O lasa la intrarea in hotel. Selena il privi indepartandu-se..Ce zi! Si mai ales- ce seara! Capul I se invartea de atatea emotii. Mircea, Mihai..Mihai, Mircea….chipurile amandurora I se invarteau prin minte. Amandoi celebri, fascinanti, ideali, intimidanti….Si amandoi pe capul ei!! Bine, in fond numai Mircea ii facea curte oficial, insa…Ceva ii spunea ca Mihai nu se aratase intamplator, ca de fapt venise pentru ea. Offfffffff. Nu avea totusi chef sa se duca la culcare. Ar fi fost oricum singura din tot grupul. Mai degraba ar fi facut o plimbare, asa ca se indrepta spre plaja, in partea opusa fata de colegii ei de curs. Simtea nevoia sa fie singura, sa-si limpezeasca gandurile. Sa fie doar ea si marea.
Mergea pe nisip in nestire, in bataia vantului si in bataia blanda a valurilor. Apa era inca destul de rece, insa talpile ei se obisnuira repede. Efectul nisipului ud era extrem de relaxant, asa ca inainta tot mai mult in picioarele goale. Intunericul se lasase de-a binelea si se zareau doar luminitele hotelurilor. Spera sa nu se rataceasca, desi gandul ii parea totusi delicios.Cine stie, poate aevea sa o gaseasca vreun print… Picioarele I se afundau in nisipul dur, un masaj natural si o binecuvantare pentru nervii ei. Deasupra- puzderie de stele. Simtea ca se relaxeaza, in sfarsit. Marea era intunecata si minunata, calma ca o adiere blanda. Valurile ii sarutau picioarele indepartand parca toate durerile si tot stresul atator saptamani. Acuta, amara si totusi dulce singuratate. Parca nu mai erau pe lume decat stelele si marea. Cum ar fi, oare, sa nu ma mai trezesc niciodata? Sa fie vesnic noapte, si stele…vesnic mare? Se intreba cum traiau oare oamenii de acolo. Era un mister pentru ea-cum o fi sa te trezesti in fiecare dimineata cu marea? Sa-I simti in fiecare clipa prezenta, mirosul, nelinistea, adierea, ca o uriasa fiinta vie tfrematand alaturi in fiecare clipa? Cum erau oare, oamenii acelor locuri, cum sunt oare oamenii care traiesc cu marea in suflet?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu