Nichita
Ca si cum un tais superior
mi-ar fi despartit norii de virfurile muntilor,
asa se zbate trupul meu urias, decapi tat,
lasindu-si pe cer capul fugitiv.
Nu poate sã moara desi nu mai stie
ceea ce pentru el, odinioara, a fost viata.
Contempla ochiul de sus
trupul de jos si în zbatere
Din vagauna gitului tisneste
un stol de pasari ciripitoare si verzi
Mina isi infige ghearele
ghearele lungi cât un taur fiecare în parte,
mâna isi infige ghearele
în miraj
Ochiul suspendat priveste
deznadajduita zbatere.
Corabia de carne prinsa în furtuna
nu se scufunda niciodata
Ajuta-mã catedrala frumoasa
vazuta de mine în alt oras
Bate cu clopotele tale
dezordonata clipa.
Mã rog la tine frumoasa catedrala
tu, care esti în alt oras,
fã sã se verse peste mine
bunatatea linistii
Nici o diferenta nu este intre trupul acesta
si trupul oricarui fluviu
decapitat dintr-o data de delta
cea vorbitoare.
Ajunga la tine frumoasa catedrala,
cirdul de pasari rosii
care urlind, croncanind, chihotind
din gitul retezat - se ridica la cer.
Primeste-le catedrala frumoasa
pe limba clopotului tau, primeste-le
Ajuta-mã catedrala frumoasa,
vazuta de mine în alt oras
Da-mi linistea, catedrala frumoasa,
si altfel de moarte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu