M-am gandit ca, deoarece nu am gasit inca pe nimeni caruia sa-i impartasesc toate gandurile si tainele, o sa incerc sa vorbesc cu un prieten imaginar. Poate fi si Dumnezeu, da...sau..pur si simplu prietenul acela, pe care am visat mereu sa il am.
Asa ca,...multumesc fiindca esti aici si ma asculti, aproape ori de cate ori am nevoie. Sunt din nou foarte obosita, si uneori ma minunez singura cat pot sa fiu de trista. Stii, intamplarile zilei te apasa si dor atunci cand nu ai seara un umar peste care sa lasi lacrimile sa curga pe furis...
Iti spuneam si altadata, cat sunt de singura. Cat dor imi e sa vorbesc cu adevarat cu cineva. Am avut iluzia ca am gasit pe cineva cu care sa pot vorbi, insa nu e posibil, si apoi cred ca m-am inselat...I-am scris si nu mi-a mai raspuns.Si mi-e teama, e asa periculos sa-ti deschizi macar si o frantura de inima cuiva pe care nu il cunosti bine...Nu stii niciodata cand iti intoarce spatele si te lasa cu ochii in ploaie(nu in soare), si nu mai auzi niciodata de el...iar tu intre timp ai lasat jos foarte multe paveze in fata lui, l-ai lasat sa se apropie periculos de tare de cine esti cu adevarat, de fiinta aceea interioara deznadajduita si firava, care cauta cu disperare un suflet cald, sincer...prietenos.Ai fost sincer cu el, si deodata te trezesti ca te dispretuieste, iti intoarce spatele.Nu esti indeajuns de bun pentru el, nu atingi acele standarde care fac din tine cineva la aceeasi inaltime ca el, caruia sa ii poata acorda incredere si credit...Esti mai prost, mai mic, nu te ridici la asteptari si mai rau:nici macar nu incerci. Esti ca un pisic in ploaie care abia asteapta o mana calda...insa nu asta au oamenii nevoie.Mereu uit.Sau hai, ca sa nu ma victimizez: poate pur si simplu eu sunt cea care nu da suficient. Cu toata sinceritatea.Noi oamenii vrem mereu sa dam, dar si sa primim.Nu putem da decat in masura in care stim ca primim. Daca am putea doar sa dam, numai sa dam, mereu....Daca am putea invata asta...sa nu mai asteptam nimic de la nimeni, sa ne multumim cu coaja de viata pe care o putem duce inainte.
Mai bine-mi iau un caine.Sau un motan. Dar nici macar asta nu se poate, nu aici.
MI-e teama ca voi inainta in viata fara sa mai am niciun prieten adevarat. Ah, si ce bine era, ce in siguranta ma aflam. Ce sentiment minunat, cand simti ca cineva te intelege cu adevarat. Ca va intelegeti recirpoc, si atunci nu va mai judecati, fiindca intelegeti fiecare motivatiile celuilalt.
Draga prietene imaginar, sunt tare obosita in seara asta, din nou; abia astept sa te regasesc maine, as avea tare multe nimicuri aventuroase sa-ti povestesc...mai mult aventuri interioare caci in afara ce vrei sa se intample, probabil sunt facuta mai mult pentru viata interioara.
Ma tot gandesc zielele astea sa scriu o carte...vechea mea obsesie De fiecare data cand ma straduiesc sa elaborez un roman, ma impotmolesc la un moment-dat in firul actiunii.Pe undeva mi se pare ca daca inventez un personaj, nu il pot duce la capat fara un dram de falsitate si mediocritate.Probabil nu pot scrie decat despre mine...Si atunci, m-am gandit sa fac un fel de jurnal.Tot am vazut ca sunt la moda. Si imi pare forma cea mai libera de a se exprima fara teama de a nu fi autentic. Macar mi-as putea nota gandurile si trairile...poate le-as intelege mai bine,sau poate pur si simplu nu mi s-ar mai parea atat de vane, imparatsindu-le, cu aspiratia de a le transforma in literatura.Nu stiu pe cine ar putea interesa, dar...pana la urma un om de vorba cu sine trebuie sa intereseze intr-o oarecare masura, fiindca in el se pot regasi toti... natura umana este inclinata spre autoobservare si auto-cercetare...ce mai conteaza notorietatea?ce mai conteaza ca nu sunt cineva in lumea de afara?as putea incerca sa fiu cineva aici in lumea mea, si sa ma spovedesc ca sa ma inteleg....S-ar tputea numi "Jurnalul Julietei" sau tot ceva in genul asta, un titlu intrigant si comercial....Care sa atraga un public de mai multe varste...Etc etc.
Draga prietene imaginar, cine stie poate odata o sa te intalnesc si o sa-ti dau sa citesti tot ceea ce voi scrie aici.Sau ...poate ca nu va fi nevoie fiindca vei sti totul, deja.
Pic de somn....inca un fenomen pe care nu il inteleg la mine avand in vedere ca azi-noapte am dormit 10 ore.Pe maine.
Asa ca,...multumesc fiindca esti aici si ma asculti, aproape ori de cate ori am nevoie. Sunt din nou foarte obosita, si uneori ma minunez singura cat pot sa fiu de trista. Stii, intamplarile zilei te apasa si dor atunci cand nu ai seara un umar peste care sa lasi lacrimile sa curga pe furis...
Iti spuneam si altadata, cat sunt de singura. Cat dor imi e sa vorbesc cu adevarat cu cineva. Am avut iluzia ca am gasit pe cineva cu care sa pot vorbi, insa nu e posibil, si apoi cred ca m-am inselat...I-am scris si nu mi-a mai raspuns.Si mi-e teama, e asa periculos sa-ti deschizi macar si o frantura de inima cuiva pe care nu il cunosti bine...Nu stii niciodata cand iti intoarce spatele si te lasa cu ochii in ploaie(nu in soare), si nu mai auzi niciodata de el...iar tu intre timp ai lasat jos foarte multe paveze in fata lui, l-ai lasat sa se apropie periculos de tare de cine esti cu adevarat, de fiinta aceea interioara deznadajduita si firava, care cauta cu disperare un suflet cald, sincer...prietenos.Ai fost sincer cu el, si deodata te trezesti ca te dispretuieste, iti intoarce spatele.Nu esti indeajuns de bun pentru el, nu atingi acele standarde care fac din tine cineva la aceeasi inaltime ca el, caruia sa ii poata acorda incredere si credit...Esti mai prost, mai mic, nu te ridici la asteptari si mai rau:nici macar nu incerci. Esti ca un pisic in ploaie care abia asteapta o mana calda...insa nu asta au oamenii nevoie.Mereu uit.Sau hai, ca sa nu ma victimizez: poate pur si simplu eu sunt cea care nu da suficient. Cu toata sinceritatea.Noi oamenii vrem mereu sa dam, dar si sa primim.Nu putem da decat in masura in care stim ca primim. Daca am putea doar sa dam, numai sa dam, mereu....Daca am putea invata asta...sa nu mai asteptam nimic de la nimeni, sa ne multumim cu coaja de viata pe care o putem duce inainte.
Mai bine-mi iau un caine.Sau un motan. Dar nici macar asta nu se poate, nu aici.
MI-e teama ca voi inainta in viata fara sa mai am niciun prieten adevarat. Ah, si ce bine era, ce in siguranta ma aflam. Ce sentiment minunat, cand simti ca cineva te intelege cu adevarat. Ca va intelegeti recirpoc, si atunci nu va mai judecati, fiindca intelegeti fiecare motivatiile celuilalt.
Draga prietene imaginar, sunt tare obosita in seara asta, din nou; abia astept sa te regasesc maine, as avea tare multe nimicuri aventuroase sa-ti povestesc...mai mult aventuri interioare caci in afara ce vrei sa se intample, probabil sunt facuta mai mult pentru viata interioara.
Ma tot gandesc zielele astea sa scriu o carte...vechea mea obsesie De fiecare data cand ma straduiesc sa elaborez un roman, ma impotmolesc la un moment-dat in firul actiunii.Pe undeva mi se pare ca daca inventez un personaj, nu il pot duce la capat fara un dram de falsitate si mediocritate.Probabil nu pot scrie decat despre mine...Si atunci, m-am gandit sa fac un fel de jurnal.Tot am vazut ca sunt la moda. Si imi pare forma cea mai libera de a se exprima fara teama de a nu fi autentic. Macar mi-as putea nota gandurile si trairile...poate le-as intelege mai bine,sau poate pur si simplu nu mi s-ar mai parea atat de vane, imparatsindu-le, cu aspiratia de a le transforma in literatura.Nu stiu pe cine ar putea interesa, dar...pana la urma un om de vorba cu sine trebuie sa intereseze intr-o oarecare masura, fiindca in el se pot regasi toti... natura umana este inclinata spre autoobservare si auto-cercetare...ce mai conteaza notorietatea?ce mai conteaza ca nu sunt cineva in lumea de afara?as putea incerca sa fiu cineva aici in lumea mea, si sa ma spovedesc ca sa ma inteleg....S-ar tputea numi "Jurnalul Julietei" sau tot ceva in genul asta, un titlu intrigant si comercial....Care sa atraga un public de mai multe varste...Etc etc.
Draga prietene imaginar, cine stie poate odata o sa te intalnesc si o sa-ti dau sa citesti tot ceea ce voi scrie aici.Sau ...poate ca nu va fi nevoie fiindca vei sti totul, deja.
Pic de somn....inca un fenomen pe care nu il inteleg la mine avand in vedere ca azi-noapte am dormit 10 ore.Pe maine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu