trist, trist, trist, toamna aurie.
un suflet se zbate se striveste de peretii de sticla prin care nu vede nimeni.
obosit de lume  si de golul din ea.atata zadarnicie peste tot, in lucruri , pe fete, oriunde.
ce anume poate sa umple un suflet in catarare pe o tulpina in bataia vantului vietii??ce ii poate fi adapost?
cum spune poetul, ah- ia-mi inima  si ascunde-mi-o bine de mine de viata de tot...

un ascunzis pentru inima mea, da. o vizuina calda.

uneori nu-mi place generatia pe care o traiesc. nu ca nu as avea suflet tanar, dar pentru mine tinerete egal frumusete. si uneori nu pot trai fara sufletul meu.
uneori simt nevoia de altceva si sa fiu altcineva. uneori daca nu dau din mine ceva asemeni marii care isi lasa pe tarm spuma aurie si scoicile si miile de bogatii, simt ca in van traiesc. dar ah nu, nu pronunta nici in vis expresia asta....
uneori simt ca m-as lepada de toate cuvintele mele ce valoreaza mai putin decat aripa unei pene
insa cuvintele imi plutesc in jur ca penele de la ingerii cazuti pe care sa-i ajut sa se inalte iar