Cunoastere de Dumnezeu

„Creştinismul se adresează persoanei. Se adresează celor trei facultăţi ale sufletului: cunoaşterea, iubirea şi voinţa.

Texte:

1. Cunoaşterea Sfintei Treimi, aceasta este viaţa veşnică. (Ioan 17, 3)
2. De mă va iubi cineva, poruncile mele va păzi şi voi veni împreună cu Tatăl şi la el ne vom face locaş. (Ioan 14, 23)
3. Iar voi fiţi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru cel ceresc desăvârşit este. (Matei 5, 48)

Iată deci cele trei însuşiri sufleteşti: cunoaşterea de Dumnezeu, ca o condiţie a vieţii veşnice; iubirea, o condiţie a îndumnezeirii omului; şi voinţa, o condiţie a desăvârşirii. Nu ni se cer lucruri imposibile. Desăvârşirea să nu sperie pe nimeni. În fiecare ins e ascunsă o măsură a sa, pe care o poate ajunge. Fiecăruia i s-a dat cel puţin un talant, cu care-şi poate câştiga mântuirea. Ni se cere doar o centrare a puterilor noastre sufleteşti în jurul lui Iisus, în care sunt ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii. El e calea şi uşa Împărăţiei. Cuvântul: De se vor aduna doi sau trei în numele Meu, acolo voi fi şi Eu, în mijlocul lor se poate înţelege în mai multe feluri, după sfinţii Părinţi. Se pot înţelege şi oamenii, se pot înţelege şi cele trei puteri ale sufletului, de care am pomenit şi se pot înţelege şi cele două sau trei părţi ale omului: sufletul şi trupul. Subliniem această centrare a făpturii noastre în jurul lui Iisus, fiindcă de această centrare în jurul, sau în mijlocul lui Dumnezeu, atârnă calitatea creştinismului nostru. E un creştinism defectuos acela care exaltă numai câte una dintre aceste trei însuşiri ale sufletului. De pildă: creştinismul nu e numai cunoaştere, căci aceasta duce la raţionalism, - la o micşorare a lui pe măsura minţii omeneşti, mărginită şi neajutorată. Ne e nici numai iubire sau sentiment, căci aceasta duce la misticism, care nu e sănătos, în cele mai multe cazuri, şi se sfârşeşte în fanatism. Nu e nici numai voinţă, căci numai cu această însuşire, se ajunge la activism şi autoritarism, un fel de dictatură în numele lui Iisus. Prin urmare, câtă vreme facultăţile sufleteşti, nu-s unificate în Hristos, omul nu e centrat în jurul lui Dumnezeu, crştinismul său e un creştinism sectar, sau dătător de sectă. Şi în confesionalim este ceva sectar când se exaltă deosebirile şi li se dă o importanţă pe care n-o au. Îmbinarea armonică a însuşirilor sufleteşti, asta e ceea ce urmăreşte creştinismul pentru creerea omului nou, căci aşa erau acestea în Iisus.

Unde găsim pe Iisus?

1. Ascuns în poruncile Sale.
2. Acoperit în Tainele Sale.
3. Nevăzut de faţă în orice cruce a vieţii.
4. Întreg în Biserică, în marea obşte a Bisericii.

Pe Dumnezeu nu-L putem cunoaşte decât prin Iisus Hristos, care-I calea noastră la Tatăl. Iar pe Iisus nu-L putem câştiga fără poruncile, Tainele, Crucea şi Biserica Sa, prin care făptura noastră se strămută din vrajba celor de aici în pacea împărăţiei ce va să vie. Găsind pe Iisus ne găsim pe noi înşine, destinul şi veşnicia noastră.”

Arsenie Boca