luni, 17 octombrie 2011

Fragment din subcapitolul „Dumnezeu se roagă” - partea a III-a


Ne-a adus Dumnezeu din nefiinţă la fiinţă, dar să ne mântuiască nu poate fără noi. Drept aceea, în tot felul ne cheamă ca să-l cunoaştem ca Tată şi pe noi întreolaltă ca fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte. O cunoştinţă sigură despre acestea - iar credinţa ajută şi duce la această siguranţă - înclină inima, sau dragostea, ca să împlinim cu toată voia porunca cea mare a iubirii, în care se rezumă toată strădania lui Dumnezeu. Căci firul iubirii ridică fiii spre cerescul Tată, şi pogoară pe Tatăl, Fiul şi Duhul în fii. Iar pe fii Dumnezeul iubirii îi leagă întreolaltă ca să fie una, ceea ce când se împlineşte, minunează lumea, şi o sileşte să cunoască pe Dumnezeu, din fii, căci fiii uniţi în iubire trăiesc în El şi arată în lume capătul pământesc al Împărăţiei cereşti. Aceasta e pe scurt voia Tatălui şi rugăciunea Fiului, să prindă şi societatea omenească în aceeaşi iubire Treimică. La această trăire a vieţii veşnice, cu începere de aici, Dumnezeu îşi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată câteva dintre ele:
1.Chemarea lăuntrică a conştiinţei;
2.Chemarea din afară a cuvântului;
3.Chemarea prin necazurile vieţii;
4.Chemarea prin necazurile morţii;
5.Chemarea prin semnele mai presus de fire;
6.Chemarea prin chinurile.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Un comentariu:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere