Episodul 1- O scrisoare catre Mosul
-Mami, ce culoare are inima noastra?
-Of, Alex, ce intrebari mai pui. Stii bine ca e rosie, fiindca e plina de sange, tot sangele din noi se pompeaza spre inima.Nu va invata nimic la scoala?
Alexandra privea ganditoare la fulgii mari cazand lin , aproape acoperind fereastra si reflectandu-se in ochii ei mari. Nu putea sa-si imagineze cum sa fie inima ei rosie.Nu avea sens. Ea nu era fetita cu par negru, cu ochi ca apa, cu piele ca neaua de afara?
- Pai, doamna invatatoare nu mi-a raspuns la intrebare.M-a privit lung si mi-a spus ca deocamdata nu am cum sa inteleg, dar cand voi fi mare lucrurile vor fi altfel. Mi-a zis ca acum trebuie sa ma joc si sa incerc sa ma imprietenesc cu cat mai multi copii de seama mea. Si sa desenez cat pot eu de frumos, sa citesc povesti…
- Foarte bine, asa si trebuie, spuse mama absenta, ocupata cu pregatirea cinei. Haide, nu te mai gandi atat si ajuta-ma sa pun masa.
- Mami, tata nu vine nici azi sa manance cu noi?
Mama ei tresari, se intrerupse cateva clipe, apoi isi relua treburile fortat.
-Stii bine ca are treburi, de cate ori sa-ti spun?
-De cate saptamani n-a mai venit? Parca as vrea sa vina…
-Draguta mea, hai sa nu ne mai gandim.Ti-am zis ca e plecat tare departe, si s-ar putea pana la sfarsitul anului sa nu il vedem.
-Dar nu e drept, mami….de ce nu mi-a spus nimic? De ce a plecat asa, si mie nu mi-a spus, si de ce nu ne telefoneaza?
-Fiindca e foarte ocupat si fiindca e foarte scump sa telefoneze de la Paris….asta ti-am zis de multe ori, de ce ma intrebi mereu?? hai, te rog, ajuta-ma sa pun masa, si fii cuminte.
-Bine, mami….
Mai tarziu, inainte de culcare, Alex privea tot pe fereastra, imaginandu-si ca vede chipul tatalui ei conturat de fulgii de nea.
II lua din sertar poza, privi iar pe geam, si incepu sa-I deseneze chipul pe sticla…mai intai ovalul mare, parul buclat, apoi ochii, sprancenele, nasul, gura, mustatile….ce mustati mari, avea…ca ale lui Mos Craciun…si glasul cum si-l amintea parca tot al Mosului era…si statura, si tot.Ce mult ar fi vrut sa-I vada pe amandoi, si ce dor ii era…Vazuse la televizor o emisiune despre Mosul. Si acolo se spunea si unde locuieste si cum arata palatal lui, si totul, cum era, si activitatile zilnice ale Mosului. Multi copii spuneau ca nu exista. Nici Alex nu credea ca exista in realitatea pamanteasca. Dar ceva in inima ei ii spunea ca el e undeva dincolo de pamant, ca se uita de acolo la toti copiii, si ca o data pe an, in noaptea de Craciun, coboara ca prin farmec cu sania lui trasa de reni si intr-o singura noapte face inconjurul globului, lasand la fiecare copil ce I se cuvine, in functie de cat fusese de cuminte.
- Da, nu exista Mos Craciun…oricum, ce ar avea de facut, un an intreg? E si firesc ca nu vine si ca nu-l vede nimeni. Un an intreg nici macar nu ninge. Si apoi, el are nevoie sa pregateasca toate jucariile in secret, in liniste. Cum ar fi, daca toata lumea l-ar deranja incontinuu si i-ar lua interviuri, l-ar invita la emisiuni, etc? N-ar mai avea timp pentru nimic, bietul de el.
Ei bine, eu cred. Cred in tine, Mosule, si mai cred ca daca iti scriu, o sa-mi raspunzi.
Infrigurata, Alex se repezi la sertar si scoase o hartiuta pe care isi notase precis adresa Mosului, asa cum o auzise la televizor. Doamna de acolo spusese clar: Mosul va raspunde tuturor copiilor care vor scrie. Televiziunea se va ocupa sa Ii trimita lui personal toate scrisorile. Lua apoi o coala mare de hartie, asa cum vazuse la mama cand ii scrie celei mai bune prietene. Si incepu scrisoarea catre Mosul. Abia ce ispravi, ca o lua somnul. Ceea ce visa nu mai stim, pentru ca visele copiilor sunt protejate de ingeri si duse intr-o lume unde nu au acces muritorii de rand….
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu