Draga bucuresti, bucur-esti, here I come!!!Tine toata zapada pentru mine!
marți, 31 ianuarie 2012
luni, 30 ianuarie 2012
duminică, 29 ianuarie 2012
Mie-mi pare iarna asta o reintoarcere la noi.O reunificare cu adancul din noi.
Mie-mi pare iarna asta atat de violenta si primitiva un urlet alb spre strafundul din adancul existentei. Ca o pata uluitor si neasteptat de alba care orbeste totul in noi, si ne aduce aminte de alte zapezi uitate ale copilariei rasei noastre.
Mie mi se pare iarna asta violent, muscator de frumoasa, pana la strigat. O iubesc , iarna asta, fiindca e asa de tare rupta din mine si fiindca fara ea parca nu as exista cu adevarat. Si o iubesc fiindca ma uit pe strazi, in vazduh si parca ma recunosc revarsata, inundata pe strazi, cu tot gerul alb din mine asa cum niciodata n-as putea afla nicaieri, cu toti fulgii ce mi se astern ca o simfonie nevisata necreata si de aceea- nesperata.
Mie-mi pare iarna asta atat de violenta si primitiva un urlet alb spre strafundul din adancul existentei. Ca o pata uluitor si neasteptat de alba care orbeste totul in noi, si ne aduce aminte de alte zapezi uitate ale copilariei rasei noastre.
Mie mi se pare iarna asta violent, muscator de frumoasa, pana la strigat. O iubesc , iarna asta, fiindca e asa de tare rupta din mine si fiindca fara ea parca nu as exista cu adevarat. Si o iubesc fiindca ma uit pe strazi, in vazduh si parca ma recunosc revarsata, inundata pe strazi, cu tot gerul alb din mine asa cum niciodata n-as putea afla nicaieri, cu toti fulgii ce mi se astern ca o simfonie nevisata necreata si de aceea- nesperata.
Si ma indragosteam, ma indragosteam de tine.
Si ma uimeam:asa trebuie sa fi creat El lumea.Universurile.
In timp ce ma indragosteam de surasul tau, Dumnezeu crea materia, de la inceput.
Si ma uimeam de vanitatea mea de a vrea sa vad, sa aud si sa citesc.In timp ce ma indragosteam de chipul si de respiratia ta. Materia se repeta, se repeta.
Iar eu incercam sa ma salvez sa fug sa ma ascund dupa un fir de iarba, primul-nascut.
Iar eu incercam sa ma ascund dupa mine insami, dupa trupul meu ca dupa chipul de alabastru al lunii.
Si ma uimeam:asa trebuie sa fi creat El lumea.Universurile.
In timp ce ma indragosteam de surasul tau, Dumnezeu crea materia, de la inceput.
Si ma uimeam de vanitatea mea de a vrea sa vad, sa aud si sa citesc.In timp ce ma indragosteam de chipul si de respiratia ta. Materia se repeta, se repeta.
Iar eu incercam sa ma salvez sa fug sa ma ascund dupa un fir de iarba, primul-nascut.
Iar eu incercam sa ma ascund dupa mine insami, dupa trupul meu ca dupa chipul de alabastru al lunii.
Spin
Eu nu ti-am spus cuvinte. La ce bun? ce au ele sa exprime mai mult decat deja se stie, mai mult decat iti pot transmite rasuflarea si sangele meu arcuit in al tau?
Nu te mai suport.Nu-ti mai suport adancul.
Ma faci sa vreau sa te absorb intreg insa ma tratezi ca pe un copil.Invizibila.
Undeva am citit ca fetele frumoase sunt invizibile.Nu le vezi fiindca te orbeste frumusetea lor.Asa sunt si eu? Nu mai suport.NU pot sa-ti fiu invizibila, pur si simplu nu pot, as vrea cu disperare, pana la urlet SA MA VEZI, macar o singura data, SA MA AUZI macar o singura data.
Este dragoste asta, da?Sau ce este?O aiurare de sublim pe un fir suspendat deasupra mortii si a nimicului?
Este dragoste spinul asta ?
Nu te mai suport.Nu-ti mai suport adancul.
Ma faci sa vreau sa te absorb intreg insa ma tratezi ca pe un copil.Invizibila.
Undeva am citit ca fetele frumoase sunt invizibile.Nu le vezi fiindca te orbeste frumusetea lor.Asa sunt si eu? Nu mai suport.NU pot sa-ti fiu invizibila, pur si simplu nu pot, as vrea cu disperare, pana la urlet SA MA VEZI, macar o singura data, SA MA AUZI macar o singura data.
Este dragoste asta, da?Sau ce este?O aiurare de sublim pe un fir suspendat deasupra mortii si a nimicului?
Este dragoste spinul asta ?
Nu mai suport sa ma simt neputincioasa fata de tine sa ma simt ca o dara de raza intr-o dupa-amiaza tarzie
Neputincioasa
In timp ce esti uriasul de stanca nepasator cu fruntea in stele
Nu mai pot
Ma crezi?
Nu mai pot sa-mi frec adancul de al tau in speranta ca-i vei auzi chemarea si ecoul.
Vreau sa fug.O sa-ti scriu azi.
Cuvinte cum nu ai auzit.Fraze cum nu stiai ca se pot scrie, fraze care poate-ti vor gadila adancul insa va fi tarziu. Nu pot sa suport umilinta de a fi atat de adanc in carnea mea si atat de departe in adanc.Al tau.
Nu pot suporta umilinta si fragilitatea mea de om care striga cu disperare “salveaza-ma” iar tu cu urechile astupate visezi in departare soimi.
Nu intelegi, nu intelegi ca eu nu-mi traiesc viata, ca nu ma locuiesc, ca soarele si muntele si marea asta nu sunt eu, ca sunt o umbra aici si ca in mine-ul meu este in alta parte, si ca atat de tare as vrea sa ajungi acolo insa totul ti se pare ridicol si copilaresc fiindca da lumea asta nu e ridicola si copilareasca, este dura si grea si de asta nu intelegi inmine-ul meu copilaresc pe care insa pana la durere as fi vrut sa mi-l cauti, sa te aud macar o singura data intrebandu-ma cine esti tu rox.Nu, asa mort si superficial, NU.
Nu te pot lasa inauntru asa mut orb si surd.
E timpul sa ne luam la revedere.
Imi place de-atat de multe ori de tine...tu nu stii.nu ai habar si ti se pare ca te mint.ca sunt un ain plus care vrea ale tale in loc sa te vrea PE TINE.
Dar nu.
Vreau sa te vreau pe tine, nu ale tale.
Toata viata am vrut atat de mult sa iubesc dureros si sangeros, pana la ultima infranare de mine, pana la ultima carne pana la ultima frunza.
Acum, iata.acum esti. Si totusi.
Ah si imi musc ochii sangelui si degetele carnii si urlu, urlu urlu aici in abis caci stiu ca nu ca nu ca nu vei fi al meu niciodata si ca e inutil. Ca ma vei purta peste tot pe brate ca pe un trofeu ca pe o jertfa insangerata invelita in matasuri fine aurii insa doar bratele, doar gura ta va fi acolo.tu vei fi departe, inima si mintea ta se uita la mine distrate dar sunt departe, vaneaza soimi si lei in paduri ce ar putea sa fie....
Da ma voi transforma in soim in vultur si leu. Voi fi vanatul tau.dar niciodata nu ma vei avea.niciodata.
Vei alerga dupa mine flamand si insetat si haituit insa nu ma vei ajunge. Nu se poate ajunge de-neajunsul. Ma voi ascunde in toate formele materiei si voi lua chip cum nici nu ai visat, numai ca sa nu ajungi la mine.Numai ca sa ma vrei mereu, ca insetatul din desert ce si-ar vinde inima pentru ultima picatura de sare.
Ce fericiti sunt cei ce pot sa scrie.sau sa cante, sau sa danseze. Sau sa-si picteze bucuria, amarul si tristetea. Fericiti cei ce pot plange. Fericiti fericiti fiindca in lacrimile lor inmoaie adancul existentei. In scrisorile lor isi striga strigatul inimii si asa li se pare ca e mai plin.tot golul asta pare mai plin mai exprimabil. Dar celor care nu pot scrie, vorbi, striga, canta, picta sau dansa...lor ce le ramane?Si eu si eu ah da m-am pacalit ca pot canta...m-am inaltat pe varful degetelor sperand ca voi deveni mai usoara decat aerul si ca voi dansa...in lumina marii m-am arcuit parandu-mi-se aproape ca imi pot dansa viata si strigatul interior.Dar ah ah ah am stiut si stiu cum zice psalmul, ca viata si omul sunt doar o umbra si am stiut ca sunt si am fost doar umbra unui cantec, umbra unui dans. Ce e de facut dragul meu ah tu care le poti pe toate cu o gratie de harpa si de violoncel, tu ce treci ca o lebada ca un delfin peste toate clapele existentei, de la sus la jos, de la cald la violet, de la sulita la sarut si de la muzica la gand...Ce e de facut dragul meu, cand eu nu-mi pot exprima mutenia si nici nu-ti pot da umbra mea sa stai de vorba cu ea, fiindca nu pot si fiindca ea nici nu exista pentru tine.
Ah Dumnezeu.Nu nu o sa-L parasesc pentru tine.Nu vei avea aceasta victorie asupra mea.
sâmbătă, 28 ianuarie 2012
*finish
Alergam atât de repede încât
mi-a rămas un ochi în urmă
care singur m-a văzut
cum mă subţiam, -
dungă mai întâi, linie apoi...
Nobil vid străbătând nimicul,
rapidă parte neexistândă
traversând moartea.
Nichita
miercuri, 25 ianuarie 2012
De fapt, ce este descoperirea lui Dumnezeu?este pur si simplu descoperirea NOASTRA, a naturii noastre de Om, pur si simplu. Toate indoielile , toate voalurile , tristetile, suferintele se desprind de pe noi precum o coaja; si ramanem noi, pur si simplu, mirandu-ne si noi de simplitatea si lumina curata a fiintei noastre; asa ne-a facut Dumnezeu- nu trebuie sa mai cautam altceva, caci ne-am gasit.Si ce frumoasa, ce simpla si linistitoare e regasirea.
Vor mai fi ispite si caderi...insa cred ca e bine sa cream un precedent: stiu ca am rezistat cutarei ispite si cutarei incercari foarte grele- acum ma cunosc, stiu de ce sunt in stare, stiu ca voi rezista si pe viitor; deja incepe sa nu-mi mai fie frica de incercarile care vor veni, fiindca deja am trecut prin foc si prin sabie, sunt initiata in a rezista si a ramane tare in greutati de tot felul. Si peste toate, peste toate cerurile si pamant, numele Domnului fie laudat si cantat in vecii vecilor. A merge din curcubeu in curcubeu, cum spunea dna Sanziana Pop de la Formula AS...
"Frica de Domnul este curata, ramane in veacul veacului. Judecatile Domnului sunt adevarate, indreptatite toate.
Dorite-s mai mult decat aurul, si decat piatra cea de mare pret, si mai dulci decat mierea si fagurele".
Psalmul 18
Vor mai fi ispite si caderi...insa cred ca e bine sa cream un precedent: stiu ca am rezistat cutarei ispite si cutarei incercari foarte grele- acum ma cunosc, stiu de ce sunt in stare, stiu ca voi rezista si pe viitor; deja incepe sa nu-mi mai fie frica de incercarile care vor veni, fiindca deja am trecut prin foc si prin sabie, sunt initiata in a rezista si a ramane tare in greutati de tot felul. Si peste toate, peste toate cerurile si pamant, numele Domnului fie laudat si cantat in vecii vecilor. A merge din curcubeu in curcubeu, cum spunea dna Sanziana Pop de la Formula AS...
"Frica de Domnul este curata, ramane in veacul veacului. Judecatile Domnului sunt adevarate, indreptatite toate.
Dorite-s mai mult decat aurul, si decat piatra cea de mare pret, si mai dulci decat mierea si fagurele".
Psalmul 18
marți, 24 ianuarie 2012
Uneori simt ca nu mai am putere. Ca oricat as incerca, oamenii din jur sunt prea rai si ticalosi si nu se mai poate. Am 27 de ani si sunt teribil de satula si de obosita de viata.
Da, Dumnezeu. Macar El.
Stiu ca sunt o lasa.Uneori insa parca nu mai pot decat sa mai plang.Pana cand ma refac.
Stiu ca pana la urma va fi bine.Undeva, candva, nu sunt sigura ca in lumea aceasta.Uneori imi vine sa spun ca Iisus:daca se poate, indeparteaza Doamne de la mine acest pahar al suferintei.
Si apoi citesc:nimeni niciodata nu s-a mantuit si nu s-a desavarsit fara suferinta si fara incercari.
Sunt cruda Doamne la incercari, si am stomacul plin. Burta plina.Si inima sovaitoare. Si samanta putreziciunii este in mine.Insa este si samanta luminii.
Toata viata am baut paharul suferintei..ori din afara ori din mine insami. Gata, imi ajunge.Simt ca nu mai pot. In Romania oamenii protesteaza pe strazi si lor le-a ajuns si ei vor schimbare. Ii invidiez, bravo.Nu credeam ca pana la urma vor fi in stare.Sunt mandra ca sunt romanca, inseamna ca mai e nevoie de speranta in noi, inseamna ca mai avem o inima, o identitate, un carcater. Atata timp cat nu vom inceta sa luptam, nu suntem invinsi nu suntem morti, mai avem speranta.
Sunt fericita sa apartin unui popor care este viu. da, suntem vii.
Trebuie sa iau exemplu de la poporul roman si sa stau puternica in fata a tot ceea ce ar putea sa ma abata si sa ma faca sa renunt la fiinta si la crezul si la viata mea.
Da, Dumnezeu. Macar El.
Stiu ca sunt o lasa.Uneori insa parca nu mai pot decat sa mai plang.Pana cand ma refac.
Stiu ca pana la urma va fi bine.Undeva, candva, nu sunt sigura ca in lumea aceasta.Uneori imi vine sa spun ca Iisus:daca se poate, indeparteaza Doamne de la mine acest pahar al suferintei.
Si apoi citesc:nimeni niciodata nu s-a mantuit si nu s-a desavarsit fara suferinta si fara incercari.
Sunt cruda Doamne la incercari, si am stomacul plin. Burta plina.Si inima sovaitoare. Si samanta putreziciunii este in mine.Insa este si samanta luminii.
Toata viata am baut paharul suferintei..ori din afara ori din mine insami. Gata, imi ajunge.Simt ca nu mai pot. In Romania oamenii protesteaza pe strazi si lor le-a ajuns si ei vor schimbare. Ii invidiez, bravo.Nu credeam ca pana la urma vor fi in stare.Sunt mandra ca sunt romanca, inseamna ca mai e nevoie de speranta in noi, inseamna ca mai avem o inima, o identitate, un carcater. Atata timp cat nu vom inceta sa luptam, nu suntem invinsi nu suntem morti, mai avem speranta.
Sunt fericita sa apartin unui popor care este viu. da, suntem vii.
Trebuie sa iau exemplu de la poporul roman si sa stau puternica in fata a tot ceea ce ar putea sa ma abata si sa ma faca sa renunt la fiinta si la crezul si la viata mea.
luni, 23 ianuarie 2012
"Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut;
Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea.
Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea, si toate cate va face vor spori."
Psalmul 1 al lui David
Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea.
Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea, si toate cate va face vor spori."
Psalmul 1 al lui David
marți, 17 ianuarie 2012
Hotul de umbre
...de Marc Levy.
Poate ca deja cunoasteti autorul. Mie mi-a placut.
Daca de mult nu ati mai petrecut o dupa-amiaza linistita, lasand o lumina blanda si usor melancolica sa va cuprinda inima...aceasta carte dupa parerea mea merita.
Imi place stilul sau simplu, te cucereste prin blandete si prin umanismul cu care trateaza atat personajele cat si parca, pe cititor.
Daca vreti sa va amintiti farmecul copilariei si al primei iubiri...al copilului curat si frumos din fiecare.
Poate ca deja cunoasteti autorul. Mie mi-a placut.
Daca de mult nu ati mai petrecut o dupa-amiaza linistita, lasand o lumina blanda si usor melancolica sa va cuprinda inima...aceasta carte dupa parerea mea merita.
Imi place stilul sau simplu, te cucereste prin blandete si prin umanismul cu care trateaza atat personajele cat si parca, pe cititor.
Daca vreti sa va amintiti farmecul copilariei si al primei iubiri...al copilului curat si frumos din fiecare.
Concertul
Un film absolut splendid..pe care-l recomand oricui mai vrea sa mai simta ceva, sa se mai emotioneze, sa mai aiba curajul si taria de a mai crede intr-un ideal si de a lupta pentru el.In plus, sunt mandra de originile romanesti ale regizorului Radu Mihaileanu....a realizat un film absolut superb.
Indraznesc sa afirm ca acest film ar putea sa ne inspire in lupta pe care incercam sa o ducem zi de zi, atat in exterior, impotriva celor ce vor sa ne distruga ca tara , ca natie, cat si interior, in lupta de a fi mai buni...desavarsiti, asa cum meritam.
Sincer, pentru mine a fost cel mai bun film pe care l-am vazut in ultimii ani...nu credeam sa ma mai emotionez asa la un film.
Indraznesc sa afirm ca acest film ar putea sa ne inspire in lupta pe care incercam sa o ducem zi de zi, atat in exterior, impotriva celor ce vor sa ne distruga ca tara , ca natie, cat si interior, in lupta de a fi mai buni...desavarsiti, asa cum meritam.
Sincer, pentru mine a fost cel mai bun film pe care l-am vazut in ultimii ani...nu credeam sa ma mai emotionez asa la un film.
miercuri, 11 ianuarie 2012
Visatoare
Am citit undeva pe un blog ceva de genul: un artist nu poate pur si simplu sa accepte realitatea. un artist e un visator...orice ar face , realitatea ii scapa. inainteaza pe langa sau pe deasupra sau pe dedesubtul ei , face ce face si tot o ocoleste cumva, chiar impotriva vointei sale. si mi-am pus deodata intrebarea:oare un artist nu e facut dintr-o alta plamada?oare materia din care e facut sufletul sau, nu apartine unei alte dimensiuni, despre care se stie putin, sau despre care nu se prea mai stie, in zilele noastre?
Unui visator ii e teama de realitate, uneori. Nu se regaseste in ea. E oare o boala ciudata , sau un fel de dar care trebuie cumva fructificat? cred ca orice insusire a firii noastre trebuie cumva indreptata spre ceva mai inaltator si mai desavarsit...
Insa nu mai stiu, aceasta evidenta a mea alunecare din fata realitatii, e oare o boala? Am vrut cu tot dinadinsul sa ma agat de viata.Am vrut sa am un job respectabil, prieteni, sa duc viata pe care o duce(ori incearca) sa o aiba toata lumea. Sa fiu fericita... Shopping, cinema, concerte, calatorii, muzica....de ce oare nu ma implinesc cu adevarat, si nici macar a avea pe cineva alaturi nu te implineste cu adevarat. Mi-am dat seama ca de fapt probabil caut altceva, si oricum as incerca sa fug, pana la urma revin la sinele meu, la centrul acesta care imi spune altceva. Mi-am dat seama ca am nevoie de liniste.Ca sa ma regasesc.Banal. Si totusi cu cat inaintez in varsta, am tot mai mult nevoie de liniste.Tot mai rarefiat sa-mi fie aerul imprejur.Tot mai putine zgomote, tot mai putina rotire si culori.Mai putin job si shopping, mai putine calatorii, mai putini prieteni chiar.Liniste.
Ma simt ca un copac dornic de o bariera de ceata. Realitatea, viata omeneasca cu toate ale ei, sa le las de o parte a barierei, si uneori numai sa arunc o privire asupra lor...iar de cealalta parte, bine ascunsa -lumea mea. Lumea mea frumoasa, noua, , unde o lumina neinceputa se rasfrange asupra a tot. Mereu, mereu am fost asa. Mereu am cautat ceva dincolo de tot. Mereu mi s-a parut lumea o desertaciune.Mereu am simtit ca undeva e o alta lume...
Cartile.
Dumnezeu.
Si un ultim gand: iubirea.Si totusi, iubirea. Sufletul unui visator cu siguranta e facut dintr-un fel de fibre care poate mai greu se lasa atrase de realitate, insa care se lasa atrase de iubire cu siguranta. Poate tocmai fiindca uneori mi se pare ca iubirea e din alta lume si nu are nimic de-a face cu realitatea....
Unui visator ii e teama de realitate, uneori. Nu se regaseste in ea. E oare o boala ciudata , sau un fel de dar care trebuie cumva fructificat? cred ca orice insusire a firii noastre trebuie cumva indreptata spre ceva mai inaltator si mai desavarsit...
Insa nu mai stiu, aceasta evidenta a mea alunecare din fata realitatii, e oare o boala? Am vrut cu tot dinadinsul sa ma agat de viata.Am vrut sa am un job respectabil, prieteni, sa duc viata pe care o duce(ori incearca) sa o aiba toata lumea. Sa fiu fericita... Shopping, cinema, concerte, calatorii, muzica....de ce oare nu ma implinesc cu adevarat, si nici macar a avea pe cineva alaturi nu te implineste cu adevarat. Mi-am dat seama ca de fapt probabil caut altceva, si oricum as incerca sa fug, pana la urma revin la sinele meu, la centrul acesta care imi spune altceva. Mi-am dat seama ca am nevoie de liniste.Ca sa ma regasesc.Banal. Si totusi cu cat inaintez in varsta, am tot mai mult nevoie de liniste.Tot mai rarefiat sa-mi fie aerul imprejur.Tot mai putine zgomote, tot mai putina rotire si culori.Mai putin job si shopping, mai putine calatorii, mai putini prieteni chiar.Liniste.
Ma simt ca un copac dornic de o bariera de ceata. Realitatea, viata omeneasca cu toate ale ei, sa le las de o parte a barierei, si uneori numai sa arunc o privire asupra lor...iar de cealalta parte, bine ascunsa -lumea mea. Lumea mea frumoasa, noua, , unde o lumina neinceputa se rasfrange asupra a tot. Mereu, mereu am fost asa. Mereu am cautat ceva dincolo de tot. Mereu mi s-a parut lumea o desertaciune.Mereu am simtit ca undeva e o alta lume...
Cartile.
Dumnezeu.
Si un ultim gand: iubirea.Si totusi, iubirea. Sufletul unui visator cu siguranta e facut dintr-un fel de fibre care poate mai greu se lasa atrase de realitate, insa care se lasa atrase de iubire cu siguranta. Poate tocmai fiindca uneori mi se pare ca iubirea e din alta lume si nu are nimic de-a face cu realitatea....
marți, 10 ianuarie 2012
recomandare film
Indecent Proposal, cu Demi Moore. Inca nu-l vazusem....
Pentru cine vrea sa vada cum e dragostea adevarata, ca tot vorbeam despre ea. Si pentru cine vrea sa vada pe un Robert Redford superb, de care m-am (re)indragostit...
Mi-a placut ceva ce a spus personajul principal:daca tii la ceva sau cineva, lasa-l sa plece; daca iti este sortit cu adevarat, va veti regasi si veti ramane impreuna. Mi-a placut.
Pentru cine vrea sa vada cum e dragostea adevarata, ca tot vorbeam despre ea. Si pentru cine vrea sa vada pe un Robert Redford superb, de care m-am (re)indragostit...
Mi-a placut ceva ce a spus personajul principal:daca tii la ceva sau cineva, lasa-l sa plece; daca iti este sortit cu adevarat, va veti regasi si veti ramane impreuna. Mi-a placut.
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: Extras din subcapitolul Sfaturile evanghelice sau poruncile desăvârşirii
„În fiecare om este închisă o măsură a lui, după cum ne asigură şi Sfântul Pavel (Matei 5, 48); peste aceasta să nu treacă nimeni, dar nici să nu se lenevească nimeni a o ajunge. Arătarea şi împlinirea în firea noastră a tuturor darurilor naşterii noastre de sus, din Duhul Sfânt, e ceea ce numim desăvârşirea, cea la măsura fiecărui ins. Fiecare e înzestrat şi trimis să împlinească un rost al lui Dumnezeu între oameni. Dezvelirea şi înţelegerea acestui rost sau destin ascuns în noi în fiecare, după atotştiinţa de mai înainte a lui Dumnezeu, nu poate fi dezgropat fară cunoştinţa şi luarea aminte a unui duhovnic iscusit, care are grija şi meşteşugul să înlăture toată piedeca şi nepriceperea, ca să poată avea loc de ele voia cea bună a lui Dumnezeu, care era ascunsă în tine. Duhovnicul, sau stareţul, ajută şi dezvăluie toate intenţiile lui Dumnezeu din fiii Săi, dăruite lor după măsura credinţei, ce vor avea s-o aibă. De aceea toţi nevoitorii trebuie să-şi găsească duhovnic, deoarece în cele duhovniceşti, tot ce nu e din povăţuire orânduită şi sub ocrotirea smereniei duce la înşelare şi la mai mare rătăcire, decât însăşi patimile.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006
Ganduri la un comentariu al Ryannei
Draga Ry,
Iti adresez in primul rand aceasta postare, dar mi-o adresez si mie insami.
M-a pus pe ganduri comentariul tau recent cum ca dragostea e trecatoare...e doar o iluzie a prezentului...
Mi se intampla de curand sa am de-a face cu..sa-i zicem asa, o "cerere in dragoste"...exista cineva care imi cerseste dragostea...folosesc acest cuvant pentru ca este efectiv ceea ce simt ca face. Ma place foarte mult, si nu-mi dau seama daca ii impartasesc sentimentele, uneori parca da alteori parca nu.
Ieri am inceput o carte a Parintelui Arsenie Papacioc care trateaza intre altele si viata de familie. Si am gasit exact toate raspunsurile de care aveam nevoie si pe care le cauta(in fond cunoscandu-le deja) sufletul meu si inima mea de fata.
De fapt noi suntem fiinte spirituale, copii ai lui Dumnezeu. Suntem facuti sa cautam, sa vrem mereu mai mult, de aceea viata aici pe pamant cu ceea ce ne poate ea oferi nu ne multumeste.
Scopul dragostei dintre doua persoane nu este nici implinirea dragostei fizice, nici casatoria cu nasterea de copii; acestea sunt doar consecinte. Scopul aparitiei dragostei intre doua persoane este: ajutorarea reciproca pentru evolutia spirituala. Care evolutie cred eu ca se refera mai ales la Dumnezeu. Iata din ce unghi trebuie privita casatoria, iata care este calea pentru ca trainicia ei sa nu se piarda in timp (cum imi spuneai tu ca dragostea e o iluzie si in timp apar ura, plictiseala neintelegerea etc).Daca intre cei doi exista si atractie fizica, cu atat mai bine insa din cate banuiesc(sper sa ma insel) aceasta atractie poate disparea in timp, insa nu este cred ceva rau pentru ca se trece la alta treapta, si anume la treapta spirituala. Sau dimpotriva, cimentata de latura spirituala, atractia fizica poate continua...nu am de unde sti fiindca nu am trecut pe acolo...si fiindca Dumnezeu da fiecaruia dupa cum stie El mai bine.
Cum stim cand am gasit persoana potrivita pentru aceasta sprijinire reciproca in cresterea spiritului? Parintele Arsenie o spune minunat: pur si simplu stii, simti. Este ceva ce simti in interior. Trebuie sa spun ca mie mi s-a intamplat, uneori: pur si simplu am simtit ca acela era omul pentru mine. Pur si simplu stii, ti-o spune inima, nu trebuie sa intrebi in stanga si in dreapta, cand e sa fie o stii tu singur.Si daca e sa fie, poate ca o stiu amandoi simultan. Este minunata inima noastra, ne dicteaza exact ce este mai bine pentru noi, trebuie doar sa o ascultam.
M-am recunoscut foarte mult in spusele parintelui Papacioc, mi-am adus aminte ca de cand eram mai mica nu acceptam niciodata prieteniile baietilor din "cartier", mi se parea aiurea sa ma pup cu ei sau alte cele...acum stiu de ce.Intotdeauna am cautat altceva, am cautat pe cineva care sa ma completeze si sa ma sprijine din punct de vedere spiritual.Care sa ma inteleaga cum sunt in interior...sa-mi inteleaga framantarile, cautarile, cugetarile, toate acele lucruri pe care nu le spun niciodata nimanui decat lui Dumnezeu. Cineva care sa caute alaturi de mine, care isi sapa in suflet dupa raspunsuri sau pur si simplu- in cautarea frumusetii...cineva care cauta in el insusi si in viata frumosul si adevarul-care de fapt cred ca sunt tot una...In aceasta lumina, viata trupeasca devine un element secundar, indraznesc sa afirm ca intre un baiat minunat dpdv fizic dar mediocru spiritual (sau nu cu aceleasi cautari ca ale mele) si un altul care ma completeaza dpdv spiritual dar mediocru dpdv fizic, as inclina sa il aleg pe al doilea...de fapt, cu siguranta l-as alege pe al doilea. Spun asta pentru ca de curand cineva (acel barbat de care am pomenit initial) mi-a spus ca pentru o relatie cu adevarat serioasa si mai ales pentru casatorie, trebuie mai intai sa ai si o viata intima..pentru a vedea daca te potrivesti pe toate planurile. Auzisem de mult aceasta teorie, e posibil sa fie ceva real, ceva din mine insa o respinge...de ce?nu stiu nici eu..poate fiindca asa a zis Dumnezeu, poate fiindca nu simt ca este ceva atat de important, in sensul ca daca tu ai o comuniune spirituala minunata cu o persoana, daca va intelegeti si aveti aceeasi viziune asupra vietii, nu vad de ce o eventuala nepotrivire sexuala ar schimba ceva...sau din contra:undeva tainic tind sa cred ca o deplina comuniune pe plan sufletesc implica si o intelegere pe plan fizic...eu asa simt. Iar faptul ca trebuie sa te "incerci" inainte de casatorie este doar o scuza , de fapt se cauta placerea si distractia...
Poate ca tot ceea ce am scris aici poate parea extrem de idealist ...Insa ma uit in jur si vad atat de multe relatii si casatorii destramate, in care cum spui tu Ry, dragostea s-a stins si au aparut alte sentimente contrare, incat nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva tot ce am scris mai sus reprezinta singura cale reala de reusita a unei relatii intre un barbat si o femeie.
Te pup si te imbratisez si iti astept daca vrei, comentariile.
Cu drag, Julie
Iti adresez in primul rand aceasta postare, dar mi-o adresez si mie insami.
M-a pus pe ganduri comentariul tau recent cum ca dragostea e trecatoare...e doar o iluzie a prezentului...
Mi se intampla de curand sa am de-a face cu..sa-i zicem asa, o "cerere in dragoste"...exista cineva care imi cerseste dragostea...folosesc acest cuvant pentru ca este efectiv ceea ce simt ca face. Ma place foarte mult, si nu-mi dau seama daca ii impartasesc sentimentele, uneori parca da alteori parca nu.
Ieri am inceput o carte a Parintelui Arsenie Papacioc care trateaza intre altele si viata de familie. Si am gasit exact toate raspunsurile de care aveam nevoie si pe care le cauta(in fond cunoscandu-le deja) sufletul meu si inima mea de fata.
De fapt noi suntem fiinte spirituale, copii ai lui Dumnezeu. Suntem facuti sa cautam, sa vrem mereu mai mult, de aceea viata aici pe pamant cu ceea ce ne poate ea oferi nu ne multumeste.
Scopul dragostei dintre doua persoane nu este nici implinirea dragostei fizice, nici casatoria cu nasterea de copii; acestea sunt doar consecinte. Scopul aparitiei dragostei intre doua persoane este: ajutorarea reciproca pentru evolutia spirituala. Care evolutie cred eu ca se refera mai ales la Dumnezeu. Iata din ce unghi trebuie privita casatoria, iata care este calea pentru ca trainicia ei sa nu se piarda in timp (cum imi spuneai tu ca dragostea e o iluzie si in timp apar ura, plictiseala neintelegerea etc).Daca intre cei doi exista si atractie fizica, cu atat mai bine insa din cate banuiesc(sper sa ma insel) aceasta atractie poate disparea in timp, insa nu este cred ceva rau pentru ca se trece la alta treapta, si anume la treapta spirituala. Sau dimpotriva, cimentata de latura spirituala, atractia fizica poate continua...nu am de unde sti fiindca nu am trecut pe acolo...si fiindca Dumnezeu da fiecaruia dupa cum stie El mai bine.
Cum stim cand am gasit persoana potrivita pentru aceasta sprijinire reciproca in cresterea spiritului? Parintele Arsenie o spune minunat: pur si simplu stii, simti. Este ceva ce simti in interior. Trebuie sa spun ca mie mi s-a intamplat, uneori: pur si simplu am simtit ca acela era omul pentru mine. Pur si simplu stii, ti-o spune inima, nu trebuie sa intrebi in stanga si in dreapta, cand e sa fie o stii tu singur.Si daca e sa fie, poate ca o stiu amandoi simultan. Este minunata inima noastra, ne dicteaza exact ce este mai bine pentru noi, trebuie doar sa o ascultam.
M-am recunoscut foarte mult in spusele parintelui Papacioc, mi-am adus aminte ca de cand eram mai mica nu acceptam niciodata prieteniile baietilor din "cartier", mi se parea aiurea sa ma pup cu ei sau alte cele...acum stiu de ce.Intotdeauna am cautat altceva, am cautat pe cineva care sa ma completeze si sa ma sprijine din punct de vedere spiritual.Care sa ma inteleaga cum sunt in interior...sa-mi inteleaga framantarile, cautarile, cugetarile, toate acele lucruri pe care nu le spun niciodata nimanui decat lui Dumnezeu. Cineva care sa caute alaturi de mine, care isi sapa in suflet dupa raspunsuri sau pur si simplu- in cautarea frumusetii...cineva care cauta in el insusi si in viata frumosul si adevarul-care de fapt cred ca sunt tot una...In aceasta lumina, viata trupeasca devine un element secundar, indraznesc sa afirm ca intre un baiat minunat dpdv fizic dar mediocru spiritual (sau nu cu aceleasi cautari ca ale mele) si un altul care ma completeaza dpdv spiritual dar mediocru dpdv fizic, as inclina sa il aleg pe al doilea...de fapt, cu siguranta l-as alege pe al doilea. Spun asta pentru ca de curand cineva (acel barbat de care am pomenit initial) mi-a spus ca pentru o relatie cu adevarat serioasa si mai ales pentru casatorie, trebuie mai intai sa ai si o viata intima..pentru a vedea daca te potrivesti pe toate planurile. Auzisem de mult aceasta teorie, e posibil sa fie ceva real, ceva din mine insa o respinge...de ce?nu stiu nici eu..poate fiindca asa a zis Dumnezeu, poate fiindca nu simt ca este ceva atat de important, in sensul ca daca tu ai o comuniune spirituala minunata cu o persoana, daca va intelegeti si aveti aceeasi viziune asupra vietii, nu vad de ce o eventuala nepotrivire sexuala ar schimba ceva...sau din contra:undeva tainic tind sa cred ca o deplina comuniune pe plan sufletesc implica si o intelegere pe plan fizic...eu asa simt. Iar faptul ca trebuie sa te "incerci" inainte de casatorie este doar o scuza , de fapt se cauta placerea si distractia...
Poate ca tot ceea ce am scris aici poate parea extrem de idealist ...Insa ma uit in jur si vad atat de multe relatii si casatorii destramate, in care cum spui tu Ry, dragostea s-a stins si au aparut alte sentimente contrare, incat nu pot sa nu ma intreb daca nu cumva tot ce am scris mai sus reprezinta singura cale reala de reusita a unei relatii intre un barbat si o femeie.
Te pup si te imbratisez si iti astept daca vrei, comentariile.
Cu drag, Julie
luni, 9 ianuarie 2012
sâmbătă, 7 ianuarie 2012
incep sa inteleg toate romanele de dragoste pe care le-am citit.mai mult sau mai putin adanci, mai bune sau mai putin.
totul curge firesc si lin, asa e dragostea. asa e viata inimii.aici inauntru e cald, frumos si bine ca un Ajun de Craciun. aici inauntrul sferei iubirii.
as vrea sa vorbesc cu un milion de oameni care iubesc si au iubit...ca sa le cer sfatul. ca sa-i miros, sa-i pipai, sa ma uit in ochii lor si sa incerc sa inteleg , sa recunosc daca asa e...daca asa te simti cand iubesti. daca asta e culoarea cerului , a marii si a frunzei...si daca asa te simti inauntru si pe dinafara.
de fapt, nu e nimic schimbat. doar tu esti o fiinta mai usoara. mai simpla. mai roz.
si totul in jur devine greu, insuportabil, ca si cum ai trage dupa tine o locomotiva veche si ruginita care cantareste 100 de tone. asa e lumea in afara, cand iubesti: o locomotiva ruginita pe care o tragi sau o impingi. caci tot ce e material devine inutil...ai vrea sa traiesti numai pentru suflet si durerea lui frumoasa, pentru acele mangaieri si acea imensa stare de bine si de siguranta pe care ti-o produce apropierea lui.
insa el pleaca. si iar trebuie sa duci in spinare locomotiva. si uneori sinele scartaie, suiera, scrasnesc, si atunci strangi din din dinti si ai vrea sa-ti astupi urechile sa nu mai auzi nimic, sa te ascunzi undeva sa fii cu durerea ta si cu lacrimile. insa oricum de tras la locomotiva nu scapi. in plus, mai trebuie sa si zambesti.
cand iubesc si esti departe de mine, inteleg cum erau primii oameni alungati din paradis. goi , singuri, tremuratori, cu inimile stranse de necunoscut si frig.
totul curge firesc si lin, asa e dragostea. asa e viata inimii.aici inauntru e cald, frumos si bine ca un Ajun de Craciun. aici inauntrul sferei iubirii.
as vrea sa vorbesc cu un milion de oameni care iubesc si au iubit...ca sa le cer sfatul. ca sa-i miros, sa-i pipai, sa ma uit in ochii lor si sa incerc sa inteleg , sa recunosc daca asa e...daca asa te simti cand iubesti. daca asta e culoarea cerului , a marii si a frunzei...si daca asa te simti inauntru si pe dinafara.
de fapt, nu e nimic schimbat. doar tu esti o fiinta mai usoara. mai simpla. mai roz.
si totul in jur devine greu, insuportabil, ca si cum ai trage dupa tine o locomotiva veche si ruginita care cantareste 100 de tone. asa e lumea in afara, cand iubesti: o locomotiva ruginita pe care o tragi sau o impingi. caci tot ce e material devine inutil...ai vrea sa traiesti numai pentru suflet si durerea lui frumoasa, pentru acele mangaieri si acea imensa stare de bine si de siguranta pe care ti-o produce apropierea lui.
insa el pleaca. si iar trebuie sa duci in spinare locomotiva. si uneori sinele scartaie, suiera, scrasnesc, si atunci strangi din din dinti si ai vrea sa-ti astupi urechile sa nu mai auzi nimic, sa te ascunzi undeva sa fii cu durerea ta si cu lacrimile. insa oricum de tras la locomotiva nu scapi. in plus, mai trebuie sa si zambesti.
cand iubesc si esti departe de mine, inteleg cum erau primii oameni alungati din paradis. goi , singuri, tremuratori, cu inimile stranse de necunoscut si frig.
vineri, 6 ianuarie 2012
Iarna calda cu auriu de frunze
Multumesc, fiindca totusi mi-e iarna, desi uneori miros de frunze.
Multumesc, fiindca uneori e greu insa parca o aripa ma ridica si face totul sa para lin.Si frumos, atat atat de frumos...
Multumesc fiindca existi, si aduci sufletului iarna de care are nevoie.Multumesc fiindca ai grija de mine in fiecare secunda si cu fiecare respiratie...
Am sa incep sa-ti scriu pe limba ta, ca sa ma intelegi in eternitate...Va fi totul atat de alb, cum numai ochii nostri pot sa vada si sa simta, povesti cum numai noi am putut trai in acest labirint de vieti.Am sa-ti scriu pe limba ta..Ca sa intelegi culoarea si respiratia sufletului meu.
miercuri, 4 ianuarie 2012
An razlet, an in care n-am fost eu...an in care m-am ascuns dupa chipul lunii precum fata imparatului din poveste, si la lumina zilei n-am lasat sa se vada decat o masca, sau niste masti...An murdar, meschin, incarcat cu materie si uitand de suflet....An prizonier, in care nu s-a putut face nimic...an inchis intre patru orizonturi, asa cum e viata pe pamantul asta.An inghesuit si ingrasat..an in care nu m-am locuit si nu m-am trait, an in care mi-a fost mai dor de mine decat oricand fiindca in locul meu au trait alti oameni, alte fapte, alta viata si alte obiceiuri...an in care m-am parasit temporar pentru a adulmeca acel in-afara de care intr-un fel nesabuit si neinteles simteam nevoia. Niciodata nu am fost mai sincera si nu m-am mintit mai mult totodata. Si niciodata n-am indurat mai greu aceasta deportare din mine insami...An vesel in aparenta, an an.. care nu va lasa amintiri in suflet fiindca nu a fost trait cu sufletul.Stiu ca vor mai veni altii si mai grei asa cum au fost...insa anii grei lasa amintiri autentice, te-ai chinuit si te-ai zbatut TU si atunci acolo adanc si tare se sapa amintiri. An in care a predominat sentimentul vinovatiei...an de care voi voi sa uit cat mai curand posibil, insa inca ma tii in incatusare.
http://blog.ad-passion.com
Iata un blog de fotografie recent descoperit.Imaginea de mai jos mi-a placut atat de mult, incat m-am gandit sa o impartasesc:
Urare- N. Stanescu
Cadou primit de la Karina, pentru care ii multumesc din tot sufletul. Mi-a placut atat de mult incat il rescriu pentru bucuria tuturor celor care poposesc aici...Va imbratisez pe toti in noul an!
Clopotele norilor,
cu ding-danguri de ninsoare,
la-nceputul orelor,
iată-le, bat ora mare.
Crugul anului se schimbă,
un cuvânt rămâne-n urmă,
însă prea frumoasa limbă
niciodată nu se curmă,
ci azvârle înainte
noi urări, numai de bine,
prevestite de cuvinte
ninse sus, în înălțime:
Să vă fie anul-an,
suplu ca pe râuri unda,
să nu fie bolovan
peste suflete secunda,
nori să fie doar de ploaie
peste câmpuri jos, la vale,
niciodată să-ntretaie
raza fragedă de soare:
fie aerul curat
plin de păsări liniștite,
niciodată sfâșiat
de lungi fumuri stalactite;
limpede vă fie apa,
verde pururea pământul,
nu vi-l tulbure cu sapa
semnul rău înnămolindu-l;
pasul zvelt și luna albă,
gestul mâinii prietenos,
niciodată steaua slabă
cu luci mohorât de os;
pâinea să vă stea pe masă
aburindă, aburind
gheața ultimă rămasă
pe ferestrele din gând;
pură fie-vă zăpada,
încălzind la subțioară
floarea albă din livada
înflorită-n primăvară.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)