Multumesc celor cateva cititoare ale blogului acestuia unde intru atat de rar, din lipsa de timp ...Momentan nu pot raspunde comentariilor, sper sa o pot face curand.
Draga Ry, te salut cu dor, iti urmaresc postarile insa conexiunea mea la internet e acum extreme de slaba si nu reusesc sa mai comentez...uffa.
Intre timp, fiindca mi-am adus aminte de "Lorelei" si "La Medeleni", voiam sa mai scriu despre alte doua carti care efectiv mi-au marcat copilaria. Este vorba despre "Pe aripile vantului " si "Ciresarii". Cine oare nu le-a citit? Eu sper ca mai toata lumea! Mie una mi s-ar parea de neconceput adolescenta fara asemenea titluri.
Cred ca daca n-as fi urmarit aventurile lui Scarlett si nu m-as fi identificat cu ea, daca n-as fi analizat alegerile facute de ea, daca nu I-as fi insotit pe Ciresari prin palpitantele lor misiuni de a face sa triumfe binele, justitia si frumosul, viata mea interioara de copil ar fi fost mult mai saraca.
Aceste carti si-au pus amprenta atat de mult asupra mea incat iata-ma chiar si acum, dupa aproape 20 de ani, cand incerc si eu sa devin romanciera, imi dau seama ca romanul meu incearca intr-un fel sa-i regaseasca pe Ciresari, pe Scarlett, aventurile acelea copilaresti si pline de inocenta, si acel nu-stiu-ce dincolo de vreme care se poate numi, cred, SUFLET.
Citesc tot timpul ...ascult tot felul de muzica... incerc sa regasesc acel suflu curat, neumbrit de crize existentiale, de frica de a trai...Si nu mai reusesc. Nu mai regasesc in productiile de astazi razele aurii ale celor de altadata. Poate ca eu m-am schimbat nu stiu, dar parca altfel mi s-ar parea sa citesc "Ciresarii " astazi in plina criza economica, in era internetului, a jocurilor, a telefoanelor de ultim racnet etc. etc.
Pe atunci erau doar Tv-ul si cartile, de e-book-uri nici pomeneala. Cred cu tarie ca am fost extrem de norocoasa ca inca am "prins" era cartilor de hartie, cand citeam pur si simplu in pat sau pe un scaun, fara sa fac nimic altceva, fara vreo alta grija. Citeam aceleasi carti de zeci de ori fara sa ma plictisesc, regasind cu drag aceiasi prieteni de o mare curatenie si de o inalta noblete sufleteasca, asa cum in realitate nu prea am intalnit.
Mi-am pierdut toti asa-zisii prieteni din copilarie din lumea reala- viata ne-a indepartat. Mereu pierd prieteni...asa incat incep sa ma intreb daca mai exista cu adevarat, Prieteni.
Insa pe Ciresari, pe Scarlett, pe Lorelei si chiar pe o Doamna T- niciodata, niciodata.
Draga Ry, te salut cu dor, iti urmaresc postarile insa conexiunea mea la internet e acum extreme de slaba si nu reusesc sa mai comentez...uffa.
Intre timp, fiindca mi-am adus aminte de "Lorelei" si "La Medeleni", voiam sa mai scriu despre alte doua carti care efectiv mi-au marcat copilaria. Este vorba despre "Pe aripile vantului " si "Ciresarii". Cine oare nu le-a citit? Eu sper ca mai toata lumea! Mie una mi s-ar parea de neconceput adolescenta fara asemenea titluri.
Cred ca daca n-as fi urmarit aventurile lui Scarlett si nu m-as fi identificat cu ea, daca n-as fi analizat alegerile facute de ea, daca nu I-as fi insotit pe Ciresari prin palpitantele lor misiuni de a face sa triumfe binele, justitia si frumosul, viata mea interioara de copil ar fi fost mult mai saraca.
Aceste carti si-au pus amprenta atat de mult asupra mea incat iata-ma chiar si acum, dupa aproape 20 de ani, cand incerc si eu sa devin romanciera, imi dau seama ca romanul meu incearca intr-un fel sa-i regaseasca pe Ciresari, pe Scarlett, aventurile acelea copilaresti si pline de inocenta, si acel nu-stiu-ce dincolo de vreme care se poate numi, cred, SUFLET.
Citesc tot timpul ...ascult tot felul de muzica... incerc sa regasesc acel suflu curat, neumbrit de crize existentiale, de frica de a trai...Si nu mai reusesc. Nu mai regasesc in productiile de astazi razele aurii ale celor de altadata. Poate ca eu m-am schimbat nu stiu, dar parca altfel mi s-ar parea sa citesc "Ciresarii " astazi in plina criza economica, in era internetului, a jocurilor, a telefoanelor de ultim racnet etc. etc.
Pe atunci erau doar Tv-ul si cartile, de e-book-uri nici pomeneala. Cred cu tarie ca am fost extrem de norocoasa ca inca am "prins" era cartilor de hartie, cand citeam pur si simplu in pat sau pe un scaun, fara sa fac nimic altceva, fara vreo alta grija. Citeam aceleasi carti de zeci de ori fara sa ma plictisesc, regasind cu drag aceiasi prieteni de o mare curatenie si de o inalta noblete sufleteasca, asa cum in realitate nu prea am intalnit.
Mi-am pierdut toti asa-zisii prieteni din copilarie din lumea reala- viata ne-a indepartat. Mereu pierd prieteni...asa incat incep sa ma intreb daca mai exista cu adevarat, Prieteni.
Insa pe Ciresari, pe Scarlett, pe Lorelei si chiar pe o Doamna T- niciodata, niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu