Locul meu

De ceva ani incoace, am tot cautat ceva ce s-ar traduce prin sintagma "locul meu". Adica imi caut, cu neliniste si c-un fel de teama, locul. Am schimbat orasul, ulterior tara, am colindat nenumarate orase si tari...inca nu simt ca am gasit intrutotul ceea ce trebuie. Poate fiindca, am banuiala ca "locul meu" nu este un loc, ci o persoana... Si atunci, nu pot sa nu recunosc ca viata mea, tot ceea ce fac in ea, toate oboselile , dorntele si temerile , scuzele ca da, fac cutare si cutare lucru pentru confortul meu material si psihic, pentru ca asa "da bine", pentru "gura lumii" etc..da, toate astea se datoreaza de fapt nevoii de "locul meu"...

Am crezut ca in fond mi-e teama sa gasesc, mi-e teama de fixare, si ca de fapt cautarea e totul. Insa...nu mai sunt atat de sigura, lately.Uneori simt cat-l gasesc....si ca un facut, de fiecare data trebuie sa-l parasesc, fiindca circumstantele externe, bla bla...Si niciodata nu ascult de vocea aceea dinauntru, care-mi spune clar ca aici trebuie sa raman...si de fiecare data, plang de neputinta...(oare atunci cand o voi asculta inseamna ca m-am maturizat?)

Ah. locul pentru odihna al sufletului meu, sa nu-mi fie inca mormantul Doamne.

In unghere ale mintii mele inca ma incapatanez sa cred ca Dumnezeu mi-a rezervat si mie un "loc" cu o persoana anume, una , de iubit si de ramas. 

Incrucisez degetele!!