sa-si duca fraza la bun sfarsit, pentru ca simti cum doua brate o insfaca strans de umeri si gura lui o captura pe a ei intr-un sarut poruncitor, care o lasa fara suflare si fara sprijin. Se zbatu cat putu de tare, hotarata sa nu-l lase de data asta sa-si rada iar de ea, insa nu avu prea mult succes fiindca el o tinea bine, pregatit pentru  rezistenta ei, si nu prea se putea lupta cu el. In plus- la naiba, erau singuri pe plaja, chiar daca ar fi strigat nu i-ar fi auzit nimeni. Incerca din rasputeri sa scape, dar se pare ca lupta era pierduta de la inceput, el era mult mai puternic si se parea ca nu avea deloc gandul sa-I dea drumul.Din contra.
-Imblanzirea scorpiei cu ochi verzi, asta fac eu aici cu tine, sopti el, si o saruta din nou, lasand-o iar fara aer. Se zbatu si il lovi cu pumnii in piept. Pana cand avea sa o tot jigneasca? Intr-un final ii dadu putin drumul, atat cat sa respire si sa-I suiere:
-Te rog, inceteaza, imi faci rau. Pana cand o sa-ti tot bati joc de mine, ma faci si scorpie?
Rasul lui o zgaltai pana-n varful unghiilor.
-Nu ai auzit niciodata de imblanzirea scorpiei, piesa lui Shakespeare? Se pare ca intr-adevar nu prea ai mers la teatru…si nici sa citesti nu-ti prea place..
-Asta e numai treaba mea! striga ea, este problema mea, si tu nu ai niciun drept!! Si te rog sa-mi dai imediat drumul!!!!ii porunci, insa drept raspuns el o saruta iar  si iar si iar, o saruta pe pleoape, pe obraji, ii saruta barbia si gatul, ii gasi clavicula si isi trecu buzele peste ea , intr-un joc erotic care incepu incet-incet sa o inmoaie. I se facuse deodata foarte cald si foarte frig simultan. Cand el simti ca se imblanzeste, o stranse la piept. 

vineri, 27 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 26)


O lasa la intrarea in hotel. Selena il privi indepartandu-se..Ce zi! Si mai ales- ce seara! Capul I se invartea de atatea emotii. Mircea, Mihai..Mihai, Mircea….chipurile amandurora I se invarteau prin minte. Amandoi celebri, fascinanti, ideali, intimidanti….Si amandoi pe capul ei!! Bine, in fond numai Mircea ii facea curte oficial, insa…Ceva ii spunea ca Mihai nu se aratase intamplator, ca de fapt venise pentru ea. Offfffffff. Nu avea totusi chef sa se duca la culcare. Ar fi fost oricum singura din tot grupul. Mai degraba ar fi facut o plimbare, asa ca se indrepta spre plaja, in partea opusa  fata de colegii ei de curs. Simtea nevoia sa fie singura, sa-si limpezeasca gandurile. Sa fie doar ea si marea.

  
Mergea pe nisip in nestire, in bataia vantului si in bataia blanda a  valurilor. Apa era inca destul de rece, insa talpile ei se obisnuira repede. Efectul nisipului ud era extrem de relaxant, asa ca inainta tot mai mult in picioarele goale. Intunericul se lasase de-a binelea si se zareau doar luminitele hotelurilor. Spera sa nu se rataceasca, desi gandul ii parea totusi delicios.Cine stie, poate aevea sa o gaseasca vreun print… Picioarele I se afundau in nisipul dur, un masaj natural si o binecuvantare pentru nervii ei. Deasupra- puzderie de stele. Simtea ca se relaxeaza, in sfarsit. Marea era intunecata si minunata, calma ca o adiere blanda. Valurile ii sarutau picioarele indepartand parca toate durerile si tot stresul atator saptamani. Acuta, amara si totusi dulce singuratate. Parca nu mai erau pe lume decat stelele si marea. Cum ar fi, oare, sa nu ma mai trezesc niciodata? Sa fie vesnic noapte, si stele…vesnic mare? Se intreba cum traiau oare oamenii de acolo. Era un mister pentru ea-cum o fi sa te trezesti in fiecare dimineata cu marea? Sa-I simti in fiecare clipa prezenta, mirosul, nelinistea, adierea, ca o uriasa fiinta vie tfrematand alaturi in fiecare clipa? Cum erau oare, oamenii acelor locuri, cum sunt oare oamenii care traiesc cu marea in suflet?

Masca si fluturele (episodul 25)


Imediat, Mircea o ajunse din urma.
-Wow, ce discurs! Cata profunzime! Ce i-ai zis-o! Bietul Mihai…dar fii mai blanda cu el draga mea, e chiar baiat bun, stii. A suferit si el in amor..
-Ah, serios? se prefacu ea dezinteresata.
-Da, saracul, a avut o relatie de cativa ani buni cu o actrita…Ilinca Ionescu, o stii? Numele ii era parca vag cunoscut. Una din cele mai frumoase si admirate actrite, erau sa faca pana si nunta, insa a fost o poveste incurcata, ea era de fapt deja casatorita pe ascuns cu un rus bogat...Si Mihai habar nu a avut, iar cand din intamplare a descoperit, nici n-a mai vrut sa auda de ea, era sa renunte si la actorie acum vreo doi ani in urma…in fine, a fost destul de aiurea pentru el , stiu ca atunci s-a retras chiar o vreme la o manastire din Moldova si noi prietenii ne temeam ca nu-l mai scoatem de acolo…Pana la urma cred ca si-a revenit, insa probabil rana i-a ramas destul de profunda in suflet. De atunci nu a mai avut relatii serioase,  nu cred ca femeile sa mai conteze pentru el mai mult decat de divertisment.Si da, poate ca ii este frica, asa cum ai intuit, insa poate ca n-ar fi trebuit sa i-o spui asa de fata cu toata lumea..Bine, n-ai stiut nici tu…
Dumnezeule ce gafa facuse. De parca se mai pricepea si la altceva, in lumea asta? Rememorand scena, se ingrozi de cat de dura fusese si cat de aspru il judecase. Acum el o ura cu siguranta. Si avea sa o deteste pentru tot restul  vietii. Intr-un fel, poate era mai bine asa. Era mai bine  sa o deteste…ce sa faca el, marele actor, cu o gasculita proasta care nu stie decat sa-l acuze de tot felul de tampenii? El avea nevoie de cineva matur, care sa-l sustina, sa-I ofere dragoste si sprijin neconditionat intr-o meserie atat de dura…. Tot felul de ganduri ii roiau prin cap, asa incat abia auzea ce-I spunea Mircea care pasea alaturi de ea.
-Dragul meu, iarta-ma te rog, ii zise  la un moment-dat. Ma simt obosita, sfarsita…ma duc sa ma culc. Stiu ca ar trebui sa mai stau, ca nu se cuvine sa vin la mare cu gasca si sa ma duc la culcare la ora zece. Insa…asa sunt eu, sucita, zambi ea.Si obosesc foarte usor. Multumesc pentru aceasta zi minunata, chiar a fost o placere pentru mine sa va cunosc mai indeaproape, domnule Marin.Nu mi-as fi inchipuit ca sunteti o persoana atat de simpatica.
-Ah, nicio problema, scumpa domnita, placerea a fost numai a mea. Si fara niciun preaviz, o trase spre el si o saruta usor pe buze. Noapte buna!! Odihna cat mai placuta, printesa!!

Capsuni si mare...

E anotimpul capsunilor! Cel putin in vara mea....
Si ce poate fi mai frumos, decat sa le savurezi pe terasa la mare, cu vantul si valurile in piept si in suflet?



joi, 26 mai 2011

Love tried to welcome me

"Love Tried To Welcome Me"

These are my hands, but what can they give me?
These are my eyes, but they cannot see
These are my arms, but they don't know tenderness
And I must confess that I am usually drawn to sadness
And loneliness has never been a stranger to me, but



Love tried to welcome me
But my soul drew back
Guilty of lust and sin
Love tried to take me in

These are my lips, but they whisper sorrow
This is my voice, but it's telling lies
I know how to laugh, but I don't know happiness
And I must confess, instead of spring, it's always winter
And my heart has always been a lonely hunter, but still



Love tried to welcome me
But my soul drew back
I was covered with dust and sin
Love tried to take me in

Love tried to break me

And I must confess, instead of spring, it's always winter
And my heart has always been a lonely hunter.

Lujere pline de spini

De cateva zile, ma gandesc numai la asta: cum sa identific si sa exorcizez raul din mine.
Vad in ochii celorlalti, rautatea din mine. Imi dau seama ca nu e ok, ca nu sunt ok. Ce sa fac?
Inainte nu eram asa.
Sa fie din cauza sentimentului de nemultumire? de oboseala? de lipsa de dragoste?
Da, asta trebuie sa fie:lipsa de dragoste din jur ma face  sa seman cu un lujer spinos, in care floarea s-a retras in sine. Am nevoie de acesti spini tineri, pe care abia mi-i nasc: ca sa ma apar din toate partile, de spinii tuturor, mai maturi. Am nevoie de acesti spini: macar sa se stie ca sunt pe acolo, pe undeva.Ca o aoreola invizibila, insa prezenta.
Uneori imi pare ca toti am ramas doar niste tulpini pline de spini uscati. Poate mai avem si o floricica, in interior.  Dar de multe ori- o groaza de spini. Ma tem pentru sufletele care se agata in ei. Caci sunt si suflete fara spini, mai sunt, totusi.
Marea-mi zambeste la orizont. Mirosul ei sarat imi invadeaza creierul, sufletul, constiinta. Cine sunt acum, depinde si de ea. Ceea ce sunt acum contine si un pic de sare marina.
As vrea sa gasesc undeva raspunsul, si mai ales vindecarea. As vrea sa ma vindec de mine insami.

Pana la urma, poate e totul doar oboseala. Candva o sa revin, stiu...Imi pastrez floarea pentru mai tarziu.

Masca si fluturele (episodul 24)


-Eu cred ca lui Mihai ii este frica de o relatie adevarata, in care sa se implice. Eu cred ca de fapt a fi mare vedeta ii este ca un paravan comod, in spatele caruia se poate simti in siguranta. Astfel poate fi sigur ca nu va fi ranit, abandonat, cum se intampla oamenilor obisnuiti. Vedetismul poate fi o solutie buna pentru infirmii in iubire..sau pentru cine e incapabil sa iubeasca.
Toti o priveau socati, chiar si Mircea.
Mihai spuse cu voce joasa:
-Dar eu nu sunt “vedeta”, Selena…nici nu am pretentia de a fi.
Ea insa se inversuna in argumentatia ei.
-Poate ca nu ai pretentia, poate nu-ti dai nici tu seama, insa asta esti. Iar faptul ca toate fetele iti cad la picioare fara sa faci cel mai mic efort, iti permite sa ai relatii superficiale si comode, numai bune pentru ego-ul tau…Insa oamenii nu te cunosc cu adevarat, nu stiu cu adevarat cine esti, fiindca imaginea ta de vedeta e ca un geam opac prin care nu se poate intrezari omul cel adevarat…Si astfel, nici relatiile tale nu sunt reale- poate ca atunci cand descopera cum esti de fapt, fetele respective fug…Pentru ca omul pe care-l intalnesc  nu seamana cu cel pe care si l-au imaginat si pe care l-au idealizat…In fond, esti doar o himera, un vis al adolescentelor de 16 ani care-l asteapta pe Fat-Frumos, insa nu esti real. Esti doar o imagine spre care fetele aspira. Incarnezi un Don-Juan modern, insa cum esti cu adevarat, omul care esti, nu stie nimeni.In fond, esti singur. Dintr-odata isi dadu seama ca in fond in loc sa-l acuze, ii lua apararea si il compatimea. Mersese cam departe. Toti o priveau cu uluire, mai ales  fetiscana cea blonda.ce o apucase?
-Si atunci,ce imi sugerezi sa fac, Selena? intreba vocea lui joasa, in asteptarea tuturor. Simti ca tamplele ii zvacneau ca niste tobe, si o durere de cap ingrozitoare o cuprinse deodata.
- Nimic..nimic, iertati-ma, iarta-ma…Sunt treburile tale, nu ar fi trebuit sa ma bag, scuza-ma, spuse ea, se ridica si fara sa se mai uite la nimeni, pleca . Noapte buna tuturor, si petrecere frumoasa in continuare, eu cred ca ma retrag. M-a luat o migrena groaznica..
-De la atata profunzime psihologica…cred si eu, auzi ea in spate un comentariu rautacios.
Nu mai putu sa mai indure si aproape alergand, se retrase in directia hotelului unde erau gazduiti. 

miercuri, 25 mai 2011

http://tudorchirila.blogspot.com/2011/05/teatrul-ca-schimbare.html

Minunata postare!mi-as dori mult sa fiu acolo...

Masca si fluturele (episodul 23)


-Domnule Mihai, se auzi o voce timida .
Din grup se desprinse o fata blonda, subtire si unduitoare ca marea. Era o cursanta noua, se vede, caci Selena nu o cunostea.
-Buna Violeta, zambi Mihai. Ce mai faci? Ma bucur ca ai venit si sper ca te-ai integrat. Cum ti se pare?
-Oooh, foarte frumos, suspina fata, cu toata incantarea in ochi, atunci cand il privea. Indragostita pana peste urechi, trebui sa adauge in gand Selena.
-V-ar…stiti, eu nu am ocazia sa…nu am avut pana acum….dvs sunteti actorul meu preferat, si ma intrebam..
-Te rog, spune-mi Mihai, nu sunt chiar atat de batran…cel putin asa sper, adauga el cu sarmul si siguranta aceea de sine al naibii de…sexy si rascolitoare.
-Ok, sigur…Mihai, suspina Violeta, ca o violeta tremuranda care mai avea putin si ii cadea la picioare. Era foarte frumoasa, in lumina flacarilor, si Selena se intreba ce barbat ar fi spus nu unei asemenea aparitii, care ii mai cerea si un autograf. El ii mazgali ceva pe caietul intins, cu perfecta politete si zambetul sarmant in coltul gurii, si fata ii multumi insa nu pleca, ci se aseza langa el.
-M-ar tenta si pe mine lumea teatrului…de mica. Stiu ca nu e usor…E usor sau greu, sa fii actor? intreba ea, parand ca dintr-odata ii disparuse toata timiditatea.
-Ooh…asta e o intrebare foarte grea, zambi Mihai. Poate e mai grea intrebarea, decat meseria in sine. Si da, e intr-adevar o meserie in care iti pui multe intrebari…nu esti niciodata sigur de ceea ce faci, daca oamenii te plac sau nu, daca intr-adevar serveste la ceva sau este doar o un passe-temps…Te intrebi de multe ori daca n-ar fi mai bines a faci ceva mai util semenilor si societatii.
-Bine Mihai, dar cum poti spune asa ceva, exclama micuta Violeta, dandu-si pe spate suvitele blonde si arcuindu-se gales spre el, fara a mai parea deloc intimidata. Tu nu vezi cat de mult te iubeste publicul, cat esti de apreciat de catre toti criticii, de la noi si din afara? Inca mai poti avea dubii daca ceea ce faci serveste cuiva? Ne daruiesti seara de seara atat de mult, atata magie, atata iubire, te sacrifice si muncesti atat de mult…cum sa nu te iubim, cum sa nu te adoram? Esti una dintre valorile acestei tari…
-Ooh, iti multumesc mult dar sa nu exageram, rase Mihai, vizibil magulit. Selena se trezi ca-si infringe unghiile in palme. De ce nu-l trata oare si ea mai frumos, in loc sa-l respinga si sa-I vina sa fuga de el in fiecare moment?
-Ma bucur si sper ca ceea ce spui sa fie adevarat, continua el. Insa ma tem ca in special fetele au aceasta opinie despre mine….glumi el in continuare.
-Vai, Mihai, esti tu prea modest, susura Violeta. Si il mangaie pe brat. Toata lumea te iubeste, altfel nu ar mai fi salile atat de pline la spectacolele tale. Efectiv, creezi dependenta, cine te-a vazut o data vrea sa te vada mereu. Esti unul din marile noastre talente…si eu sunt mai mult decat fericita si norocoasa de a ma afla aici, alaturi de o asa personalitate. Il privi in ochi si invitatia era mai mult decat evidenta. Selena ii privea cu o expresie care spera sa fie de indiferenta si amuzament…Si se ruga sa-si stapaneasca instinctul de a o parui pe micuta si blonda sirena…Se apuca sa infulece din pestele fript ce li se pusese dinainte, incercand sa fie atenta cu o ureche la ce-I spunea Mircea, iar cu cealalta sa capteze conversatia din stanga ei. Mica sirena blonda nu pierdea timpul, cu siguranta.
-..Insa ceea ce se intreaba toate admiratoarele tale, cred, este…cum de esti singur? Cum de nu accepti langa tine nicio ..muza? Bine, sunt sigura ca nu e adevarat, si ca o tii ascunsa bine pe aleasa inimii…noi insa nu am aflat nimic, am rascolit toate interviurile tale, si nu pomenesti deloc de ea. Cum de esti atat de rezervat, te superi daca te intreb?
Ce sa se supere? Mihai parea din ce in ce mai magulit de atentia fetei (cine n-ar fi, cu o asemenea frumusete langa el).
-Sunt flatat de atata interes…insa ai intuit bine, nu exista inca nicio “muza”, zambi el. Noi artistii suntem ceva mai singuratici…mie unul mi-ar fi greu sa cer unei persoane sa ma accepte cu toate ciudateniile, cu nelinistile, inconstantele, nebuniile mele…Daca cineva m-ar cunoaste cu adevarat, nu stiu daca m-ar putea suporta prea mult timp, adauga el ingandurat. Viata de artist poate parea frumoasa si stralucitoare pe dinafara, insa la cate sacrificii trebuie sa faci…nu stiu daca as cere asta cuiva, nu mi s-ar parea correct. Eu mi-am ales drumul asta, si trebuie sa-I support consecintele.
-Haide, Mihai, dramatizezi, chicoti mica scorpie blonda. Incearca numai sa ceri iubire, sa spui asta unei persoane…sunt sigura ca va fi mai mult decat dispusa, sa accepte…o viata de sacrificiu si de incantare alaturi de tine…
-Sunt incantat sa aud asta, murmura Mihai. Apoi cu o privire care ar fi topit si un iceberg, ii lua mana si i-o saruta incet. Selena simti ca I se urca tot sangele in obraji.
-Eu cred ca ti-e frica.
Ca la comanda, toata lumea o privi deodata in acelasi timp
-Cum ai zis?? intreba blondina privind-o cu ochi mari.

marți, 24 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 22)


Se facuse deodata extrem de cald, si parca o apasa intreaga atmosfera. Mai ales ca focul pe care-l facusera baietii era foarte mare. Si foarte frumos. Nici nu mai tinea minte de cand nu mai participase la un foc de tabara, de cand era mica. Cineva canta la chitara, si mai multe voci I se alaturasera in cor. Fredona si Selena alaturi de ei. Atmosfera incepea sa devina foarte placuta. Se relaxa.Isi intinse pe nisip picioarele lungi. Fusta I se ridicase deasupra genunchilor iar pe pielea ei dezgolita jucau reflexele flacarilor.Marea fosnea cu mii de tone de matase intunecata, ca o zeita materna protectoare si atotputernica, iar briza cu un imperceptibil miros de sare ii mangaia obrajii. Selena privea in departare, concentrata, pe deasupra canii ei cu ciocolata, si nu rostea un cuvant.. .La un moment-dat, parca simti privirea lui…Mihai, alaturi. Brusc deveni constienta ca el era acolo, si nu privea nicaieri decat la …ea. Doamne, de ce venise, sa-I strice seara, s-o faca sa stea ca pe jar, sa nu mai aiba o clipa de liniste? Isi intoarse capul spre el si-l surprinse privind in jos, in directia picioarelor ei goale afundate in nisip.Privea in gol, sau …?  Cu un reflex, Selena se acoperi protector cu faldurile fustei.Parca i-ar fi simtit aievea atingerea.Doamne, de ce se asezase chiar acolo langa ea? Oare avea sa o tortureze toata seara?Si in fond, de ce ii pasa ei atat de mult?Oare o lua razna?
Ii ajunse si Mircea, impreuna cu alti doi baieti si o fata. Se asezara langa ei si incepura sa palavrageasca.
-Totul bine, Sel?mai bine? O intreba Mircea cu tandrete. Ea ii zambi recunoscatoare si il mangaie pe brat, constienta de privirea lui Mihai.
-Da dragul meu, mult mai bine, multumesc, zise si se stranse langa el. Mircea o mangaie pe spate si o lua firesc de dupa mijloc. In mod normal, Selena nu l-ar fi lasat, insa acum un dracusor o facea sa se comporte cu el precum cu un iubit. Lasa, sa sufere un pic domnul profesor, rase ea in sine, desi nu-si deslusea prea bine care era vina pentru care voia sa-l pedepseasca. 

luni, 23 mai 2011

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.
Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : "Ajuta-ma Doamne".
Deodata auzi o voce venita din departari: "Ce doresti fiule?" "Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.
"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da Doamne, cred in Tine"
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni"spuse Dumnezeu
Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata...asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul Dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasat de franghia ta esti tu? 

 

Povestea unei minunate experienţe în preajma morţii

Nu stiu ce sa cred, sunt religioasa si nu pot sa am incredere in orice, insa mi-a placut viziunea...



Povestea unei experienţe în preajma morţii, de Mellen-Thomas Benedict

Din cartea sa Journey Through the Light and Back

Mellen-Thomas Benedict spune:

În 1982 am murit de cancer în faza terminală. Boala mea era inoperabilă şi orice fel de chimioterapie pe care mi-ar fi prescris-o nu ar fi făcut altceva decât să mă transforme, din ce în ce mai mult, într-o legumă. Mi se dăduseră între şase şi opt luni de viaţă.

În anii ‘70 eram un consumator ahtiat de informaţii şi mă întristam din ce în ce mai mult din cauza crizei nucleare, a crizei ecologice şi aşa mai departe. Aşa că, în lipsa unei baze spirituale, am început să cred că natura făcuse o greşeală şi că noi eram, de fapt, asemenea unui organism canceros aflat pe planetă. Percepeam oamenii că fiind un soi de cancer şi cu asta m-am ales.

Asta m-a ucis. Aveţi mare grijă cum vedeţi lumea. Acest lucru se răsfrânge asupra voastră, mai ales dacă viziunea voastră este negativă. Acest lucru m-a dus pe mine la moarte. Am încercat diverse metode alternative de vindecare, dar nimic nu mi-a folosit.

Aşa că am stabilit că totul era, de fapt, între mine şi Dumnezeu. Nu mă mai confruntasem niciodată până acum cu Dumnezeu, de fapt nu avusesem niciodată de-a face cu El. Nu aveam niciun fel de preocupări spirituale la vremea respectivă, dar am început o călătorie pentru a afla despre spiritualitate şi despre modurile alternative de vindecare. M-am apucat să citesc tot ce se putea despre subiectul respectiv, pentru că nu voiam să am vreo surpriză dincolo. Aşa că am început să citesc despre diverse religii şi filosofii. Toate erau foarte interesante şi mi-au dat speranţa că exista ceva dincolo. Ajunsesem în grija permanentă a unei infirmiere.

Îmi amintesc că m-am trezit într-o noapte, acasă, pe la 4:30 şi am ştiut că venise timpul.

Asta era ziua în care aveam să mor. Aşa că mi-am chemat câţiva prieteni şi mi-am luat la revedere. Mi-am trezit îngrijitoarea şi i-am spus. Făcusem o înţelegere cu ea că îmi va lăsa cadavrul în pace şase ore, pentru că citisem că se întâmplă tot soiul de lucruri interesante atunci când mori. Am adormit la loc.

Următorul lucru pe care mi-l amintesc este începutul unei experienţe tipice în apropierea morţii. Dintr-o dată, am fost perfect conştient că stăteam în picioare, dar corpul meu era aşezat în pat. În jurul meu era un fel de întuneric. Mă simţeam mai viu în afara corpului decât în viaţa obişnuită. Totul era atât de viu, încât puteam vedea fiecare cameră din casă. Puteam vedea şi acoperişul casei, împrejurimile ei şi chiar dedesubtul casei.

Era o Lumină care strălucea. M-am întors spre Lumina, care era foarte asemănătoare celei descrise de alţi oameni în experienţele lor din apropierea morţii. Era atât de minunată. Este tangibilă, o poţi simţi. Este ademenitoare; vrei să te duci spre ea, aşa cum te-ai arunca în braţele tatălui sau mamei tale ideale.

Pe măsură ce am început să mă mişc către Lumină, am ştiut intuitiv că, dacă merg către Lumina, voi muri. Aşa că mergeam spre Lumină şi spuneam: „Te rog să aştepţi un minut; stai doar o secundă. Vreau să mă gândesc la asta, aş vrea să-ţi vorbesc înainte să plec”. Spre surprinderea mea, în acel punct, întreaga experienţă s-a oprit. Vă puteţi controla experienţa de după moarte. Nu vă aflaţi într-un vârtej incontrolabil.

Aşa că dorinţa mea a fost respectată şi am avut o discuţie cu Lumina. Lumina lua permanent diferite forme, Iisus, Buddha, Krishna, mandale, imagini şi semne arhetipale. Am întrebat-o: Ce se întâmplă aici? Te rog, Lumină, explică-mi. Chiar vreau să ştiu care este realitatea situaţiei. Nu pot pune exact în cuvinte, pentru că era un fel de comunicare telepatică.

Lumina mi-a răspuns. Informaţia care mi-a fost transferată era că, în timpul experienţei tale de după moarte, credinţele tale sunt cele care dau forma feedback-ului pe care îl primeşti în faţa Luminii. Dacă eşti budist sau catolic sau fundamentalist, primeşti feedback legat de ceea ce era credinţa ta. Ai ocazia să o priveşti şi să o examinezi, dar majoritatea oamenilor nu o fac. După cum mi-a revelat mie Lumina, mi-am dat seama că ceea ce vedeam cu adevărat era matricea Sinelui nostru Superior.

Cu toţii avem un Sine Superior, sau o parte suprasufletească a fiinţei noastre. El mi s-a revelat în cea mai adevărată formă energetică a sa. Singurul fel în care o pot descrie cu adevărat este că Fiinţa Sinelui Superior este mai mult un canal. Nu arăta aşa, dar este o conexiune directă la Sursă, pe care o avem fiecare dintre noi. Suntem direct conectaţi la Sursă. Aşa că Lumina îmi arăta matricea Sinelui Superior. Eu nu eram angajat în nicio religie anume. Prin urmare, asupra acestei stări de fapt primeam feedback în timpul experienţei mele după moarte.

Continuând să cer Luminii să mă lămurească, să-mi explice, am înţeles ce este matricea Sinelui Superior. Avem o reţea în jurul planetei, la care sunt conectate toate Individualităţile Superioare.

Este precum o companie grozavă, un nivel următor, subtil de energie care ne înconjoară, nivelul spiritului, ca să spunem aşa. Apoi, după câteva minute, am mai cerut lămuriri. Chiar doream să ştiu despre ce este vorba în Univers şi, de data asta, eram gata să plec. Am spus: Sunt gata, ia-mă.

Atunci, Lumina s-a transformat în cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată: o mandala de suflete umane de pe aceasta planetă. Adusesem aici viziunea mea negativă a ceea ce se întâmplă pe planetă. Aşa că am întrebat Lumina, rugând-o să mă lămurească şi am văzut, în această mandala magnifică, cât de frumoşi suntem cu toţii în esenţa noastră, în nucleul nostru. Suntem cele mai frumoase creaţii.

Sufletul uman, matricea umană pe care o formăm împreună este absolut fantastică, elegantă, exotică, orice. Nu pot spune destul despre felul în care mi s-a schimbat părerea despre Fiinţele umane în acel moment. Am spus: O, Doamne, nu ştiam cât suntem de frumoşi. La orice nivel, sus sau jos, în orice formă v-aţi afla, voi sunteţi cea mai frumoasă creaţie.

Revelaţiile primite de la Lumina continuau fără oprire. Apoi am întrebat Lumina: Asta înseamnă că Omenirea va fi salvată? Atunci, asemenea unei explozii de trâmbiţe cu o ploaie de lumini spiralate, Marea Lumină a vorbit: Ţine minte asta şi nu uita niciodată; voi vă salvaţi, voi vă răscumpăraţi şi voi vă vindecaţi. Aţi făcut-o întotdeauna. O veţi face întotdeauna. Aţi fost creaţi cu puterea de a face asta, încă dinainte de începutul lumii.

În acea clipă am înţeles şi mai mult. Am înţeles că AM FOST DEJA SALVAŢI, şi ne-am salvat pe noi înşine, pentru că am fost proiectaţi să ne autocorectăm, asemenea întregului Univers al lui Dumnezeu. La asta se referă "a doua venire". I-am mulţumit Luminii lui Dumnezeu, din toată inima. Cel mai bun lucru pe care am putut să-I spun au fost următoarele cuvinte simple de mulţumire: O, dragă Dumnezeule, dragă Universule, dragă Sine Superior, Îmi Iubesc Viaţa.

Lumina părea să mă aspire şi mai profund. Era ca şi cum Lumina m-ar fi absorbit complet. Lumina Iubirii este ceva de nedescris. Am intrat într-un alt tărâm, mai profund decât cel precedent, şi am devenit conştient de ceva mai mult, mult mai mult. Era un şuvoi enorm de Lumină, vast şi plin, adânc în Inima Vieţii. Am întrebat ce era.

Lumina mi-a răspuns: Acesta este FLUVIUL VIETII. Bea din această apă bogată, după dorinţa inimii. Aşa am făcut. Am luat înghiţituri, una după alta. Să bei Viaţa însăşi! Eram în extaz.

Atunci Lumina a spus: Ai o dorinţă. Lumina ştia totul despre mine, trecutul, prezentul şi viitorul. Da! am şoptit.

Am cerut să văd restul Universului, dincolo de sistemul nostru solar, dincolo de toate iluziile omeneşti. Lumina mi-a spus atunci că pot să merg odată cu Şuvoiul. Am făcut-o şi am fost purtat prin Lumină, către capătul tunelului. Am simţit şi am auzit o serie de explozii sonice foarte blânde. Ce mai goană!

Dintr-o dată, mi s-a părut că sunt lansat de pe planetă, pe acest şuvoi de Viaţă. Am văzut Pământul dispărând. Sistemul solar, în întreaga lui splendoare, a trecut uşor pe lângă mine şi a dispărut. Cu o viteză mai mare decât cea a luminii am zburat prin centrul Galaxiei, absorbind din ce în ce mai multă cunoaştere, pe măsură ce înaintam. Am aflat că aceasta Galaxie şi întreg Universul sunt pline de diferite forme de VIAŢĂ. Am văzut multe lumi. Vestea bună este că nu suntem singuri în Univers!

Pe măsură ce călătoream pe şuvoiul de conştienţă prin centrul Galaxiei, şuvoiul se desfăcea în extraordinare valuri fractalice de energie. Supraaglomerările Galaxiei, cu toată înţelepciunea lor străveche, zburau pe lângă mine. Primul gând a fost că mergeam undeva, chiar călătoream. Dar apoi mi-am dat seama că, pe măsură ce şuvoiul se mărea, propria mea conştienţă se extindea şi ea, pentru a cuprinde tot ce era în Univers! Toată creaţia trecea pe lângă mine. Era o minune de neimaginat! Eram cu adevărat un Copil Minune; un prunc în Lumea minunilor!

În acel moment, m-am regăsit într-o tăcere profundă, dincolo de limitele liniştii. Puteam vedea sau percepe VECIA, dincolo de Infinit.

Eram în Vid.

Eram în pre-creaţie, înainte de Big Bang (Marea Explozie). Trecusem dincolo de începutul timpului/ Primul Logos/ Prima Vibraţie. Eram în Ochiul Creaţiei. Am simţit că atingeam Faţa lui Dumnezeu. Nu era un sentiment religios. Pur şi simplu, am fost una cu Viaţa şi Conştienţa Absolută.

Când spun că am putut vedea sau percepe veşnicia, spun că am putut experimenta modul în care Creaţia, în întregimea ei, se autogenerează. Era fără început şi fără sfârşit. Acestea e un gând care îţi lărgeşte mintea, nu-i aşa?

Oamenii de ştiinţă percep Big Bang-ul asemenea unui eveniment unic, ce a dat naştere Universului. Am văzut, în timpul experienţei mele de viaţă după moarte, că Big Bang a fost doar unul dintr-un număr infinit de alte Big Bang-uri care creează Universuri, încontinuu şi simultan. Singurele imagini care se pot apropia oarecum de asta, în termeni umani, ar fi acelea create de supercomputerele ce folosesc ecuaţii de geometrie a fractalilor.

Oamenii din antichitate ştiau toate astea. Ei spuneau că Dumnezeu crease periodic noi Universuri, expirând şi recrease alte Universuri, inspirând. Aceste epoci erau numite Yuga. Ştiinţa modernă a numit asta Big Bang. Mă aflam în conştienţa absolută, pură. Puteam vedea sau percepe toate marile explozii Big Bang sau Yuga, cum se creau şi se recreau. Am intrat instantaneu, simultan, în toate. Am văzut că absolut fiecare părticică a creaţiei are, la rândul său, puterea de a crea. Este foarte dificil de explicat. Încă nu am cuvinte să descriu lucrul ăsta.

Mi-au trebuit ani întregi, după ce m-am întors din experienţa mea în preajma morţii, să găsesc cuvinte care să descrie experienţa Vidului. Pot să vă spun acum aşa: Vidul este mai puţin decât nimic şi totuşi, mai mult decât orice există! Vidul este zero absolut, haosul ce dă naştere tuturor posibilităţilor. Este Conştienţa Absolută, cu mult mai mult decât Inteligenţa Universală.

Vidul este golul sau nimicul dintre manifestările fizice. Este SPAŢIUL dintre atomi şi componentele lor. Ştiinţa modernă a început să studieze acest spaţiu. Ea îl numeşte punctul Zero. Ori de câte ori se încearcă să fie măsurat, instrumentele depăşesc scala, sau, cum s-ar spune, tind spre infinit. Până acum nu a fost găsită o modalitate de a măsura, cu precizie, infinitul. În corpul vostru şi în Univers există mai mult spaţiu zero decât orice altceva!

Ceea ce misticii denumesc Vid, nu este un vid. Este atât de plin de energie, un alt fel de energie, care a creat tot ceea ce suntem. Totul, începând de la Big Bang, este vibraţie, de la primul Cuvânt care este prima vibraţie. Biblicul EU SUNT în realitate are un semn de întrebare după el. EU SUNT- Ce sunt eu? Astfel, creaţia este Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, în orice fel imaginabil, într-o explorare continuă prin fiecare dintre noi. Am început să văd, în timpul experienţei mele în preajma morţii, că tot ceea ce există este Sinele, literalmente Sinele vostru, Sinele meu. Totul este marele Sine. De aceea ştie Dumnezeu chiar şi atunci când cade o frunză. Lucrul acesta este posibil pentru că, oriunde te-ai afla, acolo este centrul Universului. Oriunde se află orice atom, acela este centrul Universului. Există Dumnezeu în acela şi există Dumnezeu în Vid.

Atunci când exploram Vidul, în timpul experienţei mele în preajma morţii, şi toate acele Yuga sau creaţii, mă aflam complet în afara timpului şi spaţiului, aşa cum le cunoaştem noi. În această stare extinsă am descoperit că, de fapt, creaţia înseamnă Conştienţa Absolută Pură, sau Dumnezeu, care intră în Experienţa Vieţii, aşa cum o ştim noi. Vidul însuşi este lipsit de experienţă. Este înaintea vieţii, înainte de prima vibraţie. Dumnezeirea înseamnă mai mult decât Viaţă şi Moarte. Prin urmare, există chiar mai mult de experimentat în univers decât Viaţa şi Moartea!

Când am înţeles acest lucru, încheiasem cu Vidul şi doream să mă întorc la Creaţia sa, sau Yuga. Părea lucrul cel mai normal de făcut. Atunci m-am întors brusc prin cea de-a doua Lumină, sau Big Bang, şi am auzit mai multe explozii de catifea. Am mers pe şuvoiul conştienţei, înapoi prin întreaga Creaţie, şi ce mai călătorie a fost! Supraaglomerările Galaxiilor au trecut prin mine, aducându-mi şi mai multă înţelegere. Am trecut prin centrul Galaxiei noastre, care este o gaură neagră. Găurile negre sunt marile procesoare sau reciclatoare ale Universului.

Ştiţi ce se află de cealaltă parte a unei găuri negre? Suntem noi; Galaxia noastră, care a fost reciclată dintr-un alt Univers. În întreaga ei configuraţie energetică, Galaxia arăta asemenea unui oraş fantastic al luminilor. Toată energia de pe această parte a Big Bang-ului este Lumină. Fiecare subatom, atom, stea, planetă, chiar şi conştienţa însăşi sunt alcătuite din Lumină şi au o frecvenţă şi/sau o particulă. Lumina este vie. Totul este alcătuit din Lumină, chiar şi pietrele. Aşa că totul este viu. Totul este alcătuit din Lumina lui Dumnezeu; totul este foarte inteligent.

Atunci când eram purtat pe şuvoi, am putut vedea, în cele din urmă, că se apropia o Lumină imensă. Am ştiut că era Prima Lumină; Matricea Luminoasă a Sinelui Superior a Sistemului nostru Solar. Apoi, întregul nostru Sistem Solar a apărut în Lumină, însoţit de una dintre exploziile acelea de catifea.

Am putut vedea toată energia pe care o generează acest Sistem Solar şi este un spectacol incredibil de Lumină! Am putut auzi Muzica Sferelor. Sistemul nostru Solar, asemenea tuturor corpurilor cereşti, generează o matrice unică de Lumină, sunet şi energii vibraţionale. Civilizaţiile avansate de pe alte sisteme stelare pot detecta în Univers Viaţa, aşa cum o ştim noi, după amprenta energetică şi vibraţională a matricei. Este o joacă de copii. Copilul minune al Pământului (Fiinţele umane) face chiar acum o grămadă de zgomot, asemenea copiilor care se joacă în curtea Universului.

Lumina mi-a explicat că nu există moarte; suntem Fiinţe nemuritoare. Suntem vii dintotdeauna! Am înţeles că facem parte dintr-un sistem natural viu, care se reciclează permanent. Nu mi s-a spus niciodată că trebuie să mă întorc. Am ştiut că va trebui. Era firesc, după tot ceea ce văzusem în timpul experienţei mele în preajma morţii.

Nu ştiu cât timp am fost cu Lumina, în timp uman. Dar a venit momentul în care am înţeles că toate întrebările mele îşi primiseră răspuns şi că întoarcerea mea era iminentă. Când spun că toate întrebările mele căpătaseră răspuns dincolo, chiar asta vreau să spun. Toate întrebările mele au primit răspuns. Fiecare om are o viaţă diferită şi întrebări diferite, la care caută răspuns. Unele dintre întrebările noastre sunt universale, dar fiecare dintre noi explorează acest lucru pe care îl numim Viaţă în felul său personal unic. Aşa se întâmplă cu orice formă de viaţă, de la munţi, până la orice frunză din vreun copac.

Acest lucru este foarte important pentru noi, cei din acest Univers. Pentru că totul contribuie la Imaginea Generală, la deplinătatea Vieţii. Noi suntem, literalmente, Dumnezeu care explorează Sinele lui Dumnezeu, într-un Dans infinit al Vieţii. Unicitatea noastră sporeşte întreaga Viaţă.

Când am început întoarcerea către ciclul vieţii, nu mi-a trecut nicio clipa prin minte, nici nu mi s-a spus, că mă voi întoarce în acelaşi trup. Am avut încredere deplină în Lumină şi în procesul Vieţii. Atunci când şuvoiul s-a unit cu marea Lumină, am cerut să nu uit niciodată revelaţiile şi sentimentele legate de ceea ce am învăţat dincolo.

A urmat un da. L-am simţit ca şi cum sufletul mi-ar fi fost sărutat.

Apoi am fost dus înapoi prin Lumina în tărâmul vibraţional. Întregul proces s-a repetat, cu şi mai multe informaţii care mi-au fost transmise. M-am întors acasă şi mi s-au dat lecţii din experienţa mea în preajma morţii, legate de mecanismul reîncarnării. Mi s-au dat răspunsuri la toate micile mele întrebări: Cum se face asta? Cum se face ailaltă? Am ştiut că mă voi reîncarna.

Pământul este un mare procesator de energie şi conştiinţa individuală se dezvoltă din asta, în fiecare dintre noi. Mă gândeam la mine ca devenind om pentru prima dată, şi eram fericit să fiu aşa. Din ceea ce am văzut, aş fi fericit să fiu şi un atom în acest Univers. Un atom. Aşa că, să fiu o parte umană a lui Dumnezeu‚ asta este cea mai minunată binecuvântare. Este o binecuvântare dincolo de orice ne închipuim noi că poate fi o binecuvântare. Pentru fiecare dintre noi, să fim partea umană a acestei experienţe este ceva teribil şi magnific. Fiecare dintre noi, oriunde şi oricum ar fi, ratat sau nu, este o binecuvântare pentru planetă, exact în locul în care se află.

Am trecut prin procesul reîncarnării, aşteptându-mă să ajung un bebeluş undeva. Dar mi s-a dat o lecţie despre cum evoluează identitatea şi conştienţa individuală. Am fost atât de surprins când am deschis ochii. Nu ştiu de ce, pentru că o înţelesesem, dar a fost totuşi o surpriză atât de mare să mă întorc în acest corp, înapoi în camera mea, cu cineva care mă privea, plângând în hohote. Era infirmiera mea. Ea renunţase să mai spere după o oră şi jumătate după ce mă găsise mort. Corpul meu era rigid şi inflexibil. S-a dus în cealaltă cameră. Atunci m-am trezit şi am văzut lumina afară. Am încercat să mă ridic şi să mă duc spre ea, dar am căzut din pat. Infirmiera a auzit zgomot, a venit în fugă şi m-a găsit pe podea.

Când mi-am revenit, am fost foarte surprins şi, în acelaşi timp, plin de veneraţie faţă de ceea ce mi se întâmplase în timpul experienţei mele în preajma morţii. La început, toate amintirile călătoriei mele pe care le am acum, încă nu existau. Continuam să alunec din lumea asta şi întrebam într-una: Trăiesc? Lumea asta părea mai ireală decât cealaltă. După trei zile mă simţeam din nou normal, mai clar şi totuşi diferit de felul în care mă mai simţisem vreodată în viaţă. Amintirile experienţei mele au revenit mai târziu. Nu vedeam nimic rău în nicio Fiinţă umană pe care o văzusem vreodată. Înainte, eram cu adevărat plin de prejudecăţi. Credeam că mulţi oameni erau nişte rataţi. De fapt, credeam că toţi, în afară de mine, erau nişte rataţi. Dar acum am scăpat de toate astea.

Cam după 3 luni un prieten mi-a sugerat să fac nişte analize, aşa că m-am dus să mă scaneze şi aşa mai departe. Mă simţeam cu adevărat bine şi mă temeam să nu primesc veşti proaste. Mi-l amintesc pe medicul de la clinică privind scanările dinainte şi cele după, zicând: Ei bine, nu mai este nimic aici. Am spus, Cu adevărat este un miracol. El a răspuns Nu, astfel de lucruri se mai întâmplă, se numesc remisii spontane. Părea destul de neimpresionat. Dar aici era vorba de un miracol şi eu eram impresionat, chiar dacă nimeni altcineva nu era.

În timpul experienţei mele în preajma morţii am coborât în ceea ce s-ar putea numi Iad şi a fost foarte surprinzător. Nu am văzut Satana sau răul. Coborârea mea în Iad a fost o coborâre în mizeria umană, în ignoranţa şi întunericul lipsei de cunoaştere. A părut a fi o eternitate jalnică. Dar fiecare dintre milioanele de suflete din jurul meu avea o mică stea de Lumină, care îi stătea oricând la dispoziţie. Dar nimeni nu părea să-i acorde atenţie. Erau atât de prinşi în propria durere, traumă şi suferinţă. Dar, după ceea ce mi-a părut o eternitate, am început să chem Lumina aceea, asemenea unui copil care îşi strigă părinţii în ajutor.

Atunci, Lumina s-a deschis şi a format un tunel care a venit direct la mine şi m-a izolat de toată frica şi durerea. Asta este, în realitate, Iadul. Aşa că, ceea ce facem este să învăţăm să ne ţinem de mână, să ne apropiem unii de alţii. Porţile Iadului sunt acum deschise. Ne vom uni, ne vom prinde de mâini şi vom păşi împreună afară din Iad. Lumina a venit la mine şi s-a transformat într-un Înger auriu, imens. Am spus: Eşti Îngerul Morţii? Mi-a transmis că era suprasufletul meu, matricea Sinelui meu Superior, o parte foarte veche a noastră. Apoi am fost dus în Lumină.

Curând, ştiinţa noastră va cuantifica spiritul. Va fi minunat, nu-i aşa? Reuşim să facem acum dispozitive care sunt sensibile la energia subtilă, sau la energia spiritului. Fizicienii folosesc acceleratoare de particule pentru a zdrobi atomii şi a vedea din ce sunt formaţi. Au ajuns până la nivelul quarcilor şi aşa mai departe. Ei bine, într-o bună zi vor ajunge până la acel lucru mic ce ţine totul laolaltă şi îl vor numi: Dumnezeu. De abia acum începem să înţelegem că şi noi creăm, pe parcurs ce avansăm. Cum am văzut aievea, în timpul experienţei mele am ajuns pe un tărâm unde există un punct în care ne transmitem întreaga cunoaştere acumulată şi începem să creăm următorul fractal, următorul nivel. Avem puterea de a crea, pe măsură ce explorăm. Acesta este Dumnezeu, care se extinde prin noi.

De la întoarcerea mea, am trăit experienţa Luminii în mod spontan şi am învăţat cum să ajung în acel spaţiu aproape oricând în timpul meditaţiei mele. Fiecare dintre voi poate face asta. Nu este nevoie să muriţi sau să aveţi o experienţă în preajma morţii pentru a face acest lucru. Sunteţi dotaţi pentru asta, aveţi deja tot ce vă trebuie. Corpul este cea mai minunată Făptură de Lumina din câte există. Corpul este un Univers de Lumină incredibilă. Spiritul nu ne forţează să anulăm acest corp. Nu asta se întâmplă. Nu mai încercaţi să deveniţi Dumnezeu; Dumnezeu devine voi. Aici.

L-am întrebat pe Dumnezeu: Care este cea mai bună religie de pe planetă? Care este cea corectă? şi Dumnezeirea a spus, cu multă iubire: Nu-mi pasă. A fost o graţie incredibilă. Când Dumnezeirea a spus nu-mi pasă, am înţeles imediat că e treaba noastră să ne pese. Este important, pentru că noi suntem Fiinţele cărora le pasă. Contează pentru noi, iar în asta rezida importanţa. Aici avem ecuaţia energiei în spiritualitate. Dumnezeului Absolut nu îi pasă dacă eşti protestant, budist sau orice altceva. Toate reprezintă faţetele unui întreg. Mi-aş dori că toate religiile să-şi dea seama de asta şi să se lase unii pe alţii în pace. Nu e vorba de sfârşitul religiilor, ci că vorbim despre acelaşi Dumnezeu. Trăiţi şi lăsaţi-i şi pe alţii să trăiască. Fiecare are o altă viziune. Şi toate fac parte din imaginea globală; toate sunt importante.

Am trecut dincolo, în timpul experienţei mele în preajma morţii, plin de temeri legate de deşeurile toxice, rachetele nucleare, creşterea explozivă a populaţiei şi de distrugerea pădurii amazoniene. M-am întors, iubind fiecare problemă. Iubesc deşeurile nucleare. Iubesc norul uriaş în formă de ciupercă; acesta reprezintă cea mai sfântă mandala pe care am manifestat-o până acum, ca un arhetip. El, mai mult decât orice religie şi filozofie de pe Pământ, ne-a adus împreună, dintr-o dată, la un nou nivel al conştienţei. Ştiind că am putea arunca planeta în aer de 50 de ori, sau de 500 de ori, realizăm în cele din urmă, poate, că ne aflăm cu toţii aici, împreună.

Pentru o perioadă de timp, a fost nevoie să se adune mai multe bombe. Atunci am început să spunem: nu mai vrem aşa ceva. Acum ne aflăm, de fapt, într-o lume mai sigură decât a fost ea vreodată, şi va deveni şi mai sigură. Aşa că m-am întors din experienţa mea în preajma morţii iubind deşeurile toxice, pentru că ne fac să ne apropiem unii de alţii. Aceste lucruri sunt atât de mari. După cum ar spune Peter Russel, aceste probleme sunt acum de dimensiunea sufletului. Avem soluţii de dimensiunea sufletului? DA!

Tăierea pădurii amazoniene va încetini şi, în cincizeci de ani de acum încolo, vor fi mai mulţi copaci pe planetă decât au fost demult. Dacă vă ocupaţi de ecologie, faceţi-o în continuare; sunteţi acea parte din sistem care devine conştientă. Faceţi-o cu toată puterea, dar nu fiţi deprimaţi. E o parte din ceva mult mai mare.

Pământul se află în plin proces de îmblânzire. Nu va mai fi niciodată un loc atât de sălbatic cum era altădată. Vor rămâne locuri sălbatice măreţe, rezervaţii în care natura să prospere. Grădinăritul şi rezervaţiile vor constitui preocupările viitorului. Creşterea populaţiei a ajuns foarte aproape de optimul energetic care să determine o schimbare a conştienţei. Aceasta schimbare în conştienţă va conduce la schimbări în domeniul politicii, banilor şi energiei.

După ce am murit o dată, trecând prin experienţa în preajma morţii şi întorcându-mă, respect cu adevărat viaţa şi moartea. În experienţele noastre cu ADN-ul s-ar putea să fi deschis poarta unui mare secret. În curând, vom putea trăi în acest corp cât de mult vrem.

După ce veţi fi trăit în jur de 150 de ani, veţi simţi intuitiv că vreţi să schimbaţi canalul. Să trăieşti o veşnicie într-un singur trup nu este la fel de creativ ca şi reîncarnarea, că şi transferul energiei în acest vortex fantastic de energie în care ne aflăm. Vom vedea cu adevărat înţelepciunea Vieţii şi morţii şi ne vom bucura de ea. După cum stau lucrurile, suntem vii dintotdeauna.

Acest corp în care vă aflaţi a fost viu dintotdeauna. El vine dintr-un şuvoi de Viaţă care îşi are originea în Marea Explozie (Big Bang) şi chiar dincolo de ea.

Acest corp dă viaţă vieţii următoare, atât ca energie densă, cât şi subtilă.

Acest corp este viu deja de o veşnicie.

Masca si fluturele (episodul 21)


Se intoarsera brat la brat, si toti ii intampinara cu strigate de veselie:
-Aaaaaa deci aici erati!! Era sa trimitem politia dupa voi, credeam ca v-ati inecat in mare!!
-In marea dragostei, adauga cineva malitios, si mai multe rasete se inaltara in atmosfera plina de euforie.
- Ce povesti incredibile de amor se pot naste la un curs de televiziune, se auzi alt glas, si alte rasete, incat Selenei I se taiara picioarele si se aseza, sprijinita de bratul cald al lui Mircea.Se simtea jenata si vinovata de parca ar fi comis o faradelege, simtise privirea amuzata a lui Mihai asupra ei, si parca ar fi vrut s-o inghita pamantul, ar fi vrut sa se faca mica si invizibila cat o musca.
  In schimb, spre marea ei surprindere, Mihai se indrepta spre ei si se aseza chiar langa ea. Zambi si ii oferi o cana cu ceva fierbinte:
-Pari cam epuizata, se pare ca prea multa dragoste dintr-odata nu face chiar bine, ii zise si ea l-ar fi strans de gat cu placere in acele clipe. Un pic de ciocolata calda o sa te mai intremeze, plus ca e considerata afrodisiac, adauga el facandu-I cu ochiul, si ii intinse cana cu lichidul care lucea dubios in lumina flacarilor. Ea nu putu sa nu o ia, desi i-ar fi turnat-o in cap cu draga inima.Indrazni sa se uite la el murmurand: “mersi, dar eu si Mircea nu avem nevoie de asa ceva”; in loc sa para amuzat sau agasat, o privea cu ochi atenti, cercetatori. Off niciodata n-o sa inteleg ce e in mintea barbatilor, mai ales a astora..a  vedetelor. Mihai si Mircea erau diferiti precum luna si soarele: pe cat de bine ghicea gandurile unuia, pe atat de ascuns ca noaptea ii parea celalalt. Se ghemui cat putu de departe de el, cu nasul in cana de ciocolata delicioasa si energizanta, trebui sa recunoasca.Auzi, afrodisiac! Drept cine o lua??Hmmm la cum te-ai aruncat in bratele lui in seara cu pricina, o fi avand omul dreptate sa creada ce crede…

duminică, 22 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 20)


Ea tresari insa si se departa de el.
-Ohhh tu sa ma ierti, ii zise, si privi in jos, in intuneric . Nu indraznea sa se uite spre el, se simtea deodata extrem de jenata.El isi dadu seama si nu mai incerca nicio apropiere .Mersera unul langa altul tacuti.
-Imi pare rau ca am stricat totul, zise Mircea cu dezamagire in voce.
Dragul de el…I se franse inima vazandu-l suparat.
-Nu, n-ai stricat nimic, eu sunt cea care a stricat atmosfera…nu stiu ce e cu mine..o fi schimbarea de aer, sau poate prea mult dans, prea mult efort azi…nu sunt obisnuita. Iarta-ma tu, probabil esti obisnuit cu persoane mult mai...active, iar pe mine de la 2 dansuri m-a luat ameteala…parca as fi o baba, incerca ea sa faca haz.
-Ba sa nu-ti faci griji, nu stiu cum par insa de fapt mie-mi plac fetele mai linistite..asa ca tine.O privi si o lua de mana.
Selena ii multumi in gand insa senzatia dedisconfort tot nu o parasea.
-Sel…nu am glumit, stii, cu Mihai mai devreme. Chiar ma simt…chiar m-ai cucerit…esti fata cea mai de treaba pe care am cunoscut-o vreodata…si…cea mai frumoasa, ii sopti. Nici macar fetele din televiziune nu se compara cu tine, nu au naturaletea ta… de fapt, trebuie sa recunosc ca te-am placut imediat, de la inceput, de cand cu proiectul tau indraznet de emisiune. Ai fost asa de simpatica incat inima mea a luat-o razna imediat…te superi, daca-ti marturisesc? intreba el cu un aer de copil strengar care vrea sa para spasit, dar spera la bucata de ciocolata.
-Ohh...eu…zise ea, si isi simti mana stransa mai tare.Se intreba cum ar fi reactionat Mihai daca ar fi fost de fata, si se uita brusc in jur sa vada daca nu cumva e pe aproape, observandu-I orice miscare ca un radar, insa deja inserarea coborase si nu se vedeau decat luminile petrecerii, la o distanta buna caci se departasera destul. Brusc I se facu frig si ar fi vrut sa fie la sute de km departare, la ea acasa, in liniste, sa nu mai stie de nimeni si de nimic, sa se ascunda sub patura si sa doarma.Mircea ii observa starea.
-Nu stiu ce e in capul meu sa te stresez atat, vad ca nu prea esti in apele tale, iarta-ma, iarta-ma, zise si incerca sa o cuprinda pe dupa umeri insa ea se indeparta si incepu sa mearga in tacere.
-Selena….o striga el. Te-am suparat cu adevarat???Poti sa-mi explicit, te rog, ce am facut?
Ea nu-I raspunse, o mare sfarseala o cuprinsese si n-ar mai fi vrut decat sa doarma.
-Selena! Te rog, zise el cu disperare in glas si ea se opri.Ii arata un chip obosit .
-Draga Mircea, tu sa ma ierti, nu, nu mi-ai facut absolut nimic, esti absolut minunat…esti un baiat minunat, nici nu te merit si da, am simtit si eu de la inceput o mare afinitate pentru tine,…insa stii, nu sunt obisnuita cu lumea vedetelor, poate pentru tine este normal sa ai totul repede insa eu functionez un pic..mai incet, intelegi, nu mi-o lua in nume de rau…Hai sa pornim mai usurel….mie-mi place sa cunosc persoana de langa mine, inainte de a ma arunca in ceva mai serios..intelegi…adica nu sunt genul de fata…nu stiu ce fel de persoane intalnesti tu in lumea ta, eu sunt repet, mai inceata..nu-mi place sa ma grabesc, murmura ea, si isi relua mersul.
-Sigur, sigur Sel, zise Mircea insa parca nu i-ar fi inteles bine sensul vorbelor. Cum spui tu…eu nu vreau sa te …sa te fac sa te simti prost in niciun fel…ma bucur ca simpatia e reciproca, si sper cu adevarat sa…in fine, vreau sa spun, sa-mi dai o sansa…acum chiar parea un copil care se roaga de mama sa-I cumpere acadeaua. Ii parea rau de el insa se simtea prea obosita sa mai lungeasca discutia care oricum parca nu avea sens. Il lua de brat prefacandu-se inveselita:
-Gata darling, cu atatea scuze si pareri de rau…hai sa ne grabim, altfel se termina petrecerea fara noi!!!

sâmbătă, 21 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 19)


Mihai ii privea fara pic de zambet in ochii intunecati ca marea.
-Buna Mircea, Selena. M-am eliberat de niste sarcini, si am zis sa dau o fuga…a insistat Emilian, sa va faca o surpriza…daca as fi stiut ca va distrati atat de bine, as fi venit mult mai devreme, adauga el si numai ea probabil ii simti tonul insinuant.
-Ce misto, exclama Mircea. Acum suntem echipa completa. Sa vezi ce ne distram, nu-I asa Sel? Apropo, ai vazut ce cucerire am facut, rase el facand cu ochiul spre Mihai, si o lua de brat. Cursantele astea…imi sucesc capul! Selena rase manzeste si nu indrazni sa-si ridice privirea spre ochii intunecati.
-Da, am observat, se auzi vocea lui joasa. Felicitari, Mircea. O cucerire remarcabila.
Din nou sarcasm? Tot nu indrazni sa se uite in ochii negri, simtea ca daca ar fi facut-o ar fi rupt-o la fuga, si el ar fi urmarit-o special ca sa o bata, in tot Costinestiul. Ii zise repede lui Mircea:
-Hai sa mergem…mi-e putin rau…iarta-ma, se balbai ea intrebandu-se daca I se auzeau cumva bataile inimii in piept.
-Cum nu, scumpa mea. Mihai, ma ierti...se pare ca trebuie sa ascult de vointa domnitei mele, rase el. Salutare, ne vedem mai tarziu, ok.
Selena il trase pe Mircea dupa ea fara un cuvant si se indrepta cat mai repede posibil spre partea opusa.
-Draguto, dar ce ai patit? Ti-e chiar asa rau? Vrei sa mergem undeva unde e liniste? Se ingrijora Mircea.
-Aaaa  ...da, te rog, hai sa ne plimbam putin pe plaja, mai departe, il ruga fara sa se mai intrebe ce vor spune ceilalti.
-Ok, haide, aproba Mircea. Dar ce e, ti s-a facut rau de la dansat?
-Cred..si de la bere, mi se invarte capul.
-Esti palida, intr-adevar. Iarta-ma, daca te-am fortat , zise el si o lua grijuliu de mijloc. Se indepartara de toti pana cand abia se mai auzea putin din muzica asurzitoare.
-Selena, sopti el, dac-ai sti cat esti de frumoasa…Marea si soarele iti dau o culoare aparte.Parca ai fi ireala, atat esti de frumoasa. In timp ce ea  simtea parca in spate ochii Lui cum o ard, Mircea Isi apropie fata de a ei si ii depuse o sarutare tandra pe obraz. 

vineri, 20 mai 2011

Din ce citesc, vad ca oamenii din orase isi complica existenta; si cu cat e mai complicata, cu atat au ei mai multe intrebari de la viata si de la ei insisi, mai multe si mai complicate.
In plus, oamenii din orase au mereu cate ceva de facut. Traiesc pentru un proiect, pentru o obsesie. traiesc pentru a alerga. De aceea, nu se relaxeaza niciodata, nu respira aer niciodata. Nu isi iau vacante, sau daca si le iau, sunt din acelea cu calabalac si cheltuiala mare. etc. De aceea, sunt ..sa zicem, nefericiti.Ori mai putin fericiti decat ar putea fi.
In seara aceasta, am ales sa privesc cerul si sa stau cu mine pe terasa. Fara sa fac nimic,fara sa vreau nimic . Sa ma gandesc la mine si la cat e de simpla in fond viata. Si la cat de putine lucruri imi trebuie.
In seara asta, totul e simplu. In seara asta am renuntat sa ma pregatesc pentru ziua de maine, sa numar bani, sa-mi fac planuri, sa-mi iau bilete de avion, sa fac curatenie, sa mananc, si..chiar si sa continui sa-mi scriu romanul meu imaginar. In seara asta, privesc cerul, in pace cu mine. Nu mai vreau niciun interes. 

Varful inimii

Sa asculti muzica divina undeva la inaltime, pe o terasa deasupra tuturor caselor si deasupra marii.
In departare barcile isi desfasoara panzele pe azurul plin de lumina.Plin de lumina iti este sufletul,  caci in sfarsit te-ai gasit.
Ma rog pentru pacea lumii, si ma rog sa fiu, sa raman un copil bun.
Viata in minunea sa e totusi greu de exprimat in cuvinte.

Madonna - Easy ride

Asculta mai multe audio diverse

Masca si fluturele (episodul 18)

Spre amiaza, Emilian propuse o minidiscoteca pe plaja si fu intampinat de uralele tuturor….cu foc de tabara, gratar si tot dichisul. Selena si Mircea devenisera nedespartiti. Isi descoperisera o groaza de afinitati: le placea aceeasi muzica, vazusera aceleasi filme, adorau concertele, teatrul si dansul, citisera aceleasi carti, le placeau aceleasi personaje mondene…se distra de minune pentru ca el ii povestea tot felul de amanunte picante din viata lor caci pe multi ii cunostea bine…. Incinsera o mica discoteca in aer liber, de rasuna plaja. Ea dansa numai cu Mircea, care o incanta tot mai mult: o invata tot felul de figuri si o facu aproape sa se inece de ras, cu comentariile lui pline de umor la adresa diversilor gura-casca care ii admirau de pe margini… Se dezlantuira ca nebunii fara sa le mai pese de ceilalti, desi Selena se intreba cam ce credeau toti, ea si super vedeta Mircea Marin, dansand ca doi indragostiti pe plaja? Daca aparea a doua zi in ziarele de cancan? Mircea Marin si noua lui cucerire…ce ar fi zis colegii de la birou, si mai ales Andreea? Oare avea s-o dea afara? Oare Aveau sa o barfeasca pana la adanci batraneti? Orice-ar fi, macar o poza tot trebuia sa-si faca, impreuna cu Mircea, sa-l roage sa-I dea si un autograf… sa aiba ce arata eventualilor nepoti…Tot ii zburau astfel de ganduri prin cap, cand se simti urmarita cu insistenta de o pereche de ochi negri patrunzatori si foarte familiari….Ah, nu. Nu se poate. Intoarse capul ca fulgerata si la cativa metri de ea il vazu nici mai mult nici mai putin decat pe….Mihai, cu o bere in mana, cu bratele incrucisate, urmarindu-I atent si cu o expresie indescifrabila. Selena simti ca i se face rau fara motiv. Se opri din dans atat de brusc, incat Mircea aproape ca o lovi din greseala.
-Sel, ce ai? Ce e?se ingrijora el.
-Ah, nu…nu e nimic, cred ca…poate am dansat prea mult, mai bine as lua o pauza, te superi? Hai sa…ah, la naiba, venise.Cum s-ar fi putut altfel?se gandi ea inciudata si cu un gol in stomac.Ce ma fac acum?Week-end-ul ei cel minunat se dusese pea pa sambetei, oricat de ironica ar fi expresia.
-Cum sa nu, iarta-ma daca te-am obosit prea mult…e drept ca daca ma dezlantui, sunt greu de oprit, zambi Mircea. Vrei sa bem ceva?
-Da, as bea ceva, zise ea, insa imediat ii paru rau, fiindca se indreptara exact spre locul unde statea Mihai. Ah, nu, de fapt mai bine nu...incerca ea sa remedieze, insa era prea tarziu. Deja Mircea il vazuse si se indrepta vesel spre el. Se cunosteau, erau chiar prieteni, asa ca Mircea il saluta imediat:
-Mihai, ce surpriza!! Parca auzisem ca nu vii la Costinesti…cum de te-ai razgandit?

joi, 19 mai 2011

Masca si fluturele (episodul 17)

Prima zi la mare era zi de odihna si de plimbare. Selena nu prea avu chef de nimic, nici de socializat, desi venisera multi, vreo 30. Toti cursantii. El insa nu venise.Pretextase spectacol (sau poate nu, ce stiu eu? poate sta cu iubita la iarba verde in clipele astea, poate are si el o viata).
La amiaza, se duse iar pe plaja si intra pe blogul Visatorului. Se simtea straina, singura si voia parca sa stie ca mai e cineva acolo dincolo de ecran, care ii este cumva aproape.
“Ma aplec asupra dorurilor inimii mele. In oglinda marii – chip de sare.”
Tresari. De unde stie oare? Visatorule, ai inceput sa ma cunosti? Am inceput sa ne fim aproape? zambi ea. “chip de sare”…isi simtea obrajii si buzele sarate.Lua apa in pumni, si se uita la reflexia propriului chip.” chip..”
-Selena?
Se intoarse, lenesa: Mircea era la doi pasi in spatele ei.
-Ma gandeam ca tu esti, zambi el prieteneste.
Selena se inveseli imediat si-l intampina larg:
-Heeei, ce faci?
-Nu dorm la pranz, nu sunt obosit…si am zis sa profit de fiecare minut de mare. Te deranjez?
-Deloc, vino langa mine.
-Ok…se aseza langa ea. Vad ca esti visatoare…dar macar aici ar trebui sa lasi blackberry-ul…sa te bucuri de natura pur si simplu…A, sau trebuie sa vorbesti cu prietenul tau…
-Nu am prieten, ii zambi ea din nou.
-Nuuu????il vazu neincrezator .O fata asa draguta???iarta-ma ca iti spun….e pacat. Cred ca ai putea face un baiat foarte fericit, zise si paru sa roseasca. Era extrem de dragut cand avea acea expresie de timiditate copilaroasa.
O intimida putin.
-Aaa…tot ce e posibil. Fat-frumos trebuie sa apara, e pe drum, si cine stie….mai intai o sa-l supun la niste teste, zise ea cu un aer serios.
-Zaaaaau??si..cam ce fel de teste, se poate sti?
-Aaaa, pai, in primul rand, nu trebuie sa fie insurat, sau sa aiba prietena, zise ea si il privi graitor, insa Mircea nici nu clipi.
-Mai apoi…trebuie sa fie serios, cu intentii curate, si sa-mi demonstreze ca ma place cu adevarat, ca vrea sa ma cucereasca. In fine…rase ea. Nimicuri. Tu ce mai faci?
-Pai…sincer sa fiu…eu sunt…rase, intimidat; mi-ar placea sa incerc sa cuceresc o fata, insa nu stiu daca o sa reusesc…Nu putea s-o priveasca in ochi. Inima ei facu un salt:
-Sa cuce….bine, dar…nu esti…adica eu stiam ca esti…
-???
-NU esti casatorit? rosi ea. Oh, iarta-ma, eu..nu voiam sa ma bag in viata ta…
-AAaaaah…inteleg! Exclama el.Tu ma credeai inca insurat! Nu draga mea,, sunt divortat …din pacate, sau..poate pana la urma asa a fost sa fie, se intrista el, si privi in larg ingandurat.Nu eram compatibili…mereu certuri, reprosuri, eu traiesc in lumea in care stii, sunt mereu pe drum…ea nu intelege asta, e prea posesiva, si probabil e normal sa fie asa. Eu am fost cel care a pus capat, nu avea rost sa ne mai chinuim. Ma doare atat de tare pentru Alex, baietelul meu, sper sa inteleaga cand va fi mare…
-Imi pare asa de rau. Trebuie sa fi fost groaznic, size Selena si il mangaie pe umar. Parintii mei au divortat, asa ca stiu cum e, cat de grea e ruptura. Se banalizeaza asa de tare chestia asta, in zilele noastre toata lumea se casatoreste si divorteaza, mie insa mi se pare atat de dureros, mai ales cand sunt si copii la mijloc…. ai zis ca ai un baietel, nu?
-. Da, am un baietel de 5 ani, Alex, Comoara mea, sta insa cu mama sa. Il pot vedea oricand, totusi…e greu, stii…el inca nu-si prea da seama ce se intampla, suntem foarte legati si ne iubim mult, dar sa nu –l mai am in casa, sa nu-I mai aud glasul, sa nu mai facem de toate impreuna, in fine….hai sa vorbim despre altceva, vrei?spuse el, si se ridica in picioare.Macar acum stii sigur ca sunt un burlac tanar, frumos si cu bani…in cautare activa de fete!! Asa ca, mai bine ne-am bucura de mare, ce zici? propuse el. Hai sa ne plimbam putin, poate gasim ceva scoici!
-OK!! Aproba ea vesel desi putin intimidata si ii intinse o mana, pe care el o lua firesc si o trecu pe sub bratul lui. Se apucara veseli sa caute scoici, vorbira, rasera, povestira de parca se cunosteau de cand lumea. Selena se simtea relaxata si vesela alaturi de Mircea, usurata si incantata acum cand stia ca nu face nimic rau, si petrecu restul zilei mai mult in compania lui, pe plaja.Se comporta incredibil de natural si de simplu- nicio urma de aere de vedetism,era cel mai dragut si normal baiat pe care-l cunoscuse vreodata, asa ca ii era extrem de firesc sa se simta-n largul ei. Rasera si glumira si intrara in valuri, se jucara, se stropira pana obosira astfel incat pana la urma se prezentara in fata celorlalti leoarca din cap pana-n picioare, insa zambitori pana la urechi ca niste copii fericiti si pusi pe sotii.