luni, 3 octombrie 2011

Breakfast at Tiffany's

Am incercat sa-l vad de doua ori, insa eram de fiecare data prea obosita si prinsa de ale mele probleme ca sa il recunosc, ca sa il vad cu adevarat. Povestea mi se parea plicticoasa.
Mi-a placut insa teribil , peste cuvinte finalul. M-a rupt in doua.M-a emotionat brusc, asacum nu mi-as fi inchipuit. Toata verva , aparenta usurinta copilareasca cu care Holly trece prin viata...ascund o teama  imensa, groaza si de singuratate si de iubire, de a apartine cuiva. Asa cum arata gestul de a il arunca pe Cat din masina in ploaie si apoi de a il cauta cu disperare. Nu, nu ma pricep la cuvinte, dar mi-ar fi placut ca Audrey sa fi jucat mai multe personaje de acest gen...Personaje care ne reveleaza pana la urma pe noi noua  insine...Holly imi pare partea cea mai fragila din noi...cui nu ii e teama de dragoste, de a apartine cuiva, cui nu ii e teama de fapt de a fi tradat , amagit si abandonat?

Holly(Audrey) e minunat de sensibila in acest rol pe care-l joaca parca cu toata fiinta...E un film de vazut si de ascuns bine in cutiuta sufletului.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu