Culoarea inimii Episodul 3: Intalnirea

Pe drum spre casa, Alex medita la ceea ce spunea toata lumea: ca sa iti aduca Mosul ce iti doresti, trebuie sa fii foarte cuminte, sa faci fapte bune. Sa fii un model pentru toti copiii. Ea era destul de cuminte, o ajuta mereu pe mama, isi facea toate lectiile si lua numai note mari, invatase imediat sa scrie si sa citeasca…Dar poate ca toate astea nu erau de ajuns. Poate era nevoie de ceva special, cu totul deosebit, ceva ce alti copii nu fac, incat sa o vada Mosul si sa o rasplateasca….
In timp ce-si framanta astfel mintea, se apropia de biserica. Incepuse sa ninga cu fulgi mari si rari, parca ingerasii isi scuturau aripile peste cer. Era foarte liniste. Alex voia sa intre putin sa se gandeasca. Intrand pe poarta bisericii, auzi deodata parca ireal, un glascior:
- Mi-e foame.
Crezu ca nu a auzit bine. Se opri.
-Mi-e foame. Ai ceva sa mananc? Ceva mic…
In stanga ei, statea o fetita. Imbracata tare saracacios si nu prea gros. Cam de aceeasi inaltime, cu ochi mari, de culoarea cerului. Acei ochi o oprira. Parca-I aminteau de cineva. Parca-I trezeau o amintire. Erau tare frumosi si familiari, veneau parca de undeva din visele ei.
- Nu stiu daca mi-a mai ramas ceva….scotoci prin gentuta de la scoala, si gasi desertul pe care nu avusese timp sa-l manance, fiindca se dusese la posta.
- Poftim. Doar atat am.
- Saru’mana. Fetita lua prajitura si o inghiti intr-o clipita.
- Mama, dar tie chiar ti-e foameeeeeeeee
- Pai da.
- Nu ai o mami sa-ti faca mancare si prajituri? A mea e super!
- Pai nu prea.
- Cum vine asta, se mira Alex. Apropo, cum te cheama?
- Coralia.
- Coralia? Ce frumos. Parca ar fi nume de ren al Mosului.
- Ce ren?? Ren????
- Nu stii ce-I ala un ren? Care trage la sania lui Mos Craciun!
- Aa, pai nu exista Mos Craciun. Iar reni, nu stiu ce e aia. Nu mai ai nimic de mancare?
- Cum, nu stii ce e aia? Si , desigur ca exista Mosul…doar ca e mai complicat….o sa-ti explic. Si nu, nu mai am, imi pare rau. Fetita aceea ce parea atat de matura si flamanda o speria. Ar fi vrut sa plece, sa fuga, dar isi aminti ca trebuia sa faca multe fapte bune. Asa ca ii spuse:
- Uite, acum nu mai am, dar ma duc sa mai aduc. Mai am acasa multe, iar mama face si placinta cu dovleac din aceea buna care se topeste pe limba. Fata palida a Coraliei spunea cat de foame ii era si cum ar fi inghitit-o pe ea cu totul, asa ca Alex o lua la goana, strigandu-i:
- Sa nu pleci, ca ma intorc cam intr-o ora!! Inima ii batea de emotia ca va face o fapta foarte buna hranind un copil flamand, si in acelasi timp, ii va povesti totul despre Mos Craciun si unde locuieste el, si cum vine la copiii foarte cuminti. Cine stie, poate pana la urma o va ajuta, astfel incat Mosul sa vina si la ea. Poate o va convinge sa-I scrie si ea Mosului…