Miercuri, 27 aprilie
Cuvinte
Uneori am stele inalte care mi se prind in par….stiu ca –mi sunt doar ganduri, si le las.
Uneori ma prind eu de cuvinte si nu ma mai las, ca si cum mi-ar fi teama ca daca dispar cuvintele, dispare tot.
Cata nevoie de o ploaie pe suflet
Visatorul.
Astfel o intampina blogul ei preferat, pe care-l citea zilnic….Si marea.
Plecasera dimineata devreme, si dupa cateva ore bune ajunsesera la Costinesti. Liniste, frumos.Marea. Marea.
Selena nu o mai vazuse de multi ani…o gasea acum cu sufletul mai plin, mai larg deschis, iar mirosul de sare si fosnetul apei o surprindeau…parca era o regasire, si imediat ce putu se duse pe plaja.Nu era nimeni. Nu avu curaj sa intre mai intai in apa…cu sfiala, statu pe nisip, isi deschise blackberry-ul, si…simti nevoia sa-l citeasca pe Visator.
De cateva luni, era blogul ei preferat. Nu avea prea mult timp, insa pe el il citea cu placere.Nu stia cine e si nici nu ar fi dat sa afle, putea fi fata sau baiat, insa era ca si cum si-ar fi citit acolo ganduri si trairi proprii ori similare, si asta o linistea, era recunoscatoare ca mai era cineva care simtea ca ea. Nu-I scria niciodata caci i-ar fi fost rusine. Ramanea admiratoare muta anonima. Ce sens ar fi avut pana la urma? I-ar fi fost teama de o noua dezamagire. Prefera sa fie totul ireal, ca spuma marii ce I se infatisa inainte….Mare care in trei zile avea sa nu mai fie decat amintire si vis.
Mi-ar placea vreodata, cand voi fi mare, sa scriu un roman inchinat marii…. Oare ar trebui sa locuiesc la mare, sau tocmai absenta ei m-ar putea inspira? Prezenta, sau dorul de ea…sau poate amandoua…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu