A doua zi spre pranz, ca de obicei, telefonul suna. Mircea, din nou. Nu prea avusese chef sa ii vorbeasca- ce ar fi avut, ce ar fi putut sa-I spuna?
-Alo, Selena, ma auzi? Esti? Alo!
-Buna Mircea..ii raspunse cu voce obosita, frecandu-si tamplele. Da, sunt aici. Realiza cat era ceasul si se intreba daca fixasera cumva vreo intalnire de care ii era imposibil sa-si aminteasca.
-Ce e cu tine? o intreba el cu suparare in voce. De ieri te caut, te sun, ti-am batut in usa de zece ori, ti-am lasat offlineuri, e-mailuri, mesaje peste mesaje…Ce ti s-a intamplat, pentru numele lui Dumnezeu?!
-Ah Mircea iarta-ma, stii eu trec printr-o..am…
-Esti bolnava?? Pentru Dumnezeu, ce e cu tine? Nu poti sa-ti inchizi usa in fata lumii in halul asta, oamenii se ingrijoreaza pentru tine! Eu n-am dormit azi-noapte, nu am mancat, gandindu-ma ca poate ai cazut si ti-ai rupt gatul, sau ti-ai taiat venele…
Se auzi razand ragusit si nefiresc.
-Mircea, Mircea…off…nu, nu mi-am taiat venele…nu inca…
-Selena, te rog! ii tipa el in ureche. Vrei sa ma imbolnavesti cu totul??? Uite chiar acum vin pana la tine, esti acasa? Trebuie sa vorbim serios!!
Durerea de cap pe care o avea de catava vreem incepea sa ii zvacneasca iar in tample.
-Nu Mircea, stii eu,…
-Selena, te rog, te rog, lasa-ma sa vin sa te vad, zece minute, numai sa vad ca esti vie si ca nu zaci singura si neajutorata…nu e deloc bine sa stai singura cand esti bolnava!!
-Bine…bine Mircea, vino.
El veni mult mai curand decat l-ar fi asteptat.
-Eram in fata blocului cand te-am sunat. De ieri tot dau tarcoale, pandindu-ti ferestrele, numai sa nu te arunci sau mai stiu eu ce…O cuprinse pe dupa umeri. Era neras si avea cearcane vinetii pe sub ochii obositi si ingrijorati. Selena, te rog spune-mi, ce e cu tine? Cu ceva vreme in urma ai mai avut o criza din asta. Te rog, imi poti spune ce se intampla? Esti bolnava? Trebuie sa stiu, iti sunt doar prietenul cel mai apropiat, nu?
Ea tremura, in pijamalele subtiri, si el o stranse la piept, acoperind-o pentru prima oara de sarutari. Nu indraznise sa o mai atinga din seara aceea de la Costinesti, insa acum ii depunea o ploaie de mici saruturi fierbinti pe tample, pe obraji, cautandu-I buzele. Ea incerca sa I se impotriveasca, insa era mult mai puternic si ii frangea orice rezistenta. In plus, era asa de bine sa simta ca o iubea, ca o voia in sfarsit cineva.Era atat de reconfortant, ar fi putut sta in imbratisarea lui o vesnicie. Il simtea viu, puternic, mirosind a viata si a iubire, in contrast cu fiinta ei uscata ca o frunza. Insa totul tinu doar o clipa. Cu un efort urias, il indeparta cu un pretext oarecare si se asezara amandoi pe micul divan din living.
-Draga Mircea, incepu ea frecandu-si tamplele. Iarta-ma pentru toate astea, eu…m-am gandit, si nu merita sa te chinuiesc astfel. Indrazni sa il priveasca in ochii ravasiti si ii sopti: Mircea, imi pare nespus de rau insa..eu…nu sunt indragostita de tine. Stiu si apreciez nespus faptul ca ai fost atata vreme alaturi de mine, ca m-ai ajutat in milioane de feluri, nu te voi putea niciodata rasplati insa…pentru ca…pentru ca…inghiti cu greu. Pentru ca ai in fata ta o ticaloasa fara inima, indragostita de multa vreme de altcineva. Care in tot acest timp te-a mintit…
El se ridica de pe divan cu un oftat prelung care-I franse inima, si incepu sa masoare camera in lung si-n lat, cu pasi mari. Ramanea tacut, iar ei ii era teama sa-I vada chipul.
-Te-am mintit, adica nu ti-am marturisit, faptul ca…ei bine…eu…cunoscusem pe altcineva, cam in aceeasi perioada cand te-am cunoscut pe tine si, ei bine..eram confuza…stii, imi placeati amandoi, sunteti amandoi fantastici, incredibili…insa unele lucruri s-au intamplat, si…si eu…fara sa vrea isi dadu seama ca lacrimi mari ii curgeau pe obraji si tremura incontrolabil.
-Mihai Bohalteanu, il auzi ea ca prin vis.
-Pof…poftim??
-Mihai Bohalteanu. El e acest “altcineva”, nu-I asa? o intreba Mircea incetisor, apropiindu-se de ea. Se lasa iar pe divan, cuprinzandu-I mainile. El e “rivalul” meu, nu? La el visezi mereu, cand stai uneori dusa pe ganduri, privind dincolo de mine, nu-I asa?La el visezi cu ochii deschisi in cele mai banale momente, pe el te duci sa il vezi serile la teatru…bolnava de emotie la fiecare gest, la fiecare cuvant, soapta, tresarire a lui…Atat de absorbita incat daca ti-ar cadea tavanul in cap, nu ai observa…
Ea se intrerupse din plans privindu-l cu ochi mari si nevenindu-I sa creada.
-Bine, dar….de unde stii??se mira ea. Adica, nu cred sa-ti fi spus vreodata…
-Nu, nu mi-ai spus. Insa nu e greu ca cineva sa-si dea seama. Felul in care-l privesti, felul in care-ti tremura privirea cand ii auzi numai numele, felul in care eviti apoi orice discutie despre el…Ce ciudat, ranji el, Mihai- care mi-a fost o vreme aproape cel mai bun prieten!! Mihai, cu care m-am inteles mereu de minune…ne-am intalnit in televiziune, ne-am placut imediat si de atunci am ramas nedespartiti…dac-ai sti de cate ori ne-am sprijinit reciproc, de cate ori am fost complici cand voiam sa cucerim cate o fata, de cate ori am facut tot felul de iesiri…am si jucat impreuna intr-un film, stiai? Da, stia, vazuse doar tot ce se putea vedea cu Mihai….Si toate astea, toate astea…Mircea isi lua chipul in maini. Doamne, doar nu plangea?
-Mircea, Mircea! Il striga Selena. Il imbratisa, in timp ce umerii lui tresaltau. Te rog, te rog din suflet, iarta-ma, eu…sunt un copil prost, eu..iarta-ma, nu vreau sa suferi, ultimul lucru din lume pe care il meriti este sa suferi…Il legana usor, iar el se lasa imbratisat ca un copil. Apoi ii lua chipul in maini si o privi adanc in ochi. Ea suferi vazandu-l atat de ravasit, vazand atata durere in ochii catifelati. O privi asa o vreme, strangandu-I mainile intr-ale sale pana la durere, ca si cum n-ar mai fi vazut-o niciodata, ca si cum ar fi vrut sa-I desluseasca fiecare trasatura, fiecare zvacnire de suflet.Intr-un final, ii dadu drumul.
-Da…in tine nu este iubire decat pentru el. Paru ca se chirceste in el insusi. Inima ta ii apartine…poate asa a fost sa fie, zise cu un fel de resemnare, si se ridica. Parea alt om. Din agitatia cu care venise nu mai ramasese nimic, decat niste ochi goi si un chip impietrit . Bine, Selena. Dadu sa se indrepte spre iesire, insa ea alerga dupa el si il opri:
-Mircea!! Te rog, te implor nu pleca! Mai stai…Nu pleca asa! ii era teama sa-l lase sa plece in starea aceea.
-Ce sa mai fac, draga mea, zise el si privi prin ea cu o expresie obosita. Ce pot sa mai fac? Imi ramane numai sa plec. In ochii tai este doar imaginea lui…cum il vezi, te pierzi cu firea, te inchizi in casa, faci crize,nu mai lasi pe nimeni sa patrunda in lumea ta…In fond, mi se pare, tu ai o lume interioara care se invarteste numai si numai in jurul lui…iar ce e mai ilar este ca el habar n-are, norocosul, sopti ca pentru sine. Stii Selena, intr-un fel imi este mila de tine, desi te inteleg. Iubesti fara sa fii iubita. Clasica poveste a tuturor indragostitilor, continua cu o ironie amara: iubim pe cine nu ne iubeste, si…nici nu poate sa ne iubeasca. Inima ei se franse la aceste cuvinte. El continua, cu o privire stinsa: stii insa ce nu inteleg? Daca tot e dragostea asa de mare, de ce nu te duci la el, de ce nu ii spui ce simti, poate ca exista o speranta. Poate ca nu te va respinge, e un om de treaba in fond. De ce nu o faci, Selena?Ai toata aprobarea mea, si de azi inainte poti sa te consideri libera, eu n-o sa te mai deranjez.
-Pentru ca…nu ma duc pentru ca…ingaima ea. Am prea mult orgoliu, ma tem ca o sa ma respinga, recunoscu. Sau imi e prea teama. Sau…poate pentru ca…am sentimentul ca are deja pe cineva. O blonda frumoasa, l-am vazut cu ea intr-o seara…
-Ah, zise Mircea. In cazul acesta, se pare ca suntem doi ghinionisti, nu-I asa draga mea. Il iubesti dar are pe altcineva. Eu te iubesc, insa…O privi pentru ultima oara, cu toata inima in priviri, tintuind-o de perete. Apoi se intoarse, isi lua haina si deschise usa, in timp ce ea il privea muta, incapabila sa mai schiteze vreun gest. Din prag, ii mai spuse : te-as ruga sa nu ma mai cauti, o vreme, Selena. S-ar putea sa nu mai dai de mine oricum.Cu bine! A fost si ar fi putut fi frumos…
“Mircea”!! alerga spre usa , dar se inchise cu un zgomot greu in urma lui inainte ca ea sa mai poata scoate un cuvant. Din acea zi se lasa tacerea grea , peste casa si peste viata ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu