luni, 23 mai 2011

Un alpinist a vrut sa cucereasca cel mai inalt munte. S-a pregatit pentru asta timp indelungat si in final a hotarat sa se aventureze singur pentru a primi singur laurii victoriei.
Noaptea cazu grea pe inaltimile muntilor si omul nu a mai vazut nimic.Totul era negru.Pana si luna si stelele fusesera acoperite de nori negri.
Si cum se catara el la doar cativa metri de varful muntelui a alunecat si a cazut in gol. Alpinistul vazu in acea ingrozitoare cadere episoade din viata lui, bune si rele. Se gandi la moartea care era aproape cand deodata a simtit franghia de siguranta ca-i frange mijlocul.Fusese oprit din cadere si acum atarna in gol legat de acea franghie.
Urma un moment de tacere absoluta, atarna in neant si singurul lucru ce-i veni in minte fu : "Ajuta-ma Doamne".
Deodata auzi o voce venita din departari: "Ce doresti fiule?" "Salveaza-ma, Doamne!" striga alpinistul cuprins de frica mortii.
"Chiar crezi ca eu te pot salva?"
"Da Doamne, cred in Tine"
"Bine, daca crezi in mine si in salvarea mea taie franghia de care atarni"spuse Dumnezeu
Un moment de tacere, alpinistul se indoi si pierdu credinta, franghia era singura care-l tinea in viata...asa ca nu taie franghia si hotari sa renunte la ajutorul Dumnezeiesc.
A doua zi dimineata, echipele de salvare au anuntat ca au gasit un alpinist legat de franghia de siguranta la doar doi metri de pamant. Murise inghetat de frig.

Cat de atasat de franghia ta esti tu? 

 

Un comentariu:

  1. o adevărată pildă este această postare:)..hm,cam aşa este când este vorba de credinţă..şi dacă crezi în ceva şi în cineva,mai ales în D-zeu,atunci nu trebuie să te îndoieşti de acesta..totuşi eu spun că niciodată Dumnezeu nu te întreabă de vrei să te ajute..el ajută şi gata..oamenii percep greşit voinţa şi dorinţa acestuia..şi în loc să înveţe din orice experienţă,ei aşteaptă un ajutor mură-n-gură,uitând pe viitor să corijeze din greşeli...
    întrebarea de final este interesantă...personal nu prea sunt ataşată de"frânghie"...dar un sistem de securitate reprezintă asupra mea...şi până la urmă deşi sunt o fatalistă în concepţie,totuşi lupt şi sunt prudentă atunci când vreau să urc orice fel de munte..şi dacă analizând eu situaţia consider că nu-i drumul meu acolo,stau pe loc..la urma urmei se poate trăi liniştit şi la poalele muntelui..de ce să risc!:)

    RăspundețiȘtergere