In clipa asta, mi se pare ca stiu raspunsul: ah da, in clipa asta cred ca am fost trimisa aici nu numai pentru a ma bucura de toate frumusetile si bunatatile din acest univers inchis...Ci am fost poate nascuta pentru a-mi descoperi si exprima fiinta la nivelul cel mai ascuns si mai luminos totodata .
Am fost trimisa aici pentru a gasi ceea ce a fost pus in mine:
Acel tip de pulbere de stea
Acel tip de rezonanta a Universului
Acel tip anume, specific si pe care nu-l mai are nicio alta stea decat aceasta indesata in adancul fiintei mele, in rarunchii mei de sange de carne si de aer, incat uneori mi se pare ca nu mai incape si se zbate sa iasa.Nebuna stea, ceva-ul meu si numai al meu care simte ca trebuie sa fie, caci altfel nu poate fi.
Da, simt ca am fost trimisa (si) pentru un ceva caruia mi-e greu sa-i dau nume...si care parca devine totusi mai tangibil, mai putin imposibil cand incerc aici sa-l definesc.
Ma privesc des in oglinda, adanc pe chipul , in ochii mei incercand sa ma cunosc, sperand ca in verdele clar , pe albul pielii intinse voi gasi unele semne despre apa sufletului meu si despre tulburarile sale. Dar nu intrezaresc nimic- chipul meu e al unei tinere curate si atat, respira o incredibila normalitate. Parca nu as fi trait decat 16 ani- varsta la care abia mijeste o Julieta, o Lorelei...Ah suflete amar , lumina mea de luna, unde-mi esti, in ce carte de povesti te-ai ascuns, cu ce maini cu ce degete sa te apuc sa te pipai cu gingasie si cu teama, in ce vas sa te pun in asa fel incat sa nu te ofilesti si sa ma bucuri, sa nu ma lasi, sa nu te duci, sa imi infloresti fiinta, casa, viata, posibilitatile, anii, bucuriile, tristetile, dezamagirile?Suflete, am nevoie sa te las liber, am nevoie tare, mai tare ca aerul de aici care se cheama aer insa nu e decat cu numele.
Ce au facut amintirile din inconstientul si din imaginarul meu, ce- cartile? Ce floare a imbobocit in mine, si eu habar nu am avut?Ce pasare, ce copac intins spre stele, ce stea?
Cum sa-i dau drumul?
In care cer?
Uneori mi se pare ca hartia, ecranul sunt indeajuns de albe, de curate ca sa dau drumul copacului meu ...Alteori, parca nici hartia nici ecranul nu sunt de ajuns, mi-ar trebui parca mai degraba sufletul altcuiva, asa ca din povesti :curat, limpede , lucios , fosnitor si placut mirositor, ca suprafata unui lac cu lebede din vis. Si muzica, si muzica e uneori o suprafata pe care pot sa mi te eliberez, copac plin de milioane de stele fosninde ca greierii in noptile alea atat de pline de ceva atat de misterios pe nume vara.
Draga biata unica stea din inima fosnitoare, stai cuminte stai linistita, va veni si vremea ta, poate este deja sau poate nu va fi niciodata.
S
Am fost trimisa aici pentru a gasi ceea ce a fost pus in mine:
Acel tip de pulbere de stea
Acel tip de rezonanta a Universului
Acel tip anume, specific si pe care nu-l mai are nicio alta stea decat aceasta indesata in adancul fiintei mele, in rarunchii mei de sange de carne si de aer, incat uneori mi se pare ca nu mai incape si se zbate sa iasa.Nebuna stea, ceva-ul meu si numai al meu care simte ca trebuie sa fie, caci altfel nu poate fi.
Da, simt ca am fost trimisa (si) pentru un ceva caruia mi-e greu sa-i dau nume...si care parca devine totusi mai tangibil, mai putin imposibil cand incerc aici sa-l definesc.
Ma privesc des in oglinda, adanc pe chipul , in ochii mei incercand sa ma cunosc, sperand ca in verdele clar , pe albul pielii intinse voi gasi unele semne despre apa sufletului meu si despre tulburarile sale. Dar nu intrezaresc nimic- chipul meu e al unei tinere curate si atat, respira o incredibila normalitate. Parca nu as fi trait decat 16 ani- varsta la care abia mijeste o Julieta, o Lorelei...Ah suflete amar , lumina mea de luna, unde-mi esti, in ce carte de povesti te-ai ascuns, cu ce maini cu ce degete sa te apuc sa te pipai cu gingasie si cu teama, in ce vas sa te pun in asa fel incat sa nu te ofilesti si sa ma bucuri, sa nu ma lasi, sa nu te duci, sa imi infloresti fiinta, casa, viata, posibilitatile, anii, bucuriile, tristetile, dezamagirile?Suflete, am nevoie sa te las liber, am nevoie tare, mai tare ca aerul de aici care se cheama aer insa nu e decat cu numele.
Ce au facut amintirile din inconstientul si din imaginarul meu, ce- cartile? Ce floare a imbobocit in mine, si eu habar nu am avut?Ce pasare, ce copac intins spre stele, ce stea?
Cum sa-i dau drumul?
In care cer?
Uneori mi se pare ca hartia, ecranul sunt indeajuns de albe, de curate ca sa dau drumul copacului meu ...Alteori, parca nici hartia nici ecranul nu sunt de ajuns, mi-ar trebui parca mai degraba sufletul altcuiva, asa ca din povesti :curat, limpede , lucios , fosnitor si placut mirositor, ca suprafata unui lac cu lebede din vis. Si muzica, si muzica e uneori o suprafata pe care pot sa mi te eliberez, copac plin de milioane de stele fosninde ca greierii in noptile alea atat de pline de ceva atat de misterios pe nume vara.
Draga biata unica stea din inima fosnitoare, stai cuminte stai linistita, va veni si vremea ta, poate este deja sau poate nu va fi niciodata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu