Sunt cel puţin şapte lucruri pe care le considerăm fireşti şi sănătoase în viaţa noastră şi care de fapt ne fac mai mult rău decât bine. Unul dintre ele este clătitul gurii cu apă după spălatul pe dinţi.
Medicii spun ca unele persoana nici macar nu au nevoie sa se spele zilnic
De fapt, chiar îţi ruinează în timp sănătatea, scrie dailymail.co.uk, care a dus la doctor şapte dintre obiceiurile noastre cele mai sănătoase şi iată ce diagnostic a primit pentru ele:
1. Duşul zilnic. Poate face foarte mult rău, mai ales dacă e făcut cu apă fierbinte şi săpunuri tari. Cei mai mulţi dintre noi nici măcar nu au nevoie de un duş zilnic, iar pielea poate fi distrusă de atâta ferventă spălare: fie se va usca şi va crăpa de uscăciune, căci duşul o lasă fără grăsimile ei prtectoare, fie o poate conduce la infecţii cutanate, cauzate de lipsa aceloraşi grăsimi protectoare. Sfat: dacă tot faci duş zilnic, măcar fă-l cu apă ceva mai rece.
2. Opt ore legate de somn. Mitul spune că face bine şi la frumuseţe, şi la sănătatea nervoasă. Da, dar asta nu înseamnă că dacă nu dormi opt ore legate faci ceva rău. Pe lângă faptul că oamenii peşterilor ar fi fost mâncaţi de vii noaptea dacă ar fi dormit tun opt ore, obiceiurile străbunilor noştri nu tocmai îndepăratţi arată că cele opt ore pot fi adunate din noapte şi zi cu rezultate la fel de bune. Ei dormeau două ore înspre seară, apoi luau cina, mai stăteau cu familia şi prietenii, mergeau la culcare la miezul nopţii, dormeau trei-patru ore neîntrerupt, apoi se trezeau să-şi facă rugăciunile şi să reaprindă focul în casă, după care mai dormeau două ore până se crăpa de ziuă. Cu totul, adunate, vreo şapte ore de somn. În plus, chiar şi un pui de somn de numai un sfert de oră furat poate fi la fel de eficient ca o oră de somn din timpul nopţii. Totul este să ne ascultăm corpurile, ele ne vor spune când şi de cât somn avem nevoie.
3. Clătitul gurii după spălatul pe dinţi. E unul dintre cele mai mai mari păcate, întrucât apa ia stratul de fluor protector pe care pasta îl pune pe dinţi, care altfel ar adaugă ore întregi de protecţie. Ideal este să nu te clăteşti după ce te-ai spălat pe dinţi şi să nu mănânci şi bei nimic măcar o jumătate de oră. Mai greu la început, uşor o dată ce-ţi intră în obicei. Apoi, nici spălatul pe dinţi imediat după ce ai mâncat nu e sănătos, întrucât acizii din mâncare slăbesc emailul dinţilor, pe care şi periuţa, prin frecare, îl mai slăbeşte puţin. Cel mai bine e să te speli pe dinţi înainte de a mânca şi să te împrospătezi cu o apă de gură după ce ai mâncat.
4. Statul pe WC. E nesănătos pentru sistemul digestiv, specialiştii spunând că poziţia firească şi cea mai eficientă este ghemuit, de aceea celor cu probleme gen constipaţie şi nu numai li se recomadă să stea pe WC, da, dar cu ceva sub picioare, care să li le înalţe şi astfel să-i aducă în poziţia ghemuit.
5. Curăţenia în casă. Studiile arată că cei care se ocupă de casă fac tensiune şi asta nu din cauza curăţeniei propriu zise, ci din cauza stresului adăugat acesteia. Grija că lucrurile trebuie puse în timp util în ordine tot timpul produce mult stres, concretizat în timp în tensiune înaltă, spre deosebire de partenerii care nu au grijă de casă şi a căror tensiune se păstrează normală.
6. Respiratul. Toată lumea are impresia că ştie cum să respire şi cum altfel se face acest lucru decât aşa cum îl fac toţi adulţii. Căci aici stă diferenţa. Adulţii respiră din piept, o respiraţie superficială, care nu acoperă necesarul de oxigen organismului, spre deosebire de bebeluşi sau yoghini care respiră profund, până în abdomen, împingându-l de fiecare dată cu aerul tras în piept.
7. Relaxarea după cină. Dacă stai linştit pe canapea sau chiar tragi un pui de somn, organismul are tendinţa să
transforme substanţele hrănitoare primite din mâncare în grăsime. De aceea, cea mai mare masă a zilei ar trebui să fie micul dejun sau, în cazul în care e cina, ar trebui compensată cu o plimbare de măcar 20 de minute.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu