Visatoare

Am citit undeva pe un blog ceva de genul: un artist nu poate pur si simplu sa accepte realitatea. un artist e un visator...orice ar face , realitatea ii scapa. inainteaza pe langa sau pe deasupra sau pe dedesubtul ei , face ce face si tot o ocoleste cumva, chiar impotriva vointei sale. si mi-am pus deodata intrebarea:oare un artist nu e facut dintr-o alta plamada?oare materia din care e facut sufletul sau, nu apartine unei alte dimensiuni, despre care se stie putin, sau despre care nu se prea mai stie, in zilele noastre?

Unui visator ii e teama de realitate, uneori. Nu se regaseste in ea. E oare o boala ciudata , sau un fel de dar care trebuie cumva fructificat? cred ca orice insusire a firii noastre trebuie cumva indreptata spre ceva mai inaltator si mai desavarsit...

Insa nu mai stiu, aceasta evidenta a mea alunecare din fata realitatii, e oare o boala? Am vrut cu tot dinadinsul sa ma agat de viata.Am vrut sa am un job respectabil, prieteni, sa duc viata pe care o duce(ori incearca) sa o aiba toata lumea. Sa fiu fericita... Shopping, cinema, concerte, calatorii, muzica....de ce oare nu ma implinesc cu adevarat, si nici macar a avea pe cineva alaturi nu te implineste cu adevarat. Mi-am dat seama ca de fapt probabil caut altceva, si oricum as incerca sa fug, pana la  urma revin la sinele meu, la centrul acesta care imi spune altceva. Mi-am dat seama ca am nevoie de liniste.Ca sa ma regasesc.Banal. Si totusi cu cat inaintez in varsta, am tot mai mult nevoie de liniste.Tot mai rarefiat sa-mi fie aerul imprejur.Tot mai putine zgomote, tot mai putina rotire si culori.Mai putin job si shopping, mai putine calatorii, mai putini prieteni chiar.Liniste.

Ma simt ca un copac dornic de o bariera de ceata. Realitatea, viata omeneasca cu toate ale ei, sa le las de o parte a barierei, si uneori numai sa arunc o privire asupra lor...iar de cealalta parte, bine ascunsa -lumea mea. Lumea mea frumoasa, noua, , unde o lumina neinceputa se rasfrange asupra a tot. Mereu, mereu am fost asa. Mereu am cautat ceva dincolo de tot. Mereu mi s-a parut lumea o  desertaciune.Mereu am simtit ca undeva e o alta lume...

Cartile.
Dumnezeu.
Si un ultim gand: iubirea.Si totusi, iubirea. Sufletul unui visator cu siguranta e facut dintr-un fel de fibre care poate mai greu se lasa atrase de realitate, insa care se lasa atrase de iubire cu siguranta. Poate tocmai fiindca uneori mi se pare ca iubirea e din alta lume si nu are nimic de-a face cu realitatea....