Intr-una din zile, tot rascolind prin niste fisiere din calculator, descoperi o veche adresa de e-mail pe care o folosea in urma cu cativa ani pentru mesaje primite de la persoane non-grate. Spre exemplu daca cineva pe care nu il simpatiza ii cerea o adresa de e-mail sa ii scrie, i-o dadea pe aceea. Acum ca tot avea mult timp la dispozitie, se gandi sa o deschida. Cine stie cine mi-o fi scris in tot acest timp, sau daca adresa mai e valida, se intreba ea.
Adresa era intr-adevar inca valida, desi intra pe ea cu greu. Erau foarte multe mesaje publicitare, si…Plimbandu-si privirea peste titlurile e-mailurilor cu mai mare atentie, inima I se opri. Crezu ca viseaza si se freca la ochi. I se facu rau.Nu , nu putea fi adevarat, era….era….Un extreme de lung sir de e-mailuri, de-a lungul a vreo doi ani…primite de la cineva care se numea Mihai Bohalteanu.
Selena stinse calculatorul si se aseza pe pat cu ochii inchisi. Desi era liniste in mintea ei se invarteau parca zeci de roiuri de albine. Nu putea fi adevarat, nu era. El? Sa-I scrie El? Dar cum, si de ce? Si de unde stia adr….Oh, Dumnezeule. Simti ca nu are aer. Simti ca ii fuge pamantul de sub picioare si se invarteste casa cu ea. Da. Ii daduse adresa lui Emilian, la inscrierea la curs. Nu voise sa-I dea adresa pe care o folosea in mod obisnuit si ii daduse adresa aceea ciudata pe care n-o folosea aproape niciodata, de a carei existenta aproape uitase. Si El…ii scrisese…probabil nu putuse sa-I ceara numarul, de moda veche cum era. Ar fi trezi imediat barfe. Si atunci, gasise un pretext oarecare…Oh, Dumnezeule. Dumnezeule, Doamne…..Atata vreme.
Intra iar pe e-mail. Mesajele de la el erau acolo, insiruite constiincios, in ordinea scrierii …Nu era un vis. Nu erau halucinatie. Mesajele erau acolo. Literele cu bold ale numelui sau ii jucau prin fata ochilor. Se duse la primul e-mail primit de la el: Doamne, data de aproape doi ani in urma. Daca statea sa se gandeasca…cam din ziua cand ea nu mai venise la scoala de teatru si televiziune!! Plina de emotie, cu inima undeva in esofag batand ca un fluture nebun, Selena citi:
“Draga Selena,
Sper ca ma ierti pentru ca imi permit sa te contactez pe aceasta cale, insa una mai buna nu am reusit sa gasesc. Mea culpa. Emilian mi-a dat aceasta adresa a ta si mi se pare simpatic si complice sa incerc sa iti scriu astfel, daca nu te superi.Voiam doar sa te intreb: nu mai vii la curs? S-a intamplat ceva? Sper ca esti bine si sper sa te revad curand, in plina forma.
Al tau Mihai”
“Draga Selena,
Au trecut doua saptamani de cand nu ai mai venit. Iarta-ma daca te sacai…insa lucrurile au devenit cam plictisitoare pe aici, fara tine. Nu am reusit sa o inlocuiesc pe Lorelei…Se pare ca acest rol era al tau. Ma tem ca o sa scot o actrita buna din tine…
Cu drag, al tau profesor de teatru
Mihai”
“Draga Selena,
Am aflat astazi ca nu mai vii deloc…Emilian ne-a anuntat despre nu stiu ce neintelegere…Sa fie adevarat? Parca nu-mi vine sa cred ca renunti atat de usor la Lorelei….in fond, am muncit mult pentru a construi personajul asta. In plus, exista anumite amintiri….de neuitat, care parca nu se pot sterge atat de usor cu buretele.
Mi-e dor de tine. Mi-e dor de mare.
Sau poate…tu esti marea mea.”
Mihai
Lacrimile incepura sa impaienjeneasca privirea Selenei.O panza de emotii ii cuprinse inima. Doamne, Doamne, de ce, de ce oare…de ce trebuise sa fie asa, de ce?
“Draga mea,
A trecut o luna de cand nu mai stiu nimic de la tine. Este clar: ai vrut sa stergi totul cu buretele. Teatrul, marea, amintirile, tot. Ma intreb ce anume te-a facut sa reactionezi astfel: sunt sigur ca este ceva legat de mine. Sunt sigur ca te-am speriat atunci, la Costinesti.
Nu stiu. Am stat mult si m-am gandit.
Poate pentru tine a fost doar un joc de copii…”
La aceasta fraza, Selena izbucni intr-un hohot de plans.
“…Pentru mine nu a fost. Sunt foarte multe lucruri de zis…eu am trait si am simtit totul cu toata fiinta. Si daca am sovait, a fost pentru ca stiu ce inseamna dragostea. Si amarul ei.
Ii cunosc luminile si umbrele, stiu ce inseamna sa te temi. Si m-am temut, recunosc. M-am temut de tine, de forta cu care inviai in mine sentimente si trairi pe care le credeam de mult ingropate. Poate de aceea am sovait.
Vei gasi oare puterea sa ma ierti?
Mihai”
Eu? Eu sa te iert?
“Draga mea,
Am inteles ca ori nu-ti controlezi adresa de e-mail, ori …pur si simplu nu vrei sa-mi mai raspunzi si ma lasi sa iti scriu aici la infinit. Mi-ar placea sa imi trimiti un e-mail scurt, in care sa imi spui sa te las in pace. Lasa-ma-n pace, doar atat am nevoie, si nu te mai deranjez.
Insa tu nu-mi scrii niciun cuvant. Ma lasi sa ma sting incet, ca un chibrit neterminat.
Azi am aflat ca voi face un lung turneu….se pare ca va fi in America. Tara promisiunilor, ce ironic nu? Promisiuni ce ma vor indeparta cu totul de povestea noastra…As vrea sa-l pot declina, ca sa am timp mai mult sa dau de tine. Insa mi-e imposibil.
Aproape l-am implorat pe Emilian sa-mi spuna daca are cumva adresa ori numarul tau de telefon, insa mi-a declarat ca aceste informatii despre cursanti sunt strict secrete . Avea o expresie care nu mi-a placut, si inclin sa cred ca ai avut dreptate ca ai plecat. Inca o data te admir pentru ca nu ai vrut sa-ti patezi fiinta si constiinta.
Selena, dar eu oare ce ma fac fara tine?”
E-mailurile urmau apoi pe acelasi ton de strigat mut, descriind tot felul de impresii din turneu, si aratand, mai mult voalat insa totusi cat se poate de clar, cat de dor ii era de ea.
“Uneori, in clipele cand ajung la mare, imi amintesc de noi la Costinesti. De barca noastra cu care am vaslit pe sub luna.
Poate sunt patetic. Dar nu pot descrie in cuvinte…
Imi este dor, atat. Mi-as dori sa fii aici. Mi-as dori sa te tin, sa …Numai tu ai stiut cu adevarat sa ma asculti.Pentru ca erai nevinovata si dezinteresata. Pentru ca nu voiai sa profiti de celebritatea mea. Poate de asta te admiram asa de mult: erai incredibil de tu insati. De autentica. Nu jucai niciun rol. In zilele noastre, ceva atat de simplu si de firesc imi pare aproape de neinchipuit. In lumea mea, totul este masca, totul e joc al aparentelor si al oportunitatilor. Tu ai fost tu, ai renuntat la un curs care poate ti-ar fi adus faima dar care iti semana in suflet desertaciune…Ai renuntat, pentru a ramane tu insati. Te admir atat de mult.
PS: Mi-e dor de tine. De ochii si… buzele tale.”
“As vrea sa depun orice efort pentru a te gasi. Macar o data, o singura data sa te mai privesc in ochi, sa vad daca ai fost aievea, si sa vad dispretul in ochii tai. Sa vad cum ma urasti. Sau cat iti sunt de indiferent.
As vrea sa aud de la tine ca ai pe altcineva, ori ca te-ai logodit sau te-ai casatorit. Sau ca ai deja un copil.Oricat de absurd pare, gandul asta doare pana la refuz.Insa mi-ar placea sa te stiu fericita.
As vrea macar o data sa te mai vad, sa te zaresc macar in departare, fara ca tu sa ai habar. Sa imi amintesc ce culoare au parul, pielea, ochii sufletului tau. Nici macar o fotografie a ta nu am.
Insa apoi ma gandesc: Dumnezeu mi-a luat acest drept. Nu merit, se pare.
Nu stiu unde sa te caut, insa am oare dreptul? si daca tu ai fugit de mine fiindca te-am coplesit cu celebritatea mea, cu anii, cu experienta mea cu tristetea mea…esti tanara, de ce sa iti sacrifici viata in umbra celebritatii? De ce sa trebuiasca sa ii induri povara amara care sta cocosata in dosul luminii reflectoarelor? De ce sa te supun la critici, barfe, comentarii, interviuri de tot felul si in general tot ceea ce presupune viata alaturi de…o vedeta, cum bine mi-ai spus candva?
M-ai acuzat ca ma tem: ai avut dreptate. In pofida a tot, sunt un simplu om. Si in fond, cel mai mult ma tem pentru tine.Eu mi-am acceptat povara, insa tu…
Ah, de m-ai putea ajuta in aceste momente…”
“De-atata oboseala si de teatru, mi-e sufletul prafuit cu pulberi de argint.
De atata stat cu coloana dreapta in fata lor, mi-e inima usor indoita.
Sa-mi iau rucsacul in spate …. muntii de stele pe care mi i-am faurit in copilarie. Padurile ma asteapta, padurile si florile si apele. Calea mi-e deschisa, scena ma va astepta si ea.
Ah, eterna reintoarcere.”
Urmau apoi un sir de e-mailuri trimise in perioada cand ea revenise la teatru si cand asista la toate piesele lui:
“Draga Selena,
Nu ti-am mai scris o vreme. Am crezut ca m-ai uitat complet. Si tocmai cand eram pregatit la randul meu sa vreau sa te uit, tocmai cand incepeam sa ma intreb daca ai fost aievea sau vis, ai reaparut…ca din neant, sau ca din paradis. De aceastadata, in sala de teatru. Ce frumoasa erai…am crezut ca am halucinatii. Si nu oricum, ci la bratul lui Mircea Marin. Oare vrei sa iti bati joc de mine? Oare am de-a face cu o persoana mai vicleana decat mi-as putea inchipui? Ce iti imaginezi ca vei obtine jucand acest joc? Crezi ca ma vei face sa…ce?
Te-as ruga sa incetezi. Iti interzic sa mai vii la teatru.
Data viitoare cand o vei face, voi pune bodyguarzii sa va aresteze si voi invoca hartuire.
Nu ma joc, sa stii!
Mihai”
Dumnezeule, a crezut ca mi-am batut joc …ah Mihai, Mihai, o sa ma poti ierta oare vreodata? O sa mai pot dau ochii cu tine vreodata? Citi cu groaza in suflet restul de e-mailuri:
“Selena,
Vad ca nu te dai batuta.
Ai vazut ca nu-ti merge sa te afisezi cu Mircea, acum vii singura. Sper sa intelegi ca degeaba continui sa vii.
In orice caz, orice ai vrea sa obtii, nu vei reusi.
Pur si simplu n-o sa te bag in seama.
Cred ca trebuie sa-ti gasesti alt prost.
M”
“Selena,
Te rog, nu mai veni. Iti pierzi vremea. O spun pentru tine”
M.
“ Vii de fiecare data, la fiecare spectacol.
Nu stiu daca citesti aceste e-mailuri, inclin sa cred ca da, insa joci un joc ascuns.
Astazi te-am sfidat: te-am privit in ochi. Ai parut ca o vrabiuta speriata, cazuta din cuib. Te-am socat. Oare chiar credeai ca nu te vad, ca te ascunzi acolo in scaun si apoi fugi?”
“Ce frumoasa ai fost astazi, nimic de zis.Nu-mi mai iesi din suflet, blestemato. “
“Mi-ar placea ca macar o data sa-mi spui ceea ce crezi despre personajele mele. As vrea sa aud ce simte, ce gandeste acel capsor pe care uneori as vrea sa-l strivesc in palme ca o aripa de fluture.
Hmmm…tare mult mi-ar placea sa inteleg ce joc joci…E cam ciudat, in orice caz intr-un fel amuzant..”
Si in sfarsit, seara cu pricina:
“ Nu stiu ce a fost in seara asta. Nu am inteles. Ai fugit din nou, mereu fugi. Vii, ma vezi si fugi. N-ai avut incotro, a trebuit sa ma saluti astazi.
Si acolo cand te-am tinut sa nu cazi, ce ai fi vrut sa-mi spui? Ce dulce otrava se desprindea din trupul si din privirea ta…
In fine…eu te-am chemat la teatru sa vorbim. Cred ca mi-am facut datoria. Colegul meu este bolnav, a trebuit sa merg sa il ajut.
In caz ca iti faci curaj, ma gasesti mereu in cursul zilei la repetitii, la National.
Numai bine, chip de luna.”
Astfel se incheia sirul de e-mailuri.
Afara se intunecase; cerul palpaia in culori de auriu, roz si oranj, in sintonie cu sufletul, care se inalta si cobora, asemeni unor acorduri ale unei simfonii interioare. Sufletul isi cauta acordurile prin care sa se vindece de intuneric si de tacere. Sufletul isi cauta partitura de cantec si de curcubee. Precum cerul dupa ploaie, sufletul isi inalta coltul de soare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu