Gand

Oriunde ma invart pe internet, vad numai uratul, vulgarul. In muzica sau filme- nu mai vorbesc, incat imi vine sa cred ca exista de-adevaratelea complotul cu Illuminati.

Mi-e dor de frumos...de ceva atat de frumos, incat sa-mi dilate sufletul...de ceva atat de umil si de modest ca primul ghiocel dupa o ninsoare grea. Mi-e dor de simplu, de curat, de inocent...mi-e dor de profund. Mi-e dor de verticalitate si de traire sincera. Mi-e dor de ideal. Mi-e dor de un vis si mi-e dor sa nu ma rusinez sa-l impartasesc cuiva (si sa nu fie despre o masina ori o casa de lux). Mi-e dor sa discut cu cineva caruia sa-i pese si de alte lucruri decat de ultima marca de ochelari de soare sau ultima tehnica de bronzat la solar.

  Mi-e dor sa-mi dau intalnire cu un baiat si sa nu ma intrebe daca  vreau o “relatie fara obligatii” (cat de penibil).

   De asta cred ca mi-e cel mai dor: de un prieten caruia sa-i marturisesc si cele mai nastrusnice ganduri, iar el sa inteleaga, sa fie pe aceeasi lungime de unda. Uneori am impresia ca daca incerc sa vorbesc si despre altceva decat bani si joburi mai bune, sunt inclusa in categoria “ciudata” ori “plictisitoare”. Mi-e dor de oameni mai profunzi, mai cititi decat mine...mai seriosi, cu principii morale. (sunt sigura ca nu au disparut deloc). Mi-e dor sa nu mai citesc ca Antonia e un mare model pt adolescenti (og my Gosh!).    Mi-e dor sa nu mai vad toate fatucile cat mai debracate peste tot, si tot felul de reclame cat mai desantate.MI-e dor sa nu mai fiu vazuta drept o persoana “curioasa” daca inca ma mai chinuiesc sa citesc cate ceva, si mi-e dor sa nu mai fiu nevoita sa citesc in metrou. Mi-e dor de un colt al meu unde sa citesc, si de un altul unde sa ma rog. Da, mi-e dor sa ma rog, mi-e un dor nebun de biserica, de un preot bun si intelept, si de genunchii mei spasiti care tremura in ruga spre iertare. Mi-e dor sa ma simt un om curat, si sa stiu ca alaturi de mine sunt alti mii si milioane de oameni poate mai curati la sulfet decat mine. Mi-e dor sa apartin unui popor, unei limbi, unei credinte autentice. Mi-e dor sa aud lumea zicand: cui ii pasa ca e criza, noi avem credinta, avem spiritualitatea si cultura noastra, avem un suflet tare si putem rezista oricaror invazii din afara asa cum am facut de mii de ani.

Mi-e dor sa visez in limba mea, si sa nu ma stie nimeni si totusi sa se reflecte undeva pe chipul, in ochii, in atitudinea mea ca exista o viata interioara. Mi-e dor sa o fac pe misterioasa si sa se invarta in jurul meu cineva care sa moara de dorinta sa ma descopere, chiar daca poate nu va reusi niciodata. Mi-e dor de toate acele lucruri care nu se pot numi in cuvinte, dar care alcatuiesc o viata interioara, de mii de ori mai pretioasa si mai frumoasa decat cea din afara.

Mi-e dor sa nu mai fac compromisuri si sa stau numai eu cu mine daca asta-mi ajunge. Mi-e dor sa-mi fie bine si frumos cu mine insami. Mi-e dor de o carte cu adevarat frumoasa.Si de un prieten, ma repet, de un prieten.

Mi-e dor sa nu stiu ce inseamna frica de a trai si de a lupta .