marți, 23 octombrie 2012

Cruzimea frumusetii


 
   
    Se pare ca totul se plateste.Se pare ca sunt frumoasa. Privirile tuturor baietilor (toti cei ce intra in categorie) mi-o confirma mereu. Desi nu ma simt si nu m-am simtit vreodata frumoasa pe dinafara, si nici nu mi-a pasat catusi de putin.

Se pare insa ca acest aspect e foarte important. In primul rand, imi deschide drum catre inimile (si nu numai) tuturor barbatilor....in al doilea rand, imi blocheaza drumul spre prietenia lor. La aceasta varsta am ajuns sa ma lamuresc: mi-e imposibil sa am prieteni ai celuilalt sex. Imi vine sa-mi spun: ori sunt eu nebuna, ori ei. Problema e ori la mine, ori la ei. Ma intristeaza si ma doare. Niciun baiat nu se intreaba prea mult ce am pe dinauntru, conteaza 90% ce e pe dinafara. Daca nu sunt balbaita si reusesc sa leg mai mult de 2 propozitii, sunt mai mult decat "buna". Intr-un fel, asta e frumos. Imi place mult aceasta simplitate. E frumos sa nu judeci o persoana, sa o placi asa cum e. E atat de simplu.
Din pacate, exista si reversul medaliei: sunt atatia oameni (barbati ma refer) a caror companie o ador, ma face sa ma simt bine, imi place sa impart timp cu ei...dar nu si patul. Nu vreau sa fim iubiti, oricat de minunat ar fi, pentru ca stiu ca as fi falsa, pentru ca stiu ca mai devreme sau mai tarziu s-ar incheia si am suferi amandoi si ne-am invinui reciproc.Pentru ca esti un om prea bun ca sa-ti ranesc inima. Vreau o relatie senina bazata pe empatie, ajutorare, umor, impartasire de ganduri si ce mai e...Vreau sa-mi aleg eu momentul cand imi voi da voie sa ma indragostesc. Insa niciun baiat nu vorbeste cu mine daca nu are cat de cat speranta unui flirt, a unui amor....cel mult pot schimba politeturi cu baieti deja luati. Altfel, nu interesez. Cine stie, poate  in fond sunt doar  plicticoasa si in afara de frumusete, nu mai e nimic de descoperit in ceea ce ma priveste,  imi spun uneori dezolata. Dar stiu ca ma mint.

E totusi atat de crud. O discriminare pozitiva, sa o numesc astfel?
Cred totusi ca avem dreptul la prietenia tuturor, oricat de frumosi sau de urati am fi...Si mai cred ca a fi prieten cu cineva care iti place si altfel tine atat de maturitate cat si de intelepciune, stapanire de sine, maniere si respect. Si de capacitatea de a fi cinstit. Tin minte ca mi-a placut foarte mult un baiat logodit...i-am respectat relatia si am fost doar  prieteni, mi s-a parut cinstit sa-i ofer afectiunea mea chiar in absenta sperantei unei posibile relatii. Daca eu pot, altii de ce nu pot?
  Uneori ma gandesc ca e totusi altceva la mijloc- un fel de tendinta a mea de a purta masti, de a ma feri de priviri prea indiscrete (care de fapt ar putea fi binevoitoare, daca le-as acorda mai multa incredere). Adesea vreau sa par mult mai cruda decat sunt, din timiditate, adesea din teama de a  fi privita stramb, ca printr-o oglinda ciobita. Gesturile, mimica, actiunile, vorbele imi sunt interpretate atat de gresit de atat de multe ori...Unele flori isi protejeaza petalele de vanturile vietii si de pradatori cu ajutorul unei mantii formate din spini. Spinii acestia sunt o buna inventie a mamei- natura, cred ca si noi oamenii avem fiecare spinii nostri, mai mult sau mai putin ascunsi.

    Insa si mai mult ma sperie faptul ca, orice “mascul” se apropie mai mult de mine, imi declara ca se indragosteste la nebunie, ca nu ma mai lasa. Iar eu mor de singuratate, de lipsa de intelegere profunda, de prezenta lui “Fat-Frumos”! Puteti crede asa ceva?

   Pana la urma, sa dau aripi  visarii: poate e acesta destinul unei Juliete...Pana la steaua Romeo,  mai e un pic de cale....

   

2 comentarii:

  1. ma steptam sa urmeze o multime de comentarii ... dar .... de la cine ... ? am o bucurie nemarginita cand intalnesc asyfel de oameni . nu ma mai simt singur .

    RăspundețiȘtergere
  2. Abia acum am vazut comentariul tau...mi-ar fi placut sa te cunosc mai bine. Sa mai scrii daca mai treci pe aici, draga calatorule

    RăspundețiȘtergere