Sunt iar tare trista azi.
Am zile minunate, de sublima inaltare, imi e dat sa traiesc unele lucruri absolut superbe cu toata fiinta.
Mai sunt insa si unele zile care, stiu, din vina si din alegerea mea, sunt absolut groaznice. Cine stie- or fi necesare si ele...Poate ma mai inteleptesc si ma fac mai puternica. Oare?
Insa zile ca asta care a trecut ma ard pe suflet .Daca nu -mi pot da iubire, oamenii macar de m-ar lasa in pace. Dar nu: daca lor le este rau, trebuie sa-i faca si pe cei apropiati lor sa sufere, sa le simta durerea. In loc sa taca si sa -i fereasca pe ceilalti, nu- daca mi se da cu bata-n cap, trebuie sa dau si eu altuia. Si nu oricarui strain de pe strada, ci celei mai apropiate fiinte mie: copil, sot, etc.
Sa-ti povestesc oare cauza reala a zilelor mele? Hmmm...pai stii, as zice...lipsa totala de iubire care ma inconjoara, pe cand eu naiva tot mai sper sa mai intrezaresc pe undeva cate un colt. Cine stie- poate pana la capatul zilelor mele o sa ma straduiesc sa ofer ceva. Asteptand, naiv, altceva in schimb. O sa ma tarasc in coate, tragand cu dintii de mine, sa incerc sa nu fiu egoista 100%. Sa fiu 90%. Si sa fac sa scada treptat procentul, pana cand...pana unde se poate.Insa oare nu ma mint singura?
Acum sa sar la altceva: am observat ca nu exista dar mai pretios decat iubirea. De fapt, e singurul dar care face bine cu adevarat. Sunt persoane care mi-au oferit bani, case, bunuri materiale. Nu le sunt recunoscatoare cu adevarat (shame on me) pentru ca nu mi-au oferit iubire. Sunt alte persoane care nu mi-au dat niciodata un capat de ata, insa mi-au oferit dragoste, bunatate. Pe ele numai, le am incrustate in suflet cu litere de aur. Pe ele le iubesc, si cu ele alaturi as vrea sa traiesc si sa mor.
Nu, nu este dar mai pretios decat ceea ce tine de suflet, ce este al sufletului. Cred ca ar trebui sa acordam mai putina atentie darurilor materiale, ce constau din bani, obiecte etc. Valoarea lor este doar de o clipa. Dar pe prietenul care m-a iubit, m-a acceptat , mi-a fost alaturi la bine si la greu, m-a hranit si m-a adapat cu vorbe bune si cu blandetea si lumina lui- il voi pastra in suflet cate zile imi va da Dumnezeu.
Draga blogutule... am senzatia ca unii oameni invata cate ceva, in aceasta viata. Unii mult, altii putin. Iar altii- inspaimantator de nimic(ori poate invata altfel de lucruri decat pot pricepe eu). Am impresia ca ne trebuie sa invatam multe, dar...viata noastra se masoara dupa cat de putina sau cat de multa iubire am invatat.
..Si iar mi-am amintit ca undeva in America exista cursuri despre cum sa inveti sa iubesti, ce este dragostea, etc. Ce frumos ar fi sa fie si la noi....As fi prima care s-ar inscrie. Hmmmm....
PS: semnat, in eternitate, Julieta
Am zile minunate, de sublima inaltare, imi e dat sa traiesc unele lucruri absolut superbe cu toata fiinta.
Mai sunt insa si unele zile care, stiu, din vina si din alegerea mea, sunt absolut groaznice. Cine stie- or fi necesare si ele...Poate ma mai inteleptesc si ma fac mai puternica. Oare?
Insa zile ca asta care a trecut ma ard pe suflet .Daca nu -mi pot da iubire, oamenii macar de m-ar lasa in pace. Dar nu: daca lor le este rau, trebuie sa-i faca si pe cei apropiati lor sa sufere, sa le simta durerea. In loc sa taca si sa -i fereasca pe ceilalti, nu- daca mi se da cu bata-n cap, trebuie sa dau si eu altuia. Si nu oricarui strain de pe strada, ci celei mai apropiate fiinte mie: copil, sot, etc.
Sa-ti povestesc oare cauza reala a zilelor mele? Hmmm...pai stii, as zice...lipsa totala de iubire care ma inconjoara, pe cand eu naiva tot mai sper sa mai intrezaresc pe undeva cate un colt. Cine stie- poate pana la capatul zilelor mele o sa ma straduiesc sa ofer ceva. Asteptand, naiv, altceva in schimb. O sa ma tarasc in coate, tragand cu dintii de mine, sa incerc sa nu fiu egoista 100%. Sa fiu 90%. Si sa fac sa scada treptat procentul, pana cand...pana unde se poate.Insa oare nu ma mint singura?
Acum sa sar la altceva: am observat ca nu exista dar mai pretios decat iubirea. De fapt, e singurul dar care face bine cu adevarat. Sunt persoane care mi-au oferit bani, case, bunuri materiale. Nu le sunt recunoscatoare cu adevarat (shame on me) pentru ca nu mi-au oferit iubire. Sunt alte persoane care nu mi-au dat niciodata un capat de ata, insa mi-au oferit dragoste, bunatate. Pe ele numai, le am incrustate in suflet cu litere de aur. Pe ele le iubesc, si cu ele alaturi as vrea sa traiesc si sa mor.
Nu, nu este dar mai pretios decat ceea ce tine de suflet, ce este al sufletului. Cred ca ar trebui sa acordam mai putina atentie darurilor materiale, ce constau din bani, obiecte etc. Valoarea lor este doar de o clipa. Dar pe prietenul care m-a iubit, m-a acceptat , mi-a fost alaturi la bine si la greu, m-a hranit si m-a adapat cu vorbe bune si cu blandetea si lumina lui- il voi pastra in suflet cate zile imi va da Dumnezeu.
Draga blogutule... am senzatia ca unii oameni invata cate ceva, in aceasta viata. Unii mult, altii putin. Iar altii- inspaimantator de nimic(ori poate invata altfel de lucruri decat pot pricepe eu). Am impresia ca ne trebuie sa invatam multe, dar...viata noastra se masoara dupa cat de putina sau cat de multa iubire am invatat.
..Si iar mi-am amintit ca undeva in America exista cursuri despre cum sa inveti sa iubesti, ce este dragostea, etc. Ce frumos ar fi sa fie si la noi....As fi prima care s-ar inscrie. Hmmmm....
PS: semnat, in eternitate, Julieta
draga mea,
RăspundețiȘtergereaşa-i omul nemulţumit..totdeauna tânjeşte după ce nu are...iar cu iubirea e chiar complicat..şi asta deoarece problema noastră nu este că nu suntem iubiţi..ci pentru că în general, nu iubim pe cine ne iubeşte..apoi fiecare dintre noi are un fel anume de-a-şi arăta iubirea,pe care altcineva nu o înţelege..aud pe mulţi spunând că nu au nevoie de nimic decât de o vorbă de iubire...exclus!..nu te încălzeşte cu nimic doar o simplă vorbă pe care unii mai practici chiar o fac şi din nefericire fals..şi nu ghiceşti pt.că sunt mulţi actori fără a fi de fapt,şi chiar demni de premiul oscar:)..iubirea nu-i completă dacă şi partea materială nu există...nu am văzut crede-mă până acum nici o femeie,ce trăieşte în mizerie, iubită cu foc şi pasiune sau cântată de poeţi...nu am văzut nici bărbaţi rataţi prin şanţuri după care femeile să alerge în limbă precum se spune..dacă toată omenirea ar gândi aşa,am rămâne la stadiu de om primitiv ce colindă jungla acoperiţi doar cu o frunză în faţă,şi preocupaţi de hrana vie oferită de natură şi desigur de iubirea trupească ptr.că aşa este viaţa pe pământ..perpetuarea speciilor..poate mă înţelegi greşit,dar civilizaţia este cea care a distrus iubirea adevărată..legile impuse şi îngrădirea multor libertăţi spirituale,sunt duşmanii noştri..m-am întins cam mult la vorbă,dar aş vrea să priveşti mai atent spre cei de care spui că nu eşti iubită,şi să vezi cum se manifestă ei în astfel de situaţii..unii consideră că a te iubi înseamnă să-ţi dăruiască ceva..şi poate nu se pricep la cuvinte…spun şi eu..tu decizi până la urmă ce simţi…
o zi bună să ai şi plină de iubire!;)
Multumesc, multumesc....da, iti dau dreptate in absolut tot ceea ce-mi spui, iti inteleg punctul de vedere. Asa este, vrem mereu ceea ce nu avem, nu iubim pe cine ne iubeste, si da, poate cei care ne ofera ceva material uneori nu se prea pricep la cuvinte. E intr-adevar complicat...
RăspundețiȘtergereAm cateva zile pline de frustrari, si imi vars amarul pe aici, neavand unde in alta parte.Sunt o persoana destul de linistita, si sunt nevoita sa suport ura si nefericirea altora, care se descarca pe mine. Lucrul asta ma innebuneste, pentru ca nici nu stiu cum sa ajut persoana respectiva, care din pacate se intampla sa fie propria mama. Iarta-ma. Cred sau sper ca Dumnezeu ne daruieste tuturor lucrurile de care avem nevoie in viata...De obicei nu ma complic in atatea meditatii despre iubire etc- o traiesc si gata. Insa acum ma aflu in aceasta situatie...in care de altfel m-am pus singura.
Iti multumesc din suflet pentru trecere si pentru ca te simt aproape , ca o mama. Se pare ca sunt mereu norocoasa si dau peste oameni buni in viata.
Te imbratisez cu drag, iti doresc acelasi lucru: o zi plina de iubire!
stai liniştită că şi eu am făcut şi mai fac greşeli de genul acesta în care acuz persoane de lipsă de iubire faţă de mine,dar apoi îmi dau seama că poate şi eu fără să vreau fără să ştiu mă port rece faţă de cei care poate aşteptă o mângâiere din partea mea,iar eu sunt prea preocupată de problemele mele..şi eu apelez la jurnal când sunt tristă şi ştiu că fie de mă bagă cineva în seamă fie că nu,deja simt o uşurare sufletească după ce-mi vărs năduful prin pagini:)..totul face parte din viaţă şi toţi suntem la fel..partea proastă este că pe unii oameni abia după ce îi pierdem,"vedem"calităţile lor..iar conflictul mamă-fiică şi nu numai este prezent în viaţa oricui..şi eu eram revoltată pe mama când datorită necazurilor picam eu pe aproape,întru descărcarea ei nervoasă...am înţeles-o mai târziu când fără să vreau şi eu am făcut aceleaşi greşeli ca şi ea,faţă de copii mei,dar spun eu că ceva mai controlate:)..aşa că e bine dacă te mai descarci de energia negativă,ca să poţi merge mai departe,că nici să le ţii în suflet nu-i bine..îţi afectează sistemul nervos..
RăspundețiȘtergereacum să ştii că-ţi citesc şi romanul dar nu fac adnotări deoarece nu am veleităţi de critic literar,..e drăguţ ce scrii e chiar captivant mai ales zic eu pt.subiectul de actualitate adoptat,dar nu m-am mai uitat în urmă,am observat la vreo două capitole,că ai repetat fragmentul încă odată..poate ar fi bine să-l corectezi:)..îmi place pasiunea cu care îl scrii şi consecvenţa ..eu cred că am început o sumedenie de romane,şi le-am abandonat pe rând,din lipsă de timp,cel mai des din lipsă de motivaţie,şi încredere în mine..de aceea sunt convinsă că tu îţi vei finaliza visul şi te vei bucura de împlinirea lui,lucru pe care ţi-l doresc din tot sufletul...
o seară minunată să ai,şi plină de inspiraşie şi iubire..
te îmbrăţişez cu drag!:)
multumeeeesc...ce bine ma faci sa ma simt:)
RăspundețiȘtergeresaru' mana mult!!
trebuie sa-ti dau vestea ca astazi l-am terminat in mod oficial, am scris "SFARSIT" si m-a facut sa ma simt tare bine, ca am terminat si eu ceva odata in viata:)) fiindca de obicei fac si eu tot asa: incep o mie de lucruri, nu termin niciunul:)
"romanul" meu s-a nascut din faptul ca am ceva mai mult timp in perioada asta, plus nevoia de a evada un pic fata de cotidian...
stiu ca nu e cine stie ce si oricum il tot corectez in continuare... dar iti multumesc si ma simt onorata.
PS: o sa incerc sa gasesc si sa corectez greseala.
Pupici de ciocolata!!