-Cat curaj trebuie sa ai…in ceea ce faci, continua ea cu greu.
-Asa e. Eu am renuntat la tot, cand am luat-o pe drumul asta, al actoriei. M-am certat cu ai mei si am fugit de acasa. Multa vreme nu am avut ce sa mananc, si abia daca aveam unde sa dorm. Am renuntat la gandul de viata normala, cu familie si prieteni…eu sunt un singuratic, in meseria asta, stii. Fiindca ma si implic foarte mult in ea. Poate prea mult, uneori ma intreb…Sunt constient ca poate nu mai am sansa unei familii normale, cu sotie, copii. Pe care insa mi-o doresc….mult…murmura el ca pentru sine. Sunt constient ca nu e usor sa traiesti alaturi de un actor…Vorbele tale de azi mai devreme m-au uimit: asa este, aveai dreptate poate fara sa stii: in momentul cand ajung sa ma cunoasca mai bine, admiratoarele mele fug. Isi dau seama ca viata alaturi de mine nu e doar roze si lauri, implica si destule sacrificii…ele nu reusesc sa inteleaga latura mea singuratica, interiorizata, atunci cand imi studies personajul si nu numai…o admira poate sau ii exagereaza insemnatatea, insa nu reusesc sa o inteleaga. Si asta ma face sa-mi spun ca e mai bine pentru ele sa isi caute drumul lor…departe de al meu. Cred ca e un sacrificiu pe care mi l-am asumat de la inceput, zise el cu un zambet amar. Pana la urma, nu se poate avea totul, nu? O privi . In corul de lumini si jocuri de de umbre, Selena era foarte frumoasa. Parea nepamanteana, in felul in care il asculta.Vazu o durere in ochii lui, ca o parere de rau.
- Ma bucur ca putem vorbi astfel, rosti ea. Te compatimesc pentru tristetea ta…insa poate ca dramatizezi prea mult. Esti inca tanar. Pur si simplu nu ti-ai gasit jumatatea, asta-I tot, se intampla cu milioane de oameni. Numai fiindca ai o meserie putin mai …altfel, nu inseamna ca esti diferit sau ca trebuie sa te singularizezi fata de ceilalti oameni. Nu inseamna ca trebuie sa ai un destin diferit.
-Imi place mult ca imi spui astfel de lucruri, o surprinse el. Convingerea cu care o faci ma face sa cred ca ai dreptate, ii zambi. Ii lua mana si i-o mangaie usor.Selena? Am extrem de putini prieteni. Ai vrea tu, sa fii ..prietena mea? Mi-ar placea.
Ea se emotiona si ii lua ceva timp pana ii raspunse:
-Cum sa nu. As fi…desigur, onorata.
-Multumesc, fiindca ma ajuti sa-mi clarific inima, adauga el, si ii duse mana la buze. Ma faci sa ma simt bine. Si iarta-ma daca uneori am fost, sunt…atat de gelos, asa cum am fost astazi, cu Mircea. Este dreptul tau sa iti alegi…cu cine sa-ti petreci timpul, eu nu ar trebui sa ma amestec.
Isi continuara drumul pe ape, iar luna si-l continua pe al ei pe apele cerurilor, lasandu-si trenele de stele sa inconjoare lumea.Doua vasle ii mangaiau lent chipul, lasandu-I urme de nori si de praf de inimi, alunecand si lasand in urma feeria tot mai adanca a noptii.
“Mi-ar placea sa scriu o carte; mi-ar placea sa fiu poate, scriitoare, insa o scriitoare in ascuns; “de ce iubim barbatii”; nu-mi placea foarte tare Cartarescu, insa la un moment-dat simteam ca il am pe sub piele, stilul sau se preumbla prin mine, si atunci am inteles ca probabil e un autor destul de...”
“Poate ca cel mai frumos lucru pe lume sunt ochii albastri…stii, acel albastru ce bate spre violet.Am vazut la foarte putine persoane…parca nici ochii verzi nu sunt atat de frumosi….de asta s-au facut atatea poezii cu ochi albastri, nicuna cu ochii verzi…”
Intotdeauna am fost complexata de felul in care arat, plinuta, dar n-am gasit niciodata puterea sau vointa necesara de a ma preocupa de trup mai mult decat de interior, decat sufletul meu; de aceea incercarile mele de a merge la fitness sau de a practica un sport s-au sfarsit cu vane esecuri; probabil simteam mereu remuscarea de a rapi din gimnastica sufletului meu. Sa ma ierti, atunci, daca nu sunt frumoasa, cel putin la exterior. Uneori imi privesc corpul in cada de baie, si am sentimentul de sila de parca as privi un mamifer in curs de putrezire sau deja putrezit. Fara mine, trupul meu e ca o coaja de care parca uneori de bunavoie m-as debarasa.E asa de ciudat, sa vezi oamenii privindu-te si judecandu-te dupa cate kilograme ai in plus ori in minus, fara a se preocupa de greutatea sufletului pe care-l porti cu tine. E aproape o jignire.
Insa ma uit la fetele cu rochii vaporoase cu flori si fluturi in par si la piept, si nu ma pot opri sa nu incerc o suferinta…undeva in mine se ascunde asadar nevoia de a fi privita si poate chiar-pictata. Extravaganta? Undeva se ascunde in mine dorinta de a fi surprinsa intr-un portret. Vanitate? Poate numai ca sa ma minunez, peste ani: asta am fost? Sufletul meu se pleaca insa in fata timpului si a neputintei- stiu ca nu se va implini niciodata. Dar uneori, ma simt un portret viu, si mi-as dori sa intalnesc un contemplator care sa-mi surprinda schimbarile de suflet si de trasaturi.Mi-as dori ca al meu chip sa nu ramana neobservat, anonim, inutil, pe panza vietii…
As vrea cateodata sa fiu si eu Lorelei….Macar putin.”
Esti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu