Nichita- mic omagiu

Aveam nume,
fiecare alt nume aveam;
trebuia să fi murit îndelung
trebuia să fi pierit profund
ca numele vreunuia dintre noi
să devină cuvânt




Prea puţină mi-e viaţa, încât
dau liber vederii şi razei ei
dau liber.


Ah, legile fixe
ca şi cum am trăi un timp oprit


Orice gest e mai frumos decât o statuie,
orice gând de alb
duce în braţe un fulg uriaş de zăpadă.


Lerui ler, pierde-m-aş pierde
ca să-mi rămână singurătatea mie.


Ar fi fost un păcat şi-o ruşine să zbor
Ar fi fost o trădare
să devin dintr-o dată uşor
Greul pământului
care e dragostea lui pentru mine
Mai sunt pentru că el mă este.


Dar ce lungă şi sângeroasă poveste...


Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte


A iubi este real,
iubirea este un adevăr.
A iubi este
Iubirea se este.


Intunecând întunericul
iată
porţile luminii


*rug şi rugă primăverii


În cădere părem că stăm ;
în urcare numai, ne pierdem firea
cum bunăoară în primăvară
iarba şi-ar pierde dreptul de a fi
născută
Haidem să fim rude, - i-am spus
propriei mele vieti,
haide tu, haide bă,
Şi aşa se face că vine primăvara
şi aşa mai departe.


Pe timp de durere, lasă-te singur ţie.
Şi cerul se acoperă cu nori când plouă.
Numai când ninge, ninsoarea e umbra de la stele.




Despre fericire, dragule, nu pot să-ţi spun decât
foarte puţine cuvinte,
bunăoară :
cel mai miraculos fapt al existenţei
este faptul că este
De aceea,
dorinţa fierbinte de a fi fericit
este legitimă şi miraculoasă.






Nu mai palpaie nici o pasare, nici o stea
Cerul a obosit deasupra ta
Hai, Nichita, stringe-ti pleoapa
de pleoapa, strange-le
Amurgul curge pe langa ochii tai uimiti
de parca-ar vrea sã va priviti
unul altuia, sangele