Dansul fluturilor albastri (episodul 54)

In tot acest timp, blogul Visatorului o insotea precum un pansament pentru o rana. Ii facea bine sa il citeasca. Scria minunat, se intreba daca nu cumva publica. Ar fi trebuit. In timp, ii devenise un drag si nelipsit prieten anonim, desi scria pe blog destul de rar.

In ultima vreme, Visatorul suferea si el probabil din dragoste si ca un facut, parca ii impartasea tristetea. In ultimile saptamani fusese mai activ. Ca si cum trebuia sa verse undeva macar cateva picaturi din preaplinul inimii sale:

Mi-ar placea sa-ti pot spune toate lucrurile pe care le vorbesc cu tine, in absenta ta. Si pe care le uit complet atunci cand sunt in apropierea-ti, fiindca esti un univers atat de superb, incat raman de fiecare data mut de uimire si de dor….inconjurat de tine.Ccand ai sa vii? In cate secole se masoara timpul sosirii tale, asa cum toamna isi numara in mii de frunze fiecare nestiuta adiere peste gradini ingalbenite de amintire?

Visatorul …sau  M.

Mi-e dor de tine. Cand te vad in fata mea, am convingerea ca esti singura si ultima stea la care imi va fi ingaduit sa ajung vreodata… pana imi fac curaj sa alerg spre tine, dispari asemeni Luceafarului diminetii. In loc sa se faca zi, se face frig si noapte, la plecarea ta….Si totul devine zgomot desart de tinichea in care sufla intruna un vant de toamna.

M.

Esti toamna sufletului meu. Cu mirare imi dau seama ca te-am asteptat o viata. Cand te-am vazut pasind usor pe podeaua de sticla a sufletului, cu trena-ti de mii de trandafiri aurii si imbatati de miresmele tuturor gradinilor pamantului, am ramas ca un calator fara umbrela in ploaia de sfarsit de an.

Unde esti astazi, nu stiu. Imi amintesc cum picura din ceruri boabele de polen Floraru, peste umerii nostri amortiti, inrositi de atata vara… tot ce pot sa revad este sclipirea de aur a trandafirilor din parul si de pe buzele tale, fiinta de aer  invaluita in dulcea-ti si nepamanteana mireasma ….Ah, nepretuita, unica, tainuita, indelung asteptata si aproape nesperata,amara, neajunsa , mult-visata , prea goala si prea- plina si prea tarzia si prea devremea toamna a inimii mele.

M.

In ultima vreme, Visatorul isi adauga semnaturii acea initiala ciudata, M.Tresarea de fiecare data cand o vedea, la sfarsitul fiecarei postari.  Nu putea sa nu faca asocierea cu numele Lui, ceea ce oricum I s-ar fi parut ciudat si banal. Mihai, sa  isi expuna trairile in felul acesta? Parca n-ar fi facut parte din personalitatea lui…El era acolo pe scena, puternic, se exprima prin intermediul teatrului, se exterioriza in spatial acela de intrepatrundere a realitatii cu visul. Ar fi fost cumva ciudat sa si-l imagineze scriind.Avea o personalitate prea puternica, prea pregnanta pentru finetea si melancolia pe care o transmitea blogul lui M.