sâmbătă, 12 februarie 2011

Cantec

Nichita Stanescu








Dintre pietrele lungi pe care le-ating
cu mana,
privirea ta suna cel mai indepartat.
Acum ti-o marginesc treptele albe,
acum ti-o sfarseste luna
pe care joaca aschiile soarelui cufundat


Surasul tau, cu colturi abia arcuite
deasupra-ntinderilor ovale de nisip,
si dupa mine va fi, si dupa oasele mele albite,
si dupa chipul tau, fara chip


Mai ingenunchi si scurg nisipul dintr-o palma
intr-alta,
ca-ntr-o clepsidra rasturnata aerian,
in timp ce scara cu trepte albe, inalta,
si-a risipit si treptele pe care le urcam.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu