Dupa ce sorbira un delicios suc de fructe din partea organizatorilor, spectacolul incepu. Ca de obicei, cu multe emotii, poate datorita atmosferei atat de calde si de intime. Poate datorita sucului de fructe in care parca se pusesera prafuri magice ametitoare, sau datorita caldurii care o facea sa se foiasca pe scaun, sa stea picior peste picior si sa-si ventileze intruna suvitele de par cu un evantai improvizat. Bineinteles, sub ochii lui patrunzatori, carora nu le scapa nimic. Toata seara o privi numai pe ea facand-o sa simta ca sunt numai ei doi in toata sala. Hipnotizata sub privirea lui, Selena simtea ca se face stravezie si ca el o vede pe dinauntru, ca ii vede organele si sangele in traseele de la inima spre calcaie, si inapoi de la calcaie la inima. Se intreba daca putea sa-I auda bataile, daca ii putea citi gandurile ce-I siroiau betive prin creier. Nu prea indraznea sa-l priveasca, insa cand isi ridica inocent si ca din intamplare genele, privirea lui era acolo ca un radar, fixa, grea, apasatoare, complice, fierbinte, citind si rascolind prin cele mai mici unghere ale fiintei ei…parca ea ar fi fost cea expusa , nu el, dezbracata de haine si de piele in mijlocul tuturor. Putine dati incercase o astfel de senzatie: desi ii desparteau cativa metri buni, era ca si cum ar fi facut dragoste in aer, din priviri. Ochii lor se amestecau ori se fereau, se priveau cu coada ochiului, se mangaiau cu genele, cu sprancenele, cu o clipire de pleoape, cu un licar amuzat sau cu acel ceva complice care era numai al lor si care-I despartea si ii singulariza de restul lumii. Cum putea oare el in tot acest timp sa-si spuna replicile, sa-si joace personajul si sa fie totusi dezinvolt, atat de perfect stapan pe sine? Daca ea isi cuprindea mijlocul cu bratele intr-o firava si zadarnica incercare de a se proteja, el observa imediat. Isi dadu o suvita dupa ureche, urmarita de privirea lui. Isi potrivi un cercel, inelul pe deget, cutele imaginare ale rochiei, muta un picior peste celalalt, sub apasarea fierbinte a ochilor lui, grei ca doua tone de lava incinsa pe pielea ei bronzata.Parca erau gesturi dintr-un ritual mut, secret, fiecare parand a avea o semnificatie ascunsa, aproape erotica, numai de ei stiuta. Parca de ultima data cand se vazusera nu trecuse un an, ci doar o zi, o clipa. Se recunosteau la fel de bine. Aceiasi fluturi, acelasi tremur in stomac. Acelasi suras complice abia schitat, a carui cauza nu ar fi recunoscut-o niciunul dintre ei pentru nimic in lume.Pur si simplu se uitau unul la celalalt surazand, fara a se putea abtine sa nu-si arate incantarea unuia pentru fiinta celuilalt. In surasul lui cald se topea parca orice sentiment de vinovatie, asa cum soarele alunga darele de nori de pe cer, lasand numai splendoare inmuiata in azur. La unele replici, Selena ii raspundea cu o expresie luminoasa, emotionata, la altele- cu o sicana din pleoape, la altele cu un suras in coltul gurii. Era innebunitor. Se jucau. Ea o stia, el o stia.
Pe deasupra, textul citit de actori era unul de dragoste. Ca s amplifice senzatia ca parca ii turna cineva sampanie in creier, trecand prin inima si prin stomac. Mihai facea superbe declaratii de iubire- dar ca un facut, uneori nu isi privea partenera de scena- ci o privea pe ea!. Ca si cum ii adresa totul! O facea sa se simta cea mai frumoasa si mai dorita femeie din tot universal.Era minunat, dulce betie de neindurat. Se jucau cu focul si o stiau, si poate amandoi aveau nevoie sa vada pana unde puteau sa se arda.
La sfarsit, aplauze, entuziasm, emotie. Ca de obicei si mai mult ca niciodata, Selena se grabi spre iesire, lasandu-si prietenele in urma, obsedata de dorinta acuta sa fuga la aer. Prea fusese totul …nu gasea nici ea ganduri sa descrie totul.Isi simtea doar pieptul umflat si corpul usor de parca urma sa se inalte in vazduh, peste garduri, peste case.
Depasise deja pragul de la iesire, cand se auzi strigata si stiu dinainte cu o fractiune de secunda a cui era vocea si cine era in spatele ei.
-Nume de luna….
Se opri brusc.Tocurile ei scartaira ascutit pe ciment, in linistea inserarii. Ii era teama sa se intoarca. Era prea aproape acum. De luni de zile il observa de la distanta, il aplauda de la distanta, radea sau lacrima la replicile lui...de la distanta, bine ascunsa de intunericul salii de teatru, inchipuindu-si ca el nu putea de acolo de pe scena, sa o ajunga . Acum insa niciun abis, nicio granita, niciun obstacol nu mai era intre ei. Poate dupa mai bine de un an, se aflau din nou in sfarsit, fata in fata. Selena se dadu inapoi, dar intr-o miscare brusca isi prinse tocul in bordura si fu cat pe ce sa cada pe spate. Facu un balans in aer, el se repezi sa o sustina si se trezira amandoi imbratisati, intr-un echilibru caraghios, gata sa vina amandoi in nas in fata casei prietenului lui si a tuturor oamenilor care incepeau sa iasa in curtea mica din fata casei.
-Selena…ii sopti, esti bine? O tinea cu amandoua mainile inlantuindu-I talia si fata ii era foarte aproape de a ei, astfel incat ii putea simti pe piele rasuflarea fierbinte.Fiecare muschi era lipit de ea.Ii simtea pana si bataile inimii langa ale ei.
Exceptand faptul ca glezna o durea ingrozitor, capul I se invartea, se simtea prea stransa de mijloc si o furnica fiecare centimetru de piele de parca ar fi fost atinsa de mii de aripi de fluture – da, putea spune ca se simte bine…
-Ce mai faci, Selena, o intreba privirea lui fierbinte, iar ei I se puse un nod in gat. Inca nu-I daduse drumul, ba o apropiase si mai mult de el, incat acum stateau imbratisati de-a binelea, pe trotuarul buclucas. Se intreba daca isi dadea seama de adoratia pe care i-o purta.Daca ochii ei, pe care ii cerceta adanc, o tradau. Probabl ca da. Arata fantastic, oare o stia? Razele soarelui in apus ii aureolau suvitele brune rebele si ii puneau in ochii intunecati luciri de foc . Era bronzat , insa ii putea deslusi cateva riduri fine la coltul ochilor. Si…da, oare se insela? Cateva fire argintii pe la tample…mai multe decat I le stia. Care ii dadeau un aer mai matur si mai intelept, insa o faceau sa simta un fel de tristete. Pentru tot ceea ce ii provocase suferinta in absenta ei. Cum putuse sa fuga de el? I se parea ca daca o va mai strange mult, I se va topi in brate.Se va scurge pe trotuar, ca o lava. Ar fi vrut sa-I raspunda la intrebare, insa cuvintele refuzau sa iasa si statu acolo ca proasta, holbandu-se la el cateva secunde cat niste veacuri, in toata corola de lumini rosietice si aurii ale inserarii.
-Mihai! Strigatul intrerupse ca o lama de cutit inserarea.
Sarira amandoi ca din pusca. El isi retrase imediat mainile din jurul ei, tinand-o totusi sa nu cada.
-Ce faci, scumpule, ai nevoie de ajutor? se auzi din nou vocea subtire si extrem de feminina.
Selena privi in spatele lui spre casa….si ii fu dat sa zareasca pe cea mai frumoasa femeie din lume, apropiindu-se de ei cu pasi leganati. Era blonda ca mierea, cu plete lungi ca o aureola ce-I ajungeau pana spre mijloc. Ochii albastri mari, ca doua flori mirate, in care se rasfrangeau culorile cerului formand mii de curcubee, te faceau sa te gandesti la povestile cu Ileana Cosanzeana. Trasaturile ei fine si delicate pareau desenate de un pictor pe chipul perfect oval, cu o piele ce parea a fi matase vie. Era pur si simplu splendida. Selena ramase muta de uimire in fata unei frumuseti atat de desavarsite. Ileana-Cosanzeana se grabi sa vina spre ei, cu o ingrijorare vadita in ochii mari :
-Sunteti bine? V-am zarit pe fereastra… domnisoara sper ca nu si-a scrantit glezna? susura vocea ei melodioasa.
Lumea incepea sa iasa de acum din casa. El ii dadu drumul Selenei intr-un final, raspunzandu-I gratioasei aparitii:
-Mirabela…da, suntem bine. Intamplator, am ajutat-o pe domnisoara sa nu cada, ii raspunse, intunecat. Nu, nu cred ca domnisoara si-a scrantit glezna. Va simtiti mai bine acum? o intreba privind-o adanc in ochi. Ea se balbai:
-Da…mmm..multumesc…”Bine” nu era tocmai adjectivul care i-ar fi descris starea interioara.
-Ar trebui sa fiti mai atenta…si apoi cu voce joasa: Selena, ar trebui sa vorbim…Insa Ileana Cosanzeana se apropie si il lua afectuos de brat:
-Mihai, iarta-ma insa trebuie sa-ti spun ceva…de asta am venit de fapt, sa-ti spun…parea usor agitata iar in ochii ca albastrul cerului I se citea neliniste si o rugaminte muta.
-Mirabela, te rog sa ma ierti, insa as vrea sa mai raman cateva clipe… nu o scapa din priviri pe Selena, tintuind-o pe trotuar.
-Mihai, iarta-ma dar…
-Mirabela! tuna el. Am zis ca vreau sa mai stau cateva clipe. Ileana Cosanzeana insa nu se lasa:
- E vorba de Andrei. I s-a facut rau din nou…cred ca ar trebui sa vii imediat.
Cu un oftat de frustrare si cu sprancenele intr-o linie aproape orizontala, Mihai se uita la Ileana Cosanzeana, apoi iar la Selena, sovaind. Apoi ii spuse ei: te rog sa ma ierti, domnisoara, trebuie sa plec. Mi-as dori foarte mult sa mai discutam in legatura cu acea problema. Ne vedem la teatru, bine? O sa te rog sa vii la mine in cabina dupa aplauze, bine? Te voi astepta, sa stii!
-Sub privirea lui intunecata, Selena dadu din cap ca un automat. Apoi ii urmari indepartandu-se, brat la brat. Se intoarse si ea pe tocuri, incercand sa nu dea atentie privirilor curioase din jur, sa-si tina umerii drepti si sa nu dea drumul lacrimilor sarate din coltul ochilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu