Toamna aurie, cu cat dor te asteapta inima
Si in sfarsit ne vine vremea, in sfarsit am putea sa ne contopim
Insa toamna draga, s-ar putea sa nu ne fie dat
Sunt pe alte meleaguri acum
Sufletu-mi vorbeste o alta limba
Toamna toamna aurie, cat dor cat dor de tine
Cata nostalgie si parfum si amintiri de fructe parfumate
Intr-o zi am luat un covor de frunze uscate si mi-am umplut cu ele casa
Atat de frumos miroseau, incat nu ma mai induram sa le mai arunc, insa a venit mama si le-am maturat repede din viata mea.
Toamna-albastra-aurie, as vrea sa ma risipesc intru rugaciunea frunzelor tale
Ne vine vremea si noua, lasa
O sa ne vina vremea, pana la sfarsit
Si vei purta numele meu, si voi purta numele tau
Intr-una din acele iubiri mari despre care se scrie in carti cu file ingalbenite mirosind a suflet.
Toamna aurie, sunt un om bland, nu-i asa?