Daca existi, si stiu ca existi, te rog, TE ROG din toata inima , da-mi inapoi casa, copilaria si pe Lorelei...
Si stai ca-n cantec, la margine de drum, la margine de mare. Marea iarna, marea toamna, marea-n suflet, mereu si vesnic: e mare. Marea-anotimpul dinauntru.
Ah mare, da-mi tu toata alinarea ta, caldura ta, inima ta, am nevoie de poezia ta minunata si vesnica, mare, mare a mea, esti numai a mea, te ascund in san si suflu sa-mi tii de cald.
Mare, oare cati mai sunt pe pamant, oameni ca mine care au nevoie de-o alinare si nu e nimeni, nimeni?
Si uite-asa, atunci e ca acum cand viata pur si simplu trece pe langa tine si orice giumbuslucuri faci nu poti s-o opresti, fiindca n-ai invatat inca sa intinzi umil mana de copil ca sa cersesti un pic de dragoste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu